Ana Pauker

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ana Pauker
Ana Pauker.jpg

 Ministru de Externe
În funcție
5 noiembrie 1947 – 10 iulie 1952
Precedat de Gheorghe Tătărăscu
Succedat de Simion Bughici

 Membru al CC al PMR
În funcție
21 octombrie 1945 – 1954

Membru al Biroului Politic al CC al PMR
În funcție
21 octombrie 1945 – 27 mai 1952

Născut(ă) 28 decembrie 1893
Codăești, Vaslui, România
Nume la naștere Hanna Rabinsohn
Decedat(ă) 3 iunie 1960 (67 de ani)
București, Republica Populară Română
Partid politic 1. Partidul Comunist din România
2. Partidul Muncitoresc Român
Soț Marcel Pauker
Copii Tanio, Vlad, Tatiana (Brătescu), Masha (Marie), Alexandru (înfiat)
Părinți Herșcu și Sara(Sura) Rabinsohn
Frați Zalman Rabinsohn și Haim Rabinsohn
Alma mater 1. Fac. de Medicină din Geneva,
2. Fac. de Medicină din Moscova,
3. Școala Leninistă de trei ani a Cominternului din Moscova, 1928 - 1930
Cunoscut pentru Prima femeie din România și din lume care a deținut o funcție majoră de conducere într-un Guvern
Profesie învățătoare, croitoreasă, politiciană comunistă
Naționalitate română
Etnie evreiască
Confesiune 1. mozaică
2. atee

Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, (n. 28 decembrie 1893, Codăești, Vaslui – d. 3 iunie 1960, București)[1] a ocupat cea mai înaltă funcție politică deținută de o femeie în istoria României; a fost prima femeie vice primministru și ministru de Externe atât din istoria României cât și din lume și una dintre puținele din vremea stalinistă ajunsă în funcții înalte[2]. In septembrie 1948 apărea pe coperta revistei "Time" cu eticheta „Cea mai puternică femeie in viață”[3] A fost militantă comunistă ilegalistă, lideră a grupării „moscovite” a Partidului Comunist Român, vicepremier și ministru de externe al României între 1947-1952. În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a înlăturat de la putere și din partid pe Ana Pauker împreună cu Vasile Luca și Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzați că fac parte dintr-un „grup antipartinic”.

Biografia[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Codăești, Vaslui, la data de 28 decembrie 1893 (potrivit actului de naștere nr.66/30 decembrie 1893) într-o familie de evrei români. Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - haham. Pe tatăl său îl chema Herșcu Rabinsohn iar pe mamă Sara (Sura). În momentul nașterii tatăl ei avea 35 de ani iar mama 30. A studiat o vreme medicina la Geneva în 1918-1919, dar și-a întrerupt studiile. De tânără a învățat limba ebraică, pe care a predat-o la o școală primară evreiască din București. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915 ea s-a orientat spre socialism, fiind influențată în această direcție de colegul și iubitul ei din tinerețe, Heinrich Sternberg.

În timpul unei șederi în Franța l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1920, în mișcarea comunistă. Este racolată în această perioadă ca agent sovietic. În anul 1922 a fost arestată, împreună cu Marcel Pauker, pentru activități politice ilegale și, după ce au fost eliberați, au plecat în exil, în Elveția. De acolo a plecat în Franța, unde a devenit instructoare a Cominternului și apoi s-a implicat în mișcarea comunistă din Balcani.

A fost arestată de mai multe ori pentru activitate politică interzisă, fiind membră a PC din România, în cadrul căruia ca activistă Comintern, milita și pentru desprinderea Basarabiei (Est-Moldovei) românești de România. În urma unui proces, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, dar a reușit să fugă în 1926 în URSS, unde a rămas până în 1934, perioadă în care făcut studii politice la școlile Comintern.

