Verb auxiliar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Flexibilă
Adjectiv
Articol
Numeral
Pronume
Substantiv
Verb
Auxiliar
Copulativ
Personal-impersonal
Predicativ-nepredicativ
Tranzitiv-intranzitiv
Neflexibilă
Adverb
Conjuncție
Interjecție
Prepoziție
Locuțiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Complement
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
Propoziție circumstanțială

Un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb ajutător (fără sens lexical deplin), asociat funcțional cu o anumită formă a unui verb principal (cu sens deplin) pentru a alcătui o altă formă a acestui verb, numită formă compusă. Totuși, verbele auxiliare folosite separat de un verb principal au sens deplin, la fel ca celelalte verbe. Verbe auxiliare se folosesc în multe limbi, de exemplu în cele indoeuropene, în cele fino-ugrice etc. În general, verbul cu sens deplin (principal) se folosește la o formă impersonală (infinitiv, participiu etc., iar verbul auxiliar este cel care primește morfemele ce exprimă modul, timpul, numărul și persoana.

În limba română[1][modificare | modificare sursă]

În sistemul verbal al limbii române se folosesc trei verbe auxiliare: a avea, a vrea și a fi.

A avea[modificare | modificare sursă]

Acest auxiliar servește la alcătuirea a trei forme verbale:

  • Timpul perfect compus al modului indicativ se formează din prezentul indicativ al lui a avea asociat cu participiul verbului cu sens deplin: am cântat, ai văzut, a bătut, am zis, ați iubit, au coborât. Trei dintre formele personale ale auxiliarului sunt diferite, reduse față de cele folosite atunci când are sens deplin.
  • Unul din tipurile de viitor se compune din auxiliarul a avea la indicativul prezent neredus, în concurență cu o formă redusă la o, comună tuturor persoanelor, asociate verbului principal la prezentul conjunctivului: am/o să cânt, ai/o să vezi, are/o să bată, avem/o să zicem, aveți/o să iubiți, au/o să coboare.
  • La alcătuirea timpului prezent al modului condițional-optativ participă forme parțial diferite ale acestui auxiliar, asociate infinitivului verbului cu sens deplin: cânta, ai vedea, ar bate, am zice, ați iubi, ar coborî.

A vrea[modificare | modificare sursă]

Verbul a vrea are forme specializate ca auxiliar, servind la formarea principalului tip de viitor (literar) în combinație cu infinitivul verbului cu sens deplin: voi cânta, vei vedea, va bate, vom zice, veți iubi, vor coborî. O variantă familiară a acestui tip folosește forme și mai reduse ale auxiliarului: oi cânta, ăi vedea, o bate, om zice, ăți iubi, or coborî.

A fi[modificare | modificare sursă]

Verbul a fi se folosește ca auxiliar pentru cele mai multe forme verbale compuse.

La modul indicativ, viitorul anterior se alcătuiește cu tipul de viitor format cu a vrea al lui a fi, plus participiul verbului cu sens deplin: voi/oi fi cântat, vei/ăi fi văzut, va/o fi bătut, vom/om fi zis, veți/ăți fi iubit, vor/or fi coborât.

La modul conjunctiv se folosește o formă redusă, unică pentru toate persoanele, a conjunctivului prezent al auxiliarului a fi, pentru a obține:

  • în asociere cu gerunziul verbului principal, prezentul conjunctiv cu valoare prezumtivă: să fi cântând;
  • în combinație cu participiul verbului principal, perfectul conjunctiv: să fi văzut.

La modul condițional, a fi formează:

  • condiționalul prezent cu valoare prezumtivă al verbului cu sens deplin, în asociere cu gerunziul acestuia: aș fi cântând, ai fi văzând, ar fi bătând, am fi zicând, ați fi iubind, ar fi coborând;
  • perfectul condiționalului, în combinație cu participiul verbului principal: aș fi cântat, ai fi văzut, ar fi bătut, am fi zis, ați fi iubit, ar fi coborât.

La modul prezumtiv, auxiliarul a fi participă la formarea ambelor timpuri.

