Ion Iliescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Imbox style.png
 Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită.
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor.
Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2006
Ion Iliescu
Ion Iliescu
În funcţie
20 mai 1990 – 29 noiembrie 1996
20 decembrie 2000 – 20 decembrie 2004
Precedat de Nicolae Ceauşescu (1989)
Emil Constantinescu (2000)
Succedat de Emil Constantinescu (1996)
Traian Băsescu (2004)
Senator de Bucureşti
În funcţie
1996 – 2000
2004 – 2008
Născut(ă) 3 martie 1930 (1930-03-03) (79 de ani)
Olteniţa
Partid politic PCR FSN FDSN PDSR PSD
Soţie Elena (Nina) Şerbănescu
Profesie inginer
Confesiune liber-cugetător
modifică Consultaţi documentaţia formatului

Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Olteniţa) este un politician român. A fost preşedinte ales al României între anii 1990-1996 şi 2000-2004. În prezent (2009) este presedinte de onoare al PSD.

Iliescu este o figură dominantă şi controversată a politicii româneşti de după 1989. În timpul mandatelor sale a început introducerea reformelor politice, sociale şi economice.

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma au descins în Bucureşti pentru a înăbuşi manifestaţiile antiguvernamentale. Iliescu declară că scopul anchetei este "răzbunare" împotriva sa. Pe 13 octombrie 2008 Biroul de presă al Ministerului Public a emis un comunicat de presă în care se arată că preşedintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală. [1]

La sfârşitul anului 2006, Ion Iliescu a fost ales preşedinte de onoare al PSD.

Cuprins

[modifică] Copilăria

Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Olteniţa, şi a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român ţinut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în ţară a fost condamnat la închisoare, unde a şi murit.

La vârsta de 9 ani, Ion Iliescu a fost înfiat de mătuşa lui, Aristiţa. Aristiţa avea să ajungă servitoare şi bucătăreasă a Anei Pauker. Ana Pauker l-a ajutat pe Iliescu să fie trimis la Moscova pentru a studia la Institutul Energetic.

[modifică] Activitate politică înaintea revoluţiei

Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu

Din 1949 este membru al CC al UTM, iar secretar din 1954. La 19 august 1956 a fost ales preşedinte al Comitetului de organizare a Asociaţiilor Studenţeşti, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior va deveni şef de secţie la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului (1969-1971), secretar al Comitetului PCR Timiş şi Iaşi (pânã în 1977), preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (1979-1984), iar între anii 1965-1984 membru al CC al PCR.

Îndepărtat din Bucureşti de Ceauşescu, după 1971 (fiind printre singurii tovarăşi care nu şi-a făcut autocritica în urma apariţiei "Tezelor din aprilie"), a ocupat funcţia de secretar-adjunct al comitetului judeţean al P.C.R. din Timiş, apoi din Iaşi, din 1984 fiind îndepărtat cu totul din funcţiile de conducere. A avut funcţia de director al Editurii Tehnice până în 1989. Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naţionale (FSN), urmând transformările sale în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naţionale), apoi în Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR) şi în final în Partidul Social Democrat (PSD).

Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu în perioada "marginalizării" in 1976
Ion Iliescu şi Elena Ceauşescu în perioada "marginalizării" in 1976

[modifică] Revoluţia din 1989

În timpul revoluţiei din decembrie 1989, Iliescu şi o parte a disidenţilor politici au constituit Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea cu sprijinul forţelor armate.

[modifică] După Revoluţia din 1989

A fost format Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care s-a prezentat poporului ca organizator al primelor alegeri libere, după care urma să se autodizolve. O dată cu dizolvarea acestuia, mare parte din membrii au format FSN, care a candidat în primele alegeri şi le-a câştigat cu 70% din voturi.

Ca membru fondator, Iliescu a rămas în FSN, organizaţia trecând prin câteva schimbări de nume (FDSN, PDSR, PSD).

[modifică] Intervenţii în favoarea celor implicaţi în crimele din 1989

Pentru detalii, vezi: Graţieri şi amnistii legate de revoluţia română din 1989.

Prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, când încă nu fusese ales preşedinte, Ion Iliescu a amnistiat toate infracţiunile săvârşite care se încadrau la mai puţin de 3 ani pedeapsă[2]. Astfel au scăpat de puşcărie toţi cei care au bătut revoluţionarii arestaţi[3].

