Elena Ceaușescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Elena Ceaușescu
Elena Ceausescu portrait.jpg

În funcție
martie 1980 – 22 decembrie 1989
Președinte Nicolae Ceaușescu

Născut(ă) 7 ianuarie 1916(1916-01-07)
Petrești, Dâmbovița, Regatul României
Decedat(ă) 25 decembrie 1989 (73 ani)
Târgoviște, Dâmbovița, România
Partid politic Partidul Comunist Român
Soț Nicolae Ceaușescu (c.1947-1989)
Copii Valentin Ceaușescu (n. 1948)
Zoia Ceaușescu (1949-2006)
Nicu Ceaușescu (1951-1996)
Frați Gheorghe Petrescu

Elena Ceaușescu (numele de familie la naștere, Petrescu, n. 7 ianuarie 1916, Petrești, județul Dâmbovița – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost politiciană, prim viceprim-ministru al României socialiste și soția președintelui Nicolae Ceaușescu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născută în 1916 într-o familie săracă, se mută cu fratele său în București după absolvirea celor patru clase primare. În 1937 intră în rândurile Partidului Comunist Român, unde-l va întâlni pe Nicolae Ceaușescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945. A terminat doar 4 clase, fiind deci, din punct de vedere școlar, slab pregătită.

Până la alegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general al PCR, Elena a ocupat posturi puțin importante, cum ar fi cel de secretară în Ministerul Afacerilor Externe. Odată cu ascensiunea soțului său, Elena a început să preia funcții importante în aparatul de stat și în conducerea Partidului Comunist. Până în anul 1969 nu cumulează nicio funcție politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetare Chimică).În 1972 a devenit membru al Comitetului Central al PCR.[1] Din anul 1979 numele Elenei Ceaușescu este asociat "Cabinetului nr. 2", devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanței politice. În ultima perioadă în care a ocupat funcții politice titlul său a fost prim viceprim-ministru, creat special pentru ea.

În anii '80 ea l-a ajutat pe poetul Nichita Stănescu în tratarea afecțiunilor ficatului facilitându-i un tratament special la Mangalia Nord.[2]

În timpul revoluției române din 1989, a fost arestată, a fost condamnată la moarte și executată, împreună cu soțul ei, Nicolae Ceaușescu. Cei doi au fost executați prin sentința Tribunalului Militar Excepțional înființat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989.[3]. Înaintea execuției, fiind pusă în față cu executarea separată a fiecăruia și referindu-se la soțul ei, a afirmat: "Împreună am luptat, împreună murim!" (imagini difuzate de documentarul "Doctor horroris causa").

A ordonat în 1987 demolarea bisericii "Sfânta Vineri" din București.[4]

Controverse[modificare | modificare sursă]

dr.h.c.mult. Elena Ceaușescu primind titlul dr.h.c. la Manila

Elena Ceaușescu a devenit doctor în chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului, redactată de alți savanți[5] și susținută în condiții dubioase[5] în decembrie 1967, deși cunoștințele ei în chimie se limitau doar la noțiuni elementare.[necesită citare]

Formula dr.h.c.mult. indică faptul că respectivei persoane i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa de mai multe ori (de către mai multe universități). Titlul dr.h.c. se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice.

Dr.h.c.mult. Elena Ceaușescu avea tot dreptul să poarte acest titlu, deoarece primise mai multe doctorate honoris causa de la diverse universități din lume. Chiar dacă ar fi fost dobândite în mod nemerituos (faptul că era soția președintelui României nu era o înșelătorie, chiar dacă teza ei de doctor în chimie fusese scrisă de dr. Osiaș, Bordeianu, Bittman și Cornilescu),[5] unele dintre ele nu pot fi retrase, deoarece regulamentele unor universități nu permit retragerea unui astfel de titlu, de exemplu în cazul soțului ei.[6][7]

Notă: a nu se confunda titlul dr.h.c. cu titlul științific de doctor: nu este necesar a fi doctor în vreo disciplină pentru a primi titlul dr.h.c., de exemplu Maica Tereza a primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore, iar Sandra Brown a primit Honorary Doctorate of Humane Letters din partea Universității Creștine din Texas.

