Petre Roman
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat. Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii. Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei |
 |
Acest articol sau secţiune are multe probleme. Puteţi ajuta la rezolvarea lor sau să le discutaţi pe pagina de discuţie.
|
|
|||
| Date naşterii: | 22 iulie 1946 | ||
| Locul naşterii: | Bucureşti | ||
| Ţara: | România | ||
| Partid: | Forţa Democrată | ||
| Grup europarlamentar: | {{{Grup europarlamentar}}} | ||
| Funcţie în partid: | {{{Funcţie în partid}}} | ||
| Funcţie în stat: | {{{Funcţie în stat}}} | ||
| Orientare politică: | {{{Orientare politică}}} | ||
| Profesie: | inginer | ||
| Mandate: | Prim-ministru (1989-1991), Preşedintele Senatului (1996-1999), Ministru de externe (1999-2000) | ||
Petre Roman (n. 22 iulie 1946, Bucureşti) este un politician român. A fost prim-ministru al României între 1989 şi 1991.
Tatăl său a fost Valter Roman, un lider comunist român. Bunicul său pe linie paternă (tatăl lui Valter Roman) a fost evreu, rabin la Oradea. Mama sa, Hortensa Vallejo, activistă comunistă, a fost originară dintr-o familie catolică spaniolă.
Cuprins |
[modifică] Studii
Urmează gimnaziul şi liceul „dr. Petru Groza”, actualmente liceul de Informatică din Bucureşti. Este admis în 1963 la Facultatea de Energetică a Politehnicii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1968 ca şef de promoţie la secţia Centrale Hidroelectrice. Are ca profesori şi mentori ştiinţifici pe academicianul Dumitru Dumitrescu, profesorul Dorin Pavel şi profesorul Alexandru Diacon. Efectuează un stagiu de practică de inginerie la şantierul hidroenergetic şi de navigaţie „Porţile de Fier” În 1970, reuşeşte la concursul pentru obţinerea unei burse de studii de doctorat, în Franţa, la Universitatea "Paul Sabatier" din Toulouse. În 1971, obţine masterul "Diplome d'Eudes Approfondies" şi susţine, în martie 1974, teza de doctorat la Institutul Mecanica Fluidelor din Toulouse, cu tema « Aerarea naturală a curgerilor cu suprafaţă liberă » şi obţine titlul de „doctor în ştiinţe”. Devine prin concurs cadru didactic la trei universităţi din Toulouse (Şcoala Superioară de Aeronautică, Şcoala Superioară de Electronică, Informatică şi Hidraulică şi Universitatea “Paul Sabatier”, prin decret al Ministrului Educaţiei din Franţa).
[modifică] Activitate profesională şi titluri academice
Până la Revoluţia din Decembrie 1989 Petre Roman era cunoscut pentru cariera sa universitară şi ca specialist în fizica fluidelor şi poluarea mediului. În 1968 devine asistent la Facultatea de Energetică de la Institutul Politehnic Bucureşti iar în 1976 obţine titlul de şef de lucrări, apoi conferenţiar. În 1985 i se încredinţează conducerea Catedrei de Hidraulică şi Maşini Hidraulice de la Facultatea de Energetică. În această calitate se preocupă de înfiinţarea unor noi laboratoare de cercetare şi conduce studii privind fenomenele de amestec din cursurile de apă a poluanţilor descărcaţi din apele industriale pe tot cursul românesc al Dunării, de la Baziaş la Sfântul Gheorghe. Aceste studii au permis determinarea mai exactă a calităţii apelor Dunării şi, îndeosebi, a evoluţiei în timp a acumulării de substanţe poluante. A condus cercetări şi a realizat o instalaţie pilot pentru transportul hidraulic al minereului şi sterilului cu aplicaţii în industria minieră. Din 1990 este profesor universitar iar în aprilie 2000 primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Chişinău, Republica Moldova. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Cercetări Hidraulice (IAHR).
