Ion Ghica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Ghica
Sigla academia romana.gif Președinte al Academiei Române
IonGhica.jpg

În funcție
11 februarie 1866 – 10 mai 1866
Precedat de Nicolae Kretzulescu
Succedat de Lascăr Catargiu

În funcție
15 iulie 1866 – 21 februarie 1867
Precedat de Lascăr Catargiu
Succedat de Constantin Al. Crețulescu

În funcție
18 decembrie 1870 – 11 martie 1871
Precedat de Manolache C. Epureanu
Succedat de Lascăr Catargiu

În funcție
11 februarie 1866 – 10 mai 1866
Precedat de Alexandru Papadopol Calimah
Succedat de Petre Mavrogheni

Născut(ă) 12 august 1816
București, Țara Românească
Decedat(ă) 7 mai 1897 (80 ani)
Ghergani, România
Partid politic liberal
Profesie Matematician
Cetățenie  România

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.[1]

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895). Cartea Scrisori către V. Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut în familia Ghica, era fiul logofătului Dimitrie Ghica și al Mariei Câmpineanu.[2]

A luat în ianuarie 1836 examenul de bacalaureat în litere, la Sorbona (Paris), după care a urmat Școala de arte și manufacturi (1836-1837).[2] În august 1838 a devenit absolvent al Facultății de Științe din Paris, cu o diplomă în științe matematice, absolvind în 1840 și Școala de mine din același oraș. În paralel a audiat cursuri la College de France (economie politică) și la Conservatorul de Arte și Meserii.[2]

S-a reîntors în 1841 în Moldova, unde a devenit profesor la universitatea fondată de domnitorul Mihail Sturdza la Iași (Academia Mihăileană).

În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, editează săptămânalul Propășirea.

A făcut parte din conspirația din 1848, care dorea o uniune a Țării Românești și Moldovei, sub un prinț autohton, Mihail Sturdza.

Conspirația eșuând, Ion Ghica revine în Țara Românească, unde, împreună cu Nicolae Bălcescu și Christian Tell reactivează societatea secretă Frăția, înființată de ei în 1843 (între timp aderaseră la această societate și alți „pașoptiști”), care a fost motorul revoluției de la 1848.[3]. Pentru că, ulterior, în corespondența sa personală și diplomatică, utiliza alfabetul masonic pentru criptare, i s-a spus „profesorul de cifru”. [4]

În timpul revoluției de la 1848, a fost trimis de către guvernul provizoriu ca reprezentant al acestuia la Istanbul, pentru a negocia cu guvernul turc. După înfrângerea revoluției, a rămas în exil la Istanbul; ulterior a fost numit de autoritățile turce în funcția de Bei al Samosului (1853 - 1859), unde a reușit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă, care afecta în mod serios aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii. La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid titlul onorific de Prinț de Samos.

Ion Ghica şi Vasile Alecsandri la Istanbul, în 1855

În 1859 după unirea Moldovei și Țării Românești a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă și devine prim-ministru în timpul lui Cuza și apoi în timpul lui Carol I al României[3]. Natura sa neliniștită îl va face să participe și la mișcările antidinastice din 1870 - 1871.

În 1881, a fost numit ministru român la Londra; a deținut această funcție până în 1889.

A murit pe 7 mai 1897, la moșia lui de la Ghergani.

În afară de distincția în politică, Ion Ghica a obținut și o reputație literară prin ale sale Scrisori către Alecsandri, prietenul său de o viață, scrise la Londra și descriind vechea stare a societății românești care dispărea rapid[5]. A fost și autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 și Convorbiri Economice. A fost primul care a susținut apariția unei industrii și al unui comerț național.

Opere publicate[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Stelian Neagoe, Istoria Guvernelor României: de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 2012, Ed. Machiavelli, București, 2013. ISBN 606-92511-0-2
  2. ^ a b c Nicolescu 2006, p. 157
  3. ^ a b Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
  4. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Ion Ghica
  5. ^ George Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu, Editura Minerva, Seria „Patrimoniu”, București, 1983

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 157-161 
  • Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 15-28, ISBN 978-973-167-012-6 
  • Pricop, Lucian (2005), Dicționarul esențial al exilului românesc, București: Editura Domino, ISBN 973-8051-69-X 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ion Ghica
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ion Ghica

Articole biografice


Predecesor:
Vasile Sturdza
Prim ministru al României
Guvernul de la Iași (Principatele Unite)

8 martie 1859 - 27 aprilie 1859

Succesor:
Manolache Costache Epureanu


Predecesor:
Nicolae Crețulescu
Prim ministru al României
Guvernul de la București (Principatele Unite)

11 octombrie 1859 - 28 mai 1860

Succesor:
Nicolae Golescu


Predecesor:
Nicolae Crețulescu
Prim ministru al României
11 februarie 1866 - 10 mai 1866

Succesor:
Lascăr Catargiu


Predecesor:
Lascăr Catargiu
Prim ministru al României
15 iulie 1866 - 21 februarie 1867

Succesor:
Constantin Al. Crețulescu


Predecesor:
Manolache Costache Epureanu
Prim ministru al României
18 decembrie 18, 1870 - 11 martie 1871

Succesor:
Lascăr Catargiu


Predecesor:
August Treboniu Laurian
Președintele Academiei Române
18761882

Succesor:
Dimitrie A. Sturdza


Predecesor:
Dimitrie A. Sturdza
Președintele Academiei Române
18841887

Succesor:
Mihail Kogălniceanu


Predecesor:
Mihail Kogălniceanu
Președintele Academiei Române
18901893

Succesor:
George Bariț


Predecesor:
Iacob C. Negruzzi
Președintele Academiei Române
18941895

Succesor:
Nicolae Crețulescu