Ion Gheorghe Maurer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
0
Sigla academia romana.gif Membru titular al Academiei Române
Ion Gheorghe Maurer
Ion Gheorghe Maurer1.jpg

În funcție
21 martie 1961 – 29 martie 1974
Președinte Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceaușescu
Precedat de Chivu Stoica
Succedat de Manea Mănescu

În funcție
15 iulie 1957 – 15 ianuarie 1958
Precedat de Grigore Preoteasa
Succedat de Avram Bunaciu

Președinte al Consiliului de Stat
În funcție
7 ianuarie 1958 – 21 martie 1961
Precedat de Petru Groza
Succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej

Membru al CC al PMR / PCR
În funcție
21 octombrie 1945 – 28 noiembrie 1974

În funcție
1946 - 1952
1957 – 1974

Născut(ă) 23 septembrie 1902
București, România
Decedat(ă) 8 februarie 2000 (97 ani)
București, România
Partid politic PCR
Soție Elena Maurer
Alma mater Liceul militar din Craiova; Facultatea de Drept la Universitatea din București; doctor docent în științe juridice
Profesie jurist, politician comunist
Cetățenie Român
Confesiune Ortodox

Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București - d. 8 februarie 2000) a fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961.

Originea și studiile[modificare | modificare sursă]

Tatăl său a fost alsacian, profesor de limba franceză în București. Ion Gheorghe Maurer a studiat științele juridice și a activat ca avocat, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români.

Familia[modificare | modificare sursă]

S-a căsătorit în 1949 cu Elena Stănescu, cu care a avut un băiat, Jean. Dintr-o căsătorie anterioară avusese o fată.

Soția a murit cu un an înainte de moartea lui, dar — temându-se de producerea unui atac de inimă — fiul sau a ținut acest fapt în secret, deci Maurer a murit cu credința că soția sa încă mai trăiește și ca este tratată într-un spital.[1][nefuncțională]

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.

Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.

În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.

A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.

În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.

În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice. A făcut câte două vizite în URSS și China (martie 1964) pentru a media în conflictul dintre cele două mari țări socialiste. La 28 septemberie 1967 a călătorit în secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord să-și schimbă poziția dură și să adere la demersurile care aveau ca scop terminarea războiului cu Vietnamul de Sud.

În 1971 a fost la una dintre multele vânători comune cu Nicolae Ceaușescu în județul Covasna. Cu această ocazie s-a iscat un conflict dintre cei doi legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în același timp. Cu toate că părerea asistenților prezenți era, că glonțul ucigaș a fost al lui Maurer, un funcționar al ministerului rugat să facă arbitrajul, Feneser, a decis, că trofeul aparține lui Ceaușescu. Maurer a protestat și, în urma schimbului de cuvinte, Ceaușescu s-a supărat și a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospățul obișnuit de după vânătoare.[2] Localnicii care au participat la aceste vânători au păstrat o amintire plăcută despre Maurer, pe care îl considerau un om curajos, fin, cu simțul umorului, care înțelegea limba maghiară, spre deosebire de Ceaușescu, care țipa tot timpul, era arogant cu oamenii, și nu avea curaj.[3][nefuncțională]

În 1972, în aceeași zi când Ceaușescu îi îndemna pe activiștii comuniști să lupte pentru realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, Maurer a surprins opinia publică prin discursul său de la Cluj, în care a declarat, că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”. Discursul său a fost ignorat de mass-media, un semn sigur al marginalizării sale treptate, și ascensiunii Elenei Ceaușescu.

La ședința CC al PCR din 25-26 martie 1974, au fost îndepărtați din funcții mai mulți adversari ai lui Nicolae Ceaușescu.[4] Maurer a fost scos la pensie la cererea lui, pe motiv de boală, dar a păstrat cele mai multe avantaje personale al elitei comuniste (vilă cu piscină în interior, 2 mașini de lux, șofer, pază de corp etc.). În anii care au urmat a fost invitat de onoare la toate evenimentele publice mari ale partidului și statului (congrese, sărbătorile cu ocazia zilei naționale etc.).

Și-a trăit anii lungi de pensie într-o vilă luxoasă aflată pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist de la proprietarii originali în ultimii ani ai deceniului 1940.

Károly Király, un alt fost demnitar înalt al nomenclaturii comuniste căzut în dizgrație, i-a transmis lui Maurer copia uneia dintre scrisorile sale de protest din primăvara lui 1987. Maurer a dat pe 25 august 1987 un răspuns foarte scurt, precizând că este de acord cu toate criticile și observațiile formulate de Király, cu excepția paragrafului care exprimă convingerea, că lucrurile mai pot fi îndreptate.[5]

După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.[necesită citare]

După revoluția din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică. Într-un interviu acordat revistei "Flacăra" în 1992, el afirma că, în afară de Ion Iliescu, care îi mai cerea, prin 1990, câte un sfat, nici foștii, nici actualii demnitari nu-l vizitau.[6][nefuncțională]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The Independent, 15 februarie 2000, Articolul lui Gabriel Partos
  2. ^ Amintiri ale ajutoarelor la vânătoare (în limba maghiară)
  3. ^ Articol despre zona în care vâna elita comunistă (în limba maghiară). Bătrânul de 89 ani, Veress János povestea, că la o asemenea vânătoare i-a reproșat lui Maurer că de ce a pierdut ocazia, și nu a tras la momentul oportun, dar el neștiind bine românește a spus textual: „Ai fost porc, de ce nu ai tras?” Maurer a râs cu poftă, nu s-a supărat, și a evocat momentul de mai multe ori în viitor.
  4. ^ Pe 28 martie 1974 Ceaușescu a preluat și funcția de șef de stat prin noua funcție de președinte al republicii.
  5. ^ Scrisoarea lui I.G. Maurer către Károly Király (lb. maghiară), pg. 9.
  6. ^ Știrea morții lui Maurer, Ziua, 10 februarie 2000

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 245-252 
  • Lavinia Betea, Ion Gheorghe Maurer - Maurer și lumea de ieri: mărturii despre stalinizarea României - Editura Dacia, 2001
  • Lavinia Betea - Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României - Arad, Editura Ioan Slavici, 1995

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Grigore Preoteasa
Ministrul Afacerilor Externe
15 iulie 195715 ianuarie 1958

Succesor:
Avram Bunaciu


Predecesor:
Chivu Stoica
Prim-ministrul României
21 martie 196129 martie 1974

Succesor:
Manea Mănescu