Activitate ştiinţifică înainte de 22 decembrie 1989
A publicat peste o sută de lucrări ştiinţifice (articole, note, memorii, rapoarte şi cărţi) în edituri şi reviste de specialitate, la congrese şi alte manifestări ştiinţifice, în ţară şi străinătate. Unele dintre acestea îşi păstrează validitatea ştiinţifică cum ar fi cele privitoare la studiul efectelor descărcării apelor calde de la CNE Cernavoda, modele de simulare a turbulenţei cu aplicaţii în predicţia jeturilor poluante şi a auto-curăţirii magistralelor de canalizare urbană, modele de prognoză a undelor de viitură.
[modifică] Activitatea ca prim-ministru (1989-1991)
În 27 decembrie 1989 CFSN îl numeşte Prim Ministru al Guvernului Provizoriu iar apoi, după alegerile din mai 1990, este desemnat de preşedintele Ion Iliescu şi votat de Parlament ca Prim Ministru al României, funcţie pe care o deţine până în octombrie 1991. La 29 iunie 1990, Petre Roman este ales Prim-ministru de către primul Parlament liber ales al României post-comuniste iar programul de guvernare a fost aprobat fără niciun vot împotrivă. De menţionat că programul a fost elaborat pe baza « Schiţei privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România » elaborată de peste 1200 specialişti din toate domeniile din ţara noastră şi contribuţia a circa 400 de specialişti din străinătate, în coordonarea acad. prof. Tudorel Postolache.
In cursul mandatului său de după 29 iunie 1990, ca Prim-Ministru, au fost adoptate, din iniţiativa Guvernului, peste 100 de legi incluzând un pachet ce stabilea mecanismele economiei de piaţă în România precum şi bazele instituţiilor democratice şi ale statului de drept. Între acestea: Legea privind transformarea întreprinderilor de stat în societăţi comerciale, Legea privind concurenţa neloială, Legea salarizării, Legea fondului funciar (care a refăcut proprietatea privată pe circa 82% din totalul suprafeţei agricole), Legea privind regimul investiţiilor străine, Legea privind societăţile agricole şi alte forme de asociaţie în agricultură, Legea privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, Legea privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi au fost emise hotărâri de guvern privind stimularea activităţii agenţilor economici privaţi, informatizarea societăţii româneşti, liberalizarea preţurilor şi a tarifelor. În august 1991 a fost adoptată Legea nr.58 privind privatizarea întreprinderilor comerciale cu capital de stat, lege care la momentul respectiv era considerată cea mai performantă pe ansamblul fostelor ţări socialiste.
Guvernele conduse de Petre Roman au adoptat o serie de acte normative cu caracter social larg între care: vânzarea către populaţie a locuinţelor construite din fondurile statului (peste 80% din cetăţenii chiriaşi la stat devin proprietari), acordarea de credite tinerilor căsătoriţi pentru construirea de locuinţe, măsuri privind restituirea părţilor sociale depuse de salariaţi la unităţile economice de stat, măsuri privind electrificarea tuturor localităţilor ţării, măsuri de îmbunătăţire a activităţii de ocrotire, instruire şi recuperare a copiilor şi tinerilor handicapaţi şi a celor orfani, modernizarea de drumuri şi construirea de autostrăzi, alimentări cu apă şi gaze naturale, electrificare. De asemenea, a promovat Legea creditului agricol (blocată ulterior) ca parte a unui pachet legislativ destinat agriculturii (Legea fondului funciar-adoptată cu modificări, Legea privind organizarea întreprinderilor agricole ca societăţi comerciale - adoptată în 1991, Legea cadastrului agricol, Legea Agenţiei pentru dezvoltarea şi amenajarea rurală, neadoptate de Parlament).