Ion Iliescu a graţiat şi pe membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. care fuseseră condamnaţi pentru că au aprobat, în şedinţa din 17 decembrie 1989, reprimarea revoluţiei române din 1989[4]. De asemeni a graţiat ofiţerii condamnaţi pentru deschiderea focului în zona Calea Lipovei din Timişoara[5] şi a protestat la condamnarea generalilor Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, care fuseseră de asemeni găsiţi vinovaţi de reprimarea revoluţiei, dar fuseseră numiţi membri în primul guvern FSN de Iliescu. După ce Iliescu a reajuns în 2001 la conducerea României, noul procuror general numit de el, Tănase Joiţa, a făcut recurs în anulare împotriva sentinţelor de condamnare a celor doi generali, care astfel au scăpat de detenţie[4].

În decembrie 2003, Ion Iliescu l-a graţiat pe Iosif Veverca, un miliţian care a ucis o persoană în revoluţia din 1989 la Timişoara[6][7].

În acelaşi decret prin care l-a graţiat pe Miron Cosma, Ion Iliescu l-a graţiat şi pe Ioan Corpodean, ofiţer de miliţie implicat în reprimarea revoluţiei de la Timişoara[8][9].

În opinia lui Iliescu, poporul român trebuie să se obişnuiască cu faptul că adevărul despre revoluţia din 1989 nu poate fi aflat, întrucât nici adevărul despre moartea lui Kenedy nu se cunoaşte[10].

[modifică] Intervenţii în favoarea celor implicaţi în mineriadele din 1990

Pe data de 15 mai 2007, fiind invitat în emsiunea "Tu decizi" difuzată de postul de televiziune "Realitatea TV", Ion Iliescu a afirmat că " [... minerii] au făcut un act civic."

[modifică] Caracterizări

  • Petre Ţuţea - „...El se află în treabă. Pentru activiştii de partid aflarea în treabă e metodă de lucru. Ăştia sunt activiştii de partid -- e neobolşevismul actual al României... Păi el a declarat în platforma-program că admiră valorile ideale ale comunismului! Cum ai spune: sunt încântat de dulceaţa şi de deliciul produs în mine de cancer...”[11]

[modifică] Lucrări publicate

  • Revoluţie şi reformă, Editura redacţiei publicaţiilor pentru străinătate 1993
  • Revoluţie şi reformă (ediţie revizuită), Ed. Enciclopedică 1994
  • Revoluţia trăită, Editura redacţiei publicaţiilor pentru străinătate 1995
  • Momente de istorie, Editura Enciclopedică 1995, ISBN 973-45-0109-7

[modifică] Referinţe

  1. ^ Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul Mineriadei din 90, articol pe Antena3.ro, din 13 octombrie 2008
  2. ^ Monitorul Oficial din 4 ianuarie 1990
  3. ^ Lucia Hossu-Longin - "Memorialul Durerii", serial TV, episodul referitor la Revoluţia de la Timişoara
  4. ^ a b Corneliu Miclescu - În ce stadiu mai sînt dosarele decembrie 1989?, articol pe situl BBCRomanian
  5. ^ Decretul 727 din 2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 8 august 2002
  6. ^ Iosif Veverca, membru în lotul Timişoara, a fost graţiat, articol în "Curierul Naţional" din 29 decembrie 2003
  7. ^ Dragoş Bota - Revoluţionarii timişoreni, dezamăgiţi de lipsa de curaj a lui Ion Iliescu, articol în "Adevărul" din 29 decembrie 2003
  8. ^ Extemporalul de sîmbătă, articol în "Adevărul" din 18 decembrie 2004
  9. ^ Ultima apariţie publică a lui Ion Iliescu ca preşedinte al României, comentariu al Radio France Internaţional relatat pe pagina "Revista presei internaţionale" a sitului Senatului României
  10. ^ Roxana Iordache - Iliescu, Băsescu şi teroriştii, articol în ziarul "Ziua" din 19 ianuarie 2008
  11. ^ Petre Ţuţea - 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, p.55./ISBN 973-28-0630-3

[modifică] Legături externe

Wikicitat
La Wikicitat găsiţi citate legate de Ion Iliescu.

[modifică] Critici

v • d • m
Conducătorii României postbelice
Republica Populară România Stema României
Republica Socialistă România
România după 1989
Ion Iliescu · Emil Constantinescu · Ion Iliescu · Traian Băsescu · Nicolae Văcăroiu (interimar) · Traian Băsescu
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iliescu