După întoarcerea în România, a primit funcții de răspundere în partidul comunist. A fost arestată în 1935 și judecată la Craiova împreună cu alți conducători ai Partidului Comunist, între care Alexandru Moghioroș, Șmil Marcovici și Alexandru Drăghici, fiind condamnată la zece ani închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, ca urmare a schimbului cu un politician român, deținut de autoritățile sovietice după ocuparea în 1940 a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Mai exact, era vorba de „Moș” Ion Codreanu fost membru al Sfatului Țării (Basarabiei), arestat de sovietici imediat după intrarea lor în Basarabia, la 28 iunie 1940. Între timp, în timpul unei șederi în Uniunea Sovietică, soțul ei, Marcel, fusese arestat și executat în 1938, ca „spion al Occidentului”, în cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reușit totuși să zdruncine credința ei în cauza comunistă și loialitatea ei de agent al regimului sovietic.

La Moscova a devenit șefa grupului de comuniști români exilați, cunoscut, ulterior în cadrul PCdR, sub denumirea de "fracțiunea moscovită".

În vârful puterii[modificare | modificare sursă]

Ana Pauker s-a reîntors în România în 1944, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce Armata Roșie a intrat în țară. A fost aleasă secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliție, intitulat "de largă concentrare democratică", de fapt, controlat de comuniști, prezidat de Petru Groza, în anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe și vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deținut această funcție guvernamentală. În această calitate, a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor.[4] Ca lideră a PCR și a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular și de represiv, și-a câștigat o reputație negativă.

"Raportul Vladimir Tismăneanu" (pagina 56), menționează că la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanța pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceștia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a comunismului prin crimă și teroare. În plan extern România a devenit un stat satelit al Uniunii Sovietice și a rupt sau răcit relațiile diplomatice cu statele din vestul Europei. În anul 1948 România a denunțat unilateral Concordatul din 1927, primul pas care a deschis drumul spre persecuția Bisericii Catolice din România.

Căderea[modificare | modificare sursă]

Ana Pauker1.jpg

În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, inițiat de Gheorghiu-Dej și inspirat după modelul altor campanii și procese orchestrate în URSS și în toate țările aflate sub dominație sovietică, a fost acuzată de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" și de activități "antipartinice", de sabotarea colectivizării agriculturii și de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sioniști etc. A fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). În februarie 1953 a fost supusă unui șir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună și jumătate după moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare și ținută mai mulți ani în arest la domiciliu.

În istoria evreilor, imaginea pe care a lăsat-o Ana Pauker este negativă, dar cu o notă de ambivalență: ea a fost ostilă sionismului și autodeterminării evreilor, în spiritul ideologiei leniniste și staliniste, dar totodată a promovat o politică care a călcat în picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor români. În același timp, datorită politicii externe a lui Stalin în acea perioadă în Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele măsuri brutale de represiune, regimul comunist de la București, condus de Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghiu Dej etc. a permis (și la început, într-o oarecare măsură, chiar a încurajat) o emigrație, a unui număr mare de evrei din România spre Israel (circa o sută de mii de persoane în câțiva ani, în vreme ce din URSS însăși, emigrația era aproape total interzisǎ), iar România a fost în iunie 1948 (alături de celelalte țări dominate atunci de Uniunea Sovietică) printre primele state care au recunoscut de jure noul stat evreiesc și au stabilit cu el relații diplomatice la rang de legație.

În ultimii ani de viață, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză și limba germană pentru Editura Politică. În octombrie 1959 a primit de la autoritățile sovietice post-staliniste înștiințarea oficială că soțul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informații, nu a supraviețuit Gulagului și a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la București la 3 iunie 1960.

La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de față și veteranul comunist Gheorghe Cristescu, unul din fondatorii Partidului Comunist din România.

A fost reabilitată după 1965, odată cu venirea la putere a lui Ceaușescu, iar urna cu cenușa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, cunoscut și ca Mausoleul din Parcul Carol. În 1991, când mausoleul a fost dezafectat, cenușa Anei Pauker a fost preluată de către familie și transportată în Israel.