În ianuarie 1990 Petre Roman lansează conceptul de retehnologizare, cu referire la obiectivele industriale din perioada comunistă, iar referirile sale la acele construcţii ce se dovedeau neviabile productiv, ca “fiare noi cu valoare de fiare vechi”, vor fi preluate deformat şi tendenţios de adversarii politici, prin folosirea sintagmei “morman de fiare vechi”.
La 18 octombrie 1990 prezintă în Parlament Raportul privind stadiul aplicării reformei economice şi necesitatea accelerării acesteia: “Am atins pragul de la care nu mai avem alternativă, trebuie să operăm cu reforma, nu doar să afirmăm că este necesară.” În octombrie 1990 nivelul de trai indică valori dintre cele mai ridicate din acest deceniu, cu 12% mai mult decât în 1989.
Prima decizie mai radicală a cabinetului Roman s-a pus în aplicare la 1 noiembrie 1990, şi viza liberalizarea preţurilor pentru un număr important de bunuri de consum. A doua etapă a liberalizării preţurilor, cu excepţia celor la energie, pâine şi lapte, este realizată la 1 aprilie 1991.
În ciuda criticilor vehemente din zona conservatoare a puterii politice a vremii, pe motive de “liberalism”, îşi susţine viziunea reformatoare şi în “Raportul asupra stadiului reformei şi programul de guvernare pe 1991” prezentat în Parlament la 26 februarie 1991. În Raport, Petre Roman enumeră clar barierele reformei: centralizare prea mare, corupţie la nivel înalt, mentalităţi comuniste învechite, accentuând încă o dată necesitatea accelerării ritmului reformei economice.
În martie 1991 Guvernul Roman reuşeşte să stabilească Acordul stand-by cu FMI, prin care se puneau bazele unei politici macroeconomice sănătoase pentru România. În ianuarie 1991, la Consiliul Europei, după o serie de reacţii negative în cadrul forumului european cu privire la mersul democraţiei în România, face faţă cu succes tirurilor încrucişate de întrebări astfel că, la 1 februarie 1991, Biroul Lărgit al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ia hotărârea să acorde României statutul de invitat special.
În plan extern, ca Prim-ministru, Petre Roman s-a manifestat cu claritate pentru strângerea legăturilor României cu ţările din spaţiul Euro-Atlantic. În iunie 1990 a transmis Secretarului general al NATO solicitarea de a stabili relaţii directe cu România şi de a agrea acreditarea unui ambasador român pe lângă Comandamentul general al NATO. La 22 octombrie 1990 semnează Acordul comercial şi de cooperare economică dintre România şi CEE. La 23 octombrie 1990, la sediul NATO din Bruxelles, exprimă poziţia conform căreia Tratatul de la Varşovia nu mai este o structură oportună. Prin intervenţia sa, este blocată ratificarea Tratatului României cu URSS semnat de preşedintele României la Moscova la 5 aprilie 1991, tratat care conţinea prevederi ambigue privind angajamentele de securitate ale României.
Cea mai puternică reacţie la reforma economică iniţiată de guvernul Roman s-a produs prin « mineriada » din septembrie 1991. În ciuda înţelegerii dintre sindicatele minerilor şi Guvern, minerii vin la Bucureşti, cerînd demisia guvernului Roman şi a preşedintelui Iliescu. Sub presiunile violente ale minerilor, Petre Roman şi-a pus la dispoziţie mandatul pentru găsirea unei soluţii politice a crizei împreună cu preşedintele Ion Iliescu. Adversarii politici ai lui Petre Roman, în special din zona legată de structurile nostalgic-conservatoare, au declarat imediat faptul împlinit, anunţând demisia Guvernului.
Consecinţele acestei noi “mineriade” au fost extrem de serioase: deschiderea pieţei interbancare, convertibilitatea monedei naţionale şi unificarea ratei de schimb, programate de Guvern pentru 27 septembrie 1991, au fost abandonate; colaborările cu FMI, BERD, Comunitatea Europeană, Consiliul Europei şi GATT au fost îngheţate.
