Cazul acuzativ
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În lingvistică, acuzativul este un caz ce exprimă complementele direct, indirect şi circumstanţiale. Când substantivul are funcţia sintactică de complement direct răspunde la întrebările pe cine? şi ce? şi poate fi şi complement indirect şi răspunde la întrebările pe cine?, pe ce?, cu ce? cu cine? de ce? de cine? de la cine? de la ce?. Complementul circumstanţial poate fi de loc şi răspunde la întrebările unde? de unde? până unde? etc, de timp şi răspunde la întrebările când? de cand? până când? etc. sau de mod şi răspunde la întrebarea cum? complement circumstanţial de cauză care răspunde la întrebarea (din ce cauză?), funcţia sintactică de complement circumstanţial de scop (cu ce scop?) şi complementul circumstanţial de agent (indicator al diatezei pasive) răspunde la întrebare de către cine? .
În limba română, acuzativul este determinat după întrebări, ţinând cont că substantivele nu se declină.
[modifică] Vezi şi
- Caz → Ablativ • Acuzativ • Dativ • Genitiv • Nominativ • Vocativ •
- Parte de propoziţie → Principală • Secundară •
- Atribut → Adjectival • Adverbial • Interjecţional • Pronominal • Substantival • Apoziţional • Verbal •
- Complement → Direct • De agent • Indirect •
- Circumstanţial → Concesiv • Condiţionat • Consecutiv • De cauză • De loc • De mod • De scop • De timp
- Predicat → Nominal • Verbal •
- Subiect → Gramatical • Implicit • Logic • Zero •
- Propoziţie → Afirmativă - Negativă • Analizabilă - Neanalizabilă • Enunţiativă - Interogativă •
- Propoziţie subordonată
- Atributivă •
- Completivă → Directă • Indirectă •
- Circumstanţială → Concesivă • Condiţionată • Consecutivă • De cauză • De loc • De mod • De scop • De timp •
- Predicativă •
- Subiectivă •

