Ion Ghica
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
| Ion Ghica | |
 |
|
|
|
|
| În funcţie 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871 |
|
| Precedat de | Lascăr Catargiu (1866) Manolache C. Epureanu (1870) |
|---|---|
| Succedat de | Nicolae Kretzulescu (1867) Lascăr Catargiu (1871) |
|
|
|
| În funcţie 11 iulie 1861 – 18 iulie 1861 |
|
| Precedat de | Col. Istratie Sămăşescu |
| Succedat de | Prinţul Ioan Grigore Ghica |
|
|
|
| În funcţie 11 februarie 1866 – 10 mai 1866 |
|
| Precedat de | Alexandru Papadopol Calimah |
| Succedat de | Petre Mavrogheni |
|
|
|
| Născut(ă) | 12 august 1816 Bucureşti |
| Decedat(ă) | 7 mai 1897 (80 ani) Ghergani, Judeţul Dâmboviţa |
| Profesie | Matematician |
| Naţionalitate | Român |
Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic şi pedagog român, prim-ministru al României de două ori, între 1866 şi 1867, respectiv între 1870 şi 1871, preşedintele Academiei Române de patru ori (1876 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 şi 1894 - 1895).
[[Media:Media:Exemplu.ogg[[Media:Media:Exemplu.ogg[[Media:Media:Exemplu.oggMedia:Exemplu.ogg]]]]]]==Biografie==
Născut în Familia Ghica, fiu al logofătului Dimitrie Ghica, educat în Bucureşti şi în vestul Europei, a studiat ingineria şi matematica la Paris între 1837 şi 1840. [1]
S-a reîntors în Moldova, unde a făcut parte din conspiraţia din 1848, care dorea o uniune a Ţării Româneşti şi Moldovei, sub un prinţ autohton, Mihail Sturdza.
Conspiraţia eşuând, Ion Ghica devine lector de matematică la universitatea fondată de Sturdza la Iaşi.
Apoi, în numele guvernului revoluţiei, s-a mutat la Bucureşti, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cât a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853 - 1859), unde a reuşit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă.
În 1858 după unirea Moldovei şi Ţării Româneşti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă şi devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României. Natura sa neliniştită îl va face să facă parte din mişcarea anti-dinastică din 1870 - 1871.
În 1881, a fost numit ministru român la Londra şi va avea această funcţie până în 1889. Moare pe 7 mai 1897 în Ghergani.
În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară prin ale sale Scrisori către Alecsandri, prietenul său de o viaţă, scrise la Londra şi descriind vechea stare a societăţii româneşti care dispărea repede. A fost şi autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 şi Convorbiri Economice. A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi al unui comerţ naţional.
| Predecesor: col. Istratie Sămăşescu |
Ministrul Apărării Naţionale 11 iulie – 18 iulie 1861 |
Succesor: prinţul Ioan Grigore Ghica |
| Predecesor: Alexandru Papadopol Calimah |
Ministrul Afacerilor Externe 11 februarie – 10 mai 1866 |
Succesor: Petre Mavrogheni |
| Predecesor: Lascăr Catargiu |
Prim-ministrul României 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 |
Succesor: Nicolae Creţulescu |
| Predecesor: Manolache Costache Epureanu |
Prim-ministrul României 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871 |
Succesor: Lascăr Catargiu |
| Predecesor: August Treboniu Laurian |
Preşedintele Academiei Române 1876 – 1882 |
Succesor: Dimitrie A. Sturdza |
| Predecesor: Dimitrie A. Sturdza |
Preşedintele Academiei Române 1884 – 1887 |
Succesor: Mihail Kogălniceanu |
| Predecesor: Mihail Kogălniceanu |
Preşedintele Academiei Române 1890 – 1893 |
Succesor: George Bariţ |
| Predecesor: Iacob C. Negruzzi |
Preşedintele Academiei Române 1894 – 1895 |
Succesor: Nicolae Creţulescu |
|
||||||||||||||
|
|||||||||||||||||
|
|||||||
[modifică] Referinţe
- ^ Dicţionarul esenţial al exilului romănesc, Lucian Pricop, Domino, 2005