Concluzia lui Petre Roman după înlăturarea sa de la guvernare prin mineriada din septembrie 1991 este exprimată în declaraţia din octombrie 1991: “ Nu mă consider un învins. Am pus la dispoziţia preşedintelui mandatul meu pentru o soluţie politică. Prin ceea ce fac în continuare, vom încerca să stopăm capacitatea forţelor conservatoare de a opri sau încetini reforma.” Ulterior avea să afle că, în septembrie 1991, înainte de mineriadă, încrederea populaţiei în Guvernul Roman era de 57%.
La 1 octombrie 1991 datoria externă contractată de România era de 440 mil.$ iar deficitul bugetar zero. În perioada oct. 1990- oct. 1991 inflaţia a fost de 43%, foarte apropiată de nivelul prognozat de 35% (cea mai mică diferenţă înregistrată la acest indicator între prognoză şi realitate). Înlăturarea lui Petre Roman de la putere s-a făcut cu trei zile înainte de realizarea convertibilităţii leului (1 $ se stabiliza în 1991 la 180-200 lei).
[modifică] Activitatea politică
Petre Roman a participat direct, împreună cu tinerii revoluţionari, la baricada din centrul Bucureştiului în zilele de 21 şi 22 decembrie. În 22 decembrie 1989 Petre Roman pronunţă, din balconul sediului Comitetului Central, prima Declaraţie contra dictaturii comuniste. Tot pe 22 decembrie a devenit membru al Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale (CPFSN) constituit pentru coordonarea procesului revoluţionar şi instaurarea democraţiei. Pe 26 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim-ministru al României, el conducînd Guvernul provizoriu pînă la 28 iunie 1990. La 20 mai 1990 este ales deputat de Bucureşti pe listele FSN, la primele alegeri libere, iar pe 20 iunie este desemnat prim-ministru şi votat de Parlament. În august 1991, atitudinea publică faţă de puciul de la Moscova indică o fermă şi clară opţiune de politică externă pro-occidentală a Guvernului Petre Roman. În martie 1992, la Convenţia Naţională a FSN, Petre Roman câştigă în confruntarea politică cu moţiunea sa “Viitorul Azi!”- un program politic social-democrat european şi reformist – care devine noua platformă politică a FSN. Imediat după Convenţie, adepţii lui Ion Iliescu se retrag din FSN şi înfiinţează FDSN, care ulterior se va transforma în PDSR. În mai 1993 FSN se va transforma în PD/FSN şi ulterior se va numi Partidul Democrat. La alegerile din septembrie 1992, Petre Roman este ales deputat de Bucureşti pe lista PD(FSN). Pe timpul mandatului 1992-1996 este ales Preşedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor. După preluarea puterii în 1992, PDSR a pornit o campanie violentă împotriva lui Petre Roman şi a apropiaţilor săi din FSN. În acest context, începe o colaborare punctuală în Parlament cu CDR care anunţă viitoarea coaliţie de guvernământ. La 23 octombrie 1994, la Convenţia Naţională, Petre Roman a obţinut un nou mandat de doi ani în funcţia de Preşedinte al PD (FSN). În septembrie 1995, Petre Roman anunţă că este necesară realizarea unei marii coaliţii a opoziţiei, care să lege cele trei doctrine- liberală, social-democrată şi creştin-democrată şi care să funcţioneze ca un cartel electoral ce ar trebui să prezinte în alegeri liste separate doctrinar.
În septembrie 1995 Petre Roman împreună cu social-democratul Sergiu Cunescu pun bazele Uniunii Social-Democrate. La 21 nov. 1995, la prima reuniune a Consiliului politic al USD Petre Roman afirmă că alianţa formată din PSDR şi PD, partid ieşit din Revoluţia română, are o bază solidă şi se pregăteşte să obţină mandatul popular care să conducă ţara “pe drumul reformei”. Odată cu formarea USD, Petre Roman deţine şi co-preşedinţia acestei alianţe (până la ieşirea din alianţă a PSDR, în 1999).