În anul 1974, Elena Ceaușescu a fost aleasă ca membru titular al Academiei Române. Imediat după 1989, conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclusă post-mortem din această instituție.

Apelative[modificare | modificare sursă]

Ca soție a președintelui statului, Elena Ceaușescu a fost la rându-i beneficiară a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.[8]

Apelativul corect politic al Elenei Ceaușescu era „Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu”, la care se adăuga deseori „savantă de renume mondial”. Cu licență poetică, era denumită de scriitorul Eugen Barbu: "Înalta Doamnă a Țării".

Alte surse susțin că Ceaușeștii nu suportau să li se vorbească cu titlul „domnule” sau „doamnă”, considerând acest lucru un act de trădare.[9]

Cronologie[modificare | modificare sursă]

1916 • În data de 7.01.1916 (și nu 1919 cum era falsificat certificatul de naștere pentru a părea mai tânără decăt soțul ei, Nicolae) se naște în satul Petrești din județul Dâmbovița, Lenuța Petrescu. Părinții ei se numeau Nae și Alexandrina Petrescu și erau țărani mijlocii care practicau atât munca câmpului, cât și negoțul (de aici și porecla de "Lenuța lui Briceag"). A avut un singur frate mai mare care s-a numit Gheorghe (Gogu) Petrescu. Acesta va pleca în București și se va căsători cu Adela, care îl va converti la marxism-leninism și va fi una din cele mai apropiate prietene ale Elenei Ceaușescu. Gogu și Adela Petrescu au avut trei copii. Aceștia vor fi nepoții preferați ai Elenei Ceaușescu.

1930 • Primele trei clase primare le face în Petrești. La vârsta de 14 ani, când se afla în clasa a IV-a primară, este declarată repetentă ca urmare a rezultatelor slabe la învățătură. A promovat doar la disciplinele de muzică, sport și lucru manual.

1930-36 • După ce lucrează o vară-două la câmp își părăsește satul natal pentru București pentru a sta cu fratele ei Gogu și soția acestuia, Adela. Primul ei serviciu a fost ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutice. Ceva mai târziu își va găsi, prin relațiile fratelui ei, un post de ucenică la fabrica de textile Jaquard (care se afla pe Dealul Spirii). După război, Elena își va găsi un post de laborantă la un laborator chimic.

1933Nicolae Ceaușescu devine membru al UTC. • În luna iunie, Nicolae Ceaușescu participă, ca reprezentant al tineretului democrat din București, la Conferința Comitetului Național Antifascist. • Pe 23 noiembrie Nicolae Ceaușescu este arestat în București pentru „dezordine de stradă”. • Pe 27 noiembrie Nicolae Ceaușescu este pus în libertate de la Cabinetul 7 Instrucție, Tribunalul Ilfov.

1937 • Elena Ceaușescu devine membră a Partidului Comunist Roman (P.C.R.), modelul ei de "viață și luptă revoluționară"fiind Ana Pauker[necesită citare]. Începe să frecventeze Cercul cultural muncitoresc, apropiindu-se de mișcarea sindicală comunistă. A activat în Comitetul de organizare al tineretului comunist din Capitală, reprezentand sectorul II Negru, perioada în care este înregistrată cu numele conspirativ "Florina".

1939 • În primavara anului 1939, la una din acțiunile Cercului cultural muncitoresc din București (al breslei metalurgiștilor și lucrătorilor din îmbrăcăminte), Nicolae Ceaușescu o cunoaște pe Lenuța Petrescu. S-a aflat ulterior ca fratele mai mare, Marin Ceaușescu, ar fi cunoscut-o primul pe ilegalista Lenuța Petrescu. Acesta i-ar fi prezentat-o ulterior fratelui său mai mic, Nicolae. • La 1 mai 1939, participă la demonstrația organizată de breslele bucureștene (episod a cărui natură avea să fie, mult mai târziu, falsificată de propaganda oficială, prezentându-se că ar fi fost vorba de „o puternică demonstrație antifascistă”, organizată și condusă de Nicolae și Elena Ceaușescu).

• La 13 august 1939, în cadrul unei serbări câmpenești organizate în „Parcul Veseliei” de muncitorimea Capitalei, Lenuța Petrescu a fost aleasă „regina balului”, transformată ulterior în „regina muncii”. • În octombrie Nicolae Ceaușescu este ales de „Conferința de organizare a UTC” secretar al UTC. Reușește să părăsească locul, dispărând din activitate 6 luni.

