Barbu Catargiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Barbu Catargiu
Barbu Catargiu2.jpg

În funcție
1862 – 8 iunie S.N. 20 iunie 1862
Precedat de Funcție nou înființată
Succedat de Nicolae Kretzulescu

Născut(ă) 26 octombrie, 1807
București, Țara Românească
Decedat(ă) 8 iunie 1862 (54 ani)
București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Partid politic Partidul Conservator
Soție rusoaica Caterina Parravicini
Copii Marița căsătorită cu Louis Béclard, consulul Franței la București, (1859)
Alma mater Universitatea din Paris
Ocupație jurnalist, politician
1. Părinți: Ștefan Catargiu și Țița (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu)
2. Minstru al Finanțelor de două ori
3. Ministru de Interne (22 ianuarie 1862 - 8 iunie 1862)
4. Ministrul Lucrărilor Publice (22 ianuarie 1862 - 27 ianuarie 1862) (ad-interim)

Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București - d. 8 iunie S.N. 20 iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe 20 iunie al aceluiași an. Asasinul său prezumtiv se pare că era Gheorghe Bogati.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost lider al partidei conservatoare și strălucit orator. Era fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Țiței (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Între anii 1825 și 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franța. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris. Revenit în țară (1834), a frecventat cercurile Societății Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc.

A fost membru în Obșteasca Adunare (din 1837) a Țării Românești. Director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptății (Justiției), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer; a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluționare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franța, Regatul Unit și în alte țări din Occident interesându-se de viața civilă și de stat. A fost șeful Conservatorilor în timpul lui Cuza, membru în divanul Ad-hoc, ministru de finanțe, apoi în 1862 prezident de consiliu. S-a deosebit ca orator de funte. Discursurile și biografia sa au fost publicate de A. Demetrescu. La 8 iunie 1862, întorcându-se de la Cameră, a fost asasinat, fiind în trăsură cu prefectul poliției N. Bibescu.[1]

Cabinetul guvernului 1862[modificare | modificare sursă]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • État Social des Principautés danubiennes, Bruxelles, 1855
  • Proprietatea în Principatele Moldo-Române, 1857
  • Încă câteva idei asupra proprietății în Principatele Unite, 1860
  • Des différentes classes de la population en Valachie, București, 1886
  • Discursurile lui Barbu Catargiu (1859-1862), 1886

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 97-99 
  1. ^ Octav George Lecca, Familiile Boerești Române – Istoric și genealogie, Institutul de arte grafice și Editura Minerva, București 1899. pag. 159.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
-
Prim-ministrul României
15 februarie20 iunie 1862

Succesor:
Nicolae Crețulescu