Vuk Stefanović Karadžić

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Vuk Stefanović Karadžić
Вук Стефановић Караџић

VukKaradzic.jpg
Vuk Stefanović Karadžić
Naștere (7 noiembrie 1787
Tršić, Serbia (Imperiul Otoman)
Deces 7 februarie 1864 (la 76 de ani)
Viena, Imperiul Austro-Ungar
Ocupație filolog, lingvist, folclorist
Naționalitate sârbă Serbia
Activitatea literară
Specie literară folclor, dicționar
Opere semnificative Primul dicționar al limbii sârbe

Vuk Stefanović Karadžić (Вук Стефановић Караџић) (7 noiembrie 17877 februarie 1864) a fost un filolog și lingvist sârb care a pus bazele limbii sârbe standard și a reformat scrierea și ortografia acesteia.

Viața[modificare | modificare sursă]

Vuk Stefanović Karadžić (1787-1864) s-a născut în satul Tršić din Serbia de vest, într-o familie ai cărei copii muriseră, de aceea, după un obicei din popor, a primit numele de Vuk (în limba sârbă „lup”), ca să nu-i facă rău vrăjitoarele.

A învățat să citească și să scrie de la o rudă a lui, Jevta Savić, care era singurul om cu carte din partea locului. Și-a continuat studiile în orașul din apropiere, Loznica, apoi la mănăstirea Tronoš din apropierea satului Tršić. Pentru că la mănăstire nu-l învățau, ci îl puneau să pască vitele, tatăl său l-a readus acasă. Nereușind să se înscrie la liceul din Karlovac (Croația), pleacă la Petrinje. Mai târziu pleacă la Belgrad, ca să-l cunoască pe Dositej Obradović. Acesta nu-l primește și Vuk, dezamăgit, pleacă în Jadar[1] și începe să lucreze ca scrib la Jakov Nenadović[2]. Când se deschide Școala cea mare din Belgrad, devine elev al acesteia. Curând după aceea se îmbolnăvește și pleacă să se trateze la Pesta. Cea mai mare parte a cunoștințelor sale le dobândește ca autodidact.

Participă la cele două răscoale împotriva stăpânirii otomane, iar la sfârșitul celei de-a doua[3] pleacă la Viena. Aici îl cunoaște pe lingvistul sloven Jernej Kopitar care ocupă funcția de cenzor principal pentru cărțile în limbile slave. Acesta îl va ajuta în realizarea lucrărilor sale filologice. Din cauza conflictelor sale cu cneazul Miloš Obrenović[4], lui Karadžić îi este interzis să publice cărți în Serbia, dar și în Imperiul Austriac, de aceea își găsește prieteni în Rusia, de unde primește ajutor. După mai multe perioade în care a suferit de lipsuri materiale, dobândește din Rusia și o rentă viageră în 1826.

Din toată familia îi rămăsese în viață doar fiica sa Mina când Vuk Karadžić a murit la Viena, în 1864. Rămășițele sale pământești au fost duse la Belgrad în 1897 și așezate în catedrală, alături de cele ale lui Dositej Obradović.

Lucrări filologice[modificare | modificare sursă]

Activitatea lui Vuk Karadžić se încrie în spiritul epocii, cea a romantismului, în care se afirmă națiunile și se preocupă de cultivarea propriei limbi, crescând și interesul pentru folclor. Nu este întâmplător că Vuk Karadžić este ajutat, pe lângă Jernej Kopitar, de frații Grimm.

Principalele opere ale lui Vuk Karadžić:

Reformarea scrierii chirilice și a ortografiei limbii sârbe[modificare | modificare sursă]

Preluând și propuneri în acest sens apărute mai devreme (1810) la filologul Sava Mrkalj, Vuk Karadžić a simplificat alfabetul folosit până atunci și l-a adaptat pentru redarea fonemelor limbii sârbe.

