Conjunctiv

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Conjunctivul este un mod verbal personal şi predicativ care exprimă în general o acţiune, o întâmplare sau o stare^[1] virtuală, adică realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acţiune dorită, preferată, permisă, cerută, recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziţie pozitivă, dar verbul poate fi şi negat.

Cuprins 1 Conjunctivul în limba română 1.1 Morfologie 1.1.1 Prezentul conjunctiv 1.1.2 Perfectul conjunctiv 1.2 Valori şi sintaxă 2 Notă 3 Bibliografie

[modifică] Conjunctivul în limba română

[modifică] Morfologie

Morfemul specific al conjunctivului este conjuncţia să.

[modifică] Prezentul conjunctiv

conjugarea I infinitiv în -a		conjugarea a II-a infinitiv în -ea a vedea	conjugarea a III-a infinitiv în -e a bate	conjugarea a IV-a
fără sufix a cânta	cu sufixul -ez a lucra			infinitiv în -i		infinitiv în -î
				fără sufix a dormi	cu sufixul -esc a iubi	fără sufix a coborî	cu sufixul -ăsc a hotărî
să cânt	să lucrez	să văd	să bat	să dorm	să iubesc	să cobor	să hotărăsc
să cânţi	să lucrezi	să vezi	să baţi	să dormi	să iubeşti	să cobori	să hotărăşti
să cânte	să lucreze	să vadă	să bată	să doarmă	să iubească	să coboare	să hotărască
să cântăm	să lucrăm	să vedem	să batem	să dormim	să iubim	să coborâm	să hotărâm
să cântaţi	să lucraţi	să vedeţi	să bateţi	să dormiţi	să iubiţi	să coborâţi	să hotărâţi
să cânte	să lucreze	să vadă	să bată	să doarmă	să iubească	să coboare	să hotărască

Observaţie: Prezentul conjunctiv are aceleaşi desinenţe ca prezentul indicativ, în afara celei de persoana a treia singular şi plural, care provoacă schimbări fonetice şi în sufixul pe care îl au unele verbe.

[modifică] Perfectul conjunctiv

Acest timp are particularitatea de a nu avea forme variabile după persoană. Dacă verbul nu are subiect exprimat, persoana trebuie să reiasă din context. Structura sa este: conjuncţia să + verbul auxiliar fi (la infinitiv fără prepoziţia a) + participiul invariabil al verbului de conjugat:

să fi cântat / văzut / bătut / zis / iubit / coborât

[modifică] Valori şi sintaxă

În propoziţie principală, conjunctivul are ca valori specifice exprimarea unei urări (Să-ţi fie de bine!), a protestului sau a indignării (Eu să fac aşa ceva?!), a dilemei: Să merg sau nu? Valorile sale nespecifice sunt în această situaţie cea de imperativ (Să pleci imediat! = Pleacă imediat!), cea de prezumtiv (Aşa să fie? = Aşa o fi?) şi cea de optativ (Numai să fiu sănătos! = Numai de-aş fi sănătos!)

Valorile specifice ale conjunctivului se manifestă cel mai pregnant în propoziţie subordonată, ceea ce exprimă depinzând de verbul său regent:

• acţiune posibilă/imposibilă: (Nu) e posibil să reuşim.
• acţiune dorită/nedorită: (Nu) vreau să plec.
• acţiune intenţionată/neintenţionată: (Nu) am de gând să te pedepsesc.
• acţiune preferată sau nu: Prefer să (nu) rămân.
• acţiune cerută/necerută: (Nu) îţi cer să mă anunţi.
• acţiune recomandată/nerecomandată: (Nu) te sfătuiesc să încerci.
• acţiune necesară/inutilă: (Nu) e nevoie să ne mai gândim.
• acţiune obligatorie/facultativă: (Nu) trebuie să mai discutăm.
• acţiune permisă/interzisă: (Nu) îţi dau voie să vii cu mine.
• acţiune în legătură cu care vorbitorul are un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la condiţional): M-aş bucura să vii şi tu.

Şi în propoziţie subordonată conjunctivul poate avea valori nespecifice:

• Verbul regent poate conferi conjunctivului un caracter real, acesta denumind acţiunea, valoare specifică infinitivului: Am început să cânt.
• Conjunctivul poate fi folosit cu valoarea condiţionalului în propoziţie circumstanţială condiţională sau concesivă: Să-ţi fi cerut eu, nu-mi dădeai. = Dacă ţi-aş fi cerut eu,…
• Altă valoare nespecifică este cea de prezumtiv: Nu ştiu să fi venit aici.

În cazul unor verbe regente există concurenţă între conjunctiv şi indicativ. Este vorba de verbe care exprimă:

• speranţa: Sper să vină/că va veni şi Petre.
• opinia la negativ: Nu cred să fie/că este bine aşa.
• un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la indicativ): Mă tem să nu plece/că pleacă.

Verbul la conjunctiv poate fi predicat în mai multe tipuri de propoziţii.

Propoziţiile principale în care se găseşte pot fi exclamative sau interogative, pozitive sau negative.

Conjunctivul poate fi predicatul oricărei propoziţii subordonate necircumstanţiale, în afară de cea de agent, dar cunoaşte mai multe resticţii în ceea ce priveşte subordonatele circumstanţiale. Poate fi predicatul următoarelor propoziţii circumstanţiale:

• de timp care exprimă anterioritatea faţă de propoziţia regentă, introdusă prin anumite locuţiuni conjunctive: Am ajuns la gară înainte ca trenul să fi sosit., Până (când) să mă trezesc, el plecase deja., A trecut multă vreme până să-l cunosc.
• de scop, în care este singurul mod posibil: Am venit (ca) să te văd., Ud cu multă apă, pentru ca florile să se dezvolte bine.
• de mod propriu-zisă introdusă prin să sau fără (ca …) să: Nu rezistă el să nu se ducă la ea., Munceşte fără să se gândească la rezultat.
• condiţională, când conjunctivul are valoare de condiţional: Să-ţi fi cerut eu, nu-mi dădeai.
• concesivă introdusă prin şi fără să: Merg şi fără să mă invite.
• opoziţională introdusă prin în loc să sau fără să: În loc să muncească, pierde vremea., A concurat mereu, fără să câştige niciodată.
• de excepţie introdusă prin decât să: Nu vreau altceva decât să dorm.

Prin urmare, conjunctivul nu poate fi predicat în următoarele tipuri de propoziţii circumstanţiale: de timp care exprimă o acţiune simultană sau posterioară, de cauză, de mod comparativă sau de grad şi măsură, consecutivă, instrumentală, sociativă, de relaţie şi cumulativă.

[modifică] Notă

[modifică] Bibliografie

• Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Humanitas, Bucureşti, 2001, ISBN 973-28-0769-5