Privatizare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Privatizarea constă în transferul activelor care sunt în proprietatea statului sau a societăților comerciale cu capital majoritar de stat către investitori privați.

Privatizarea integrală.înseamnă dezangajarea sau descentralizarea prin recurgerea la piață și constă în încredințarea anumitor funcții ale unei persoane publice, unor instituții private sau non-guvernamentale, în interesul public și cu participarea persoanei publice.[1]

Privatizarea în România[modificare | modificare sursă]

În România, primul pas în vederea privatizării a fost constituit de adoptarea Legii nr.15/1990, prin care fostele întreprinderi de stat din vremea regimului comunist au fost transformate în societăți comerciale sau regii autonome.

Procesul de privatizare propriu-zisă a fost inițiat pe baza Legii nr.58/1991. Conform acestei legi, atribuția de privatizare a societăților comerciale aflate în proprietatea statului revenea unei instituții specializate, nou-create, denumită Fondul Proprietății de Stat (FPS). Instituția și-a schimbat denumirea în 2001, în Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietățții Statului (APAPS), iar în 2004 a fost redenumită Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

În conformitate cu Legea nr.58/1991, participațiile statului la societățile comerciale constituite pe baza Legii nr.15/1990 erau transferate, în proporție de 30% către cinci fonduri regionale ale proprietății private (SIF-uri), restul de 70% rămânând în proprietatea statului și trecând în gestiunea FPS.

În cursul anilor '90 procesul de privatizare s-a derulat în mod lent. Astfel deși prin legea din anul 1991, se prevedea că privatizarea va trebui finalizată până la sfârșitul anului 1998, FPS-ul desființat, procesul de privatizare nu este încheiat nici în prezent, iar FPS-ul, chiar dacă și-a schimbat denumirea, cotinuă să existe.

În urma unor modificări legislative făcute începând cu anul 1997, deciziile privind procesul de privatizare au fost într-o oarecare măsură descentralizate. Deși FPS-ul a continuat să existe, o serie de acțiuni deținute de acesta au fost transferate altor autorități ale administrației publice, centrale și locale.

În prezent, procesul de privatizare este aproape încheiat. Principalele societăți care sunt încă în proprietatea statului, dar a căror vânzare este în curs de desfășurare sau se preconizează pentru viitorul apropiat sunt marii furnizorii de utilități (în special de energie electrică).

Companiile Roman Brașov și IMGB au fost vândute pe un dolar, plus preluarea datoriilor[2]. În februarie 2004, Combinatul Siderurgic Reșița (CSR) a fost vândut pe un euro către compania rusă TMK[2].

În 1993, existau deja 209 societăți mixte între companii cu capital de stat și investitori străini și 512 cu investitori români[2]. Metoda de privatizare de tip MEBO a fost un proces prin care activele unei companii erau vândute salariaților[2]. În perioada 1993-1996, numărul societăților vândute prin MEBO a fost de 837, adică 28,8% din totalul privatizărilor[2]. Începand cu 1995-1996 a fost inițiat programul de privatizare în masă, „cuponiada”, cum a intrat în conștiinta publicului, care a constat în distribuirea gratuită către populație a unor „cupoane de privatizare”, cu o valoare nominală determinată, de 975.000 lei[2]. Practic, prin aceste cupoane, mai multe societăți de stat erau împărțite către populație[2]. În cele din urmă, s-a ajuns la stadiul actual al privatizărilor, concentrat pe tranzacții individuale[2].

Cuponiada[modificare | modificare sursă]

În România, au avut loc două mari cuponiade: cea din 1992 (Legea 58/1991), prin care fiecare român în vârstă de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane în valoare de 5.000 de lei vechi fiecare (în total 25.000) și cea din 1995, când s-au împărțit cupoane nominale de 975.000 de lei[3]. Sumele păreau impresionante la momentul respectiv[3]. Însă, înainte ca oamenii de rând să aibă posibilitatea să le valorifice, au fost erodate de inflație sau cumpărate la preț de nimic de „băieții deștepți”[3]. Potrivit legii din 1991, 30% din acțiunile firmelor din România urmau să fie repartizate populației prin intermediul celor cinci Fonduri ale Proprietății de Stat – actualele SIF-uri[3].

