Ion Ghica
Ion Ghica Membru al Academiei Române |
|
 |
|
|
|
|
| În funcție 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871 |
|
| Precedat de | Lascăr Catargiu (1866) Manolache C. Epureanu (1870) |
|---|---|
| Succedat de | Nicolae Kretzulescu (1867) Lascăr Catargiu (1871) |
|
|
|
| În funcție 11 iulie 1861 – 18 iulie 1861 |
|
| Precedat de | Col. Istratie Sămășescu |
| Succedat de | Prințul Ioan Grigore Ghica |
|
|
|
| În funcție 11 februarie 1866 – 10 mai 1866 |
|
| Precedat de | Alexandru Papadopol Calimah |
| Succedat de | Petre Mavrogheni |
|
|
|
| Născut(ă) | 12 august 1816 București |
| Decedat(ă) | 7 mai 1897 (80 ani) Ghergani, Județul Dâmbovița |
| Partid politic | liberal |
| Profesie | Matematician |
| Naționalitate | Român |
| Președinte al Academiei Române | |
modifică  |
|
Ion Ghica (n. 12 august 1816, București; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic și pedagog român, prim-ministru al României de două ori, între 1866 și 1867, respectiv între 1870 și 1871, președinte al Academiei Române de patru ori (1876 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895).
Cuprins |
Biografie[modificare]
Născut în Familia Ghica, fiu al logofătului Dimitrie Ghica, educat în București și în vestul Europei, a studiat ingineria și matematica la Paris între 1837 și 1840[1].
S-a reîntors în Moldova, unde devine lector de matematică la Universitatea fondată de domnitorul Mihail Sturdza la Iași.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, editează săptămânalul Propășirea.
A făcut parte din conspirația din 1848, care dorea o uniune a Țării Românești și Moldovei, sub un prinț autohton, Mihail Sturdza.
Conspirația eșuând, Ion Ghica revine în Țara Românească, unde, împreună cu Nicolae Bălcescu și Christian Tell reactivează societatea secretă Frăția, înființată de ei în 1843 (între timp aderaseră la această societate și alți „pașoptiști”), care a fost motorul revoluției de la 1848.[2]. Pentru că, ulterior, în corespondența sa personală și diplomatică, utiliza alfabetul masonic pentru criptare, i s-a spus „profesorul de cifru”. [3]
În timpul revoluției de la 1848, a fost trimis de către guvernul provizoriu ca reprezentant al acestuia la Istanbul, pentru a negocia cu guvernul turc. După înfrângerea revoluției, a rămas în exil la Istanbul; ulterior a fost numit de autoritățile turce în funcția de Bei al Samosului (1853 - 1859), unde a reușit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă, care afecta în mod serios aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii. La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid titlul onorific de Prinț de Samos.
În 1859 după unirea Moldovei și Țării Românești a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă și devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României[2]. Natura sa neliniștită îl va face să participe și la mișcările antidinastice din 1870 - 1871.
În 1881, a fost numit ministru român la Londra; a deținut această funcție până în 1889.
A murit pe 7 mai 1897, la moșia lui de la Ghergani.
În afară de distincția în politică, Ion Ghica a obținut și o reputație literară prin ale sale Scrisori către Alecsandri, prietenul său de o viață, scrise la Londra și descriind vechea stare a societății românești care dispărea rapid[4]. A fost și autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 și Convorbiri Economice. A fost primul care a susținut apariția unei industrii și al unui comerț național.
Opere publicate[modificare]
- Vademecum al inginerului și al comerciantului, 1848, 1865
- Ajutorul comerciantului, al agricultorului și al inginerului, 1873 (coautor: Dimitrie A. Sturdza)
- Poids de la MoldoValachie dans la Question d’Orient, 1838
- Scrisori către Vasile Alecsandri, 1880
- Amintiri din pribegie, 1848
- Convorbiri economice, 1865 – 1875
Referințe[modificare]
- ^ Lucian Pricop, Dicționarul esențial al exilului românesc, Editura Domino, București, 2005. ISBN 973-8051-69-X
- ^ a b Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
- ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Ion Ghica
- ^ George Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu, Editura Minerva, Seria „Patrimoniu”, București, 1983
Legături externe[modificare]
Articole biografice
- Viețile scriitorilor români: Prințul Ion Ghica, 19 decembrie 2010, Adevărul
- Beyul de Samos, 16 ianuarie 2006, George Balaita, Ziarul de Duminică
| Predecesor: col. Istratie Sămășescu |
Ministrul Apărării Naționale 11 iulie – 18 iulie 1861 |
Succesor: prințul Ioan Grigore Ghica |
| Predecesor: Alexandru Papadopol Calimah |
Ministrul Afacerilor Externe 11 februarie – 10 mai 1866 |
Succesor: Petre Mavrogheni |
| Predecesor: Lascăr Catargiu |
Prim-ministrul României 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 |
Succesor: Nicolae Crețulescu |
| Predecesor: Manolache Costache Epureanu |
Prim-ministrul României 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871 |
Succesor: Lascăr Catargiu |
| Predecesor: August Treboniu Laurian |
Președintele Academiei Române 1876 – 1882 |
Succesor: Dimitrie A. Sturdza |
| Predecesor: Dimitrie A. Sturdza |
Președintele Academiei Române 1884 – 1887 |
Succesor: Mihail Kogălniceanu |
| Predecesor: Mihail Kogălniceanu |
Președintele Academiei Române 1890 – 1893 |
Succesor: George Bariț |
| Predecesor: Iacob C. Negruzzi |
Președintele Academiei Române 1894 – 1895 |
Succesor: Nicolae Crețulescu |
|
||||||||||||||
|
|||||||||||||||||
|
|||||||
- Nașteri în 1816
- Decese în 1897
- Autori români
- Bucureșteni
- Diplomați români
- Familia Ghica
- Francmasoni români
- Matematicieni români
- Membri ai Academiei Române
- Miniștri de externe ai României
- Nobili români
- Pedagogi români
- Pașoptiști români
- Politicieni români
- Prim-miniștrii României
- Președinții Academiei Române
- Scriitori români
- Participanți la Revoluțiile de la 1848
- Români din secolul al XIX-lea