Din vechiul alfabet slavon, Vuk Karadžić a preluat următoarele 24 de litere: А а, Б б, В в, Г г, Д д, Е е, Ж ж, З з, И и, К к, Л л, М м, Н н, О о, П п, Р р, С с, Т т, У у, Ф ф, Х х, Ц ц, Ч ч, Ш ш. A adăugat la acestea literele Ј ј, Љ љ, Њ њ, Ћ ћ, Ђ ђ, Џ џ și a scos literele Ѥ ѥ (iе), Ѣ, ѣ (iаt), І ї (i), Ы ы (i), Ѵ ѵ (i), Ѹ ѹ (u), Ѡ ѡ (о), Ѧ ѧ (еn), Я я (iа), Ю ю (iu), Ѿ ѿ (оt), Ѭ ѭ (ius), Ѳ ѳ (t), Ѕ ѕ (dz), Щ щ (șci), Ѯ ѯ (cs), Ѱ ѱ (ps), Ъ ъ (semnul tare), Ь ь (semnul moale).

Folosind alfabetul reformat (vezi Limba sârbă. Corespondența scriere–pronunțare), Vuk Karadžić a stabilit normele ortografice pe baza principiului fonetic[5]. Astfel, scrierea limbii sârbe redă exact, cu unele mici excepții, vorbirea, inclusiv schimbările fonetice în cursul flexiunii.

Standardizarea limbii sârbe[modificare | modificare sursă]

Până la Vuk Karadžić limba sârbă literară a fost foarte deosebită de limba vorbită, fiind puternic influențată de limba rusă. Karadžić a impus ideea că limba literară trebuie să fie apropiată de limba vorbită, să fie înțeleasă de toți vorbitorii. Cu scopul de a pune în fața scriitorilor modele de limbă, a cules multe creații literare folclorice, nu numai sârbești, ci și croate și bosniace, sprijinindu-se și pe scrierile deja apărute în limba poporului, de exemplu cele ale lui Gavrilo Venclović. S-a inspirat și din literatura croată, precum și din dicționare croate.

Ca bază a limbii stardard, Karadžić a luat dialectul štokavian cu pronunțarea (i)jekaviană, caracteristic pentru regiunea sa natală, Serbia de vest, dar și pentru mare parte din Croația, pentru Muntenegru și Bosnia și Herțegovina. Ulterior în standardul limbii sârbe a ajuns dominantă pronunțarea ekaviană, dar s-a acceptat în continuare și cea (i)jekaviană.

Fiind convins că limba tuturor acestor regiuni este de fapt limba sârbă, a căutat să colaboreze cu cărturari croați cu scopul de a armoniza normele limbilor sârbă și croată[6]. Standardizarea limbii croate s-a făcut aproximativ în aceeași epocă, tot pe baza dialectului štokavian cu pronunțarea (i)jekaviană, încetățenindu-se și în ortografia croată principiul fonetic, ceva mai puțin consecvent decât în sârbă.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Regiune din vestul Serbiei, prin care curge râul Jadar.
  2. ^ Conducător de oști în timpul Primei răscoale sârbe împotriva ocupației turcești (18041813).
  3. ^ Aceasta a avut loc în 1815 și a dus la câștigarea autonomiei de către Serbia.
  4. ^ Conducătorul celei de-a doua răscoale sârbe, devenit principele Serbiei autonome.
  5. ^ Lui Vuk Karadžić i se atribuie fraza „Piši kao što govoriš i čitaj kao što je napisano.”, adică „Scrie cum vorbești și citește cum e scris.”, dar aceasta îi aparține filologului german Johann Christoph Adelung (1732–1806) (după cum se afirmă în Stanojčić, Živojin; Popović, Ljubomir, Gramatika srpskog jezika za I, II, III i IV razred srednje škole (Gramatica limbii sârbe pentru clasele I, II, III și IV ale școlii medii), Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, Belgrad, 2000).
  6. ^ Există un acord privitor la câteva aspecte ale limbii, semnat de cărturarii sârbi și croați Ivan Kukuljević, Dimitrije Demeter, Ivan Mažuranić, Vuk S. Karadžić, Vinko Pacel, Stefan Pejaković și Đura Daničić, cărora li s-a alăturat și cărturarul sloven Franjo Miklošič.

Legături externe[modificare | modificare sursă]