Avram Bunaciu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Avram Bunaciu
Avram Bunaciu.jpg
Liderul comunist: Avram Bunaciu

 Ministru de Justiție al României
În funcție
25 martie 1948 – 23 septembrie 1949

 Ministru de Externe al României
În funcție
23 ianuarie 1958 – 20 martie 1961
Precedat de Ion Gheorghe Maurer
Succedat de Corneliu Mănescu

În funcție
19 martie 1965 – 24 martie 1965
Precedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej

Membru al CC al PCR/PMR
În funcție
24 februarie 1948 – 12 august 1969

Născut(ă) 11 noiembrie 1909
Gurba, Austro-Ungaria
Nume la naștere Abraham Gutman
Decedat(ă) 28 aprilie 1983, (73 de ani)
București, România
Premii 1. Ordinul Tudor Vladimirescu
2. A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politic Partidul Muncitoresc Român
Partidul Comunist Român
Alma mater Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj
Profesie om politic, avocat
Cetățenie  România
Etnie evreiască

Avram Bunaciu (n. 11 noiembrie 1909, Gurba - d. 28 aprilie 1983, Bucuresti) a fost un jurist și politician comunist evreu (după unele surse, citând pe văduva mareșalului Antonescu[1]dar contrazise de alte surse)[2]transilvănean. Există opinia că mama lui Avram Bunaciu a fost baptistă.[3] A fost implicat de aproape în procesele celor judecați în perioada postantonesciană de crime de război și contra umanității, precum și în procesele politice și în represiunea din anii stalinismului în România, ocupând funcții de acuzator public șef, ministru de justiție 1948-1949 și ministru de externe al României (1958-1961).

Avram Bunaciu s-a născut într-o familie de țărani ardeleni din Gurba, județul Arad. A avut patru surori și doi frați țărani, despre care se afirmă că au evitat de a face politica regimului comunist.[4].

Între 1944-1945, a fost membru în consiliul Baroului de Ilfov. În perioada 1945-1946, Bunaciu a avut funcția de acuzator public șef în comisia de acuzatori publici a Tribunalului Poporului din București. (Tribunalul a funcționat până la 28 iunie 1946).

Comisia acuzatorilor publici a examinat cazurile a circa 2700 suspecți de crime de război și crime împotriva umanității, dintre care 668 au fost condamnați, mulți în contumacie. În vara anului 1945, Bunaciu a fost însărcinat să organizeze Tribunalul Poporului din Cluj care a pronunțat condamnări mai aspre decât alte instanțe celor găsiți vinovați de crime de război[5].

În 1946-1947, în calitate de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, Bunaciu a dat, din însărcinarea conducătorilor comuniști, dispoziții pentru controlarea și organizarea emigrărilor de evrei din România spre Israel.[2]

În februarie 1948, după înlăturarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Bunaciu a fost numit ministru al justiției (1948-1949), revenind în această funcție pentru trei săptămâni la finele lui 1957 și începutul lui 1958[6]. Între 1954-1957 a fost secretar al Marii Adunări Naționale, apoi, între 11 ianuarie 1958 și 20 martie 1961, ministru de externe, urmându-i în funcție lui Ion Gheorghe Maurer.

Între 19 martie - 24 martie 1961 a fost vreme de 5 zile vicepreședinte al Consiliului de Stat. A fost totodată profesor universitar.

În mai 1961 i-a fost conferită medalia A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România. Prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971, Avram Bunaciu a fost decorat cu Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a II-a. [7]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro Maria Antonescu: Sotia dictatorului (II) - Dosarele istoriei
  2. ^ Doina Jela Lexiconul negru - Unelte ale represiunii comuniste Humanitas, Bucuresti, 2001.
  3. ^ http://istorieevanghelica.ro/2011/10/24/lansare-de-carte-avram-bunaciu-biografie-reflectii-corespondenta/
  4. ^ Doina Jela Lexiconul negru - Unelte ale represiunii comuniste Humanitas, Bucuresti, 2001.
  5. ^ Final Report of the International Commission on the Holocaust in Romania, pp. 2-3 [1]
  6. ^ http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/Ministruljusti%C5%A3iei/Mini%C5%9FtriiJusti%C5%A3iei/tabid/851/Default.aspx
  7. ^ http://freelex.juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=27604