Renașterea națională a României
 |
Acest articol sau această secțiune pare să conțină cercetare originală. Dacă textul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi șters. |
|
|||||
Marea Schismă religioasă din 1054 a însemnat negarea drepturilor românilor ortodocși din Transilvania de a practica religios ortodoxia. Ca atare, românii au fost considerați doar o națiune tolerată, deși au costituit întotdeauna populația majoritară a Transilvaniei. Pentru a fi recunoscuți ca cetățeni, românii trebuiau să se convertească la catolicism. Iancu de Hunedoara este un exemplu tipic în acest sens. În unele orașe transilvănene precum Brașov (pe atunci cetatea săsească Kronstadt), românilor nu li s-a permis nici măcar să locuiască între zidurile cetății.
Imperiul Otoman a început din secolul al XVII-lea să desemneze domni fanarioți (adică creștini aflați sub control otoman și originari din cartierul Fanar al Istanbulului) atât în Moldova cât și în Valahia. Motivul esențial al acestei decizii politice externe a Porții Otomane era asigurarea că episoade precum politicile independente și pro-europene duse de Dimitrie Cantemir sau Constantin Brâncoveanu nu se vor mai repeta. În esență, această intervenție în treburile interne ale Valahiei și Moldovei însemna o accentuare a controlului asupra Țărilor române. Totuși, demn de remarcat, primul sistem școlar organizat de stat ia ființă sub domnii fanarioți.
Romantismul a adus în prim plan problema națională în Imperiile Europene și totodată a propagat ideea Statului Național. Imperii, ca cel Habsburgic cuprindeau o multitudine de nationalități, așa cum ar fi: români, cehi, slovaci, sârbi, sloveni, italieni, unguri, polonezi, etc.
Precum în majoritatea țărilor europene, Revoluția de la 1848 a cuprins și Moldova, Țara Românească și Transilvania, fiind clar precedată de mișcarea pandurilor lui Tudor Vladimirescu în 1821. Scopurile revoluționarilor români - independența completă pentru primele două țări române și emanciparea națională în cea de a treia - au rămas neîndeplinite, dar au constituit baza unor evoluții următoare.
In 1859, adunările ad-hoc ale Moldovei și Valahiei, profitând de o lacună a actelor redactate de Marile Puteri cu privire la țarile române, au ales același domnitor - Alexandru Ioan Cuza, în ciuda opoziției acestor Mari Puteri. Prin această dublă alegere (la 5 ianuarie și 24 ianuarie 1859) a fost creat Principatul România (mai corect: Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei). România da, dar o Românie fără Transilvania, care din 1867 a fost încorporată regatului ungar de catre Imperiul Habsburgic, transformat pentru 51 de ani (până în 1918) în Imperiul Austro-Ungar.
Emanciparea românilor în Transilvania a continuat însă. Românilor li s-a permis accesul în Universitățile Imperiale, cristalizandu-se astfel Școala Ardeleană și impunându-se ca idee politică de anvergură ideea latinității românilor. În 1861, Asociația Transilvană pentru Literatură și Cultură a poporului român (ASTRA) a fost fondată la Sibiu (pe atunci Hermannstadt), fiind protejată de guvernul local compus în majoritate din germani.
Cronologie[modificare]
| 1812 - Rusia anexează Basarabia |
| 1829 - Tratatul de la Adrianopol: Rusia declară protectoratul asupra Moldovei și Valahiei |
| 1834 - Rușii se retrag din Moldova și Țara Românească; |
| 1846 - Uniune vamală dintre Moldova și Valahia; |
| 1848 - Revoluțiile eșuează în principate și în Transilvania; |
| Războiul Crimeii - Rusia reocupă Moldova și Valahia; |
| 1856 - Retragere rusă parțială după Războiul Crimeeii; |
| 1858 - Are loc Convenția de la Paris; |
| 1859 - Alexandru Ioan Cuza unește Moldova și Valahia sub domnia sa; |
| 1861 - ASTRA este fondată; |
| 1862 - Uniune formală a Moldovei și Valahiei pentru a forma principatul România; |
| 1867 - Formarea Monarhiei Duble Austro-Ungaria, cu dominației maghiară crescândă asupra Transilvaniei; |
| 1918 - După Primul Război Mondial, "România Mare" incorporează Transilvania, Basarabia și Bucovina, dar și Moldova și Valahia. |
