Ion Iliescu

Ion Iliescu
Președinte al României
În funcție 20 mai 1990 – 29 noiembrie 1996 20 decembrie 2000 – 20 decembrie 2004
Precedat de	Nicolae Ceaușescu (1989) Emil Constantinescu (2000)
Succedat de	Emil Constantinescu (1996) Traian Băsescu (2004)
Senator de București
În funcție 1996 – 2000 2004 – 2008
Președinte de Onoare al PSD
Secretar General al CC al UTC
Născut(ă)	3 martie 1930 (1930-03-03) Oltenița
Partid politic	PCR, FSN, FDSN, PDSR, PSD
Soție	Nina Iliescu
Profesie	Hidrolog
Confesiune	Liber-cugetător

Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița) este un politician român. A fost președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992. Între 2004 și 2008 a fost senator din partea PSD. În prezent (2010) este președinte de onoare al PSD.

Iliescu este o figură dominantă a politicii românești de după 1989. În timpul mandatelor sale de președenție a început introducerea reformelor politice, sociale și economice postsocialiste, precum și procesul aderării la NATO și finalizarea negocierilor de aderare la UE.

A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceaușescu. A avut un rol foarte important în Revoluția română din 1989, devenind președintele Frontului Salvării Naționale, ulterior al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ion Iliescu fost primul președinte post-comunist al României și a servit în două mandate constituționale, 1992-1996, și 2000-2004, separate de mandatul lui Emil Constantinescu. În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană. A reușit de asemenea să stabilizeze politica românească.

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în București pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale. În replică, Iliescu a declarat că scopul anchetei este „răzbunarea” împotriva sa. Pe 13 octombrie 2008 Biroul de presă al Ministerului Public a emis un comunicat de presă în care se arată că președintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente și concludente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală. În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos definitiv de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și com plicitate la rele tratamente.

La sfârșitul anului 2006, Ion Iliescu a fost ales președinte de onoare al PSD.

Familia

Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Oltenița, și a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.

Viața

Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu.

Născut în Oltenița, Iliescu, după absolvirea liceului Spiru Haret din București în 1949, a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi cu sprijinul Anei Pauker la Institutul Energetic din Universitatea din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației studenților români”. Se credea că îl cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate rânduri acest lucru. Cu toate acestea, în 1990, în revista Paris Match s-a speculat că Nicolae Ceaușescu credea că ar fi existat o conexiune între cei doi, deoarece în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989, Iliescu a fost trimis în afara Bucureștiului pentru a preveni orice contact între cei doi. Iliescu este căsătorit din 1951, dar nu au avut niciun copil pentru că soția sa a avut 3 pierderi de sarcină.

Activitatea în organizațiile comuniste

A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR.

Ion Iliescu în 1976 împreună cu Elena Ceauşescu

Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu în timpul unei vacanțe a familiei Ceaușescu din 1976, când Iliescu era vicepreședinte al CJ Iași

La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.

La un moment dat a ocupat funcția de sef al Departamentului de propaganda al Comitetului Central al PCR. A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.

Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu se simțea amenințat de Iliescu (era văzut ca moștenitorul lui Ceaușescu) și a fost marginalizat de către acesta și îndepărtat din toate funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, după care a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1984 a fost exclus din Comitetul Central al PCR și până în decembrie 1989 a fost director la Editura Tehnică.

Revoluția din 1989

Ion Iliescu la Televiziunea Română în timpul Revoluției din 1989

În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea cu sprijinul forțelor armate conduse de Gen. Stănculescu. Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și , prin urmare, al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992. Calitatea de lider provizoriu a statului a fost recunoscută și de Consiliul Frontului Salvării Naționale care s-a constituit ulterior din membrii FSN si a partidelor noi create.

Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan au rugat Moscova- prin intermediul ambasadei- să trimită un ajutor militar „pentru că singuri nu se pot descurca”, potrivit formulării din document. Răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepția intervenției trupelor”, se precizează în document. Solicitarea de către Iliescu a intervenției militare rusești este confirmată de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluției române. Este vorba de cele ale lui Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei și Tancurilor (decedat în 2000), ale viceamiralului (în rezervă) Ștefan Dinu, care în decembrie 1989 era șef al Direcției de Informații a Armatei (DIA) și ale lui Ștefan Gușă Șef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989, care s-a opus fățiș și vehement acestei inițiative. Conform declarațiilor lui Hortopan în fața Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 , acesta a fost de față când Iliescu a dat acel telefon.

