Conjunctiv
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Conjunctivul este un mod verbal personal şi predicativ care exprimă în general o acţiune, o întâmplare sau o stare[1] virtuală, adică realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acţiune dorită, preferată, permisă, cerută, recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziţie pozitivă, dar verbul poate fi şi negat.
Cuprins |
[modifică] Conjunctivul în limba română
[modifică] Morfologie
Morfemul specific al conjunctivului este conjuncţia să.
[modifică] Prezentul conjunctiv
| conjugarea I infinitiv în -a |
conjugarea a II-a infinitiv în -ea a vedea |
conjugarea a III-a infinitiv în -e a bate |
conjugarea a IV-a | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| fără sufix a cânta |
cu sufixul -ez a lucra |
infinitiv în -i | infinitiv în -î | ||||
| fără sufix a dormi |
cu sufixul -esc a iubi |
fără sufix a coborî |
cu sufixul -ăsc a hotărî |
||||
| să cânt | să lucrez | să văd | să bat | să dorm | să iubesc | să cobor | să hotărăsc |
| să cânţi | să lucrezi | să vezi | să baţi | să dormi | să iubeşti | să cobori | să hotărăşti |
| să cânte | să lucreze | să vadă | să bată | să doarmă | să iubească | să coboare | să hotărască |
| să cântăm | să lucrăm | să vedem | să batem | să dormim | să iubim | să coborâm | să hotărâm |
| să cântaţi | să lucraţi | să vedeţi | să bateţi | să dormiţi | să iubiţi | să coborâţi | să hotărâţi |
| să cânte | să lucreze | să vadă | să bată | să doarmă | să iubească | să coboare | să hotărască |
Observaţie: Prezentul conjunctiv are aceleaşi desinenţe ca prezentul indicativ, în afara celei de persoana a treia singular şi plural, care provoacă schimbări fonetice şi în sufixul pe care îl au unele verbe.
[modifică] Perfectul conjunctiv
Acest timp are particularitatea de a nu avea forme variabile după persoană. Dacă verbul nu are subiect exprimat, persoana trebuie să reiasă din context. Structura sa este: conjuncţia să + verbul auxiliar fi (la infinitiv fără prepoziţia a) + participiul invariabil al verbului de conjugat:
- să fi cântat / văzut / bătut / zis / iubit / coborât
[modifică] Valori şi sintaxă
În propoziţie principală, conjunctivul are ca valori specifice exprimarea unei urări (Să-ţi fie de bine!), a protestului sau a indignării (Eu să fac aşa ceva?!), a dilemei: Să merg sau nu? Valorile sale nespecifice sunt în această situaţie cea de imperativ (Să pleci imediat! = Pleacă imediat!), cea de prezumtiv (Aşa să fie? = Aşa o fi?) şi cea de optativ (Numai să fiu sănătos! = Numai de-aş fi sănătos!)
Valorile specifice ale conjunctivului se manifestă cel mai pregnant în propoziţie subordonată, ceea ce exprimă depinzând de verbul său regent:
- acţiune posibilă/imposibilă: (Nu) e posibil să reuşim.
- acţiune dorită/nedorită: (Nu) vreau să plec.
- acţiune intenţionată/neintenţionată: (Nu) am de gând să te pedepsesc.
- acţiune preferată sau nu: Prefer să (nu) rămân.
- acţiune cerută/necerută: (Nu) îţi cer să mă anunţi.
- acţiune recomandată/nerecomandată: (Nu) te sfătuiesc să încerci.
- acţiune necesară/inutilă: (Nu) e nevoie să ne mai gândim.
- acţiune obligatorie/facultativă: (Nu) trebuie să mai discutăm.
- acţiune permisă/interzisă: (Nu) îţi dau voie să vii cu mine.
- acţiune în legătură cu care vorbitorul are un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la condiţional): M-aş bucura să vii şi tu.
Şi în propoziţie subordonată conjunctivul poate avea valori nespecifice:
- Verbul regent poate conferi conjunctivului un caracter real, acesta denumind acţiunea, valoare specifică infinitivului: Am început să cânt.
- Conjunctivul poate fi folosit cu valoarea condiţionalului în propoziţie circumstanţială condiţională sau concesivă: Să-ţi fi cerut eu, nu-mi dădeai. = Dacă ţi-aş fi cerut eu,…
- Altă valoare nespecifică este cea de prezumtiv: Nu ştiu să fi venit aici.
În cazul unor verbe regente există concurenţă între conjunctiv şi indicativ. Este vorba de verbe care exprimă:
- speranţa: Sper să vină/că va veni şi Petre.
- opinia la negativ: Nu cred să fie/că este bine aşa.
- un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la indicativ): Mă tem să nu plece/că pleacă.
Verbul la conjunctiv poate fi predicat în mai multe tipuri de propoziţii.
Propoziţiile principale în care se găseşte pot fi exclamative sau interogative, pozitive sau negative.
Conjunctivul poate fi predicatul oricărei propoziţii subordonate necircumstanţiale, în afară de cea de agent, dar cunoaşte mai multe resticţii în ceea ce priveşte subordonatele circumstanţiale. Poate fi predicatul următoarelor propoziţii circumstanţiale:
- de timp care exprimă anterioritatea faţă de propoziţia regentă, introdusă prin anumite locuţiuni conjunctive: Am ajuns la gară înainte ca trenul să fi sosit., Până (când) să mă trezesc, el plecase deja., A trecut multă vreme până să-l cunosc.
- de scop, în care este singurul mod posibil: Am venit (ca) să te văd., Ud cu multă apă, pentru ca florile să se dezvolte bine.
- de mod propriu-zisă introdusă prin să sau fără (ca …) să: Nu rezistă el să nu se ducă la ea., Munceşte fără să se gândească la rezultat.
- condiţională, când conjunctivul are valoare de condiţional: Să-ţi fi cerut eu, nu-mi dădeai.
- concesivă introdusă prin şi fără să: Merg şi fără să mă invite.
- opoziţională introdusă prin în loc să sau fără să: În loc să muncească, pierde vremea., A concurat mereu, fără să câştige niciodată.
- de excepţie introdusă prin decât să: Nu vreau altceva decât să dorm.
Prin urmare, conjunctivul nu poate fi predicat în următoarele tipuri de propoziţii circumstanţiale: de timp care exprimă o acţiune simultană sau posterioară, de cauză, de mod comparativă sau de grad şi măsură, consecutivă, instrumentală, sociativă, de relaţie şi cumulativă.
[modifică] Notă
- ^ Pentru simplificare, folosim în continuare numai termenul „acţiune” pentru acestea.
[modifică] Bibliografie
- Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Humanitas, Bucureşti, 2001, ISBN 973-28-0769-5