1943 • La 14 august, Nicolae Ceaușescu este internat în lagărul de la Târgu Jiu, pentru deținuți politici, unde au fost transferați comuniștii din închisori. Conform literaturii de partid, tânăra utecistă Lenuța l-a vizitat de câteva ori la închisoarea de la Târgu-Jiu. Scopul vizitelor era acela de a asigura legătura deținutului cu exteriorul, pentru "a organiza și conduce din lagăr lupta partidului". Astăzi, unele surse din cadrul familiei Ceaușescu afirmă că, de fapt, Lenuța nu avea cum să-l viziteze la închisoare pe Nicolae, deoarece vizitele nu erau permise decât membrilor familiei. La acea dată cei doi nu erau căsătoriți legal. Lenuța Petrescu procura de la Ajutorul Roșu alimentele și îmbrăcămintea pe care unul din frații lui Ceaușescu i le ducea apoi la închisoare. Un sâmbure de adevăr există totuși în legăturile Elenei, deoarece ea îl vizita de fapt pe fratele său, Gheorghe Petrescu, închis și el la Târgu-Jiu.

• După 23 august 1944, ca vechi lucrător „cu munca politică”, Elena Ceaușescu devine membră CC al UTC, în vreme ce, pe linie profesională, ocupa doar un post de laborantă.

• La 30 august 1944 Nicolae Ceaușescu, însoțit de Lenuța Petrescu, împreună cu Petre Constantinescu-Iași, Constantin Agiu, Gheorghe Apostol, întâmpina la Colentina primele unități ale Armatei roșii. În aceeasi zi, în numele tineretului comunist, Ceaușescu, asistat de Lenuța Petrescu, susține primul său mare discurs în balconul Societății Generale (vis-a-vis de Universitate) din Bucuresti în cadrul mitingului de întâmpinare a unităților Armatei roșii. Tot în aceeași zi, Nicolae Ceaușescu este numit secretar CC al UTC (poziție deținută până în octombrie 1945).

1945 Elena Ceaușescu lucrează ca secretară la Ministerul Afacerilor Externe însă va fi demisă pentru incompetență. Această situație era văzută ca incompatibilă cu calitatea ei de soție a unui personaj de seamă al conducerii de partid, drept care, la ordin, se înființează în cadrul Facultății de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din București un curs fără frecvență pe care, urmându-l (la sfârșitul anilor’40 – începutul anilor’50), Elena Ceaușescu dobândește titlul de „inginer chimist”. Trebuie menționat că după acest episod cursul respectiv a fost desființat.

1946 – 47 • Nicolae Ceaușescu îndeplinește funcția de instructor de partid (și nu secretar așa cum s-a spus în pe timpul regimului său) al comitetelor regionale Dobrogea, iar apoi Oltenia ale P.C.R.. Elena Ceaușescu îl insoțește în ambele locații. • Pe 17 noiembrie, Nicolae Ceaușescu este ales deputat în Circumscripția Slatina, județul Olt, fiind deputat în toate legislaturile până în decembrie 1989.

1947 • Pe 23 decembrie 1947, Nicolae Ceaușescu și Lenuța Petrescu se căsătoresc (actul de căsătorie nr. 2592/947). Acesta este momentul când Lenuța, la dorința soțului ei, își schimbă numele în Elena și anul nașterii (pentru a părea mai tânără decât soțul ei, care era cu doi ani mai mic decât ea).

1948 Pe 7 februarie 1948 se naște Valentin Ceaușescu, primul copil al soților Ceaușescu.

1949 Pe 1 martie 1949 se naște Elena – Zoia Ceaușescu, al doilea copil al soților Ceaușescu.

1951 • Pe 1 septembrie se naște Nicu Ceaușescu, al treilea copil al soților Ceaușescu.

1957 • Elena Ceaușescu ocupă funcția de cercetător științific la Institutul de Cercetări Chimice din București (ICECHIM).