Iliescu a propus o democrație originală cu alegeri la care puteau participa mai multe partide. Iliescu a susținut mai degrabă adoptarea la scară larga a reformelor în stil Perestroika decât eliminarea completă a instituțiilor existente. A avut o legătură puternică cu puterea de la Moscova care a fost dovedită de primirea călduroasă a noului regim de către conducerea URSS, precum și faptul că primul acord internațional post-revoluționar a fost semnat cu URSS.

Iată ce declara Iliescu în decembrie 1989, vorbind despre soții Ceaușescu: „s-au autointitulat comuniști, nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu idologia comunismului știițific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară.”.

Aceste idei au fost susținute și de alți membri ai FSN, cum ar fi Silviu Brucan, care a susținut, la începutul anului 1990, că revoluția a fost împotriva lui Ceaușescu nu împotriva comunismului. Iliescu a evocat mai târziu posibilitatea de a încerca modelul de socialism „suedez”. Mulți români cred că Revoluția Română a fost, de fapt, o revoltă populară asimilată de o lovitură de stat militară întreprinsă de Gen. Stănculescu care a predat puterea lui Ion Iliescu.

După Revoluția din 1989

După revoluție, Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN), urmând transformările sale în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naționale), apoi în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și în final în Partidul Social Democrat (PSD).

Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a prezentat poporului ca organizator al primelor alegeri libere, după care urma să se autodizolve. O dată cu dizolvarea acestuia, mare parte din membrii au format FSN, care a candidat în primele alegeri și le-a câștigat cu 70% din voturi.

Ca membru fondator, Iliescu a rămas în FSN, organizația trecând prin câteva scindări politice care au dus la formarea FDSN-ului (aripa Iliescu) ulterior schimbându-și denumirea prin diferite fuziuni în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), apoi Partidul Social Democrat (PSD)

Sub presiunea evenimentelor care au condus la mineriade, atitudinea lui politică a virat cu timpul de la un susținător al Perestroikăi, la social-democrație, aliniindu-se spectrului politic occidental de stânga. România, și în special aripa naționalistă, a fost dur criticată pentru faptul că, în comparație cu celelalte state din blocul comunist, a avut tendința de a reține elementele de bază comuniste diferit (uneori exprimate cu trăsături scandaloase — unul dintre sloganele susținătorilor lui Iliescu de la începutul anului 1990 a fost „Nu ne vindem Țara!”).

Noua Constituție a României a fost adoptată în 1991, iar în 1992, în urma primelor alegeri constituționale a câștigat alegerile cu 61% din voturile exprimate. Potrivit unor analiști politici români, cum ar fi Daniel Barbu sau Dan Pavel, alegerea sa s-a bazat aproape exclusiv pe voturile populației din zona rurală, a muncitorilor din clasa de jos care au fost manipulați și dezorientați de mass-media controlată de stat (Televiziunea Română a fost singurul post TV până în 1993). În 1996 a pierdut în fața lui Emil Constantinescu, care a câștigat cu voturile cetățenilor din mediul urban și chiar a unor zone din mediul rural. Peste 1000.000 de voturi au fost anulate, ducând la acuzații de fraudă la scară largă. În alegerile din 2000 a candidat din nou și a câștigat în fața ulta-naționalistului Corneliu Vadim Tudor. Și-a început al doilea mandat constituțional și al 3-lea de facto la 20 decembrie 2000 și l-a încheiat la 20 decembrie 2004 când Traian Băsescu a devenit președinte. A câștigat alegerile din 2000 în urma nemulțumirilor populației față de reformele economice dure din ultimii patru ani duse de guvernarea de centru-dreapta precum și de instabilitatea politică și de luptele interne din coaliția de guvernare. Populația urbană având de ales între Vadim Tudor și Iliescu a preferat să se abțină sau să voteze cu Iliescu.

