Papa Pius al XII-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Papa Pius al XII-lea, născut Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli (2 martie 1876, Roma – 9 octombrie 1958, Castelul Gandolfo, Italia)

Pius al XII-lea


Nume	Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli
Început de pontificat	2 martie 1939
Final de pontificat	9 octombrie 1958
Predecesor	Pius XI
Succesor	Ioan XXIII
Născut	2 martie 1876
Decedat	9 octombrie 1958

Cuprins

1 Biografie
2 În timpul celui de-al doilea război mondial
3 În timpul războiului rece
4 Bibliografie
5 Legături externe

[modifică] Biografie

Eugenio Pacelli s-a născut la Roma, la 2 martie 1876, într-o familie devotată slujirii papale. Eugenio, nerăbdător să ajungă preot, a studiat atât de mult în seminarul Capranica încât sănătatea sa a cedat şi a fost silit să părăsească seminarul. Papa Leon al XIII-lea i-a permis lui Pacelli să locuiască în familie pe perioada completării studiilor şi astfel Pacelli a ajuns preot în 1899.

Papa Pius al XII-lea la rugăciune

Eugenio şi-a început activitatea preoţească îmbinând munca parohială cu studiul profesional. Şi-a luat licenţa în Drept canonic şi civil la Apollinaris. Cardinalul Rampolla, văzându-i talentul, l-a luat pe Pacelli în departamentul său de stat. Papa Pius al X-lea l-a făcut monsenior şi i-a încredinţat misiunea titanică de a recodifica dreptul canonic. În timpul primului Război Mondial Pacelli a dobândit o experienţă preţioasă ajutându-l pe papa Benedict al XV-lea şi pe cardinalul Gaspari în eforturile lor umanitare.

În 1917 papa Benedict îl trimite pe Pacelli nunţiu la München pentru a continua planurile de pace ale papei. Deşi Pacelli a izbutit să obţină o întrevedere cu Împăratul, aceasta nu a dat nici un rezultat, iar Germania a căzut în 1918. „Revoluţia roşie“ a măturat oraşul München, iar Pacelli a putut să guste amara viaţă sub semnul secerei şi a ciocanului. „Roşii“ l-au ameninţat de mai multe ori, dar el a reuşit să-i domolească. Odată, o maşină de gangster a trecut în viteză prin faţa casei lui distrugând-o cu focuri de armă. Atunci când s-a stabilit Republica Weimar, papa Benedict a înfiinţat o nunţiatură la Berlin şi l-a trimis pe Pacelli primul nunţiu. El s-a înţeles bine cu germanii şi i-a părăsit cu regret în 1929 când a fost creat cardinal. În anul următor l-a succedat pe bătrânul cardinal Gaspari la secretariatul de Stat. Puţini papi au călătorit atât de departe ca Pius al XII-lea, el fiind primul papă care a vizitat Statele Unite.

[modifică] În timpul celui de-al doilea război mondial

În zilele triste ale celui de-al doilea Război Mondial papa Pius al XII-lea a încercat din greu să menţină deschise porţile păcii. La 24 decembrie 1939 a dat lumii un înţelept program de pace elaborat în cinci puncte. Dacă nu putea opri războiul, cel puţin putea scoate în evidenţă suferinţele a milioane de sărmani refugiaţi şi victime de război; ceea ce a şi făcut. Papa Pius i-a chemat pe catolicii de pretutindeni şi îndeosebi din liniştita Americă, să împartă cu cei săraci. Pius a făcut multe şi pentru salvarea Romei de la distrugere, şi nu a salvat doar clădiri. În timp ce agenţii Gestapo căutau fioroşi, evreii, refugiaţii şi tot felul de oameni urmăriţi au aflat siguranţă în micul stat papal. După război papa Pius al XII-lea a continuat să pună accent pe nevoia unei păci drepte.

[modifică] În timpul războiului rece

Stalin a răspuns dorinţei papei Pius al XII-lea, ca Sfântul Scaun să participe la tratativele de pace, cu celebra întrebare retorică "Dar câte divizii are papa?" În 1953, la moartea lui Stalin, papa Pius al XII-lea a spus "Acum va vedea câte divizii avem".

Fotografia Papei color

Papa a înţeles marile dificultăţi cu care se confruntau Naţiunile Unite, a aprobat şi a încurajat toate eforturile pozitive care încercau să sprijine înţelegerea internaţională. Ca păstor de suflete papa Pius a răspuns nevoii omului modern după o hrană spirituală. Pentru a uşura participarea la Sfânta Liturghie şi primirea Sfintei Împărtăşanii a oamenilor, papa Pius a relaxat cu mult regulile care orânduiau timpul Liturghiei şi grabnica necesitate de a primi Sfânta Împărtăşanie. A simplificat şi Breviarul.

A protestat faţă de persecuţia Bisericii Catolice în lagărul comunist, drept pentru care autorităţile comuniste l-au prezentat ca pe un bastion al imperialismului şi al reacţiunii. După arestarea celor şase episcopi greco-catolici din România a numit în locul acestora noi episcopi titulari, între care pe Alexandru Todea, devenit ulterior cardinal. În ciuda ademenirilor şi presiunilor permanente exercitate de Biserica Ortodoxă Română în complicitate cu autorităţile comuniste, nici unul din cei doisprezece episcopi greco-catolici din România nu a acceptat abandonarea fidelităţii faţă de Biserica Catolică, ceea ce l-a determinat pe papa Pius al XII-lea să rostească memorabilele cuvinte "Isus a avut doisprezece apostoli şi unul dintre ei a trădat. Biserica greco-catolică din România a avut doisprezece episcopi şi nu a trădat niciunul". A fost declarat Venerabil.