  • Prezentul prezumtivului folosește formele de viitor cu auxiliarul a vrea ale lui a fi, asociate cu gerunziul verbului principal: voi/oi fi cântând, vei/ăi fi văzând, va/o fi bătând, vom/om fi zicând, veți/ăți fi iubind, vor/or fi coborând.
  • Perfectul prezumtiv se formează cu aceleași forme ale lui a fi, dar în combinație cu participiul verbului cu sens deplin (voi/oi fi cântat etc.), fiind omonim cu viitorul anterior.

La perfectul infinitiv se folosește ca auxiliar infinitivul prezent al lui a fi.

A fi este și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens deplin este la participiu.

În limba franceză[2][modificare | modificare sursă]

Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul și mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului, perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare: avoir „a avea” și être „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului.

Cu avoir se formează toate formele compuse ale aproape tuturor verbelor la diateza activă. Este vorba de toate verbele tranzitive și de marea majoritate a celor intranzitive: j’ai mangé une pomme „am mâncat un măr”, elle aurait volé en ballon „ea ar fi zburat cu balonul”.

Être se folosește pentru toate verbele reflexive (nous nous sommes promenés „ne-am plimbat”, s’être entendus „a se fi înțeles”). Tot cu acest auxiliar se formează și timpurile compuse ale unor verbe active intranzitive: vous êtes venus „ați venit”, qu’elle soit arrivée „(ea) să fi sosit”. Diateza pasivă are în esență aceeași structură ca în română, formele pe care le are être la diateza activă fiind asociate cu participiul perfect al verbului cu sens deplin și având funcția de a indica modul, timpul, numărul și persoana acestuia: il a été trompé „(el) a fost înșelat”, je serai puni(e) „voi fi pedepsit(ă)”.

Gramaticile limbii franceze iau în seamă și un număr de așa-numite verbe semiauxiliare, care se asociază cu infinitivul verbului principal. Astfel se formează construcții numite perifraze verbale. Principalele verbe semiauxiliare sunt aller (sens deplin „a merge”), venir (sens deplin „a veni”) și faire (sens deplin „a face”). Primele două servesc la formarea unor timpuri ale indicativului:

  • viitorul apropiat, cu prezentul indicativ al lui aller: je vais parler „am să vorbesc”;
  • trecutul recent, cu prezentul indicativ al lui venir: je viens d’arriver „tocmai am sosit”.

Verbul faire folosit la orice formă verbală formează o construcție numită factitivă, care exprimă faptul că subiectul pune pe altcineva să efectueze o acțiune în locul său: il s’est fait couper les cheveux „s-a tuns” (nu singur, ci a pus pe cineva să-l tundă).

În limba sârbă[3][modificare | modificare sursă]

Verbele auxiliare pe care le folosește sistemul verbal al limbii sârbe sunt jesam, biti (ambele aceste verbe fiind corespunzătoare verbului românesc „a fi”), hteti „a vrea” și nemoj (verb niciodată folosit cu sens deplin).

