Armand Călinescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la un economist și om politic român. Pentru alte persoane cu același nume vezi Călinescu (dezambiguizare).
Armand Călinescu
Armand Calinescu.jpg

În funcție
7 martie 1939 – 21 septembrie 1939
Precedat de Miron Cristea
Succedat de Gheorghe Argeșanu

În funcție
1 februarie 1939 – 21 septembrie 1939
Precedat de gen. Nicolae Ciupercă
Succedat de gen. Ioan Ilcuș

Născut(ă) 4 iunie 1893
Pitești
Decedat(ă) 21 septembrie 1939 (46 ani)
București
Partid politic PNȚ FRN
Soție Adela Călinescu
Profesie economist
Cetățenie Român
Confesiune Ortodox

Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Pitești - d. 21 septembrie 1939, București) a fost un om politic, prim-ministru, ministru și economist român.

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Armand Călinescu s-a născut la Pitești, în familia colonelului Mihai Călinescu și a soției sale Ecaterina, născută Gherman. A urmat școala și Liceul „Ion C. Brătianu” în localilatea natală, fiind un elev eminent.[1]

Studii[modificare | modificare sursă]

În 1912 a început cursurile Facultății de Drept la Universitatea București, urmând în paralel și cursurile Facultății de Filosofie; după aceea a obținut un doctorat în științe politice și economice la Paris cu teza: Le change Roumain. Sa depreciation depui la guerre et son retablissement.[1]

Viața politică[modificare | modificare sursă]

A intrat în politică după război, în Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache și Virgil Madgearu, care avea mai târziu să devină prin fuziune Partidul Național Țărănesc. A fost ales deputat în parlament în 1926, ținând primul discurs la 29 iunie 1926.[2] Un imbold pentru cariera sa l-a constituit venirea la putere a PNȚ în 1928, Călinescu fiind numit inițial prefect de Argeș[3], apoi subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor.[4]. În 1930 devine subsecretar de stat la Ministerul de Interne,[4] ceea ce coincide cu o înăsprire a măsurilor de împotriva dezordinilor sociale.

Atitudinea sa fermă față de legionari a produs căderea în 1933 a guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de ministru de interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine” (Hitler). A fost implicat în executarea ordinului lui Carol al II-lea de asasinare în închisoare a lui Corneliu Zelea Codreanu și a celoralți lideri legionari. Cumnatul lui Armand Călinescu, maiorul Dinulescu a participat activ la asasinarea lui Zelea Codreanu, a Decemvirilor si Nicadorilor.[necesită citare]

A participat în decembrie 1938 ca membru fondator la întemeierea partidului regal, Frontul Renașterii Naționale.

Prim-ministru[modificare | modificare sursă]

După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește în funcția de președinte al Consiliului de miniștri (prim-ministru) al României. În această calitate, Armand Călinescu a continuat politica externă tradițională, apropiată de Franța și Marea Britanie. În septembrie 1939, a permis refugiul prin România al guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei de către Germania nazistă, precum și evacuarea prin România a tezaurului polonez.

Moartea și repercusiunile ei[modificare | modificare sursă]

Prima pagină de cotidian despre asasinatul lui Armand Călinescu
Cavoul familiei Călinescu din Curtea de Argeș
Cavoul familiei Călinescu din Curtea de Argeș
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Armand Călinescu

Adversarii săi legionari au afirmat existența unui plan secret al lui Călinescu, aprobat de Marea Britanie, de a distruge câmpurile petrolifere din Prahova în cazul unui atac german asupra României. A fost asasinat în București pe 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu.

Dupa asasinat, legionarii respectivi au asaltat postul de radio unde au preluat controlul și au vrut să facă un anunț despre asasinarea lui Călinescu, însă personalul tehnic a deconectat transmițătorul, așa că această acțiune a eșuat. Aceștia s-au predat, fiind împușcați în stradă, fără judecată, cadavrele lor fiind lăsate în stradă timp de 3 zile. La locul respectiv a fost pusă o placardă pe care scria „Aceasta va fi de aici înainte soarta asasinilor trădători de țară". De asemenea au fost aduși elevi de la școlile din capitală pentru a vedea cadavrele. În toată țara au început din ordinul lui Carol al II-lea execuții sumare ale legionarilor, cel puțin 300 de legionari fiind uciși fără judecată de către autorităti, unii din ei fiind spânzurați de stâlpi de telegraf. Represiunea a avut loc sub guvernul Gheorghe Argeșanu, care după finalizarea acestei misiuni a fost înlocuit cu guvernul Constantin Argetoianu. În Însemnările zilnice ale sale din 1939, Argetoianu, un atent observator al vieții politice, remarca cruzimea cu care fuseseră săvârșite represaliile, cruzime care avea să îi fanatizeze și mai mult pe legionari. În noiembrie 1940, Argeșanu a plătit cu prețul vieții răzbunarea lui Călinescu, iar alți demnitari apropiați de Carol al II-lea au trecut foarte aproape de moarte.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Savu, 1999, p. 5
  2. ^ Savu, 1999, p. 7
  3. ^ Asasinarea lui Armand Călinescu. Clătinarea Regimului Carlist, Robert Carapancea, Historia, accesat la 4 februarie 2014
  4. ^ a b Savu, 1999, p. 8

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Al. Gh. Savu, Prefață la Armand Călinescu, Însemnări politice. 1916-1939, Editura Humanitas, București, (1999).

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Chivulescu, Armand Călinescu - om de stat și conducător de țară, Lucman, 2005
  • Nicolae Chivulescu, Armand Călinescu - omul de oțel al României, Ed. Ministerului de Interne, București, 1995
  • Nicolae Chivulescu, Armand Călinescu - un reformator al oștirii române (Armand Călinescu - un réformateur de l'armée roumaine), In: RIM, 1999
  • Nicolae Chivulescu, A fost Armand Călinescu trădător? (Armand Călinescu - traître?), In: Tomis, 1997
  • Nicolae Chivulescu, Corespondență inedită Cezar Petrescu - Armand Călinescu (Correspondance inédite Cezar Petrescu - Armand Călinescu), In: Tomis, 1996
  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 100-104 

Legături externe[modificare | modificare sursă]