Totalitarism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține în mod total unei persoane sau unui grup de persoane. Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanța între stat și societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până și în viața particulară a fiecărui cetățean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

În istoria recentă, comunismul, nazismul și fascismul au fost regimuri totalitare. Comunismul, de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toți trebuiau să fie „egali”. De extremă dreapta este nazismul care, în expansiune teritorială, susținea că fiecare națiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparțin aceleiași rase – un factor ce a stat la baza Holocaustului. În aceeași ideologie se susține că fiecare rasă are la bază puterea militară.

Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:

1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activității politice.

2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută și care, pe cale de consecință, devine adevărul oficial al Statului.

3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul își rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forță, și monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare - radioul, televiziunea, presa - sunt dirijate și comandate de Stat și de reprezentanții acestuia.

4. Cea mai mare parte a activităților economice și profesionale sunt supuse Statului și devin, într-un fel, o parte a Statului însuși. Și, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităților economice și profesionale "poartă culoarea" adevărului oficial.

5. Toate fiind activități de Stat, și orice activitate fiind supusă ideologiei, o greșeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în același timp, o greșeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare și o transfigurare ideologică a tuturor greșelilor pe care este posibil să le facă indivizii și, în concluzie, o teroare în același timp polițistă și ideologică. (...) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite și îndeplinite în întregime.

Pe măsură ce istoria celui mai dur[1] și în același timp durabil totalitarism, concretizat istoric în regimul comunist sovietic, a fost analizată de către istorici, o parte dintre aceștia au ajuns la concluzia că definiția conceptului "totalitarism" trebuie să fie serios amendată[2], dacă aceasta e să mai poată fi aplicată în mod justificat fie și doar acestei forme extreme de control politic, care a fost regimul sovietic: realitatea din Uniunea Sovietică, și cu atât mai mult aceea din Germania nazistă, arată că societatea n-a putut fi controlată de-o manieră totală de către stat, cum nici statul n-a putut fi la rândul lui complet controlat de către un partid unic sau un dictator.[3][4] Alți istorici subliniază că dacă conceptul de totalitarism poate fi aplicat în mod justificat unor anumite perioade din istoria Uniunii Sovietice, cum este de exemplu epoca stalinistă, pentru alte perioade (epoca lui Hrușciov, printre altele) o astfel de noțiune nu se mai poate aplica.[5] Pentru a putea da cont de realitatea istorică, o redefinire a conceptului teoretic de "totalitarism" trebuie deci, în opinia unor istorici precum britanicul Robert Service, să admită faptul notabil că în societățile reale aflate sub regimurile care sunt candidatele cele mai credibile la calificativul de "regimuri totalitare", a existat o vastă și diversă reacție de împotrivire a societății la politicile autorităților, ba chiar mai mult, ea a fost întotdeauna parte integrantă a modului de funcționare al acestor regimuri.[6]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Raymond Aron, Démocratie et Totalitarisme (Democrație și Totalitarism), Folio Essais, Gallimard, 1965.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Hannah Arendt, The Origins of Totalitarianism (1958, new ed. 1966)
  • John A. Armstrong, The Politics of Totalitarianism (New York: Random House, 1961)
  • Franz Borkenau The Totalitarian Enemy, London, Faber and Faber 1940
  • Karl Dietrich Bracher “The Disputed Concept of Totalitarianism,” pages 11–33 from Totalitarianism Reconsidered edited by Ernest A. Menze (Port Washington, N.Y. / London: Kennikat Press, 1981), ISBN 0-8046-9268-8.
  • Michel Foucault, The Birth of Biopolitics (in particular March 7, 1979 course)
  • Carl Friedrich and Z. K. Brzezinski, Totalitarian Dictatorship and Autocracy (2nd edn 1967)
  • Zheliu Zhelev, The Fascism, 1982
  • Guy Hermet with Pierre Hassner and Jacques Rupnik, Totalitarismes (Paris: Éditions Economica, 1984)
  • Abbott Gleason Totalitarianism : The Inner History Of The Cold War, New York: Oxford University Press, (1995), ISBN 0-19-505017-7
  • Jeane Kirkpatrick, Dictatorships and Double Standards: Rationalism and reason in politics (1982)
  • Walter Laqueur The Fate of the Revolution Interpretations of Soviet History From 1917 to the Present, London: Collier Books, (1987) ISBN 0-02-034080-X.
  • Juan Linz and Alfred Stepan, Problems Of Democratic Transition And Consolidation: Southern Europe, South America, And Post-Communist Europe, Baltimore: Johns Hopkins University Press, (1996), ISBN 0-8018-5157-2.
  • Ludwig von Mises, Omnipotent Government: The Rise of the Total State and Total War (1944)
  • Ewan Murray, Shut Up: Tale of Totalitarianism (2005)
  • Stanley G. Payne, A History of Fascism (Routledge, 1996)
  • Pipes, Richard (1995), Russia Under the Bolshevik Regime, New York: Vintage Books, Random House Inc., ISBN 0-394-50242-6 .* Robert Jaulin L'Univers des totalitarismes (Paris : Loris Talmart, 1995)
  • Giovanni Sartori, The Theory of Democracy Revisited (Chatham, N.J: Chatham House, 1987)
  • Wolfgang Sauer, "National Socialism: totalitarianism or fascism?" pages 404-424 from The American Historical Review, Volume 73, Issue #2, December 1967.
  • Leonard Schapiro, Totalitarianism (London: The Pall Mall Press, 1972)
  • J. L. Talmon, The Origins of Totalitarian Democracy, (1952)
  • Slavoj Žižek, Did Somebody Say Totalitarianism? (London: Verso, 2001)
  • Marcello Sorce Keller, “Why is Music so Ideological, Why Do Totalitarian States Take It So Seriously: A Personal View from History, and the Social Sciences”, Journal of Musicological Research, XXVI(2007), no. 2-3, pp. 91–122
  • Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin, Timothy Snyder, Editura Humanitas, 568p - recenzie

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Există dificultăți cu totalitarismul ca model analitic. O comparație a Uniunii Sovietice sub Stalin și a Germaniei naziste sub Hitler ne prezintă atât similitudini cât și diferențe. În Germania nazistă au supraviețuit mai multe manifestări ale societății civile. Economia a rămas în majoritate capitalistă iar proprietatea de stat n-a devenit niciodată predominantă. Bisericile au continuat să funcționeze, iar preoții erau arestați doar dacă criticau nazismul. Asociațiilor private și cluburilor li s-a permis să supraviețuiască atât timp cât nu deveneau o amenințare pentru regimul hitlerist. Contrastul între situația Germaniei naziste și aceea din Uniunea Sovietică consta în faptul că dacă Hitler putea să conteze pe sprijinul sau cel puțin consimțământul tacit din partea majorității cetățenilor germani, Stalin avea motive serioase să nu aibă încredere în periculos de mari grupuri dintre cei pe care îi conducea. Teroarea de stat a fost o prezență dominantă atât în U.R.S.S. cât și în Germania din perioada celui de-al treilea Reich. Dar în timp ce din multe puncte de vedere cele mai multe familii germane puteau să-și trăiască viețile liniștiți fără imixtiunea nazismului, asta cel puțin până la mijlocul celui de-al doilea război mondial, rușii și alte popoare ale Uniunii Sovietice erau victimele unui atac continuu contra valorilor și aspirațiilor lor din partea regimului. Hitler era un totalitarist așa cum era Stalin, numai că primul întâmpina niște dificultăți mai mari când era vorba de înregimentarea cetățenilor decât era cazul cu celălalt."
  2. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Prin urmare, conducătorii Uniunii Sovietice n-au exercitat niciodată o autoritate completă și ilimitată."
  3. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Din păcate cele mai multe lucrări care categoriseau U.R.S.S. drept totalitarism conțineau exagerări grosolane. Conceptul funcționa cel mai bine când era aplicat politicii. Cu toate astea, conducerea sovietică n-a controlat niciodată totalmente propriul stat, iar statul însuși niciodată n-a controlat totalmente societatea. Din anii ' 70 mai mulți scriitori din Europa occidentală și Statele Unite s-au plâns de faptul că literatura de specialitate era concentrată pe politicienii Kremlinului și politicile lor, însă se neglijau nivelele administrative inferioare, ale localităților și al grupurilor sociale."
  4. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Teroria totalitarismului, chiar și apelând la aceste definiții flexibile ale noțiunii, ratează să de cont de amplitudinea și adâncimea împotrivirii, refuzului de a se conforma și apatiei în ce privește cererile provenind de la stat. Uniunea Sovietică a fost reglementată într-un grad excepțional în anumite privințe, în timp ce scăpa controlului politic central în altele. În spatele fațadei congreselor partidului și defilărilor din Piața Roșie exista o lipsă de supunere față de autoritatea oficială decât exista ea în cele mai multe țări liberal-democratice, asta în ciuda faptului că cei de la conducerea Uniunii Sovietice foloseau un larg evantai de instrumente dictatoriale."
  5. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Aceștia au subliniat de asemenea că sectoare întregi ale societății și economiei sovietice se împotriveau politicii oficiale. Istoria și întinderea totalitarismului dobândește astfel noi valențe. Archie Brown a susținut că dacă conceptul reprezintă o potrivită descriere a U.R.S.S.-ului sub Stalin, acesta își pierde aplicabilitatea după reformele introduse de Hrușciov, când statul rămânând încă extrem de autoritar, nu mai era totuși și totalitar. Geoffrey Hosking a subliniat că atitudinile pre-revoluționare în materie de credință, naționalitate și autonomie intelectuală au supraviețuit de-al lungul deceniilor sovietice, într-o anumită măsură chiar și sub Stalin, ele funcționând ca impediment la comenzile Biroului Poltitic (al P.C.U.S.)."
  6. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Astfel, modelul sovietic combina în realitate oficialul și neoficialul, neplanificatul și ilegalul. Acest dualism a fost o caracteristică fundamentală a întregii istorii a Uniunii Sovietice. Manifestările existenței care erau neoficiale, neplanificate și ilegale, nu reprezentau niște scăpări sau distorsiuni de la esența statului și societății totalitariste, ele erau elemente integrale ale acestuia. Definiția convențională a totalitarismului se concentrează exclusiv asupra impunerii nemiloase și eficace a comenzilor Kremlinului, în contrast cu modul de funcționare al democrațiilor liberale. Această abordare ratează să ia seama de faptul că aceste democrații sunt caracterizate în linii mari de consimțămând popular, supunere voluntară și ordine. Nu așa stăteau lucrurile și în Uniunea Sovietică, unde fiecare individ sau grup de sub nivelul conducerii politice centrale se angaja în comportamente potrivnice scopurilor oficial aprobate. Rezultatul a fost un înalt grad de dezordine din punctul de vedere al autorităților, aceasta fiind mult mai mare decât ce putea fi găsit în țările cu un capitalismului avansat."