Conjunctiv

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Conjunctivul este un mod verbal personal şi predicativ care exprimă în general o acţiune, o întâmplare sau o stare[1] virtuală, adică realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acţiune dorită, preferată, permisă, cerută, recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziţie pozitivă, dar verbul poate fi şi negat.

Cuprins

[modifică] Conjunctivul în limba română

[modifică] Morfologie

Morfemul specific al conjunctivului este conjuncţia .

[modifică] Prezentul conjunctiv

conjugarea I
infinitiv în -a
conjugarea a II-a
infinitiv în -ea
a vedea
conjugarea a III-a
infinitiv în -e
a bate
conjugarea a IV-a
fără sufix
a cânta
cu sufixul -ez
a lucra
infinitiv în -i infinitiv în
fără sufix
a dormi
cu sufixul -esc
a iubi
fără sufix
a coborî
cu sufixul -ăsc
a hotărî
cânt lucrez văd bat dorm iubesc cobor hotărăsc
cânţi lucrezi vezi baţi dormi iubeşti cobori hotărăşti
cânte lucreze vadă bată doarmă iubească coboare hotărască
cântăm lucrăm vedem batem dormim iubim coborâm hotărâm
cântaţi lucraţi vedeţi bateţi dormiţi iubiţi coborâţi hotărâţi
cânte lucreze vadă bată doarmă iubească coboare hotărască

Observaţie: Prezentul conjunctiv are aceleaşi desinenţe ca prezentul indicativ, în afara celei de persoana a treia singular şi plural, care provoacă schimbări fonetice şi în sufixul pe care îl au unele verbe.

[modifică] Perfectul conjunctiv

Acest timp are particularitatea de a nu avea forme variabile după persoană. Dacă verbul nu are subiect exprimat, persoana trebuie să reiasă din context. Structura sa este: conjuncţia + verbul auxiliar fi (la infinitiv fără prepoziţia a) + participiul invariabil al verbului de conjugat:

să fi cântat / văzut / bătut / zis / iubit / coborât

[modifică] Valori şi sintaxă

În propoziţie principală, conjunctivul are ca valori specifice exprimarea unei urări (-ţi fie de bine!), a protestului sau a indignării (Eu să fac aşa ceva?!), a dilemei: Să merg sau nu? Valorile sale nespecifice sunt în această situaţie cea de imperativ (Să pleci imediat! = Pleacă imediat!), cea de prezumtiv (Aşa să fie? = Aşa o fi?) şi cea de optativ (Numai să fiu sănătos! = Numai de-aş fi sănătos!)

Valorile specifice ale conjunctivului se manifestă cel mai pregnant în propoziţie subordonată, ceea ce exprimă depinzând de verbul său regent:

  • acţiune posibilă/imposibilă: (Nu) e posibil să reuşim.
  • acţiune dorită/nedorită: (Nu) vreau să plec.
  • acţiune intenţionată/neintenţionată: (Nu) am de gând te pedepsesc.
  • acţiune preferată sau nu: Prefer să (nu) rămân.
  • acţiune cerută/necerută: (Nu) îţi cer anunţi.
  • acţiune recomandată/nerecomandată: (Nu) te sfătuiesc să încerci.
  • acţiune necesară/inutilă: (Nu) e nevoie ne mai gândim.
  • acţiune obligatorie/facultativă: (Nu) trebuie mai discutăm.
  • acţiune permisă/interzisă: (Nu) îţi dau voie să vii cu mine.
  • acţiune în legătură cu care vorbitorul are un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la condiţional): M-aş bucura să vii şi tu.

Şi în propoziţie subordonată conjunctivul poate avea valori nespecifice:

În cazul unor verbe regente există concurenţă între conjunctiv şi indicativ. Este vorba de verbe care exprimă:

  • speranţa: Sper să vină/că va veni şi Petre.
  • opinia la negativ: Nu cred să fie/că este bine aşa.
  • un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la indicativ): Mă tem să nu plece/că pleacă.

Verbul la conjunctiv poate fi predicat în mai multe tipuri de propoziţii.

Propoziţiile principale în care se găseşte pot fi exclamative sau interogative, pozitive sau negative.

Conjunctivul poate fi predicatul oricărei propoziţii subordonate necircumstanţiale, în afară de cea de agent, dar cunoaşte mai multe resticţii în ceea ce priveşte subordonatele circumstanţiale. Poate fi predicatul următoarelor propoziţii circumstanţiale:

  • de timp care exprimă anterioritatea faţă de propoziţia regentă, introdusă prin anumite locuţiuni conjunctive: Am ajuns la gară înainte ca trenul să fi sosit., Până (când) să mă trezesc, el plecase deja., A trecut multă vreme până -l cunosc.
  • de scop, în care este singurul mod posibil: Am venit (ca) te văd., Ud cu multă apă, pentru ca florile să se dezvolte bine.
  • de mod propriu-zisă introdusă prin sau fără (ca …) să: Nu rezistă el nu se ducă la ea., Munceşte fără să se gândească la rezultat.
  • condiţională, când conjunctivul are valoare de condiţional: -ţi fi cerut eu, nu-mi dădeai.
  • concesivă introdusă prin şi fără să: Merg şi fără invite.
  • opoziţională introdusă prin în loc să sau fără să: În loc să muncească, pierde vremea., A concurat mereu, fără să câştige niciodată.
  • de excepţie introdusă prin decât să: Nu vreau altceva decât să dorm.

Prin urmare, conjunctivul nu poate fi predicat în următoarele tipuri de propoziţii circumstanţiale: de timp care exprimă o acţiune simultană sau posterioară, de cauză, de mod comparativă sau de grad şi măsură, consecutivă, instrumentală, sociativă, de relaţie şi cumulativă.

[modifică] Notă

  1. ^ Pentru simplificare, folosim în continuare numai termenul „acţiune” pentru acestea.

[modifică] Bibliografie

Unelte personale