Gheorghe Apostol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe Apostol
Gheorghe Apostol.jpg
Politicianul Gheorghe Apostol

 Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
În funcție
1952 – 1954

 Prim-secretar al CC al PCR
În funcție
1954 – 1955

Director general al Direcției Generale a Rezervelor de Stat
În funcție
1969 – 1975

În funcție
1946 – 1975

Membru al CC al PCR PMR
În funcție
21 octombrie 1945 – 12 august 1969

Născut(ă) 16 mai 1913
Tudor Vladimirescu, județul Galați,
Decedat(ă) 21 august 2010 (97 de ani)
București
Partid politic Partidul Comunist din România
Soție 1. ?,
2. ilegalista Melita Scharf[1],
3. Adriana Codreanu
Copii Eugenia (din prima căsătorie),
Gheorghe și Sanda (din a doua căsătorie)
Alma mater Școala de meserii CFR din Galați
Profesie politician comunist
Naționalitate română

Gheorghe Apostol (n. 16 mai 1913, lângă Tudor Vladimirescu, județul Galați, d. 21 august 2010, București)[2] a fost un politician român și conducător al Partidului Comunist Român, principalul contracandidat al lui Ceaușescu la funcția de lider al partidului, după moartea lui Gheorghiu-Dej.

Biografie[modificare | modificare sursă]

În anul 1934 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În timpul ilegalității a aparținut grupului din închisori condus de Gheorghe Gheorghiu Dej, el fiind un militant de rang mijlociu.

După război, între 1945 - 1952 ocupă funcția de președinte al Confederației Generale a Muncii, apoi al Consiliului General al Sindicatelor (1955-1961, 1967-1969). În două rânduri este prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1952-1954, 1961-1967). Funcția sa cea mai importantă a fost cea de prim-secretar al Comitetului Central al PMR Partidul Muncitoresc Romîn (1954-1955).

A fost deasemenea membru al Biroului Politic (1948-1969) și al prezidiului permanent al CC al PCR (1965-1969), ministru al agriculturii și silviculturii (1953-1954), președinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (1967-1969) și director general al Direcției Generale a Rezervelor de Stat (1969-1975). Din această ultimă funcție este destituit la 13 martie 1975 pentru „abatere de la morală”, ulterior fiind numit ambasador în diverse state sud-americane (Argentina, Uruguay și Brazilia, 1977-1988).[3]

În anii 60 era considerat, alături de Nicolae Ceaușescu, ca unul dintre principalii posibili succesori ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Din cauza, în parte, a lui Ion Gheorghe Maurer, care ca prim-ministru al României îl prefera pe Ceaușescu, ambițiile lui Apostol de a ajunge liderul partidului au fost zădărnicite. Apostol a manifestat ulterior resentimente puternice față de Ceaușescu și Maurer.[4]

La Congresul al X-lea al PCR din anul 1969, Gheorghe Apostol a fost atacat de către Constantin Dăscălescu, care în acel moment deținea funcția de secretar al Comitetului județean Galați, și a fost eliminat din conducerea partidului. Ca urmare a avut o perioadă de inactivitate politică, fără să mai dețină vreo funcție, după care a fost numit ca ambasador în Argentina. În ultimii ani ai regimului comunist, exclus din toate cercurile puterii comuniste, devenit un inadaptat politic, Apostol a fost inițiatorul "scrisorii celor șase".[5] care a fost publicată de către mass-media din Occident în luna martie a anului 1989.[4]

După Revoluția din 1989, Apostol a dat o serie de interviuri prin care-l acuza pe Nicolae Ceaușescu că ar fi cerut Securității să însceneze mai multe accidente de mașină în vederea eliminării sale fizice. Iată cum povestește despre această perioadă:

