Proces (lingvistică)
În lingvistică, noțiunea de proces ține de semantica verbului. Interpretarea ei este controversată.
Concepții despre noțiunea de proces[modificare | modificare sursă]
Conform concepției celei mai largi, adoptată de unii lingviști, procesul cuprinde tot ceea ce poate exprima conținutul unui verb[1]. Este, de pildă, concepția lui Constantinescu-Dobridor 1998, după care procesul include acțiunea, starea, existența, evoluția, dezvoltarea, desfășurarea pe care le poate exprima verbul[2]. În această concepție, procesul este trăsătura semantică cea mai importantă a verbului, legată de timpul, de aspectul și de modul de acțiune verbale, adică de desfășurarea în timp a acțiunilor, stărilor, evenimentelor, și de gradul lor de realizare[3]. Unii autori aplică noțiunea de proces și substantivelor derivate de la verbe cu sufixe procesuale, de exemplu ro -izare (conștientizare)[4], sau en -ing (the singing „cântatul”)[5].
În altă concepție, noțiunea de proces este redusă la două categorii: procese statice și procese dinamice. Un proces static este o secvență de stări uniforme, iar unul dinamic – o secvență de stări eterogene. Verbe ca a fugi, a muri sau a (se) rostogoli sunt dinamice, pe când a avea, a iubi, a ști sunt statice. Diferența dintre procesele statice și cele dinamice joacă un rol important în gramatica multor limbi. De pildă, în limba engleză există între ele diferențe ca[6]:
- Verbele dinamice pot avea formă continuă (ex. John is running „John fuge” = este în curs de a fugi), dar cele statice nu pot avea o asemenea formă, ex. *John is knowing the answer „*John este în curs de a ști răspunsul”[7].
- Verbe ca to force „a sili” pot subordona verbe dinamice (I forced John to run „L-am silit pe John să fugă”), dar nu și verbe statice: *I forced John to know the answer „*L-am silit pe John să știe răspunsul”.
- Verbele dinamice au formă de imperativ (Run! „Fugi!”), dar cele statice nu au: *Know the answer!
Într-o concepție și mai restrictivă, procesul este o trăsătură semantică bazată pe modul de acțiune durativ, adică numai cea a verbelor care exprimă acțiuni care se desfășoară într-o perioadă de timp. Clasa aceasta de verbe se circumscrie prin posibilitatea asocierii numai cu adverbe și grupuri prepoziționale exprimând durata (ex. construiește o casă în timp de o lună, învață o poezie de la ora 5 la ora 7), nu și cu adverbe și grupuri prepoziționale care exprimă o acțiune momentană: *construiește o casă la ora 7 fix. Astfel, verbele care exprimă un proces se opun celor momentane, instantanee[4].
Iarăși altă concepție consideră verbe de proces numai pe cele dinamice, pe care le împarte în verbe de proces propriu-zise și verbe de acțiune-proces. Cele dintâi se caracterizează prin lipsa vreunui agent, de exemplu a se naște sau a se usca, iar cele din urmă prin faptul că exprimă acțiuni efectuate de un agent, precum a dansa, a alerga, a repara[8].
După filozoful Zeno Vendler (1900–2004), verbele de proces se opun celor de stare[9]. Dubois 2002 precizează că verbele de proces exprimă o acțiune realizată de subiectul propoziției, fie tranzitive sau intranzitive: a alerga, a citi, a mânca etc. Acestea se opun verbelor de stare, ca intranzitivele a fi, a semăna, a părea etc., sau tranzitivelor care exprimă rezultatul unui proces, precum a ști[10].
Într-o concepție și mai restrictivă, verbe de proces, numite și de eveniment, sunt numai cele fără agent, care se opun și verbelor de stare, și celor de acțiune[11]. Prin urmare, verbe de proces ar fi cele intranzitive ca a înflori, a crește, a se ridica etc.[12].
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Cf. Dubois 2002, p. 380, fără numirea unor lingviști.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul proces.
- ^ Bidu-Vrănceanu 1997, p. 384-385.
- ^ a b Bidu-Vrănceanu 1997, p. 384-385, fără numirea unor autori.
- ^ Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 18.
- ^ Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 21.
- ^ Asteriscul (*) indică un fapt de limbă incorect din punctul de vedere al gramaticii.
- ^ W. L. Chafe 1970, apud Bidu-Vrănceanu 1997, p. 384.
- ^ Crystal 2008, p. 388.
- ^ Dubois 2002, p. 380.
- ^ S. C. Dik 1987, J. F. Le Ny, 1989, S. Baudet 1990, apud Bidu-Vrănceanu 1997, p. 385.
- ^ Bussmann 1998, p. 947.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 12 august 2022)
- en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 12 august 2022)
- Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 12 august 2022)
- en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 12 august 2022)
- fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002 (accesat la 12 august 2022)
- en Eifring, Halvor și Theil, Rolf, Linguistics for Students of Asian and African Languages (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 12 august 2022)