Ion Gigurtu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Gigurtu
Ion Gigurtu.jpg

În funcție
4 iulie 1940 – 4 septembrie 1940
Precedat de Gheorghe Tătărăscu
Succedat de Ion Antonescu

Născut(ă) 1886
Profesie inginer
Cetățenie român

Ion Gigurtu (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. iulie 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă, pro-german și pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940. Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase.

Studii[modificare | modificare sursă]

Ion Gigurtu a absolvit liceul la Craiova; a devenit inginer de mine, de la Academia de Mine din Freiburg și Berlin-Charlottenburg.

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

Deputat în 1926. Ministru al Industriei și Comerțului, în guvernul Octavian Goga, între 28 decembrie 1937 și 10 februarie 1938. Ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, în guvernul Gheorghe Tătărescu, între 24 noiembrie 1939 și 11 mai 1940. Președinte al Consiliului de miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940. Sub influența pro-nazistă a Gărzii de Fier, guvernul Gigurtu și-a declarat adeziunea sa loială la politica Axei Berlin -Roma și a lăsat la latitudinea lui Adolf Hitler rezolvarea conflictului teritorial dintre România și Ungaria asupra Transilvaniei.[1][2] Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu a declarat că va duce o politică pro-Axa Berlin-Roma, antisemită și fascist-totalitară.[3]. Politica nazistă a lui Ion Gigurtu a fost aplicată prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma.[4]. La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a acceptat arbitrajul lui Hitler[5][6] prin care a cedat Ungariei 43.492 km pătrați din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea pe aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940.[7]. Cu această ocazie Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania.[8]. În cadrul politicii sale pro-naziste, Ion Gigurtu a fost de acord și cu cedarea a 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei[9]. Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conțineau importante resurse naturale.[10]

Pe plan intern Ion Gigurtu a dus o politică de discriminare rasială antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei[11], precum și prin clasificarea prin lege a evreilor, în funcție de data venirii lor în România[12].

Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei[13] Mareșalul Antonescu l-a pus pe Ion Gigurtu sub stare de arest pentru cedările teritoriale din Transilvania în favoarea Ungariei.[14]

Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa, la 5 mai 1950. A fost judecat și condamnat la 15 ani de închisoare pentru represiunea Partidului Comunist. A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. Soția sa a fost de asemenea arestată și întemnițată.

Din lucrările sale[modificare | modificare sursă]

  • Desvoltarea industriei în România, Craiova, 1916
  • Posibilitățile de refacere și desvoltare ale industriei în România, București, 1919
  • Industria mecanică metalurgică, Craiova, f.a.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Le Figaro, 6 Iulie 1940 p.2
  2. ^ Le Figaro 9 Iulie 1940, p.1
  3. ^ NYT 5 Iulie 1940, NYT 7 Iulie 1940, NYT 30 Iulie 1940,NYT 9 August 1940
  4. ^ Le Figaro, 9 august 1940, NYT, 9 august 1940
  5. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop - Molotov, București, Danubius, 1991.
  6. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Univers Enciclopedic, 2002
  7. ^ Le Figaro 31 August 1940, 1 septembrie 1940
  8. ^ ibid
  9. ^ Le Figaro 23 august 1940
  10. ^ Le Figaro, 4 septembrie 1940
  11. ^ Le Figaro, 23 iulie 1940
  12. ^ Le Figaro, 3 august 1940, Le Figaro 4 august 1940
  13. ^ Le Figaro, 2 septembrie 1940, Le Figaro, 5 septembrie 1940
  14. ^ NYT, 14 Octombrie 1940, TIME,"At last chaos", 4 decembrie 1940

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Lucian Predescu, Enciclopedia României Cugetarea, Ed. Cugetarea -- Georgescu Delafras, București, [1941]
  • Cicerone Ionițoiu, Cartea de Aur a rezistenței românești împotriva comunismului, Hrisovul s.a., București, 1995

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 162-164 

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Gheorghe Tătărăscu
Prim-ministrul României
4 iulie4 septembrie 1940

Succesor:
Ion Antonescu