În 1996 Petre Roman candidează pentru prima dată la preşedinţia României (candidat al USD). În campania electorală promite dublarea alocaţiei pentru copii, ceea ce avea să se realizeze în cursul anului 1997. La scrutinul din 3 noiembrie 1996 Petre Roman obţine 20,53% din voturi, clasându-se pe poziţia a treia între candidaţii la preşedinţie. În urma alegerilor din noiembrie 1996, Petre Roman este ales senator din partea USD şi preşedinte al Senatului. În octombrie 1997, Petre Roman critică ritmul şi incoerenţa reformei economice în special în ceea ce privesc politicile financiare şi de credit, politicile sectoriale în domeniul economic şi măsurile în domeniile educaţiei şi ocrotirii sănătăţii. În 1998 lansează iniţiativa constituirii Fondului Naţional de Solidaritate, care va deveni unul din principalele suporturi pentru persoanele aflate în dificultate socială extremă. La Colegiul Director al PD din 21 noiembrie 1998 lansează dezbaterea privind bazele acţiunii social-democrate a partidului « Cotitura spre aşezarea în matca social-democrată » şi obţine sprijinul politic pentru programele sociale ale PD (8 iniţiative legislative ale PD). În februarie 1999 lansează în cadrul Colegiului Director al Partidului Democrat programul strategic de acţiune politică « O bună guvernare pentru ţară- calea social-democrată », care ulterior va sta la baza Caietului Politic « Viziune politică asupra strategiei de dezvoltare a României în întâmpinarea secolului XXI ». La 16 august 1999, la Târgu Mureş, lansează manifestul politic « Declaraţia pentru Transilvania » iar la 18 ianuarie 2000, la Iaşi, manifestul politic « Declaraţia pentru Moldova », prin care se proiectează strategii şi programe concrete de acţiune regională ale Partidului Democrat.
Ca senator obţine adoptarea Legii privind dreptul la iniţiativă legislativă al cetăţenilor, drept înscris în prevederile Constituţiei României. La 22 decembrie 1999 este numit ministru de stat, ministru al afacerilor externe. În februarie 2000, în prezenţa Secretarului general al Internaţionalei Socialiste, Louis Ayala, este reales Preşedinte al Partidului Democrat cu moţiunea “Încredere în fiecare, şanse pentru toţi!”. La Colegiul Director al PD din 2 iulie 2000 prezintă Angajamentul politic al Partidului Democrat în perspectiva electorală, pe baza rezultatelor obţinute de partid la alegerile locale.
În 25 august 2000, la Convenţia extraordinară a PD este desemnat candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. În noiembrie 2000 Petre Roman candidează pentru a doua oară la funcţia supremă în stat. Decembrie 2000 – noiembrie 2004 este senator reprezentând Partidul Democrat. Din 2003 este membru al Clubului de la Madrid. Din februarie 2004 este preşedintele partidului Forţa Democrată. În septembrie 1996, Petre Roman, alături de Sergiu Cunescu, participă la Congresul internaţionalei Socialiste, la New York, la care Partidul Democrat şi PSDR primesc statutul de membru consultativ. Ulterior, participă şi are o intervenţie de argumentaţie la Congresul Internaţionalei Socialiste din 8-10 noiembrie 1999 de la Paris, în urma căreia Partidul Democrat şi PSDR dobândesc statutul de membru cu drepturi depline în I.S.
