Ion Ghica
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
| Ion Ghica | |
 |
|
|
|
|
| În funcţie 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871 |
|
| Precedat de | Lascăr Catargiu (1866) Manolache C. Epureanu (1870) |
|---|---|
| Succedat de | Nicolae Kretzulescu (1867) Lascăr Catargiu (1871) |
|
|
|
| În funcţie 11 iulie 1861 – 18 iulie 1861 |
|
| Precedat de | Col. Istratie Sămăşescu |
| Succedat de | Prinţul Ioan Grigore Ghica |
|
|
|
| În funcţie 11 februarie 1866 – 10 mai 1866 |
|
| Precedat de | Alexandru Papadopol Calimah |
| Succedat de | Petre Mavrogheni |
|
|
|
| Născut(ă) | 12 august 1816 Bucureşti |
| Decedat(ă) | 7 mai 1897 (80 ani) Ghergani, Judeţul Dâmboviţa |
| Profesie | Matematician |
| Naţionalitate | Român |
modifică  |
|
Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic şi pedagog român de origine aromână[necesită citare], prim-ministru al României de două ori, între 1866 şi 1867, respectiv între 1870 şi 1871, preşedintele Academiei Române de patru ori (1876 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 şi 1894 - 1895).
[modifică] Biografie
Născut în Familia Ghica, fiu al logofătului Dimitrie Ghica, educat în Bucureşti şi în vestul Europei, a studiat ingineria şi matematica la Paris între 1837 şi 1840[1].
S-a reîntors în Moldova, unde a făcut parte din conspiraţia din 1848, care dorea o uniune a Ţării Româneşti şi Moldovei, sub un prinţ autohton, Mihail Sturdza.
Conspiraţia eşuând, Ion Ghica devine lector de matematică la universitatea fondată de Sturdza la Iaşi.
În Ţara Românească, împreună cu Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, a pus bazele societăţii secrete Frăţia - care a fost motorul revoluţiei de la 1848.
Apoi, în numele guvernului revoluţiei, s-a mutat la Bucureşti, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cât timp a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853 - 1859), unde a reuşit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă.
În 1859 după unirea Moldovei şi Ţării Româneşti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă şi devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României[2]. Natura sa neliniştită îl va face să facă parte din mişcarea anti-dinastică din 1870 - 1871.
În 1881, a fost numit ministru român la Londra şi va avea această funcţie până în 1889. Moare pe 7 mai 1897 în Ghergani.
În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară prin ale sale Scrisori către Alecsandri, prietenul său de o viaţă, scrise la Londra şi descriind vechea stare a societăţii româneşti care dispărea repede. A fost şi autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 şi Convorbiri Economice. A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi al unui comerţ naţional.
[modifică] Legături externe
| Predecesor: col. Istratie Sămăşescu |
Ministrul Apărării Naţionale 11 iulie – 18 iulie 1861 |
Succesor: prinţul Ioan Grigore Ghica |
| Predecesor: Alexandru Papadopol Calimah |
Ministrul Afacerilor Externe 11 februarie – 10 mai 1866 |
Succesor: Petre Mavrogheni |
| Predecesor: Lascăr Catargiu |
Prim-ministrul României 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 |
Succesor: Nicolae Creţulescu |
| Predecesor: Manolache Costache Epureanu |
Prim-ministrul României 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871 |
Succesor: Lascăr Catargiu |
| Predecesor: August Treboniu Laurian |
Preşedintele Academiei Române 1876 – 1882 |
Succesor: Dimitrie A. Sturdza |
| Predecesor: Dimitrie A. Sturdza |
Preşedintele Academiei Române 1884 – 1887 |
Succesor: Mihail Kogălniceanu |
| Predecesor: Mihail Kogălniceanu |
Preşedintele Academiei Române 1890 – 1893 |
Succesor: George Bariţ |
| Predecesor: Iacob C. Negruzzi |
Preşedintele Academiei Române 1894 – 1895 |
Succesor: Nicolae Creţulescu |
|
||||||||||||||
|
|||||||||||||||||
|
|||||||
[modifică] Referinţe
- ^ Dicţionarul esenţial al exilului românesc, Lucian Pricop, Domino, 2005
- ^ Xenopol, A. D. - Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1925