1964 • Pe 20 martie 1964, Elena Ceaușescu se înscrie pentru teza de doctorat. „Doctoratul” Elenei Ceaușescu în chimie are o poveste interesantă. Acad. Constantin Nenițescu, șeful Catedrei și decan al Facultății de Chimie Industrială din cadrul IPB, s-a opus categoric. Partidul găsește însă o soluție și în această situație. Astfel, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, din subordinea Filialei Iași a Academiei R.P.R., făcea cunoscut ICECHIM-ului, la 20 martie 1964, că „s-a aprobat înscrierea Elenei Ceaușescu la aspirantură, specialitatea chimie macromoleculară. Termenul de doi ani pentru susținerea examenelor de minim de candidat a început la data de 14 martie 1964” (adresa nr. 253, semnată de prof. dr. I. Zugrăvescu). De menționat că teza de doctorat a Elenei Ceaușescu, intitulată „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului” a fost elaborată, de fapt, de prof. univ. dr. Osiaș., lucrarea fiind trimisă la amintitul institut ieșean pentru a fi susținută de cea care pretindea a o fi realizat. • În lunile iunie și iulie sunt grațiați 6711 deținuți politici (3.467 în iunie și 3.244 în iulie). • La 15 noiembrie 1964, Elena Ceaușescu preia funcția de director al ICECHIM (prin Ordinul nr. 1.895 al ministrului Industriei Petrolului și Chimiei, Mihail Florescu), „cu un salariu brut lunar de 3.500 lei”. • Pe 21 octombrie Gheorghe Gheorghiu-Dej cere noii conduceri sovietice, prin intermediul ambasadorului de la București, retragerea totală a consilierilor sovietici din România, ce va fi dusă la îndeplinire în decembrie același an.

1965 • Elena Ceaușescu devine membră a Consiliului Național al Cercetarii Științifice (care avea 90 de membri) • Pe 18 martie MAN alege ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe Ion Gheorghe Maurer ca președinte al Consiliului de Miniștri și pe Ștefan Voitec ca președinte al MAN. • Pe 19 martie 1965 înceteză din viață Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim–secretar al C.C. al P.M.R. și președinte al Consiliului de Stat.

1967 Pe data de 18 decembrie 1967, Elena Ceaușescu obține titlul științific de „doctor inginer” (cum ii comunica prin adresa nr.896, din 18 decembrie 1967, Ministerul Învațământului, Direcția Comisia Superioară de Diplome, sub semnătura secretarului științific, prof. Dr. Gheorghe Buzdugan).

1968 Pe 24 -25 octombrie, Plenara CC al PCR hotărăște înființarea organizației politice Frontul Unității Socialiste, care să grupeze în jurul – PCR și sub conducerea lui – toate organizațiile politice, obștești și profesionale din România și să fie singura structură abilitată să propună candidați la alegerile legislative locale. • Elena Ceaușescu devine membru al Comitetului Municipiului București al P.C.R.

1970 • În perioada 1970 – 1980, Elena Ceaușescu deține functia de director general al ICECHIM-ului, postură din care – cu concursul nemijlocit al aparatului de partid și Securitate – începe să colecționeze titluri științifice care mai de care mai prestigioase de la o serie de instituții de profil din lume. • În perioada 13 - 27 octombrie, Nicolae și Elena Ceaușescu efectueză o vizită de stat în S.U.A., la invitația președintelui Richard Nixon.

1971 În perioada 1 – 25 iunie, Nicolae și Elena Ceaușescu efectueză o serie de vizite de stat în: R.P. Chineză (1 – 9 iunie), R.P.D. Coreeană (9 – 15 iunie), R.D. Vietnam (15 – 19 iunie), R.P. Mongolă (21 – 25 iunie). Aceste vizite de stat (în special cele din R.P. Chineză și R.P.D. Coreeană) vor avea consecințe catastrofale asupra vieții social-culturale a României.

1972 La Conferința Natională a PCR, din 19 – 21 iulie 1972, Elena Ceaușescu este aleasă membră CC (Comitetul Central) al P.C.R. • Elena Ceaușescu devine membră a Biroului Executiv al Consiliului Național pentru Știintă și Tehnologie.

1973 • Elena Ceaușescu devine membră în Consiliul Suprem pentru Dezvoltare Economică și Socială. • Plenara CC al PCR, din 18 – 19 iunie, o alege pe Elena Ceaușescu membră a Comitetului Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. (fostul Birou Politic). În cadrul Plenarei, Nicolae Ceaușescu dispune, în luna iulie, să se continue construirea Canalului Dunăre–Marea Neagră. • În perioada 4 - 8 decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu efectueză o nouă vizită de stat în S.U.A. la invitația președintelui Richard Nixon.