Premierul Nicolae Văcăroiu a ales o foarte complicată, dar şi ineficientă metodă de privatizare: „cuponiada". Proprietatea de stat a fost împărţită scriptic în două: 70 la sută a fost transferată către Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), o instituţie care urma să privatizeze ceea a primit în portofoliu, iar restul de 30 de procente au fost atribuite către cinci instituţii înfiinţate în tot atâtea regiuni istorice: Fondurile Proprietăţii Private (FPP). Menirea FPP-urilor era de a administra într-un mod cât mai profitabil partea lor de capital în folosul cetăţenilor ţării. În acest scop, toţi cetăţenii în vârstă de peste 18 ani au primit „certificate de proprietate" (cupoane), pe care le puteau subscrie fie la una din societăţile din portofoliul FPP-urilor, fie direct la FPP-uri.[4]

Privatizări contestate[modificare | modificare sursă]

Procesul de privatizare a fost văzut deseori în presă ca o sursă de corupție la toate nivelurile. Modul în care s-a făcut privatizarea unor societăți a ridicat și continuă să ridice semne de întrebare. În această categorie intră privatizarea unor societăți precum Romtelecom, Sidex, Combinatul Siderurgic Reșița, IPRS Băneasa, Balneoclimaterica Sovata, Petrom etc.Însă anumie voci din presa națională[5] susțin că aceste companii nu aveau rezultate bune pentru că managementul nu era unul profesionist.și că, cel puțin în cazul Petrom, statul deține în continuare procente importante din totalul acțiunilor - 20,63%. Mai mult, statul încasează dividende anual pentru aceste acțiuni, dividende dublate de taxe și accize considerabile încasate de la Petrom și alte companii petroliere.

Comisia Europeană (CE) a deschis investigații cu privire la acordarea unor ajutoare de stat în cazurile privatizărilor Tractorul Brașov, Mittal Steel Roman și Automobile Craiova[2].

Cu toate acestea, în pofida nenumăratelor articole de presă, până în prezent nu există cazuri importante în care să se fi dovedit fraude comise de funcționarii statului însărcinați cu privatizarea, asta deși e fapt verificat că programele de privatizare în masă au condus peste tot unde au fost aplicate, la creșterea corupției. De exemplu, un studiu recent realizat în comun de către cercetătorii de la Cambridge și Harvard, concluziona că falimentul Rusiei și al statelor din Europa de est, ca și sărăcia și corupția, au fost provocate de programele de privatizare în masă create de economiștii occidentali și impuse brutal statelor post-comuniste de organisme precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.[6] Cercetătorii arată că cu cât o țară a adoptat mai fidel politicile de privatizare sugerate de la Vest, cu atât mai mult au suferit de eșec economic și corupție.[6][7][8]

În 2011 noua scrisoare de intentie convenită de FMI și Guvern vizează o restructurare activă și intensă a companiilor din portofoliul statului, după concluziile concentrate pe absorbtie a fondurilor UE. Potrivit acestei scrisori: guvernul urma să desemneze management privat pentru compania Tarom și că va scoate la vânzare până la finele anului un pachet reprezentând 20% din acțiunile CFR Marfă prin oferta publică inițială, urma ca CFR Marfă să fie privatizat.[9]În 2012 statul a scos la licitație alte 61 de întreprinderi de stat pe piața din Moldova[10].

În 2014 cele mai disputate privatizări au fost cele ale combinatului Oltchim[11] si a CFR Marfă[12].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

legislatie. Jurisprudenta, Dorin Ciuncan, Sorin Fusea. Editura Universul Economic. 2008.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tendinţe privind descentralizarea şi privatizarea serviciilor publice, Dragoş Dinca.
  2. ^ a b c d e f g h i Era privatizarii pe un euro s-a incheiat, 07 Dec 2007, money.ro, accesat la 12 ianuarie 2010
  3. ^ a b c d Cuponiadele: milioane de milionari, 10 Octombrie 2009, capital.ro, accesat la 5 decembrie 2010
  4. ^ 1992 - 1996 - Epoca liniştii şi a stagnării cu Iliescu şi Văcăroiu, accesat pe 9 mai 2014.
  5. ^ Muieti-s dolarii?
  6. ^ a b A policy of mass destruction - http://www.cam.ac.uk/research/news/a-policy-of-mass-destruction/
  7. ^ Marian Ghițeanu - Manual pentru Ponta despre asasinii economici și despre trădare națională Negociatorii FMI și BM sunt asemănători comisarilor sovietici, Cotidianul, 18 octombrie 2013
  8. ^ Nouriel Roubini/Stephen Mihm, “Economia crizelor”, ed. Publica, 2010
  9. ^ [FMI face ordihttp://www.wall-street.ro/slideshow/Economie/103499/FMI-face-ordine-in-portofoliul-statului-Ce-companii-vor-fi-privatizate-sau-lichidate.htmlne in portofoliul statului: Ce companii vor fi privatizate sau lichidate FMI face ordine in portofoliul statului: Ce companii vor fi privatizate sau lichidate], accesat la 13 mai 2014
  10. ^ Statul scoate la privatizare întreprinderi de stat monopoliste pe piaţa din Moldova, accesat 9 mai 2014
  11. ^ Privatizarea Oltchim ar putea fi amanata din nou din cauza lipsei de oferte angajante, accesat la 13 mai 2014
  12. ^ Privatizarea CFR Marfă, amânată până la 20 decembrie, accesat la 13 mai 2014.