Papa Pius al XII-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pius al XII-lea
PacelliBavaria1922a.JPG
Nume Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli
Început de pontificat 2 martie 1939
Final de pontificat 9 octombrie 1958
Predecesor Pius XI
Succesor Ioan XXIII
Născut 2 martie 1876
Decedat 9 octombrie 1958

Pius al XII-lea, născut Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli (n. 2 martie 1876, Roma – d. 9 octombrie 1958, Castel Gandolfo, Italia) a fost papă al Bisericii Catolice între anii 1939 - 1958.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Eugenio Pacelli s-a născut la Roma, la 2 martie 1876, într-o familie devotată slujirii papale. Eugenio, nerăbdător să ajungă preot, a studiat atât de mult în seminarul Capranica încât sănătatea sa a cedat și a fost silit să părăsească seminarul. Papa Leon al XIII-lea i-a permis lui Pacelli să locuiască în familie pe perioada completării studiilor și astfel Pacelli a ajuns preot în 1899.

Eugenio și-a început activitatea preoțească îmbinând munca parohială cu studiul profesional. Și-a luat licența în Drept canonic și civil la Apollinaris. Cardinalul Rampolla, văzându-i talentul, l-a luat pe Pacelli în departamentul său de stat. Papa Pius al X-lea l-a făcut monsenior și i-a încredințat misiunea titanică de a recodifica dreptul canonic. În timpul primului Război Mondial Pacelli a dobândit o experiență prețioasă ajutându-l pe papa Benedict al XV-lea și pe cardinalul Gaspari în eforturile lor umanitare.

În 1917 papa Benedict îl trimite pe Pacelli nunțiu la München pentru a continua planurile de pace ale papei. Deși Pacelli a izbutit să obțină o întrevedere cu Împăratul, aceasta nu a dat nici un rezultat, iar Germania a căzut în 1918. „Revoluția roșie“ a măturat orașul München, iar Pacelli a putut să guste amara viață sub semnul secerei și a ciocanului. „Roșii“ l-au amenințat de mai multe ori, dar el a reușit să-i domolească. Odată, o mașină de gangster a trecut în viteză prin fața casei lui distrugând-o cu focuri de armă. A ieșit în fața unei mulțimi de comuniști care voiau sa intre în ambasada Vaticanului și ferm pe poziție le-a interzis accesul afirmând că teritoriul ambasadei este inviolabil conform legilor internaționale. Mulțimea s-a retras intimidată. Atunci când s-a stabilit Republica Weimar, papa Benedict a înființat o nunțiatură la Berlin și l-a trimis pe Pacelli primul nunțiu. El s-a înțeles bine cu germanii și i-a părăsit cu regret în 1929 când a fost creat cardinal. În anul următor l-a succedat pe bătrânul cardinal Gaspari la secretariatul de Stat. Puțini papi au călătorit atât de departe ca Pius al XII-lea, el fiind primul papă care a vizitat Statele Unite.

În timpul celui de-al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

În zilele triste ale celui de-al doilea Război Mondial papa Pius al XII-lea a încercat din greu să mențină deschise porțile păcii. La 24 decembrie 1939 a dat lumii un înțelept program de pace elaborat în cinci puncte. Dacă nu putea opri războiul, cel puțin putea scoate în evidență suferințele a milioane de sărmani refugiați și victime de război; ceea ce a și făcut. Papa Pius i-a chemat pe catolicii de pretutindeni și îndeosebi din liniștita Americă, să împartă cu cei săraci. Pius a făcut multe și pentru salvarea Romei de la distrugere, și nu a salvat doar clădiri. În timp ce agenții Gestapo căutau fioroși, evreii, refugiații și tot felul de oameni urmăriți au aflat siguranță în micul stat papal. După război, papa Pius al XII-lea a continuat să pună accent pe nevoia unei păci drepte.

Papei i s-a reproșat că nu a denunțat public holocaustul evreilor, el însuși își făcea deseori mustrări de conștiință asupra acestui fapt, dar dacă ar fi condamnat regimul nazist, Hitler ar fi întețit prigoana și asupra celorlalți evrei (în Roma din 8.000 de evrei au fost deportați doar circa 1.000). Exista și un plan de a-l răpi pe papa și de-al pune sub „protectia” Reichului, în cazul în care ar fi condamnat holocaustul, cu planul ar fi fost însărcinat generalul SS Karl Wolff, șeful SS din Italia.

În timpul războiului rece[modificare | modificare sursă]

Stalin a răspuns dorinței papei Pius al XII-lea, ca Sfântul Scaun să participe la tratativele de pace, cu celebra întrebare retorică „Dar câte divizii are papa?” În 1953, la moartea lui Stalin, papa Pius al XII-lea a spus „Acum va vedea câte divizii avem”.

Papa a înțeles marile dificultăți cu care se confruntau Națiunile Unite, a aprobat și a încurajat toate eforturile pozitive care încercau să sprijine înțelegerea internațională. Ca păstor de suflete papa Pius a răspuns nevoii omului modern după o hrană spirituală. Pentru a ușura participarea la Sfânta Liturghie și primirea Sfintei Împărtășanii a oamenilor, papa Pius a relaxat cu mult regulile care orânduiau timpul Liturghiei și grabnica necesitate de a primi Sfânta Împărtășanie. A simplificat și Breviarul.

A protestat față de persecuția Bisericii Catolice în lagărul comunist, drept pentru care autoritățile comuniste l-au prezentat ca pe un bastion al imperialismului și al reacțiunii. După arestarea celor șase episcopi greco-catolici din România, a numit în locul acestora noi episcopi titulari, între care pe Alexandru Todea, devenit ulterior cardinal. În ciuda ademenirilor și presiunilor permanente exercitate de Biserica Ortodoxă Română în complicitate cu autoritățile comuniste, nici unul din cei doisprezece episcopi greco-catolici din România nu a acceptat abandonarea fidelității față de Biserica Catolică, ceea ce l-a determinat pe papa Pius al XII-lea să rostească memorabilele cuvinte „Isus a avut doisprezece apostoli și unul dintre ei a trădat. Biserica greco-catolică din România a avut doisprezece episcopi și nu a trădat niciunul”. A fost declarat Venerabil.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Papa Pius al XI-lea
PIUS PP. XII
1939 - 1958

Succesor:
Papa Ioan al XXIII-lea