Ion I.C. Brătianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nu confundați cu Ion C. Brătianu.
Pentru alte persoane purtând același nume de familie vedeți familia Brătianu (dezambiguizare).
Ion (Ionel) I. C. Brătianu
IonelBratianu3b40761r.jpg

În funcție
9 ianuarie 190910 ianuarie 1911
16 ianuarie 19149 februarie 1918
14 decembrie 19181 octombrie 1919
17 ianuarie 192230 martie 1926
22 iunie 1927 – 24 noiembrie 1927
Precedat de Dimitrie Sturdza
Titu Maiorescu
Constantin Coandă
Take Ionescu
Barbu A. Știrbey
Succedat de Petre P. Carp
Alexandru Averescu
Artur Văitoianu
Alexandru Averescu
Vintilă Brătianu

În funcție
4 ianuarie 1914 – 14 august 1916
19 ianuarie19 aprilie 1922
Precedat de gen. Constantin Hârjeu
gen. Ștefan Holban
Succedat de Vintilă Brătianu
gen. Gheorghe Mărdărescu

În funcție
29 noiembrie 1918 – 26 septembrie 1919
21 iunie24 noiembrie 1927
Precedat de Constantin Coandă
Barbu A. Știrbey
Succedat de Artur Văitoianu
Nicolae Titulescu

În funcție
12 martie 1907 – 5 decembrie 1909
6 februarie 191028 decembrie 1910
30 octombrie 192327 martie 1926
Precedat de Gheorghe Grigore Cantacuzino
Mihail Pherekyde
Gen. Artur Văitoianu
Succedat de Mihail Pherekyde
Alexandru Marghiloman
Octavian Goga

Născut(ă) 20 august 1864
Ștefănești, Județul Argeș
Decedat(ă) 24 noiembrie 1927 (63 de ani)
București
Partid politic Partidul Național Liberal
Soție Maria Moruzi
Eliza Știrbey
Profesie Inginer
Confesiune Ortodox

Ion I. C. Brătianu, cunoscut și ca Ion (Ionel) I. C. Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș - d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un inginer, om politic român, președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923.

Ion I. C. Brătianu a fost de 5 ori Prim-ministru al României – mai mult decât oricine altcineva, de 3 ori Ministru de Interne, de 2 ori Ministrul Apărării Naționale și de 2 ori Ministru al Afacerilor Externe.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu. În 1907 se căsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.

A avut un copil, Gheorghe I. Brătianu, în afara căsătoriei, cu Maria, văduva lui Alexandru Cuza (fiul domnitorului Cuza Vodă).[1]

Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament (care s-ar fi dovedit a fi eronat), după care gripa dispare doar pentru o perioadă de timp. Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare in condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului decedează.

Studii[modificare | modificare sursă]

După ce își susține bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București (1882) efectuează, ca voluntar, un stagiu militar de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie. În paralel frecventează cursurile Școlii de Poduri și Șosele. În vara anului 1883 pleacă la Paris pentru completarea studiilor:

  • cursant al clasei de matematici speciale A, la Școala preparatorie Saint-Barbe (1883-1884)
  • auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice (1884-1886)
  • student la Școala de Poduri și Șosele (1886-1889)

Obține, în 1889, diploma de inginer. Încearcă în zadar, de două ori, să obțină licența la Sorbona.

Cariera profesională[modificare | modificare sursă]

Revenit în țară în 1889, este concentrat la cazarma "Malmaison", unde este înaintat la gradul de locotenent. În octombrie 1889 se angajează ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R., în subordinea lui Anghel Saligny.

Pe 7 iunie 1923 este ales membru de onoare al Academiei Române.

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Ion I.C. Brătianu
Ion I.C (Ionel) Brătianu şi Albert Apponyi la Conferința de Pace de la Paris

Devine membru al Partidului Național Liberal încă din 1895. În același an candidează la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. Susține acceptarea în partid (februarie 1889) a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (C. Stere, V.G. Morțun, dr. I.G. Radovici, I. Nădejde) creat în anul 1893.

La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, I.I.C. (Ionel) Brătianu este ales președinte al partidului, funcție politică pe care o va păstra până la sfârșitul vieții sale.

La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea înaintată de Brătianu privind reforma agrară (exproprierea parțială a marii proprietăți) și electorală (colegiu electoral unic). Aceste propuneri ale liderului liberal sunt susținute și de o importantă parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați (care susțin însă niște modificări - două colegii electorale și expropiere prin cumpărare) și chiar conservatorii "bătrâni" (expropiere in extremis și în plan electoral acceptă doar o lărgire a bazei colegiilor existente).