Marcel și Ana Pauker au avut trei copii: Tanio (1921-1922), Vlad (n. 1926) și Tatiana (n. 1928). Vlad și Masha (al patrulea copil, cunoscut și ca Marie a fost născută în 1932, avându-l ca tată pe Eugen Fried, un evreu ceh-francez din partidul comunist) locuiesc în prezent în Franța.[5]. A mai avut și un fiu adoptiv, Alexandru (Sandu) Pauker[6].

Un frate al ei, Haim Rabinsohn, a fost un apreciat poet de limbă ebraică în Israel.

Un amănunt picant este modul cum numeroși activiști importanți ai Partidului Comunist Român își botezau odraslele. Astfel Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-au botezat fiicele cu numele de Ana în privința considerației pe care aceștia o purtau Anei Pauker, ei considerând părerile și opiniile ei ca fiind infailibile. În mod similar Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi, Ghizela Vass, Alexandru Sencovici și Vasile Vîlcu și-au botezat băieții cu numele de Gheorghe în semn de apreciere a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Nicolae Ceaușescu a fost o excepție deoarece și-a botezat copiii cu numele de Valentin, Zoe și Nicolae.[7]

Cronologia studiilor și carierei politice[modificare | modificare sursă]

Conform raportului dat de către CNSAS[1], studiile au fost:

  • 1901 - 1905—Școala primară „Frăția Sionului“ din București
  • 1905 - 1909—Școala profesională „Rașela și Filip Focșăneanu“ din București
  • 1919 - 1920—Facultatea de Medicină din Geneva
  • ? - ? -- Un an la Facultatea de Medicină din Moscova
  • 1928 - 1930—Școala Leninistă de trei ani a Cominternului din Moscova, fără a mai fi obligată să frecventeze anul III

Conform raportului dat de către CNSAS[1], cariera cronologică a fost:

