Ion Ghica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Ion Ghica
Prim-ministru al României
În funcţie 28 iulie 1866 – 13 martie 1867 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871
Precedat de	Lascăr Catargiu (1866) Manolache C. Epureanu (1870)
Succedat de	Nicolae Kretzulescu (1867) Lascăr Catargiu (1871)
Ministru al Apărării Naţionale
În funcţie 11 iulie 1861 – 18 iulie 1861
Precedat de	Col. Istratie Sămăşescu
Succedat de	Prinţul Ioan Grigore Ghica
Ministrul Afacerilor Externe
În funcţie 11 februarie 1866 – 10 mai 1866
Precedat de	Alexandru Papadopol Calimah
Succedat de	Petre Mavrogheni
Născut(ă)	12 august 1816 Bucureşti
Profesie	Matematician
Naţionalitate	Român

Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic şi pedagog român, prim-ministru al României de două ori, între 1866 şi 1867, respectiv între 1870 şi 1871, preşedintele Academiei Române de patru ori (1876 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 şi 1894 - 1895).

Născut în Familia Ghica, educat în Bucureşti şi în vestul Europei, a studiat ingineria şi matematica la Paris între 1837 şi 1840.

S-a reîntors în Moldova, unde a făcut parte din conspiraţia din 1848, care dorea o uniune a Ţării Româneşti şi Moldovei, sub un prinţ autohton, Mihail Sturdza.

Conspiraţia eşuând, Ion Ghica devine lector de matematică la universitatea fondată de Sturdza la Iaşi.

Apoi, în numele guvernului revoluţiei, s-a mutat la Bucureşti, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cât a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853 - 1859), unde a reuşit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă.

În 1859 după unirea Moldovei şi Ţării Româneşti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă şi devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României. Natura sa neliniştită îl va face să facă parte din mişcarea anti-dinastică din 1870 - 1871.

În 1881, a fost numit ministru român la Londra şi va avea această funcţie până în 1889. Moare pe 7 mai 1897 în Ghergani.

În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară prin ale sale Scrisori către Alecsandri, prietenul său de o viaţă, scrise la Londra şi descriind vechea stare a societăţii româneşti care dispărea repede. A fost şi autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 şi Convorbiri Economice. A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi al unui comerţ naţional.

Predecesor: col. Istratie Sămăşescu	Ministrul Apărării Naţionale 11 iulie – 18 iulie 1861	Succesor: prinţul Ioan Grigore Ghica
Predecesor: Alexandru Papadopol Calimah	Ministrul Afacerilor Externe 11 februarie – 10 mai 1866	Succesor: Petre Mavrogheni
Predecesor: Lascăr Catargiu	Prim-ministrul României 28 iulie 1866 – 13 martie 1867	Succesor: Nicolae Creţulescu
Predecesor: Manolache Costache Epureanu	Prim-ministrul României 26 decembrie 1870 – 24 martie 1871	Succesor: Lascăr Catargiu
Predecesor: August Treboniu Laurian	Preşedintele Academiei Române 1876 – 1882	Succesor: Dimitrie A. Sturdza
Predecesor: Dimitrie A. Sturdza	Preşedintele Academiei Române 1884 – 1887	Succesor: Mihail Kogălniceanu
Predecesor: Mihail Kogălniceanu	Preşedintele Academiei Române 1890 – 1893	Succesor: George Bariţ
Predecesor: Iacob C. Negruzzi	Preşedintele Academiei Române 1894 – 1895	Succesor: Nicolae Creţulescu