Ion Ghica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.
Ion Ghica
Ion Ghica

În funcţie
28 iulie 1866 – 13 martie 1867
26 decembrie 1870 – 24 martie 1871
Precedat de Lascăr Catargiu (1866)
Manolache C. Epureanu (1870)
Succedat de Nicolae Kretzulescu (1867)
Lascăr Catargiu (1871)

În funcţie
11 iulie 1861 – 18 iulie 1861
Precedat de Col. Istratie Sămăşescu
Succedat de Prinţul Ioan Grigore Ghica

În funcţie
11 februarie 1866 – 10 mai 1866
Precedat de Alexandru Papadopol Calimah
Succedat de Petre Mavrogheni

Născut(ă) 12 august 1816
Bucureşti
Profesie Matematician
Naţionalitate Român

Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic şi pedagog român, prim-ministru al României de două ori, între 1866 şi 1867, respectiv între 1870 şi 1871, preşedintele Academiei Române de patru ori (1876 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 şi 1894 - 1895).

Născut în Familia Ghica, educat în Bucureşti şi în vestul Europei, a studiat ingineria şi matematica la Paris între 1837 şi 1840.

S-a reîntors în Moldova, unde a făcut parte din conspiraţia din 1848, care dorea o uniune a Ţării Româneşti şi Moldovei, sub un prinţ autohton, Mihail Sturdza.

Conspiraţia eşuând, Ion Ghica devine lector de matematică la universitatea fondată de Sturdza la Iaşi.

Apoi, în numele guvernului revoluţiei, s-a mutat la Bucureşti, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cât a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853 - 1859), unde a reuşit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă.

În 1859 după unirea Moldovei şi Ţării Româneşti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă şi devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României. Natura sa neliniştită îl va face să facă parte din mişcarea anti-dinastică din 1870 - 1871.

În 1881, a fost numit ministru român la Londra şi va avea această funcţie până în 1889. Moare pe 7 mai 1897 în Ghergani.

În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară prin ale sale Scrisori către Alecsandri, prietenul său de o viaţă, scrise la Londra şi descriind vechea stare a societăţii româneşti care dispărea repede. A fost şi autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 şi Convorbiri Economice. A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi al unui comerţ naţional.

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ion Ghica


Predecesor:
col. Istratie Sămăşescu
Ministrul Apărării Naţionale
11 iulie18 iulie 1861
Succesor:
prinţul Ioan Grigore Ghica
Predecesor:
Alexandru Papadopol Calimah
Ministrul Afacerilor Externe
11 februarie10 mai 1866
Succesor:
Petre Mavrogheni
Predecesor:
Lascăr Catargiu
Prim-ministrul României
28 iulie 186613 martie 1867
Succesor:
Nicolae Creţulescu
Predecesor:
Manolache Costache Epureanu
Prim-ministrul României
26 decembrie 187024 martie 1871
Succesor:
Lascăr Catargiu
Predecesor:
August Treboniu Laurian
Preşedintele Academiei Române
18761882
Succesor:
Dimitrie A. Sturdza
Predecesor:
Dimitrie A. Sturdza
Preşedintele Academiei Române
18841887
Succesor:
Mihail Kogălniceanu
Predecesor:
Mihail Kogălniceanu
Preşedintele Academiei Române
18901893
Succesor:
George Bariţ
Predecesor:
Iacob C. Negruzzi
Preşedintele Academiei Române
18941895
Succesor:
Nicolae Creţulescu



Unelte personale