Emil Constantinescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Emil Constantinescu
Emil Constantinescu.jpg
Constantinescu în 1998

În funcție
29 noiembrie 1996 – 20 decembrie 2000
Precedat de Ion Iliescu
Succedat de Ion Iliescu

Născut(ă) 19 noiembrie 1939 (1939-11-19) (75 de ani)
Tighina, județul interbelic Tighina, acum în Republica Moldova
Partid politic PAC PNȚCD AP PNL
Soție Nadia Ileana Bogorin
Copii Dragoș Constantinescu
Norina Boru
Frați Cristian Constantinescu
Marina Toader
Alma mater Universitatea din București
Profesie Geolog
Confesiune Ortodox
Semnătură Signature Emil Constantinescu.png
Site oficial www.constantinescu.ro

Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova) este un politician și om de știință român. Constantinescu a fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Tinerețea și studiile[modificare | modificare sursă]

Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 în Tighina, județul Tighina (astăzi, Republica Moldova). Mama sa, Maria Georgeta Colceag, s-a născut în Ploiești la 24 aprilie 1916 și, după absolvirea liceului, a fost studentă la Conservatorul din București la clasă de harpă, dar a renunțat la cariera în domeniul muzicii pentru a-și urma soțul, Ion Constantinescu.[1] Acesta era originar din Oltenia, avea 8 frați, iar după ce a devenit inginer agronom a fost repartizat în Basarabia. Familia Constantinescu se va refugia în 1943 în satul Brădetu, județul Argeș unde Emil Constantinescu își va trăi copilăria.[2] Sora sa, Marina, s-a născut în 1942, iar în 1946 s-a născut fratele lui, Cristian.[1]

În perioada 1953-1956 Emil Constantinescu a fost elev al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Pitești (actual Colegiu I.C. Bratianu) și a obținut Diploma Matricolă la data de 19 iulie 1956,[3] în același an s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității București. Obține Diploma în Științe Juridice în 1960 și după îndeplinirea stagiului militar la Piatra Neamț își începe activitatea ca judecător stagiar la Tribunalul Regional Pitești, secția economică. Climatul politic îl determină să renunțe la acest post și să redevină student la Facultatea de Geologie - Geografie în perioada 1961 – 1966. Este Doctor în Geologie al Universității București și Doctor ès Sciences al Universității Duke, SUA.

În 1963 se căsătorește cu Nadia Ileana, juristă, care i-a fost colegă la Facultatea de Drept din București.

Ion Constantinescu a decedat în anul 1991, iar soția acestuia, Maria Georgeta Constantinescu, a decedat la Spitalul Elias la data de 25 noiembrie 2011.[4]

Cariera profesională[modificare | modificare sursă]

A parcurs toate treptele carierei universitare ca asistent, lector și conferențiar la Facultatea de Geologie (1966 – 1990). Din 1991 și în prezent este profesor de Mineralogie la Universitatea București. Visiting professor la Universitatea Duke, SUA (1991 – 1992). A fost ales prorector (1990 – 1992) și rector (1992–1996) al Universității București; președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (1992–1996); membru al Comitetului permanent al Asociației Universităților Europene – CRE (1992–1993; 1994–1998); membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități – IAUP (1994–1996). Autor a 12 cărți și a peste 60 de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și din străinătate. Membru de onoare și membru ales al Societăților geologice și mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societății de Geografie din Franța și al Societății National Geographic din SUA. A ținut conferințe la Universitățile Tübingen, Oxford, Standfort, Harvard, Berkeley, Columbia – New York, Georgetown – Washington, Indiana – Bloomington, Rio de Janeiro, Sydney, Praga, Turku, Cairo, Lublin. Distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuții științifice în domeniul geologiei (1980); Palmas Academicas, conferită de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro (2000); medalii de aur și onorifice ale Universității Comenius din Bratislava; Universității Caroline din Praga și Universității din Sao Paolo; Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Științe, Institut de France; medalii conferite de Institutul Național de Științe și Arte din Franța, Universitatea Paris–Sorbonne și Universitatea din Amsterdam. Doctor Honoris Causa al Universităților din Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Bilkent – Ankara, Sofia, Maribor, Chișinău, Bangkok, Astana și al Ecole Normale Supérieure – Paris.

Activitatea politică (1990-1996)[modificare | modificare sursă]

După căderea dictaturii comuniste (decembrie 1989), s-a angajat împreună cu colegi universitari și intelectuali reputați în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în constituirea societății civile. A fost una dintre personalitățile care au protestat împotriva acțiunilor antidemocratice ale noilor autorități în cadrul unui miting de 42 de zile, în aprilie – mai 1990, în Piața Universității din București. După violențele sângeroase comise de minerii care, la chemarea președintelui de atunci, au invadat Bucureștiul în iunie 1990, a fondat împreună cu colegii săi, profesori și studenți, asociația Solidaritatea Universitară. A fost de asemenea membru – fondator și vicepreședinte al Alianței Civice (1990), cea mai importantă organizație neguvernamentală din țară și președinte al Academiei Civice. Aceste asociații s-au alăturat partidelor democratice din opoziție și au format împreună Convenția Democratică din România – CDR (1991). La propunerea Solidarității Universitare, susținută de Alianța Civică, Emil Constantinescu a fost desemnat candidatul CDR în alegerile prezidențiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin și a obținut 38% din voturi în confruntarea cu președintele în funcție. După această primă experiență politică importantă, CDR l-a ales, în 1992, președintele său și candidat unic pentru alegerile prezidențiale din 1996. A continuat să acționeze pentru a întări Opoziția democratică.

