Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Poster de propagandă din Bucureşti, 1986

În perioada Războiului Rece, Președintele României Nicolae Ceaușescu a fost subiectul celui mai pronunțat cult al personalității din blocul răsăritean. Inspirat de cultul personalității lui Kim Il-sung din Coreea de Nord, a început în 1971 prin Tezele din iulie care a schimbat perioada de liberalizare din anii 1960 cu o ideologie naționalistă strictă. Inițial cultul personalității era centrat în jurul lui Nicolae dar, începând cu anii 1980, și soția sa Elena a început să fie subiectul acestui cult.[1]

Origine[modificare | modificare sursă]

Începuturile cultului personalității se găsesc în aclamarea lui Ceaușescu în urma discursului său în care condamna invazia trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia din 1968. Începând cu acea dată România era tot mai puternic identificată cu Ceaușescu atât în media națională cât și în declarațiile oficialilor.[1]

Deși a existat un cult al personalității în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, "regimul sultanistic" lui Nicolae Ceaușescu a depășit cu mult granițele acestui cult.[2]

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

După ce Nicolae Ceaușescu a preluat noua funcție de Președinte al României, a primit sceptrul prezidențial. Salvador Dalí l-a felicitat pe Ceaușescu pentru noul său sceptru printr-o telegramă publicată de media controlată de stat care nu a observat sarcasmul din această remarcă.

Ceaușescu ocupa funcțiile de Președinte, șeful Forțelor Armate, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale, președintele Consiliului Național al Oamenilor Muncii și președintele Frontului Democrației și Unității Socialiste.

Încă din primii ani copii învățau poezii și cântece în care erau omagiate "partidul, conducătorul și națiunea".[3]

Scopul acestui cult era asigurarea imposibilității opoziției publice față de Ceaușescu și el era considerat prin definiție perfect și absolvit de orice critică.[4]

Reprezentare în media[modificare | modificare sursă]

Timbru poştal pentru a 70-a aniversare a lui Nicolae Ceauşescu, 1988

Ceaușescu a început să fie reprezentat în media națională drept un teoretician comunist de geniu care a adus contribuții importante ideologiei Marxist-leniniste[3] și drept un lider politic ale cărui "gânduri" erau sursa tuturor realizărilor naționale.[3] Lucrările sale erau republicate la intervale regulate și erau traduse în diferite limbi. Lucrările au ajuns la câteva zeci de volume care erau omniprezente în librăriile din România.[3] Elena era reprezentată drept "Mama națiunii"; vanitatea și dorința ei de onoruri le-au depășit pe cele ale soțului ei.[5]

Media a folosit expresia de "Epoca de Aur a lui Ceaușescu" și o paletă întreagă de apelative precum "garantor al progresului și independeței națiunii" și "arhitect vizionar al viitorului națiunii". Dan Ionescu, scriitor la Europa Liberă, a realizat o compilație de apelative adresate lui Ceaușescu de diferiți scriitori. Acestea includeau "arhitect", "corp ceresc" (Mihai Beniuc), "demiurg", "zeu secular" (Corneliu Vadim Tudor), "geniu", "sfânt" (Eugen Barbu), "miracol", "luceafăr" (Vasile Andronache), "navigator" (Victor Nistea), "Făt-Frumos" (Ion Manole), "mântuitor" (Nicolae Stoian), "soare" (Alexandru Andrițoiu), "titan" (Ion Potopin) și "vizionar" (Viorel Cozma).[6][7]

Totuși, a fost descris drept un om de origini umile care a ajuns în frunte prin efoturile proprii, fiind astfel legat simbolic de alți rebeli din istoria României precum Horea și Avram Iancu.[4] De asemenea, numele său era adesea alăturat marilor conducători din istoria României, precum Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza.

Deloc surprinzător, soții Ceaușescu erau foarte preocupați de imaginea lor publică. Majoritatea fotografiilor îi reprezentau ca fiind în jurul vârstei de 45-50 de ani. Televiziunea Română avea ordine stricte de a-l înfățișa în cea mai bună lumină. De exemplu, producătorii trebuiau să aibă grijă ca niciodată să nu fie observată statura mică a lui Ceaușescu (1,65 m). Elena nu era niciodată văzută din profil datorită nasului ei mare și înfățișării ei casnice. Consecințele pentru încălcarea acestor instrucțiuni erau severe; un producător care a difuzat înregistrări cu Ceaușescu în care clipea des și se bâlbâia și a fost interzis timp de trei luni.[5]

La un moment dat, fotografiile omniprezente care îl reprezentau pe Ceaușescu erau reprezentate de o fotografie în semi-profil în care se vedea doar o ureche. După o glumă din jurul acestei fotografii ca fiind un portret "într-o ureche" (expresie pentru țicnit), aceste fotografii erau considerate improprii iar portretele au fost schimbate cu fotografii în care erau vizibile ambele urechi.[8][9]

În artă[modificare | modificare sursă]

Aspect de la spectacolul dedicat Centenarului Independenţei de Stat a României, ce a avut loc pe stadionul „23 August” din Capitală, 1977

Intelectualii erau contactați pentru a-și aduce omagiul lui Ceaușescu.[6] În 1973 s-a publicat un volum mare intitulat Omagiu.[3] În anii 1980 se publicau volume anuale ale intelectualilor români care cuprindeau proză, poezie și cântece de omagiu. Aceste volume erau publicate de ziua lui Ceaușescu, care era sărbătoare națională.[4]

Artiști precum Sabin Bălașa realizau lucrări comandate de stat în care era reprezentat Ceaușescu.[1] Pe lângă artele vizuale, Ceaușescu era omagiat și printr-o serie de cântece patriotice precum "Partidul, Ceaușescu, România", "Lui Ceaușescu, ziditor de țară", "Vibrant omagiu", "Cutezător fiu al poporului", "Făurarul României Socialiste" și "Trăiască omul țării cel mai bun".

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Deletant, p.203
  2. ^ Roper, p. 60
  3. ^ a b c d e Crowther, p.125
  4. ^ a b c Crowther, p.126
  5. ^ a b Sebetsyen, Victor (2009). Revolution 1989: The Fall of the Soviet Empire. New York City: Pantheon Books. ISBN 0-375-42532-2 
  6. ^ a b Deletant, p.204
  7. ^ "An A to Z of the Personality Cult in Romania", Radio Free Europe SK/1 (2 February 1989).
  8. ^ Alex. Ștefănescu, "Un portret neretușat al lui Ceaușescu", România literară, 2/2009
  9. ^ Caterina Preda, Dictators and Dictatorships: Artistic Expressions of the Political in Romania and Chile (1970s-1989): No Paso Nada...?, Universal-Publishers, 2010, p.284