Corneliu Mănescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Corneliu Mănescu
Corneliu Mănescu.jpg
Liderul comunist: Corneliu Mănescu

 Ministru de Externe ai României
În funcție
21 martie 1961 – 22 octombrie 1972
Precedat de Avram Bunaciu
Succedat de George Macovescu

 Adjunct al Ministrului Apărării Naționale
În funcție
1948 – 1955

Comandant al Casei Centrale a Armatei

Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei

Ambasador în Ungaria
În funcție
10 octombrie 1960 – 30 mai 1961

În funcție
1977 – 1982

Membru al CC al PCR
În funcție
24 iulie 1965 – 1980

În funcție
Circumscripția Băicoi, reg. Ploiești
1965 - 1969
Circumscripția nr. 14 Vălenii de Munte
1969 - 1975
Circumscripția nr. 3 Moreni
1975 – 1980

Născut(ă) 6 februarie 1916
Ploiești, România
Decedat(ă) 26 iunie 2000, (84 de ani)
București, România
Partid politic Partidul Comunist Român
Soție Doina Dobrescu
Copii Alexandra
Alma mater Facultatea de Drept (abandonată), Universitatea din București; Universitatea Serală de Marxism-Leninism
Profesie om politic, jurist
Cetățenie Român
Semnatar al „scrisorii celor șase

Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești – d. 26 iunie 2000, București)[1] a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.

Și-a terminat educația primară la Ploiești, urmând apoi, între 1936-1940, cursurile de drept și științe economice ale universității din București. În timpul studenției, a început să contribuie prin articole la diverse publicații de stânga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relații internaționale.

În 1944 lucra la Institutul de Statistică, considerat un adevărat „focar comunist” (aici lucrau și alți comuniști, ca Nicolae Betea, Anton Rațiu, Mihai Levente, Ștefan Popescu și alții.)[2]

După 23 august 1944, Mănescu a avut funcții în Partidului Comunist și în instituțiile de stat. În 1948, a fost numit șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. . Între 1955 și 1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.

În 1960, Corneliu Mănescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În martie 1961, Mănescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională. În acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.

Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962 la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale.

La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost pentru prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție.[3]

Mănescu fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.

S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, căreia lui Corneliu Mănescu îi plăcea să-i spună „Dana”.[necesită citare] Câteva luni mai târziu se năștea fiica lor, Alexandra.

A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador în Ungaria (până la 30 mai 1961), după care devine ministru de externe (1961-1972), vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste, președinte al Grupului Interparlamentar Român, ambasador în Franța (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).

În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care foști lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu. În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara[4], cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro Membrii CC al PCR
  2. ^ Revista 22
  3. ^ http://www.jurnalulromanesc.ro/?module=displaystory&story_id=774&edition_id=4&format=html
  4. ^ Marilena Viorica Țariuc, Frontul Democratic Român, în: Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989, editura Artpress, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-108-040-6, p. 40

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Avram Bunaciu
Ministrul Afacerilor Externe
21 martie 196122 octombrie 1972

Succesor:
George Macovescu