1974 • În perioada 28 februarie – 1 martie, drept „recunoaștere a excepționalelor sale merite științifice”, Elena Ceaușescu este aleasă membru al Academiei Republicii Socialiste România. Până în 1988 va reusi să devină membră a șase academii, Doctor Honoris Causa a 10 universități și va primi numeroase alte titluri și distincții.

• În perioada 5 – 8 martie, Nicolae și Elena Ceaușescu efectueză o vizită de stat în Argentina la invitația președintelui Juan Peron și a soției acestuia, vicepreședintele Isabel Peron. Ambițiile politice ale Elenei Ceaușescu vor crește și mai mult după întâlnirea cu Isabel Peron.

La Congresul al XI-lea al PCR, care are loc în perioada 25 – 28 noiembrie 1974, Nicolae Ceaușescu este reales în funcția de Secretar General al C.C. al P.C.R.. Comitetul Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. își schimbă denumirea în Comitetul Politic Executiv (C.P.Ex.) al C.C. al P.C.R. Elena Ceaușescu este realeasă membră a Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. Tot la Congresul al XI-lea al PCR este aleasă și membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. (care deținea 16 membri) – poziție deținută până în 22 decembrie 1989. Elena Ceaușescu este însărcinată cu problemele de cadre din PCR. Din acest moment Elena Ceaușescu devine persoana numărul doi în stat și în partid. Biroul ei din Comitetul Central al PCR va fi cunoscut de acum înainte sub numele de 'CABINETUL 2'.

1978 • În perioada 12–17 aprilie, Nicolae și Elena Ceaușescu efectueză a treia vizită de stat în S.U.A. la invitația președintelui Jimmy Carter.

• În perioada 13–16 iunie, Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii. Cei doi sunt sunt primiți de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham.

1979 • În ianuarie 1979, Elena Ceaușescu devine Președintele Comisiei C.C. însărcinat cu cadrele de Partid și de Stat (Comisia de Cadre a C.C. - poziție deținută până în 22 decembrie 1989), ceea ce însemna că practic ea controla toate numirile în partid și în guvern, atât la secretariatele de județ, cât și în funcțiile publice. În această funcție, Elena Ceaușescu controla întreaga politică în domeniu a P.C.R., nicio numire mai importantă nefăcându-se fără avizul său. • În luna martie se constituie „Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii” din România, unul din primele din Europa răsăriteană.

• Pe date de 7 iunie 1979, Elena Ceaușescu este aleasă Președintele Consiliului Național pentru Știintă și Tehnologie (poziție detinută până în 22 decembrie 1989), devenind astfel membru cu drepturi depline în Cabinetul Ministerial.

• La Congresul al XII–lea al P.C.R. din 19 – 23 noiembrie 1979, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt realeși în funcțiile pe care le dețin. Congresul se încheie cu o zi mai devreme decât fusese programat, datorită incidentului creat de veteranul partidului, Constantin Pârvulescu, care se ridică în plen împotriva cultului personalității creat în jurul lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu, cerând congresului să nu-l mai aleagă în fruntea partidului. Incidentul este oprit de Elena Ceaușescu care, împreună cu restul CPEx-ului, începe să-l aplaude pe Nicolae Ceaușescu.

1980 • Pe 30 martie 1980, la Plenara CC al PCR, Marea Adunare Națională (M.A.N.) alege Consiliul de Stat și Guvernul. Elena Ceaușescu este aleasă în funcția de Prim-Viceprim–Ministru al Guvernului (poziție deținută până în 22 decembrie 1989).

• Pe 8 aprilie, Elena Ceușescu este re-numită președintă a Consiliului Național pentru Știintă și Tehnologie.

1981 • Elena Ceaușescu devine președintele Comitetului Național Român „Oamenii de știintă și pacea” •

• Pe 29 decembrie se constituie Comitetul Național Român “Oamenii de știință și pacea”, în fruntea căruia se află Elena Ceaușescu. • 31 decembrie – PCR numără 3.150.812 membri.

