Constantin I. Angelescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
0
Sigla academia romana.gif Membru de onoare al Academiei Române
0
Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru fondator al Academiei de Științe din România
Constantin I. Angelescu
Constantin Angelescu.jpg
În funcție
29 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934
Precedat de Ion Duca
Succedat de Gheorghe Tătărăscu

Născut(ă) 10 iunie 1869
Decedat(ă) 14 septembrie 1948 (79 de ani)
Profesie Medic
Naționalitate Român

Constantin I. Angelescu (n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova - d. 14 septembrie 1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român, reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri; între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul ministru interimar al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918.

După cel de al doilea război mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană.

Anii de început[modificare | modificare sursă]

Constantin Angelescu s-a născut în 1869 în familia lui Dumitru Angelescu, negustor din Craiova, și a Teodorei, născută Geblescu, a cărei familie era înrudită cu familia Craioveștilor. După anii de învățătură la școala primară Obedeanu și la liceul Carol I din Craiova, el a studiat medicina la Paris. În Franța s-a specializat în chirurgie în 1897. Revenit în patrie, a lucrat în chirurgie la Spitalul Brâncovenesc, apoi la Filantropia, ajungând profesor universitar (1903) și director al Clinicii universitare de chirurgie. Prin căsătoria cu Virginia Constantinescu-Monteoru, fiica milionarului Grigore Monteoru, a devenit proprietarul stațiunii balneare Sărata Monteoru, al unor terenuri petrolifere și bunuri imobiliare din zona Buzău.

Cariera politică. Ministru[modificare | modificare sursă]

Intrând în politică în cadrul Partidului Național-Liberal, dr. Angelescu a devenit deputat (1901) și senator, iar mai apoi ministru al lucrărilor publice (1914-1916) și ministru al intrucțiunii publice.

Ca ministru al lucrărilor publice în guvernul Ion I.C. Brătianu, a fost însărcinat, în mod deosebit, cu organizarea serviciului sanitar al armatei române, în preajma intrării României în conflagrația mondială. Partizan al aderării la Antantă, a suscitat supărarea primului ministru care l-a destituit cu prilejul formării coaliției de uniune națională. În 1917, în perioada evacuării guvernului și regelui la Iași, Angelescu a trăit pentru scurtă vreme în refugiu la Odesa, apoi a revenit în țară. În ianuarie - martie 1918 a fost numit de Brătianu cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington. Apoi, în 1918 a fost vicepreședinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor înființat de Take Ionescu la Paris.

Ulterior a fost ministrul instrucțiunii publice în guverne prezidate de Ion I.C. Brătianu, și apoi de I. Duca, timp în care a efectuat reforme însemnate în sensul modernizării învățământului în România, în continuarea celor inițiate în secolul precedent și la începutul veacului al XX-lea de către mentorul și unchiul său, prin alianță, Spiru Haret. Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!” Textul constituțional cu privire la învățământ, așa cum a fost formulat la 29 martie 1923, se baza pe principiile libertății învătământului, a obligativității și gratuității învățământului primar. A contribuit la adoptarea Legii învățământului primar al statului și a învățământului normal-primar din 26 iunie 1924, la uniformizarea sistemului de educație din România mare. În anul 1925 a instituit examene de bacalaureat.

Cu timpul, relațiile cu Ion I.C. Bratianu s-au ameliorat, dr. Angelescu fiind alături de acesta în momentele de după tentativa de asasinat din 1904 și în ultimele ceasuri ale vieții în 1927, când a supravegheat în de-aproape tratamentul medico-chirurgical acordat.

După asasinarea premierului Ion Duca, a fost vreme de patru zile prim-ministru interimar, nevoit fiind apoi să cedeze locul lui Gheorghe Tătărescu. În cele din urmă a acceptat să fie ministrul educației naționale în cabinetele conduse de Tătărescu.

În timpul Dictaturii regale a lui Carol al II-lea, în anii 1938-1940, dr. Angelescu a fost ministru secretar de stat (în guvernul prezidat de patriarhul Miron Cristea) și apoi consilier regal. În anul 1940 s-a opus acceptării ultimatumului sovietic în privința Basarabiei și, împreună cu Dinu Brătianu, s-a împotrivit acceptării Dictatului de la Viena.

Dr. Constantin Angelescu a fost vreme de 24 ani președintele Ateneului Român (1923-1947), iar între 1941-1947 a fost președinte al Ligii culturale.

La 24 mai 1934 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România[1].

După unele surse, în 1943, împreună cu dr. Nicolae Lupu, a propus reacordarea dreptului medicilor evrei la liberă practică, drept ce le fusese luat prin legislația antisemită din anul 1940.[2]

În septembrie 1948 a decedat la spitalul francez Vincent de Paul din București. Moartea l-a scutit de arestare și trimitere în închisorile comuniste.

Familia[modificare | modificare sursă]

Fiica sa, Elisabeta Angelescu, s-a căsătorit cu matematicianul Alexandru Ghika. Fiul său, Constantin C. Angelescu Monteoru (1905-2000), a fost profesor de drept, decan al facultății de drept de la Universitatea din Iași. În anii represiunii staliniste a fost deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Copiii acestuia au fost Ioana Angelescu, colaboratoare a postului de Radio Europa liberă, și George Angelescu, oboist.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

  • Spitalul interdepartamental „Al. Sahia” din București a fost redenumit în amintirea sa, Spitalul „dr. Constantin Angelescu”.
  • Un liceu teoretic la București și un colegiu agricol din Buzău îi poartă numele.
  • Familia sa a înființat o fundație numită Școala Românească Constantin Angelescu

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.19
  2. ^ Observator München 2007

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Mamina, Ion; Scurtu Ioan - Guverne și Guvernanți (1916-1938), București, Editura Silex, 1996, p. 127
  • Neagoe, Stelian - Oameni politici români, București, Editura Machiavelli, 2007, pp. 22–24
  • Nicolescu, Nicolae C. - Șefii de stat și de guvern ai României (1859 - 2003), București, Editura Meronia, 2003, pp. 289–292
  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 21-23 
  • Nicolae Penes, Dr. C. Angelescu - povestea unei vieti, Ed. Monteoru, Bucuresti, 1998
  • N. Penes, Dr. C. Angelescu, reformator al invatamantului romanesc, Editgraph, Buzau, 2008

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Ion Duca
Prim-ministrul României
29 decembrie 19333 ianuarie 1934

Succesor:
Gheorghe Tătărăscu