Participiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Participiul este un mod nepersonal și nepredicativ care denumește o acțiune suferită sau îndeplinită de un obiect.

Morfologia participiului[modificare | modificare sursă]

Formă[modificare | modificare sursă]

Participiul românesc provine din forma de participiu pasiv perfect din limba latină: cantatus, -a, -i, -æ > cântat, -tă, -ți, -te. Din punct de vedere formal, este marcat de sufixul -t (la majoritatea verbelor) sau -s (la cele mai multe verbe cu perfectul simplu în -se-): zis, -să, -și, -se. Cu valoare adjectivală, participiul are forme de gen, număr și caz ca adjectivele variabile de tipul bun, precum și grade de comparație: La bunici era mai iubită decât acasă., El a fost cel mai lovit.

Valori[modificare | modificare sursă]

Participiul are valoare verbală sau adjectivală în diferite grade, în funcție de rolul său:

Din punctul de vedere al diatezelor, participiul folosit autonom poate avea:

  • sens pasiv (la majoritatea verbelor active tranzitive): data fixată, momentul ales
  • sens activ (la toate verbele active nereflexive intranzitive și la unele tranzitive, precum și la verbele active reflexive de la care se folosește participiul): prieten plecat, scrisoarea venită, minciună sfruntată, tragedia întâmplată, om odihnit

Valoarea temporală a participiului este totdeauna de trecut, acțiunea pe care o exprimă fiind prezentată ca terminată, cu efecte care persistă sau nu în momentul vorbirii.

Sintaxa participiului[modificare | modificare sursă]

Compliniri[modificare | modificare sursă]

Complinirile participiului sunt specifice verbului:

Funcții sintactice[modificare | modificare sursă]

Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natura sa adjectivală:

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Humanitas, București, 2001