  • 1905, 1909 - 1910—croitoreasă într-un atelier de croitorie din București,
  • 1910 - 1915—învățătoare de religie și limbă ebraică la Școala "Frăția Sionului"
  • 1915 - 1917—profesoară de studii ebraice și limbă ebraică la Școala Profesională "Rașela și Filip Focșăneanu", București
  • 1917 - 1918—meditator particular de limba ebraică
  • 1918 - 1919—bibliotecară la Ziarul "Dimineața"
  • 1925 - 1926—deschide un atelier de confecții textile în București
  • 1927 - 1928—traducătoare la Viena
  • 1915—activistă la Serviciul Financiar în cadrul Partidului Social - Democrat al Muncitorilor din România
  • 1918—coparticipant la editarea ziarului "Trăiască socialismul"
  • 1921—secretar al Comisiei Centrale a femeilor a PCdR
  • 1922—președinte al Comitetului de femei și membră a Consiliului General al PCdR
  • 1922 - 1924—coredactor al ziarului "Socialismul"
  • 1923—membră a Comitetului Secțiunii PCdR București
  • 1923—secretar al Comitetului Central al „Ajutorului Roșu Internațional“ - MOPR
  • septembrie 1923—este arestatã câteva zile la Cluj,din cauza incidentelor provocate la Congresul Sindicatelor din România
  • noiembrie 23—februarie 1924—este arestată de Siguranță pentru activitate comunistă. Procesul care a urmat arestării o condamnă la 20 de ani de închisoare, în absență. Ana Pauker nu a executat sentința deoarece beneficiază de un Decret de amnistie nr. 1461 / 1929.
  • 1924—are sarcină de partid cu organizarea publicării de presă ilegală
  • 1924—are sarcina de a organiza feme din postura de Membru al CC al PCdR
  • decembrie 1924 - iunie 1925—este arestată. Procesul care a avut loc în iulie 1925 s-a încheiat printr-o sentință de 10 ani de închisoare. Nu a executat sentința deoarece a fugit în URSS în februarie 1926.
  • 1925—este arestată timp de 10 zile pentru distribuire de manifeste comuniste
  • 1925 - februarie 1926—membră a unei celule a Sindicatului Croitorilor din România
  • 1926 - 1927—activistă electorală a Partidului Comunist German
  • 1927—lucrătoare în organizația pentru emigranți români din Partidul Comunist Francez
  • 1930—secretară în Secretariatul Latin al Cominternului. Acesta supraveghea partidele comuniste din Portugalia, Italia, Franța și Spania.
  • 1930 - 1932—instructoare al Comitetului Executiv al Cominternului. A locuit în Franța.
  • 1932 - 1934—a lucrat la cartierul general al Cominternului din Moscova.
  • martie 1934—se întoarce în România, având funcția de prim-secretar al Comitetului Central al PDcR, cu numele conspirativ „Grigoraș Maria“.
  • 12 iulie 1935—este arestată la Văcărești și procesul desfășurat în perioada 5 iunie - 7 iulie 1936 la Tribunalul Militar din Craiova, dă sentința nr. 4 / 7 iulie 1936, cu condamnare la la 10 ani de închisoare suplimentată cu 10 ani de interdicție corecțională și 100 000 lei amendă pentru tulburarea ordinii publice. A fost judecată împreună cu viitorii săi adversari Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroș și Liuba Chișinevschi.[8] Ana Pauker a executat pedeapsa în închisorile din Văcărești, Dumbrăveni (din 1936), Râmnicu Sărat (din 1938), Dumbrăveni (până la 3 mai 1941).
  • 3 mai 1941—Ana Pauker a fost eliberată și expatriată în URSS, fiind schimbată (schimb de prizonieri) cu Ion Codreanu, un membru de frunte al Consiliului Național Român din Bucovina, care se găsea în detenție în Uniunea Sovietică.
  • mai 1941—este membru și instructor în cadrul Comitetului Executiv al Cominternului fiind simultan și reprezentantul Partidului Comunist din România în Comintern
  • 1941 - 1942—conduce redacția radio „România Liberă“ a Cominternului. Redacția era în Ufa, URSS.
  • 1942 - 1943—participă cu Vasile Luca la elaborarea platformei program Frontului Național Democrat din România
  • 1943—împreună cu Vasile Luca lucrează la Institutul nr. 205 și organizează diviziile de voluntari formate din prizonieri români din URSS
  • 1943 - 1944—este instructor politic al Diviziei Tudor Vladimirescu
  • iunie - 16 septembrie 1944—activistă a Institutului "Marx - Engels - Lenin" din Moscova
  • 1944 - 1945—membră a Comitetului Provizoriu al Partidului Comunist Român
  • 1944 - 1947—președintă a Uniunii Antifasciste a Femeilor din România
  • 1946 - 1948—deputată în Adunarea Deputaților din circumscripția electorală București
  • 1948—președintă de onoare a Uniunii Femeilor Democrate din România
  • 1948—Biroul Politic al CC al PMR îi trasează sarcina de organizare a Direcției de propagandă și Agitație a CC al PMR, precum și de organizațiile de femei
  • 1948 - 1952—Deputată în Marea Adunare Națională, aleasă în circumscripția electorală Prahova
  • 1949—membră a Consiliului General de Conducere al ARLUS
  • 1949—președintă a Comisiei Agrare pentru supravegherea organizării gospodăriilor colective
  • 1947 - 1948—ministru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Străine
  • 1948 - 1952—ministrul Afacerilor Externe
  • 1949 - 1952—vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
  • 27 mai 1952—este exclusă din Secretariatul Biroului Politic CC al PMR. Rămâne în schimb în Biroul Organizatoric până în 1954. Ana Pauker a fost supusă unor interogatorii în care tema principală era modul în care au fost acceptați noi membri în partid, astfel ea a fost acuzată de către Alexandru Moghioroș, asistat de Constantin Pârvulescu, Gheorghe Apostol și Petre Borilă, că a permis intrarea în componența PCR a unui număr important de noi membri fără a face verificările care se cuveneau.[9] În timpul acestor interogatorii, Ana Pauker a făcut referire la faptul că deciziile cu privire la problema admiterii de noi membrii în partid nu îi aparținea ei, ci Secretariatului Comitetului Central. De altfel, toate politicile de acest gen erau trecute mai întâi prin filtrul secției sovietice internaționale.[9][10]
  • 1952 - 1953—angajată în cadrul Comitetului de Stat pentru Sfaturile Populare
  • 1953—este arestată și anchetatã, apoi eliberată fără a fi judecată
  • mai 1954—este exclusa din partid
  • 1953 - 1960—este revizor și traducător la Editura Politică. Nu are drept de semnătură și nu are dreptul de a fi prezentă la locul de muncă.
  • 1968—este reabilitată politic

