Armand Călinescu
| Armand Călinescu | |
 |
|
|
|
|
| În funcție 7 martie 1939 – 21 septembrie 1939 |
|
| Precedat de | Miron Cristea |
|---|---|
| Succedat de | Gheorghe Argeșanu |
|
|
|
| În funcție 1 februarie 1939 – 21 septembrie 1939 |
|
| Precedat de | gen. Nicolae Ciupercă |
| Succedat de | gen. Ioan Ilcuș |
|
|
|
| Născut(ă) | 4 iunie 1893 Pitești |
| Decedat(ă) | 21 septembrie 1939 (46 ani) București |
| Partid politic | PNȚ FRN |
| Soție | Adela Călinescu |
| Profesie | economist |
| Naționalitate | Român |
| Confesiune | Ortodox |
modifică  |
|
Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Pitești - d. 21 septembrie 1939, București) a fost un om politic, prim-ministru, ministru și economist român.
Cuprins |
Copilărie [modificare]
Armand Călinescu s-a născut la Pitești, în familia colonelului Mihai Călinescu și a soției sale Ecaterina, născută Gherman. A urmat școala și Liceul „Ion C. Brătianu” în localilatea natală, fiind un elev eminent.[1]
Studii [modificare]
În 1912 a început cursurile Facultății de Drept la Universitatea București, urmând în paralel și cursurile Facultății de Filosofie; după aceea a obținut un doctorat în științe politice și economice la Paris cu teza: Le change Roumain. Sa depreciation depui la guerre et son retablissement.[2]
Viața politică [modificare]
A intrat în politică după război, în Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache și Virgil Madgearu, care avea mai târziu să devină prin fuziune Partidul Național Țărănesc. A fost ales deputat în parlament în 1926, ținând primul discurs la 29 iunie 1926.[3] Un imbold pentru cariera sa l-a constituit venirea la putere a PNȚ în 1928, Călinescu fiind numit inițial prefect, apoi subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor.[4]. În 1930 devine subsecretar de stat la Ministerul de Interne,[5] ceea ce coincide cu o înăsprire a măsurilor de împotriva dezordinilor sociale.
Atitudinea sa fermă față de legionari a produs căderea în 1933 a guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de ministru de interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine” (Hitler). A fost implicat în executarea ordinului lui Carol al II-lea de asasinare în închisoare a lui Corneliu Zelea Codreanu și a celoralți lideri legionari. Cumnatul lui Armand Călinescu, maiorul Dinulescu a participat activ la asasinarea lui Zelea Codreanu, a Decemvirilor si Nicadorilor.[necesită citare]
A participat în decembrie 1938 ca membru fondator la întemeierea partidului regal, Frontul Renașterii Naționale.
Prim-ministru [modificare]
După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește în funcția de președinte al Consiliului de miniștri (prim-ministru) al României. În această calitate, Armand Călinescu a continuat politica externă tradițională, apropiată de Franța și Marea Britanie. În septembrie 1939, a permis refugiul prin România al guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei de către Germania nazistă.
Moartea [modificare]
Adversarii săi legionari au afirmat existența unui plan secret al lui Călinescu, aprobat de Marea Britanie, de a distruge câmpurile petrolifere din Prahova în cazul unui atac german asupra României. A fost asasinat în București pe 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu; aceștia la fel ca Nicadorii și Decemvirii s-au predat fiind împușcați fără judecată, cadavrele lor rămânând trei zile la locul faptei. În toată țara au început din ordinul lui Carol al II-lea execuții sumare ale legionarilor.
Note [modificare]
Bibliografie [modificare]
- Al. Gh. Savu, Prefață la Armand Călinescu, Însemnări politice. 1916-1939, Editura Humanitas, București, (1999).
Legături externe [modificare]
- Înregistrarea discursului ținut de Constantin Argetoianu la funeraliile lui Armand Călinescu, Fonoteca Radio România
- Trei comandouri de asasini, 8 martie 2004, Jurnalul Național
- Un nou mister - Disparitia soferului Maresalului, 3 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
|
||||||||||||||