Președinție (1996-2000)[modificare | modificare sursă]

În 1996, CDR a câștigat alegerile locale și parlamentare iar Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct (cu 7 milioane de voturi) Președintele României, pentru un mandat de patru ani. În perioada mandatului său prezidențial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiție și administrație. Guvernul de coaliție format de CDR împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și Uniunea Social Democrată a accelerat privatizarea și restructurarea industriei de stat. S-au adoptat legea de restituire a terenurilor agricole și pădurilor confiscate de regimul comunist, legea de acces la dosarele întocmite de poliția politică a fostului Departament de Securitate, legea bugetelor locale, legile de combatere a corupției și a spălării banilor. Au fost modificate și completate legea administrației locale, Codul penal, garanțiile pentru respectarea drepturilor omului în procesele penale și civile. Ca mediator între autoritățile statului, Președintele Constantinescu a reușit să solidarizeze forțele politice și societatea civilă în depășirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară și socială, în soluționarea unor probleme esențiale privind regimul juridic al proprietății, atitudinea României față de conflictul din Kosovo și acordarea dreptului de survol pentru forțele aviatice ale NATO.

Președintele Constantinescu a reprezentat țara la principalele reuniuni la vârf care au avut ca rezultate nominalizarea României pe primul loc al celui de al doilea val de extindere a NATO (Madrid, 1997; Washington, 1999); începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (Helsinki, 1999); obținerea președinției OSCE pentru anul 2001 și intrarea în troica OSCE începând cu 2000.

Președintele Constantinescu a îndreptat în mod hotărât țara spre intrarea în NATO și UE, a lansat mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii „România la Răscruce”, a promovat sistemul de transport al petrolului și gazelor din Asia Centrală în Europa Centrală (conducta Constanța-Trieste).

Au fost substanțial îmbunătățite relațiile bilaterale de colaborare cu alte state, precum și cooperarea trilaterală cu țări învecinate din Europa Centrală și de Sud – Est. Considerând că, înainte de a fi un an electoral, 2000 era un an decisiv pentru susținerea candidaturii României pentru integrarea în NATO și începerea negocierilor cu Uniunea Europeană, Președintele Constantinescu a decis să evite orice conotație electorală a acțiunilor sale și să nu candideze în alegerile prezidențiale pentru un nou mandat. A reușit să medieze și să obțină semnarea Strategiei naționale de dezvoltare economică pe termen mediu de către toate partidele parlamentare. A decis să-și asume costul politic al nerealizărilor administrației în direcția creșterii nivelului de trai al populației și a combaterii corupției, propunând coaliției guvernamentale să susțină candidatura independentă la Președinție a unui tehnocrat, primul ministru al guvernului în funcție care realiza în același an prima creștere sănătoasă și durabilă a economiei românești.

Unul din ultimele gesturi făcute în calitate de președinte al României a fost grațierea lui Ion Coman, cel care condusese reprimarea revoluției din 1989 la Timișoara (73 morți)[5]

După președinție[modificare | modificare sursă]

În decembrie 2000, Emil Constantinescu și-a reluat îndatoririle universitare și demersurile pentru consolidarea rolului organizațiilor neguvernamentale ca președinte al Asociației pentru Educație Cetățenească, al Fundației Române pentru Democrație și președinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională și Prevenirea Conflictelor. Din 2001 este membru fondator și membru în Comitetul director al Clubului Politic Balcanic; membru în Board-ul directorilor Institutului Est Vest din New York. Este membru al Board-ului internațional al Fundației Memorialul victimelor comunismului din Washington. În perioada 2004-2007 a fost membru al Înaltului Consiliu al Francofoniei. Din 2007 este membru al Celulei de reflecție a Organizației Internaționale a Francofoniei. Din 2006 este membru în Board-ul internațional al Centrului Internațional pentru Tranziție Democratică din Budapesta și membru al Academiei Mondiale de Știință și Artă din Statele Unite ale Americii. A fost președintele comisiei internaționale de monitorizare a alegerilor parlamentare din Senegal (2001) și prezidențiale (2007).

În 2006 devine membru fondator al Fundației Generația Europeană și lansează proiectul Forumul Generația Europeană XXI, care are ca scop formarea unei noi elite profesionale și morale românești și realizarea enciclopediei România 2007 – Starea națiunii.