„Eu eram ambasador în Brazilia și, văzând că în jurul țării noastre s-au schimbat lucrurile, că România devenise o insulă, am decis că cineva trebuia să acționeze pentru a se produce și la noi în țară o schimbare. Am vorbit cu nevastă-mea și am hotărât să vin în țară și să încep o acțiune împotriva lui Ceaușescu, în 1988. Am vorbit cu Buhoiu care era la New York și i-am spus și lui care este dorința mea. Buhoiu mi-a spus să nu mă duc că mă lichidează. Și cu toate astea am plecat. În drum spre România m-am oprit la Londra unde am vrut să am un contact cu Secția română de la BBC. Am înregistrat un interviu de patru ore și am spus că se poate publica de BBC numai în cazul în care mor eu sau moare Ceaușescu.”
— Din interviul acordat de Gheorghe Apostol Agenției Rompres în mai 2006[6]

Gheorghe Apostol a reprezentat în anii 50 oligarhia stalinistă dogmatică iar conflictul său cu Ceaușescu nu a avut la bază vreo dispută ideologică. Ca și ceilalți semnatari ai scrisorii celor șase, Apostol a încercat tardiv să susțină un punct de vedere reformist-comunist într-o țară dominată de o dictatură personală. Gheorghe Apostol a fost acuzat de Silviu Brucan pentru slăbiciunea pe care ar fi arătat-o în fața presiunilor și a interogatoriilor la care a fost supus de către comisiile partidului. El nu a mai putut reveni după revoluția din 1989 în viața publică.[4]

Gheorghe Apostol a făcut parte din guvernele: Groza (4), Gheorghiu (1), Gheorghiu (2), Maurer (1), Maurer (2), Maurer (3).

A fost căsătorit de trei ori. Prima căsătorie a fost înainte de război, a doua a fost cu Melita Apostol (Scharf) de origine evreiască, fostă directoare a Radioteleviziunii între anii 1954 - 1958, ultima soție fiind fosta solistă de operă Adriana Codreanu, fiica lui Buță Ciocârlan din Străoane, Vrancea. A avut trei copii, Eugenia[5] sau Ecaterina (Geta)[1](din prima căsătorie), Gheorghe (Gelu) și Sanda (din a doua căsătorie). Ultimii doi au emigrat mai demult din România (în Canada, respectiv în Israel).[5]

Un amănunt interesant este modul cum numeroși activiști importanți ai Partidului Comunist Român își botezau copiii. Astfel, conform unor autori, Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-ar fi botezat fiicele cu numele de Ana din considerație față Anei Pauker. În mod similar Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi, Ghizela Vass, Alexandru Sencovici și Vasile Vîlcu și-ar fi botezat băieții cu numele de Gheorghe în semn de respect față Gheorghe Gheorghiu Dej. În schimb, Nicolae Ceaușescu și-a numit copiii Valentin, Zoe și Nicolae.[7]

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Semnătura lui Gheorghe Apostol, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, 1848

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gheorghe Apostol - Eu și Gheorghiu-Dej - București, ediție de casă, regie proprie, 1998
  • Iulian Stănescu - Gheorghe Apostol se confesează - interviu în „Dosarele istoriei”, nr. 12, 2001, pp. 41–48, nr. 2, 2002, pp. 40–43, nr. 3, 2002, pp. 51–58

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b ro Biografiile nomenklaturii
  2. ^ ro Membrii CC al PCR
  3. ^ THE ASSOCIATED PRESS (26 august 2010). „Gheorghe Apostol, Critic of Romania’s Ceausescu, Dies at 97”. New York Times. http://www.nytimes.com/2010/08/27/world/europe/27apostol.html?_r=1&partner=rss&emc=rss. Accesat la 27 august 2010. 
  4. ^ a b c ro Raportul Tismăneanu pag.646]
  5. ^ a b c Cristian Delcea, Gheorghe Apostol pleacă azi pe ultimul drum, Adevărul, 24 august 2010
  6. ^ citat de Nicolae BALINT, Principiul dominoului, Ziarul de Mureș, 13 martie 2006
  7. ^ ro Raportul Tismăneanu pag. 45]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Interviuri