Limba slavonă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la limba liturgică. Pentru limba protoslavă vedeţi limba slavă veche.

Limba slavonă sau slavonă bisericească sau bulgara veche (bulgară църковнославянски език / ţărkovnoslavianski ezik, cehă církevní slovanština, macedoneană црковнословенски јазик / ţrkovnoslovenski jazik, poloneză cerkiewnosłowiańszczyzna, rusă церковнославя́нский язы́к / ţerkovnoslaviánskii jazî́k, sârbă црквенословенски језик / ţrkvenoslovenski jezik) este o limbă liturgică folosită Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Macedoneană, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă şi alte Biserici Ortodoxe Slave. A fost folosită timp de secole şi de români ca limbă liturgică şi ca limbă oficială, „de cancelarie”, fiind înlocuită treptat de limba română începând din secolul XV.

Slavona are la bază dialectele sau graiurile ale slavei comune vorbite în sud-vestul Bulgariei, din vecinătatea Macedoniei, din stadiul secolului al IX-lea al evoluţiei lingvistice, când misionarii Chiril şi Metodiu şi-au desfăşurat acţiunile de evanghelizare a slavilor. Bulgarii, din sudul Dunării (a căror limbă slavă împărtăşeşte cu limba română circa o mie de etimoane), i-au creştinat pe toţi slavii.

Textele slavone au fost redactate cu două sisteme alfabetice, „glagoliţa” (alfabetul glagolitic) şi „kyrilliţa” (alfabetul chirilic), concepute în secolul IX la Ohrid şi Preslav pentru uzul slavilor. Alfabetul chirilic este adaptarea alfabetului grecesc, căruia adepţii fraţilor Chiril şi Metodiu i-au adăugat caractere în funcţie de sunetele slave inexistente în limba greacă.

[modifică] Vezi şi

• limba rusă veche

Acest articol despre o limbă sau dialect este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin dezvoltarea lui.