Gabriel Oprea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea.jpg

În funcție
23 decembrie 2009 – 7 mai 2012
Prim-ministru Emil Boc
Mihai Răzvan Ungureanu
Precedat de Mihai Stănișoară

 Vice-Prim-Ministru al României
Deținător actual
Funcție asumată 
21 decembrie 2012
Prim-ministru Victor Ponta
Precedat de Florin Georgescu

Deputat de Ilfov
Deținător actual
Funcție asumată 
2004

În funcție
22 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2009

Născut(ă) 1 ianuarie 1961 (1961-01-01) (53 de ani)
Fundulea, Călărași, România
Partid politic UNPR (din 2010)
PSD (2003-2009)

Gabriel Oprea este un politician român, născut la 1 ianuarie 1961, în comuna Fundulea, județul Călărași.

Gabriel Oprea este căsătorit și are doi copii.

Educație și formare profesională[modificare | modificare sursă]

Gabriel Oprea a absolvit în 1983 cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi Sibiu, cu diplomă și gradul de locotenent. În 1990 și-a luat licența în drept la Universitatea din București, în 1997 a absolvit cursurile postuniversitare ale Colegiului Național de Apărare, iar în anul 2000 și-a susținut lucrarea de doctorat în domeniul Procedurii Penale sub coordonarea profesorului universitar doctor Ion Neagu.

Cariera militară[modificare | modificare sursă]

După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri din Sibiu, la arma Intendență, specialitate Logistică, în urma căreia a obținut gradul de locotenent, Gabriel Oprea a activat până în 1990 ca ofițer economist și apoi ca ofițer de justiție militară, cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiție[1]. În decembrie 2001 a fost promovat la gradul de general maior activ de justiție militară[2]. În 2003 primește a doua stea la gradul de general, în urma activității desfășurate la Rezervele Statului într-o funcție de general cu trei stele. Este trecut în rezervă. Primește a treia stea la 1 decembrie 2008.[3]

Activitate didactică[modificare | modificare sursă]

În perioada 2000 – 2002, Gabriel Oprea a fost director adjunct al Colegiului Național de Apărare, iar vicepreședinte al Fundației Colegiului Național de Apărare și profesor asociat la catedra de Securitate Națională. Începând cu 2001 Gabriel Oprea a devenit profesor la Colegiul Național de Apărare, iar din 2002 conducător de doctorat la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Între anii 2003 – 2005, Gabriel Oprea a fost membru în Comisiile de Specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare - Comisia de Științe Militare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În prezent, Gabriel Oprea este profesor și conducător de doctorat la Academia Națională de Informații, unde activează din 2008.

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

Din 2001 până în 2002, Gabriel Oprea a îndeplinit funcția de secretar de stat și președinte al Administrației Naționale a Rezervelor Statului. Între 2002 și 2003, a fost prefect al Municipiului București, iar între anii 2003 și 2004 a fost ministru Delegat pentru Administrația Publică, în Ministerul Administrației și Internelor. În 2003, Gabriel Oprea a devenit membru PSD, îndeplinind funcția de vicepreședinte și membru al Biroului Coordonator Național între anii 2004 – 2005 și de președinte al Departamentului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, în perioada 2006 - 2009. Gabriel Oprea a fost ales de două ori deputat de Ilfov, prima oară în 2004 și apoi în 2008. Este inițiatorul mai multor legi și propuneri legislative, printre care se numără și proiectul de lege privind taxa pe marile averi. În legislatura 2004 - 2008, Gabriel Oprea a fost membru al Comisiei Parlamentare Permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea Controlul Parlamentar asupra Activității SRI.

Imediat după alegerile din 2008, partidul său l-a propus pentru funcția de ministru de interne. În ianuarie 2009, în urma numirii în funcția de director general al DGIPI din Ministerul Administrației și Internelor a chestorului de poliție Virgil Ardelean, au apărut nemulțumiri în cadrul partidului privind numirile secretarilor de stat[4], pe care ministrul le făcea fără a consulta partidul, considerând că aceasta este exclusiv prerogativa ministrului.[5]

Prin decizia biroului executiv național al PSD îi este retras sprijinul politic și este propus pentru excluderea din partid. Ca urmare a acestui fapt își prezintă demisia primului-ministru Emil Boc[6], care o acceptă, încheindu-și activitatea de ministru al Administrației și Internelor. În același timp, pe și-a prezentat demisia din funcția de președinte al organizației județene Ilfov a PSD (pe care o conducea din 2004) și a părăsit partidul, activând ca deputat independent în Parlament. La sfârșitul lui 2009, a fost propus din nou ca ministru de interne în guvernul Negoiță care însă nu a fost validat.[7] În perioada 23 decembrie 2009 – 7 mai 2012 a fost ministru al Apărării Naționale, mai întâi în guvernul Boc 2 și apoi în cabinetul Ungureanu. Grupul independenților din Parlament, condus de Gabriel Oprea, a fondat în 2010 partidul Uniunea Națională pentru Progresul României, al cărei președinte este. În iulie 2012, UNPR și PSD au format Alianța de Centru Stânga, care a devenit parte a USL.

Distincții și decorații[modificare | modificare sursă]

Gabriel Oprea a fost distins în 2000 de către președintele Emil Constantinescu cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler. În 2002, președintele Ion Iliescu i-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Elemente de artă strategică romanească, prim autor, Fundația Colegiului Național de Apărare, București, 2001
  • Interesele naționale ale României în condițiile integrării europene, prim autor, Colegiul Național de Apărare, București, 2001
  • Introducere in dreptul internațional umanitar, coautor, Editura Cartega, București, 1999
  • O.S.C.E., organizatie pentru secolul 21, autor, Fundația Colegiului Național de Apărare, București, 2001
  • Studii de drept internațional umanitar, prim autor, Fundația Colegiului Național de Apărare, București, 2001
  • Dreptul internațional umanitar, instrumente juridice internaționale, coautor, Regia Autonoma Monitorul Oficial, București, 2003
  • România - integrare și securitate, prim autor, Editura Balcanii și Europa, București, 2005
  • Plângerea prealabilă, Editura Cartea Universitară, București, 2008.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]