A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

Bustul lui Ion I. C. Brătianu, ridicat în Alba Iulia

"Excela în a câștiga fără să-și facă dușmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calități, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generației sale, mult mai mare decât cei "trei mari": Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la țări mici, oameni mari."

Mandate[modificare | modificare sursă]

Ministru al Lucrărilor Publice:
  • 31 martie 1897 - 30 martie 1899
  • 14 februarie 1901 - 18 iulie 1902
Ministru al Afacerilor Străine
  • ad-interim: 9 ianuarie - 18 iulie 1902
  • 18 iulie 1902 - 12 decembrie 1904
  • ad-interim: 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
  • 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
  • 8-11 decembrie 1916
  • 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918
  • 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919
  • 22 ianuarie - 6 iulie 1927
Ministru de Interne:
  • 12 martie 1907 - 27 decembrie 1908
  • 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
  • 4 martie - 5 decembrie 1909
  • 6 februarie - 28 decembrie 1910
  • ad-interim: 4 martie - 1 noiembrie 1910
  • 30 octombrie 1923 - 27 martie 1926
Ministru de Război:
  • 4 ianuarie 1914 - 15 august 1916
  • 19 ianuarie - 25 martie 1922
Președinte al Consiliului de Miniștri:
  • 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
  • 4 martie 1909 - 28 decembrie 1910
  • 4 ianuarie 1914 - 11 decembrie 1916
  • 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918
  • 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919
  • 19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926
  • 22 iunie - 24 noiembrie 1927
deputat în 1895.
senator în 1911.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Notre commerce de cereales, 1899
  • Chestia tramvaielor comunale, 1911
  • Manifest-program, 2 volume, 1911
  • România și Peninsula Balcanică, 1913
  • Situația înternațională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaților (16-17 decembrie 1919), 1919
  • Din amintirile altora și ale mele, 1922
  • Activitatea corpurilor legiuitoare și a Guvernului de la ianuarie 1922 până la 27 martie 1916, 1926
POST MORTEM
  • Discursurile lui Ion I.C. Brătianu, 4 volume, 1933
  • Cuvintele unui mare român 1914 - 1927 f.a.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pe urmele lui Ionel Brătianu, acum 90 de ani, 25 septembrie 2008, Ion Mitican, Ziarul Lumina, accesat la 9 iulie 2013

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Linșajul mediatic în politica românească. 1919. Adevărul versus Ionel C. Brătianu”, Ion Novăcescu, Editura Adevărul, 2013 - [1]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 66-84 
  • Elisa Brătianu, Ion I.C. Brătianu, Memorii involuntare, Editura Oscar Print, București, 1999

Legături externe[modificare | modificare sursă]



Predecesor:
Dimitrie Sturdza
Ministrul Afacerilor Externe
9 ianuarie 190211 decembrie 1904
temporar ad-interim

Succesor:
Dimitrie Sturdza


Predecesor:
Dimitrie Sturdza
Ministrul Afacerilor Externe
27 decembrie 190830 octombrie 1909
ad-interim

Succesor:
Alexandru Djuvara


Predecesor:
Dimitrie Sturdza
Prim-ministrul României
9 ianuarie 190914 ianuarie 1911

Succesor:
Petre P. Carp


Predecesor:
gen. Constantin Hârjeu
Ministrul Apărării Naționale
4 ianuarie 191414 august 1916

Succesor:
Vintilă Brătianu


Predecesor:
Titu Maiorescu
Prim-ministrul României
15 ianuarie 19149 februarie 1918

Succesor:
Alexandru Averescu


Predecesor:
Emanoil Porumbaru
Ministrul Afacerilor Externe
8 decembrie 191628 ianuarie 1918
temporar ad-interim

Succesor:
Alexandru Averescu


Predecesor:
Constantin Coandă
Prim-ministrul României
14 decembrie 19181 octombrie 1919

Succesor:
Artur Văitoianu


Predecesor:
Constantin Coandă
Ministrul Afacerilor Externe
29 noiembrie 191826 septembrie 1919

Succesor:
Artur Văitoianu


Predecesor:
Tache Ionescu
Prim-ministrul României
19 ianuarie 192230 martie 1926

Succesor:
Alexandru Averescu


Predecesor:
gen. Ștefan Holban
Ministrul Apărării Naționale
19 ianuarie19 aprilie 1922

Succesor:
gen. Gheorghe Mărdărescu


Predecesor:
Barbu A. Știrbey
Prim-ministrul României
21 iunie24 noiembrie 1927

Succesor:
Vintilă Brătianu


Predecesor:
Barbu A. Știrbey
Ministrul Afacerilor Externe
21 iunie24 noiembrie 1927

Succesor:
Nicolae Titulescu