La alegerile interne din PSD din 21 aprilie 2005, Iliescu a pierdut în fața lui Mircea Geoană, dar a fost ales președinte de onoare al partidului în 2006, o poziție fără autoritate executivă în cadrul formațiunii, creată special pentru el.

În 2009 a apărut într-o scenă a filmului Medalia de onoare.

Controverse

Pentru detalii, vezi: Grațieri și amnistii legate de revoluția română din 1989.

Grațieri

Prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, când încă nu fusese ales președinte, Ion Iliescu a amnistiat toate infracțiunile săvârșite care se încadrau la mai puțin de 3 ani pedeapsă. Astfel au scăpat de pușcărie toți cei care au bătut revoluționarii arestați.

Ion Iliescu a grațiat și pe membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. care fuseseră condamnați pentru că au aprobat, în ședința din 17 decembrie 1989, reprimarea revoluției române din 1989. De asemeni a grațiat ofițerii condamnați pentru deschiderea focului în zona Calea Lipovei din Timișoara și a protestat la condamnarea generalilor Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac, care fuseseră de asemeni găsiți vinovați de reprimarea revoluției, dar fuseseră numiți membri în primul guvern FSN de Iliescu. După ce Iliescu a reajuns în 2001 la conducerea României, noul procuror general numit de el, Tănase Joița, a făcut recurs în anulare împotriva sentințelor de condamnare a celor doi generali, care astfel au scăpat de detenție.

În decembrie 2003, Ion Iliescu l-a grațiat pe Iosif Veverca, un milițian care a ucis o persoană în revoluția din 1989 la Timișoara.

În același decret prin care l-a grațiat pe Miron Cosma, Ion Iliescu l-a grațiat și pe Ioan Corpodean, ofițer de miliție implicat în reprimarea revoluției de la Timișoara.

Pe data de 15 mai 2007, fiind invitat în emisiunea "Tu decizi" difuzată de postul de televiziune "Realitatea TV", Ion Iliescu a afirmat că " [... minerii] au făcut un act civic."

Decorarea lui Vadim Tudor

În ultimele zile ale mandatului de președinte, i-a acordat lui Corneliu Vadim Tudor, Ordinul Național „Steaua României” (în rang de cavaler), un gest care a atras critici în presă și i-a determinat pe Elie Wiesel, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, cinsprezece jurnaliști de la Radio Europa Liberă, primarul Gheorghe Ciuhandru al Timișoarei și pe istoricul Randolph Braham să returneze onorurile și distincțiile primte în semn de protest. Președintele Traian Băsescu a revocat atribuirea distincției oferite lui Vadim la 24 mai 2010. În acest moment are loc un proces prin care Vadim Tudor vrea anularea decretului lui Basescu, deși CCR a decis că decretul a fost constituțional.

Pretinse conexiuni cu KGB-ul

În 1995, ziarul Ziua a publicat un interviu cu un ex-ofițer KGB care a declarat că Ion Iliescu a fost un infiltrat KGB. Iliescu a negat afirmațiile ofițerului, totuși Ziua a continuat să investigheze subiectul în detaliu. Câteva zile mai tâziu, „Ziua” a susținut că angajații săi au fost plasați sub supravegherea Serviciului Român de Informații. Scandalul privind presupusa legătură cu KGB a continuat în perioada 2003-2008, atunci când disidentul rus Vladimir Bukovski a declarat că Iliescu și majoritatea membrilor FSN ar fi fost agenți acoperiți ai KGB, că Iliescu ar fi avut relații puternice cu Gorbaciov, și că revoluția română din 1989 ar fi fost un complot organizat de KGB pentru a recâștiga controlul politic asupra țării.