  • Jesam formează perfectul compus al tuturor verbelor. Se folosește la forma scurtă, neaccentuată, postpus verbului principal la participiul activ, dacă subiectul este inclus, sau înaintea verbului principal, dacă subiectul este exprimat: došao sam / ja sam došao (masculin) „am venit”, govorila si / ti si govorila (feminin) „ai vorbit”, razumeo je / on je razumeo „(el) a înțeles”, videli smo / mi smo videli (masc.) „(noi) am văzut”, čule ste / vi ste čule (fem.) „ați auzit”, otišli su / oni su otišli „(ei) au plecat”.
  • Biti este verbul auxiliar folosit în trei forme compuse.
    • Condiționalul (care are aceeași formă pentru prezent și trecut), se formează cu perfectul simplu (sau aoristul) lui biti, în combinație cu participiul activ: došao bih / ja bih došao (masculin) „aș veni, aș fi venit”, govorila bi / ti bi govorila (feminin) „ai vorbi, ai fi vorbit”, razumeo bi / on bi razumeo „(el) ar înțelege, ar fi înțeles”, videli bismo / mi bismo videli (masc.) „(noi) am vedea, am fi văzut”, čule biste / vi biste čule (fem.) „ați auzi, ați fi auzit”, otišli bi / oni bi otišli „(ei) ar pleca, ar fi plecat”. Două forme mai puțin folosite se formează tot cu biti:
    • Viitorul anterior se formează cu prezentul auxiliarului: budem razumeo „voi fi înțeles”.
    • Mai mult ca perfectul are două tipuri în sârbă, ambele formate cu biti: unul cu imperfectul auxiliarului (bejah/beh pisao), celălalt cu perfectul compus al acestuia: bio sam pisao „scrisesem”.
  • Forma scurtă a lui hteti este auxiliarul viitorului, în asociere cu infinitivul verbului cu sens deplin. Postpus acestuia la forma afirmativă, devine practic desinență, adăugându-se în cazul majorității verbelor la o formă scurtată a infinitivului, dar în prezența unui subiect exprimat printr-un substantiv sau un pronume, se plasează înaintea infinitivului: doćiću / ja ću doći „voi vorbi”, govorićeš / ti ćeš govoriti „vei vorbi”, razumeće / on će razumeti „(el) va înțelege”, videćemo' / mi ćemo videti „vom vedea”, čućete / vi ćete čuti „veți auzi”, otićiće / oni će otići „(ei) vor pleca”. Cu subiect exprimat prin substantiv sau pronume, poate forma viitorul și în construcția auxiliar + conjuncția da + prezentul verbului principal: ja ću da govorim „voi vorbi”.
  • Verbul nemoj participă la două din tipurile de imperativ negativ, cu infinitivul, respectiv cu da + prezentul verbului cu sens deplin: nemoj govoriti! / nemoj da govoriš! „nu vorbi!”, nemojmo pisati! / nemojmo da pišemo! „să nu scriem!”, nemojte pevati! / nemojte da pevate! „nu cântați!”

În limba maghiară[4][modificare | modificare sursă]

Gramatica limbii maghiare ia în seamă mai multe categorii de verbe auxiliare.

  • Sunt două verbe care alcătuiesc forme temporale compuse:
    • Fog (cu sensul deplin „a prinde, a ține”), la prezentul indicativ, formează timpul viitor al indicativului în asociere cu infinitivul verbului principal: el fogok menni „voi pleca”.
    • Van „a fi”, la prezentul condițional, este auxiliarul timpului trecut al condiționalului, în combinație cu trecutul indicativ al verbului cu sens deplin: elmentem volna „aș fi plecat”.
  • Verbul szokott este un auxiliar de aspect, exprimând faptul că o acțiune se efectuează în mod repetat, obișnuit. Are particularitatea de a avea numai formă de indicativ trecut, dar înțeles de prezent, și se asociază cu infinitivul: Esténként olvasni szoktam. „Seara obișnuiesc să citesc.”
  • Verbul talál are, când este folosit cu sens deplin, sensul „a găsi”. Ca verb auxiliar are valoare modală, exprimând caracterul întâmplător, neintenționat al acțiunii: Ha el találod árulni a titkot, megharagszom. „Dacă cumva divulgi secretul, mă supăr.”
  • Verbul tetszik (sensul său deplin fiind „a plăcea”) este un verb auxiliar pragmatic. Se construiește cu infinitivul, subiectul fiind totdeauna destinatarul comunicării. Este utilizat numai la persoana a treia, fiind o marcă a politeții, mai degrabă față de persoane mai în vârstă decât vorbitorul: Hogy tetszik lenni? „Ce mai faceți?”

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mioara Avram, Gramatica pentru toți, Humanitas, București, 1997 ISBN 973-28-0769-5, p. 217-293.
  2. ^ G. Mauger, Grammaire pratique du français d'aujourd'hui, Hachette, Paris, 1968, p. 285-286.
  3. ^ Valentin Moldovan; Milja N. Radan, Gramatika srpskog jezika. Morfologija. Gramatica limbii sârbe, Sedona, Timișoara, 1996, ISBN 973-97457-4-1, p. 107-114.
  4. ^ Thomas Szende; Georges Kassai, Grammaire fondamentale du hongrois, Langues et mondes – l'Asiathèque, Paris, 2001 ISBN 2-911053-61-3, p. 205-208, 237-238, 244-245.