Din 2007 co-chairman al World Justice Project iar din 2008 unul din directorii WSJ (http://worldjusticeproject.org/board).

Împreună cu Aleksander Kwaśniewski, președintele Poloniei (1995-2005) și foștii miniștri de externe din țările Europei Centrale și Baltice a inițiat Task Force for Belarus (http://www.icdt.hu/projects/projects-by-regions/central-and-eastern-europe/task-force-on-us-foreign-policy-towards-central-and-eastern-europe) .

În 2008, împreună cu  Jerzy Buzek, prim ministru al Poloniei (1997-2001), Mart Laar, prim ministru al Estoniei (1992-1994, 1999-2002) și Viktor Orban, fost prim- ministru al Ungariei (1998-2002) contribuie la constituirea ACT (Advisorson Cuban Transition)

(http://www.miniszterelnok.hu/in_english_article/advisors_on_cuban_transition_roundtable_founded) .

Din 2009 este invitat permanent și speaker la Oslo Freedom Forum.

(http://www.oslofreedomforum.com/speakers/emil_constantinescu.html).

Din 2009 este membru în Board-ul Institutului pentru Diplomație Culturală (ICD) din Berlin iar din 2011 este președintele Academiei de Diplomație Culturală din Berlin (http://www.culturaldiplomacy.org/index.php?en_advisoryboard).

Din 2010 este membru în Comitetul Director Internațional al Habitat for Humanity, una dintre cele mai mari organizații umanitare din lume, fondată de președintele Jimmy Carter.  (http://www.habitat.org/how/ibod.aspx).

Din 2010 felow al Academiei Mondiale de Artă și Știință (WAAS, http://www.worldacademy.org/content/trustees). În 2011 este ales în Board of Trustees WAAS.

A fost invitat să facă parte din juriile care acordă importante premii internaționale: premiul european Coudenhove - Kalergi (http://www.european-society-coudenhove-kalergi.org/gesellschaft_gesellschaftsmitglieder1.asp), premiul Lech Walesa, Gdansk, premiul Vaclav Havel pentru Disidență Creativă, Oslo Freedom Forum, Tesla Memorial Price, Global Round Table, Brusseles.

Din 2013 este membru în Board-ul Internațional Nizami Ganjavi Internațional Center.

Din 2014 este membru in Board of Directors al World University Consortium.(http://wunicon.org/about-us/board-of-directors.html)

Decorații și premii[modificare | modificare sursă]

Decorații
Premii
  • Omul European de Stat al Anului 1998, distincție conferintă de Institutul East- West, New York, SUA.
  • Premiul pentru democrație al Centrului Democratic din Washington (1998).
  • Premiul Asociației Barourilor Americane pentru merite excepționale în promovarea statului de drept (Atlanta, 1999).
  • Premiul Aristide Calvani pentru pace, democrație și dezvoltare umană, (Paris 1999).
  • Premiul European Coudenhove-Kalergi pentru contribuția la dezvoltarea Europei și libera circulație a ideilor, (Berna, 2000).
  • Premiul Gusi pentru Pace, Manila, Filipine, 27 noiembrie 2013.
  • Trofeul “Pace prin Cultură și Educație” decernat la Berlin “pentru realizări excepționale obținute de-a lungul întregii vieți”, 19 decembrie 2013.

Cărți[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România după 1989. Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 2005
  • Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, Editura Humanitas, București, 2004
  • Dan Pavel, Iulia Huiu, <<Nu putem reuși decît împreună.>> O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003
  • Pagină oficială
  • Biografie pe situl Președinției României

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Președintele își îngroapă mama.Curierul zilei. Accesat la 25.1.2012.
  2. ^ Emil Constantinescu. politicaromaneasca.ro. Accesat la 25.1.2012.
  3. ^ Presedintele Emil Constantinescu a fost campion la Aruncarea grenadei, 17 iunie 1999, Evenimentul zilei, accesat la 25 septembrie 2013
  4. ^ http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=28786&Itemid=374
  5. ^ Decretul nr. 588/2000, publicat în Monitorul Oficial nr. 657 din 14 decembrie 2000
  6. ^ Iliescu si Constantinescu au primit Emblema de Onoare a Armatei, 24 octombrie 2012, Madalina Mitan, Ziare.com, accesat la 25 septembrie 2013

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Dicționar enciclopedic ilustrat, Junior Nume Proprii, Ed. Cartier, 2004
  • Bol'shoi Rossiskii Entsiklopedicheskii Slovar, 2009. M., Ed. Drofa
  • Enciclopedia Universală Britannica, B., Ch, Ed. Litera, 2010
  • Ion Văduva-Popescu (coord). Enciclopedia marilor poersonalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului. Ed. Geneze, vol. IY, A-I, Contemporanii, 2003
  • Calendar Național, Ed. Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Ch.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri



Predecesor:
Ion Iliescu
(al doilea mandat)
Președintele României
29 noiembrie 199620 decembrie 2000

Succesor:
Ion Iliescu
(al treilea mandat)