Lucrări publicate

• Revoluție și reformă, Editura redacției publicațiilor pentru străinătate 1993
• Revoluție și reformă (ediție revizuită), Ed. Enciclopedică 1994
• Revoluția trăită, Editura redacției publicațiilor pentru străinătate 1995
• Momente de istorie, Editura Enciclopedică 1995, ISBN 973-45-0109-7
• Fragmente de viață și istorie trăită, 2011

Iliescu în enciclopedii

• Enciclopedia marilor personalități din istoria , știința și cultura românească de-a lungul timplului. B., Ed. Geneze. vol.IY, 2003
• Dicționar enciclopedic ilustrat Junior. Nume Proprii, Ed. Cartier, 2004
• Bol'shoi Rossiskii Entsikllopedicheskii Slovar., M.Ed. Drofa, 2009
• Enciclopedia Universală Britannica, B.-Ch.,Ed. Litera, 2010
• Calendar Național. Ed. Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Chișinău

Vezi și

• Lista șefilor de stat ai României după timpul trăit după exercitarea funcției
• Lista șefilor de stat ai României după durata mandatului
• Lista șefilor de stat ai României după longevitate
• Lista șefilor de stat ai României după data nașterii
• Lista șefilor de stat ai României după data decesului
• Lista șefilor de stat ai României după vârsta la preluarea funcției
• Lista șefilor de stat ai României în viață

Bibliografie

• Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România după 1989. Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 2005
• Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, Editura Humanitas, București, 2004
• Ion Iliescu, în dialog cu Vladimir Tismăneanu, Marele șoc. Din finalul unui secol scurt. Despre comunism, postcomunism, democrație, prefață de prof. Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedică, București, 2004
• Dan Pavel, Iulia Huia, <<Nu putem reuși decît împreună.>> O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003

Legături externe

• Biografia oficială
• Blogul personal a lui Ion Iliescu

Activitatea în perioada comunistă

• Tinerii răzvrătiți ai anilor '50, excluși de mâna lui Iliescu, 14 Februarie 2007, Evenimentul zilei
• "Îi scoatem acum pe toți cei dovediți elemente dușmănoase", 15 Februarie 2007, Evenimentul zilei
• Cum îl informa Secu pe Iliescu, 16 Februarie 2007, Evenimentul zilei
• Virgil Măgureanu: "Dosarul Iliescu a fost făcut dispărut", 17 Februarie 2007, Evenimentul zilei
• Învățăturile lui Ion Iliescu către românce, de 8 Martie 1968, 8 Martie 2008, Andrei Crăciun, Adrian Grama, Evenimentul zilei
• Tânărul Ion Iliescu, „un bun agitator”, 2 Noiembrie 2009, Vlad Odobescu, Evenimentul zilei
• Olimpic exmatriculat de Ion Iliescu, 30 Decembrie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei

Articole biografice

• Ion Iliescu, o fotografie neretușată la 80 de ani, 3 Martie 2010, Horia Ghibuțiu, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei
• Povestea dispariției dosarului de cadre al lui Ion Iliescu, 2 August 2010, Evenimentul zilei
• Dosarul lui Iliescu: citit și xeroxat înainte să dispară, 5 August 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• EDITORIALUL EVZ: Iliescu - Băsescu, faza pe dosare, 12 August 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• DEZVĂLUIRE EVZ: Iliescu dădea indicații prețioase Securității, 12 Mai 2011, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei

• ION ILIESCU- BIOGRAFIA SECRETĂ, 15 August 2010, Vladimir ALEXE, Incomod Prahova (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12) (13)

Iliescu și Revoluția

• Ziua de 22 decembrie 1989 a lui Ion Iliescu, 26 noiembrie 2009, Grigore Cartianu, Florel Manu, Adevărul
• Cum a îngropat Ion Iliescu Revoluția, 23 decembrie 2009, Mihai Voinea, Florel Manu, Adevărul
• Ion Iliescu: „Nu regret executarea lui Nicolae Ceaușescu“, 30 noiembrie 2009, Ovidiu Nahoi, Ion M. Ioniță, Adevărul
• "Iliescu putea fi Dubcek al României. A ales să fie Deng Xiaoping", 21 Decembrie 2009, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei

Iliescu și Mineriada

• Iliescu le spune minerilor că golanii au fost de vină, 14 Noi 2008, Cotidianul
• "Iliescu nu răspunde de morții din iunie 90", 14 Octombrie 2008, Raluca Dan, Cristi Ciupercă, Evenimentul zilei
• Mineriada prin lentila lui Ion Iliescu: "de groază" a fost asedierea statului, venirea minerilor e doar "efectul", 25 Mai 2010, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei

Critici

• Recenzie la cartea "Revoluție și reformă" de Ion Iliescu, timisoara.com