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c ro Membrii CC al PCR
  2. ^ Betea, Lavinia: Băiatul înfiat, Jurnalul Național, 20 februarie 2006. [1] Accesat: 10 iulie 2014.
  3. ^ TIME Magazine Cover: Ana Pauker - Sep. 20, 1948 Accesat:10 iulie 2014.
  4. ^ ro Insula Șerpilor, pământ românesc de Vartan Arachelian
  5. ^ Robert Levy, Anna Pauker, Jewish Women's Archive, accesat la 30 decembrie 2013
  6. ^ Betea, Lavinia: Băiatul înfiat, op. cit
  7. ^ ro Raportul Tismăneanu pag. 45]
  8. ^ ro Raportul Tismăneanu pag. 60]
  9. ^ a b Așa cum menționează Vladimir Tismăneanu în Raportul său pag.36]: Gheorghe Apostol și Alexandru Moghioroș au făcut referire la ședințele de partid din 30 noiembrie 1944, 24 ianuarie 1945, 16 mai 1945 și 23 mai 1945, ședințe în care Ana Pauker a cerut cu insitență creșterea numărului de membrii ai Partidului Comunist Român.
  10. ^ Vladimir Tismăneanu - Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, postfață de Mircea Mihăieș, Iași, Editura Polirom, 2005, p. 109 și p. 322

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jurnalul Național, sâmbătă, 2 decembrie 2006.
  • Adevărul, marți, 5 decembrie 2006, nr. 5105.
  • Ziua, Nr. 3723, vineri, 8 septembrie 2006.
  • Geoffrey Wigoder "Evrei în lume - dicționar biografic" , ediția română , coordonator: Viviane Prager,Editura "Hasefer" , București , 2001
  • G. Bratescu - "Ce-a fost să fie - notații autobiografice" , Editura Humanitas, București, 2003.
  • Robert Levy, Gloria și decăderea Anei Pauker, trad. de Cristina Pupeza și Ioana Gagea, Iași, Polirom, 2002, 344 pag.
  • Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport Final, eds. Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, București, Humanitas, 2007, în special p. 746, 798-799.
  • "Un episod puțin cunoscut: Schimbarea lui Ana Pauker cu Moș Ion Codreanu, mai 1941", în Pontes. Review of South East European Studies(Chișinău), vol. III-IV, 2009, p. 292-301.
  • "Dicționar biografic de istorie", Ed. Meronia ,ISBN 978-973-7839-39-8
  • Scrisori catre tovarasa Ana, Ion Calafeteanu, Editura Univers Enciclopedic, 2005
  • Vladimir Tismăneanu - Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, postfață de Mircea Mihăieș, Iași, Editura Polirom, 2005

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice



Predecesor:
Gheorghe Tătărăscu
Ministrul Afacerilor Externe
30 decembrie 19479 iulie 1952

Succesor:
Simion Bughici