Arhitectura în România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica din Strei, Hunedoara (sec. al XIII-lea)

Arhitectura în România prezintă aspecte diferențiate pentru fiecare provincie istorică în parte.[1]

Țara Românească[modificare | modificare sursă]

În Țara Românească începuturile arhitecturii se caracterizează prin adoptarea unor tehnici de construcție și a unor tipuri planimetrice de origine bizantină. Existența la Niculițel a unei bazilici bizantine, cu fațadele decorate cu înalte arcaturi (sec. XII-XIII) a contribuit la precizarea raporturilor artistice cu Bizanțul în epoca de cristalizare a Țării Românești. Cele mai vechi monumente păstrate datează din sec. al XIV-lea, când, în timpul primilor Basarabi, s-au dezvoltat curțile domnești de la Câmpulung și Curtea de Argeș. În acea perioadă au fost înălțate cetățile de refugiu și de pază de la Poenari, Cetățeni și Rucăr.[2]

Moldova[modificare | modificare sursă]

În Moldova este cert că în sec. al XIV-lea au existat curți întărite în principalele orașe de reședință: Baia, Rădăuți, Siret și Suceava. În epoca lui Petru Mușat au fost puse bazele unui sistem defensiv bine organizat, cu cetăți de piatră la Suceava și Neamț.[3] Cele mai vechi biserici de zid din Moldova sunt Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți (1359) și Biserica Sf. Treime din Siret (după 1374).

Transilvania și Banat[modificare | modificare sursă]

În Transilvania și Banat începuturile unei arhitecturi de tip feudal datează din secolele X-XI, concretizate în cetățile de la Biharia și Satu Mare, precum și cele de la Cenad, Cluj și Făgăraș.[4] La sfârșitul secolului al XI-lea a fost construită la Alba Iulia o primă catedrală, sub forma unei bazilici romanice cu trei nave.

Cele mai vechi biserici păstrate din acea epocă sunt Bazilica de piatră de la Cisnădioara, precum și bazilicile de la Cisnădie, Ocna Sibiului, Chirpăr etc., toate de factură romanică.

Cele mai vechi biserici ortodoxe sunt monumente din sec. XII-XIII, precum Biserica din Streisângiorgiu, Biserica din Densuș, cele din Gurasada, Sântămărie-Orlea, Strei, care vădesc confluența dintre arhitectura balcanică și cea romanico-gotică.[5]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, pag. 29.
  2. ^ Drăguț, pag. 30.
  3. ^ Drăguț, pag. 32.
  4. ^ Drăguț, pag. 33.
  5. ^ Drăguț, pag. 34.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Istoria arhitecturii românești”, Grigore Ionescu, 1937
  • „Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX)”, Narcis Dorin Ion, Editura Oscar Print, 2011 - recenzie
  • Pagini de veche artă românească, volumul 1, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • ARHIVARH, Ghid practic pentru constituirea, organizarea, conservarea și valorificarea fondurilor de arhitectură. Ediție coordonată de Monica Lotreanu împreună cu Fundația Culturală Inforom, Editura Heritage, 2013

Legături externe[modificare | modificare sursă]