Activitatea sa în cadrul Internaţionalei Socialiste se remarcă în special prin atragerea interesului partidelor socialiste şi social-democrate europene asupra situaţiei din Sud-Estul Europei, insistând pentru contribuţia acestora la procesul de reconstrucţie şi dezvoltare democratică a regiunii. Obţine organizarea la Bucureşti, în februarie 1999, a Reuniunii Comitetului Internaţionalei Socialiste pentru Europa Centrală şi de Est, în iunie 1999, Reuniunea Grupului de lucru pentru Balcani a PES cu opoziţia democratică din Serbia, tot la Bucureşti; este printre iniţiatorii organizării în cadrul I.S. a unor reuniuni pe problema Balcanilor în timpul crizei din Kosovo (aprilie 1999, Roma şi mai 1999, Bruxelles), precum şi a reuniunii pe aceeaşi temă din iulie 1999 de la Viena. În martie 2000 este ales Coordonator al Grupului de lucru pentru Pactul de Stabilitate în Sud-Estul Europei al Internaţionalei Socialiste. În 1993 Petre Roman a fost ales raportor special al Adunării Parlamentare a Atlanticului de Nord (NATO Assembly). În această calitate a prezentat 10 Rapoarte adoptate prin votul Parlamentului NATO În perioada decembrie 1997–iunie 1998 a deţinut funcţia de Preşedinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră. În mai 2001, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare NATO, de la Vilnius, este ales raportor special NATO pentru Europa de Sud Est până în 2004.
Începand cu septembrie 2008 Petre Roman este Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate.
[modifică] Petre Roman ministru de externe
Viziunea lui Petre Roman despre misiunile pe care le are de îndeplinit politica externă a României este cuprinsă în discursul prezentat în Aula Academiei Române, la 22 iunie 2000: “În centrul interesului naţional promovat de politica externă se află cetăţeanul român, siguranţa, prosperitatea şi demnitatea sa.” În decembrie 1999 este numit ministru de stat, ministrul afacerilor externe. În această calitate a deţinut în perioada mai 2000–octombrie 2000 funcţia de Preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN) şi este membru în Troika ministerială a OSCE. La începutul anului 2000 a anunţat priorităţile de politică externă pe care le va urmări, fixând ca prioritate, pentru prima dată în acest domeniu, articularea activităţii diplomatice la problemele ce privesc direct cetăţenii României, în primul rând regimul vizelor. Una din primele măsuri luate a fost constituirea în structura MAE a Departamentului Afacerilor Europene. După începerea, odată cu decizia summit-ului de la Helsinki, din decembrie 1999, a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, Petre Roman, şi-a exprimat convingerea că ţara noastră va fi pregătită pentru aderare la începutul anului 2007. “Ritmul negocierilor nu este lent nici pentru România şi nici pentru celelalte ţări, problema este fixarea sau nu a unei date limită. Oricum, acest lucru nu ne afectează în cazul în care vom parcurge etapele de aderare aşa cum trebuie”. În tot cursul anului 2000 a făcut repetate demersuri în capitalele europene pentru obţinerea scoaterii României de pe “lista neagră” a ţărilor ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a circula în spaţiul Uniunii Europene, în condiţiile îndeplinirii anumitor criterii: « Sîntem gata să preluăm aceste condiţii, pe baza unei examinări continue a modului în care acestea se respectă, astfel încît UE să vegheze împreună cu noi la realizarea în continuare a ceea ce este necesar pentru ca cetăţenii români să beneficieze de această stare normală ». În octombrie 2000, Comitetul justiţie şi afaceri interne al Comisiei Europene decide să propună eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români în spaţiul UE, începând cu 1 ianuarie 2001. La 22 iunie 2000 a prezentat în Aula Academiei Române conferinţa « Viziune asupra politicii externe a României » în care a cuprins principalele proiecte şi ţinte ale diplomaţiei române. La 20 sept. 2000 publică în ziarul Frankfurter Allgemaine Zeitung articolul de politică externă « Proiectul Europei Unite : o viziune din Est » în care exprimă argumente privind accelerarea integrării României în Uniunea Europeană. Ca ministru de externe a susţinut întărirea relaţiilor cu Republica Moldova, parafând în aprilie 2000, la Chişinău, Tratatul de parteneriat privilegiat, a încurajat şi susţinut relaţiile României cu reprezentanţii opoziţiei democratice din Serbia în timpul regimului de dictatură, fiind primul ministru de externe din ţările vecine RFI care a vizitat Belgradul după instaurarea preşedintelui democratic ales, Kostunica.