1982 Pe 21 mai ședința de lucru a CC al PCR operează masive mișcări de cadre la nivelul guvernului și CPEx al CC al PCR. Primul ministru Ilie Verdeț este eliberat din funcție. MAN alege în funcția de prim-ministru, pe Constantintin Dăscălescu. Elena Ceușescu, Gh. Oprea și Ion Dincă sunt realeși în funcția de prim vice-primi-miniștri.

• În luna decembrie, Elena Ceaușescu este aleasă vicepreședinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale

1983 • Pe 21 mai CPEx al CC al PCR numește un nou guvern condus de Constantin Dăscălescu, prim-ministru; sunt prim-viceprim-miniștrii: Elena Ceaușescu, Gh. Oprea și Ion Dincă.

1984 Pe 25 iunie, Nicolae și Elena Ceaușescu inaugurează oficial temelia viitoarei „Casa Republicii (Poporului)” și a Bulevardului „Victoria Socialismului”.

Se desfășoară, la București, lucrările Congresului al XIII–lea al P.C.R. La Congresul al XIII–lea al P.C.R. din 19 – 23 noiembrie 1984, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt realeși în funcțiile pe care le dețin.

1985 • Pe 28-29 martie MAN, rezultată din alegeri, realege ca președinte al României pe Nicolae Ceaușescu. Sunt alese, de asemena, Consiliul de Stat, guvernul condus de Constantin Dăscălescu (având ca prim-viceprim-ministri pe Elena Ceaușescu, Gh. Oprea și Ion Dincă).

• Primul Congres al Știintei și Învățământului, care are loc în perioada 28 – 29 noiembrie 1985, o desemnează pe Elena Ceaușescu în funcția de președinte al Consiliului Național al Știintei și Învățământului.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Behr Edward, Sarută mâna pe care n-o poți mușca, Ed. Humanitas, București, 1999
  • Cartianu Grigore, Sfârșitul Ceaușeștilor - Să mori împușcat ca un animal sălbatic, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
  • Domenico Viorel, Ceaușescu la Târgoviște, București, 1999
  • Fișe biografico–politice din fosta arhiva a C.C. al P.C.R. în Dosarele Istoriei, Nr.9/1998 p. 36, București
  • Kunze Thomas, Nicolae Ceaușescu – O biografie, Ed. Vremea, București, 2002
  • Omagiu Președintelui Nicolae Ceaușescu, București, 1978
  • Păiușan Cristina, Ion Narcis Dorin, Retegan Mihai, Regimul comunist în România – O cronologie politică (1945-1989), Ed. Tritonic, București, 2002
  • Petcu, Ion: Ceaușescu – un fanatic al puterii, București, 1994
  • Roman Carol, Ceaușescu - Ultimele 100 de zile fatale, București, 1990
  • Tucă Marius, Ultimele zile ale lui Ceaușescu, București, 1999

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.bogdancantaragiu.ro/raportul/partea%20VI%20-%20biografiile%20nomenklaturii.pdf
  2. ^ Nichita Stănescu a fost tratat la dispozițiile Elenei Ceaușescu
  3. ^ http://www.dezvaluiri.ro/site/modules.php?name=News&file=print&sid=256 , http://www.ziua.ro/display.php?data=1999-06-04&id=26073 , http://www.ziua.net/display.php?data=1999-06-04&id=26073
  4. ^ Biserica demolată de CeauÅ&#x;escu, reconstruită| VIDEO > EVZ.ro
  5. ^ a b c Adevaratii negri ai Savantei mondiale Mirela Corlatan, Hotnews.ro
  6. ^ A.B. Universitatea din Nisa mentine titlul de "Doctor Honoris Causa" acordat lui Ceausescu Ziare.com
  7. ^ Cristina Sbîrn Ceaușescu, "Doctor Honoris Causa" al Universității din Nisa și după 35 de ani Adevărul, 6 ianuarie 2010.
  8. ^ Cultul Elenei Ceaușescu în anii ’80
  9. ^ Articolul 3 al Legii privind normele de adresare în relațiile dintre cetățenii RSR din 28 octombrie 1977, cf. Vlad Stoicescu, Cum a băgat textierul Ceaușescu, din demnitate, “poporul sovietic eliberator” la “alte neamuri” Evenimentul Zilei, 6 iunie 2010.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice