Alexandru Averescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alexandru Averescu
Alexandru Averescu - Foto01.jpg
Generalul Alexandru Averescu

În funcție
9 februarie 191815 martie 1918
19 martie 192018 decembrie 1921
30 martie 1926 – 4 iunie 1927
Precedat de Ion I.C. Brătianu
Alexandru Vaida-Voevod
Ion I.C. Brătianu
Succedat de Alexandru Marghiloman
Take Ionescu
Barbu A. Știrbey

În funcție
29 ianuarie 1918 – 4 martie 1918
Precedat de Ion I.C. Brătianu
Succedat de Constantin C. Arion

În funcție
13 martie 1906 – 3 martie 1909
Precedat de gen. Gheorghe Manu
Succedat de Toma Stelian

Născut(ă) 14 noiembrie 1859
Babele, acum în Ucraina (Basarabia)
Decedat(ă) 2 octombrie 1938 (78 de ani)
București
Partid politic Partidul Poporului
Soție Clotilda Averescu
Profesie Militar
Naționalitate Român
Confesiune Ortodox
Pagina „Averescu” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Averescu (dezambiguizare)

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului)[1], membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Viața timpurie și cariera[modificare | modificare sursă]

Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viața politică a României interbelice. S-a născut lângă Ismail, in Principatele Unite. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. A urmat cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, al cărei absolvent devine în 1886.[2] După întoarcerea în țară are o remarcabilă carieră militară. Între 1894 -1896 a fost comandant al Școlii Superioare de Război (Școala Superioară de Resbel, după ortografia vremii), având pe atunci gradul de maior.[3] A fost apoi atașat militar al României la Berlin (1896-1898) și șef al Marelui Cartier General (1911-1913). A participat la reprimarea mișcărilor țărănești din 1907.[4] În 1913 a luat parte la Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia.

Primul Război Mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios și plin de inițiativă, care l-a dus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. A inițiat cunoscuta manevră de la Flămânda (1916), a condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz (1917). Un episod interesant din timpul războiului, cu implicații politice: apăruse zvonul că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege și să preia puterea, de aceea, jignit de neîncrederea suveranilor, generalul și-a dat demisia. Peste câteva zile regina Maria îl chema în audiență, declarând: "Ia-o înapoi! Îmi arde degetele." Pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale prevăzute de legea promulgată prin Decretul Regal nr. 1678/1927[5], iar pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal[6]. Bastonul de mareșal a lui Alexandru Averescu a intrat în colecția Muzeului Militar Național în anul 1960, fiind confiscat de Ministerul Afacerilor Interne, care comunica muzeului că trimite un baston de metal galben, îmbrăcat în pluș roșu și o cutie de carton roșie ce au aparținut fostului mareșal Averescu, acesta fiind confiscat de la numitul Ion Iliescu[7] (demnitarul comunist și viitorul președinte al României).

Constantin Argetoianu îl considera pe Averescu o personalitate duplicitară, plină de calități dar urmărind idealuri mărunte. În „Memoriile” sale, controversatul politician îi face mareșalului un portret sugestiv și subiectiv: „Ființă complexă mai mult în aparență decât în realitate, Averescu n-a avut pe lume decât două patimi: femeile și galoanele. Nu femeia, ci femeile - nu ambiția marilor înfăptuiri, ci galoanele. Pentru satisfacerea acestor două patimi, în serviciul cărora punea o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile, era în stare să sacrifice orice, până și convingerile pe care le avea și pentru a ajunge la ținta zilei să apuce orice cale. Drumuri piezișe, poteci ascunse, cotituri neașteptate, nimic nu-l oprea.

Omul cel mai popular în țara sa din Europa n-a avut nici un moment gândul să clădească, n-a urmărit decât postul de prim-ministru! Toate planurile și programele pe care le debita erau numai paradă, după cum s-a văzut după ce a fost chemat la Guvern. Galoanele! Galoanele și nimic mai mult. Le pierduse în armată prin nedibăcie, și voia acum să le recâștige în politică, prin toate felurile de dibăcie! […] Averescu era în stare să primească puterea oricând, de la oricine și oricum.”[8]

Viața politică[modificare | modificare sursă]

Din tranșee, generalul va intra în viața politică. Prin unele conjucturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru (ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927). Averescu a înființat în 1918 și a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului).

Despre începuturile vieții sale politice, același Constantin Argetoianu, care i-a fost cel mai apropiat colaborator în acea perioadă spunea: „Până la chemarea noastră la Guvern, în martie 1920, Averescu făcea pe Dalai Lama, citea autori perimați de economie politică. Își pierdea vremea cu fleacuri și cu fuste, primea pe toți intriganții și asculta toate lichelele. Rezultatul era câte un bilețel prin care îmi cerea măsuri ce încurcau toate lucrurile. N-am cunoscut un spirit mai apolitic decât al lui și în primele timpuri ale noii sale cariere călca în toate străchinile, dar absolut în toate.[9]

Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând, Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de către regele Ferdinand. Când regele se afla pe patul de moarte l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”. Spre finele vieții sale, bătrân și bolnav, se retrage din viața politică. Moare în octombrie 1938 la București. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Fotogalerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Otu, p.22-23
  2. ^ Cătălin Ion: Alexandru Averescu, între mit și realitate. 3 octombrie 2013, Historia
  3. ^ Universitatea Națională de Apărare „Carol I” - Galeria comandanților, accesat 23 mai 2014.
  4. ^ Armata și răscoala din 1907. Care este cifra reală a celor uciși?, Florin SPERLEA, 13 Ianuarie 2011, Historia
  5. ^ APOSTU, N., MILER, D. (coord.): Mareșalii României, București, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, pag. 9
  6. ^ APOSTU, N., MILER, D. (coord.): Mareșalii României, București, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, pag. 8
  7. ^ http://www.fundatia-averescu.ro/revista/revista1.pdf pag. 34
  8. ^ Argetoianu, p.114
  9. ^ Constantin Argetoianu, Memorii, vol. V, Editura Machiavelli, București, 1995, p.79

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Otu Petre, Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda, Editura Militară, București, 2005.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 46-50 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini


Predecesor:
gen. Gheorghe Manu
Ministrul Apărării Naționale
13 martie 19063 martie 1909

Succesor:
Toma Stelian


Predecesor:
gen. Vasile Zottu
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române
18 noiembrie 19112 decembrie 1913

Succesor:
gen. Constantin Cristescu


Predecesor:
Ion I.C. Brătianu
Ministrul Afacerilor Externe
29 ianuarie4 martie 1918
ad-interim

Succesor:
Constantin C. Arion


Predecesor:
Ion I.C. Brătianu
Prim-ministrul României
9 februarie15 martie 1918

Succesor:
Alexandru Marghiloman


Predecesor:
Alexandru Vaida-Voievod
Prim-ministrul României
19 martie 192018 decembrie 1921

Succesor:
Tache Ionescu


Predecesor:
Ion I.C. Brătianu
Prim-ministrul României
30 martie 19264 iunie 1927

Succesor:
Barbu A. Știrbey


Predecesor:
Ion Lapedatu
Ministrul de finanțe
19 martie 19274 iunie 1927

Succesor:
Barbu A. Știrbey