[modifică] Lucrări principale în ultimii cinci ani
1. “Democracy promotion - education for the future”, Conferinţa Internaţională a Centrului Inter-Universitar European, 14-16 iulie 2006, Lido-Veneţia, Italia
2. “The West and the Arab World: Clash or Mutual Understanding” – Sesiunea solemnă a Academiei Regale Spaniole de Ştiinţe Economice şi Financiare, 16 noiembrie 2006, Barcelona, Spania
3. “Extinderea UE din ianuarie 2007: implicaţii asupra Occidentului” – Sesiunea aniversară (30 de ani) a AECOC (Asociaţia Întreprinderilor de Fabricaţie şi Distribuţie din Spania), 20 aprilie 2007, Barcelona, Spania
4. “The parallel roads of the religious belief and science: search for patterns” – Inaugural Summit on Peace and Tolerance, 25-26 aprilie 2007, Kiev, Ukraine
5. “Schiţa strategiei pentru înfăptuirea economiei de piaţă în România – un plan de acţiune « avant la lettre »” – Sesiunea Institutului Naţional de Cercetări Economice, 9 mai 2007, Bucureşti
6. “Sur la Stregie de l'Action Consensuelle dans des conditions de Risque Global” – Academia Romana şi Academia Regală Spaniolă de Ştiinţe Economice şi Financiare, 8-10 iunie 2007, Păltiniş, Sibiu
Rapoarte către organisme internaţionale în ultimii cinci ani 1. “Protecting Civilians against Terrorism within the New NATO Military Concept of Defence” – NATO Assembly Special Report No.50CC03E, 7 aprilie 2003, Orlando, SUA
2. “Preserving the Civil Liberties and Fighting Terrorism Efficiently: is it Possible?” – NATO Assembly Special Report No.54CCO4E, 19 aprilie 2004, Bratislava, Slovacia
3. “On the Strategic Importance of EURASIA” – Report for the Club of Madrid, Executive Committee, 24 iunie 2006, Madrid, Spania
4. “The Bolivian Mission for conflict resolution” – Report for the Club of Madrid, Executive Committee, 18 octombrie 2006, Madrid, Spania
5. “Energy Access for All – The Case of Romania” – Report to the Annual Conference of the Club of Madrid “Energy and Democratic Leadership”, 19-21 octombrie 2006, Madrid, Spania
[modifică] Distincţii
Distins cu Diploma UNESCO pentru mediul înconjurător şi cinci decoraţii de stat (Franţa, Columbia, Ecuador, Uruguay, Argentina, Portugalia şi Regatul Danemarcei).
[modifică] Activitate politică
- 26 dec. 1989-28 iun. 1990 Prim ministru în Guvernul Provizoriu Petre Roman
- 28 iun. 1990 - 26 sept. 1991 Prim ministru în Guvernul Petre Roman
- 1990 - 1992, Camera Deputaţilor, FSN
- 1992 - 1996, Camera Deputaţilor, PD, Preşedinte Comisia de Apărare
- 1996 - 2000, Senat, PD
- 1996 - Decembrie 1999 Preşedintele Senatului
- 22 dec. 1999 - 28 dec. 2000 Ministru de stat, ministrul afacerilor externe în Guvernul Mugur Isărescu
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
| Predecesor: Constantin Dăscălescu |
Prim-ministrul României 26 decembrie 1989 – 1 octombrie 1991 |
Succesor: Theodor Stolojan |
| Predecesor: Andrei Pleşu |
Ministrul Afacerilor Externe 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000 |
Succesor: Mircea Geoană |
|
|||||||||||||||||
 |
Acest articol biografic despre un politician român este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui. |
