Umor românesc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cultura României
Arte

Literatura
Filosofia
Muzica
Artele vizuale

Tradiții

Bucătăria
Folclorul
Cultura populară
Mitologia
Superstiții
Spiritualitatea

Artiști

Actori
Compozitori
Pictori
Poeți
Scriitori

Monumente

Castele
Muzee
Clădiri religioase
Patrimoniu UNESCO

Umorul românesc prezintă atât elemente originale, cât și aspecte împrumutate de la popoarele pe care le moștenește sau cu care a intrat în contact de-a lungul secolelor.

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

Personaje[modificare | modificare sursă]

Unul dintre primele personaje românești prezente în anecdote este Păcală. Numele lui este derivat de la verbul „a păcăli” și, ținând cont că etimologia cuvântului este necunoscută, se presupune[formulare evazivă] că el face parte din umorul specific românesc.

Influența otomanilor a adus în cultura românească noi personaje și situații. Un urmaș binecunoscut al lumii fanariote este personajul Nastratin Hogea, creat de Anton Pann. Din vremea lui Caragiale dateaza apariția personajului mucalit Mitică și așa numitele miticisme.

Odată cu venirea evreilor așkenazi din Polonia și din Imperiul Rus, două alte personaje au fost introduse în umorul românesc: Ițic și Ștrul, doi evrei prostanaci, zgârciți, ce vor sa profite de toata lumea.

În România comunistă a fost inventat un nou personaj, dezagreat de către regimul politic din pricina aluziilor incomode privitoare la realitatea din țară. Eroul bancurilor s-a numit Bulă, reprezentând idiotul tragicomic absolut, capabil să scoată la lumină incongruențele mediului în care trăiește prin marea lui naivitate și incapacitatea de a lua parte la imoralitățile comise de către cei din jurul său (motivul lumii pe dos). În special bancurile cu Bulă copil continuă să fie spuse până în zilele noastre, dar schimbările politice din țară au scăzut neîndoios popularitatea personajului, el nemaifiind un subiect interzis. În 2006, Bulă a fost votat pe locul 59 în clasamentul Mari români.

Tot în timpul regimului comunist, în ultimii ani ai "Epocii de Aur", o mare răspândire aveau bancurile cu Ceaușescu[1].

După căderea comunismului, au avut succes pentru un număr de ani bancurile cu Alinuța, o fetiță proastă [necesită citare], victimă a unor situații sadice sau impudice. De la finele anilor 1990, nu au reușit să se impună noi personaje, cu toate că au existat numeroase cariere de scurtă durată.

Glume etnice[modificare | modificare sursă]

Romi: Glume despre rromi (țigani), o minoritate etnică a României. Temele principale sunt furatul, refuzul de a munci, prea mulți copii - în esență, toate stereotipurile negative despre poporul rrom din România.

Scoțienii: Glume despre acei purtători de kilturi, vicleni și încăpățânați, care nu își refuză nimic pentru a economisi câțiva penny.

Rușii:

Un sărac pescar rus prinde un peștișor care-i împlinește trei dorințe. Prima dorință a fost „O votcă mare”. Dorința este îndeplinită iar pescarul o bea, apoi peștele întreabă care e următoarea dorință. „Vreau ca întreaga Volgă să fie din votcă”. Dorința îi este îndeplinită, iar pescarul înoată și bea din fluviu. Apoi peștișorul întreabă care este ultima dorință. El spune „Știi ceva? Vreau încă o votcă”.

Somalezii sunt văzuți ca slabi și înfometați.

Î: În ce parte a Somaliei densitatea populației este cea mai mare?
R: Depinde de direcția vântului.

Albanezii sunt văzuți nu prea dezvoltați tehnologic în timpul comunismului.

Î: Cum poți opri un tanc albanez?
R: Împuști soldatul care-l împinge.

Ungurii sunt văzuți ca mândri, dar naivi. Ungurul stereotipic este numit Ianoș și, de obicei, este însoțit de un român numit Ion. De asemenea, există o serie de glume care fac referire la rivalitatea dintre cele două popoare vecine.

Administrația locală a Clujului discută ridicarea unei statui a lui Avram Iancu. Un consilier spune "Statuia ar trebui să aibă o mână îndreptată spre Ungaria, ca să știe ungurii că suntem cu ochii pe ei". Un altul propune ca "într-o mână, Iancu ar trebui să țină un ștreang, ca să știe ce li se întâmplă ungurilor dacă încearcă să fure din Transilvania". Altul propune că "ar trebui să fie un ungur în ștreang". Apoi, Gheorghe Funar (primarul Clujului) spune "Eu zic să înlocuim ungurul zilnic!".

Glume regionale[modificare | modificare sursă]

O particularitate a umorului românesc este că pe lângă glumele etnice, există glume despre românii din diversele regiuni. Moldovenii pronunță /t͡ʃ/ ca /ʃ/ și /p/ ca /k/, Oltenii folosesc foarte des perfectul simplu (rar folosit în celelalte regiuni), iar transilvănenii folosesc unele cuvinte de origine ungară sau germană cum ar fi 'musai' sau 'fain' și, de obicei, își încep propozițiile cu interjecția "no".

  • Oltenii și Muntenii înceacă să fie ingenioși, dar dau greș de fiecare dată. Nea Mărin, un personaj creat de Amza Pellea (el însuși un oltean), este tipul tradițional oltean. De asemenea, ei vorbesc foarte mult, persoanele din alte provincii îi văd ca vorbind înainte să gândească.
  • Moldovenii sunt deștepți și beau foarte mult.
  • Ardelenii sunt văzuți ca bătrâni și înceți, atât în fapte, cât și în gândire.

Glume politice[modificare | modificare sursă]

În special în timpul regimului comunist, glumele politice erau foarte populare, deși erau ilegale.[2] În România democratică, acest tip de glume încă sunt destul de populare, deși subiectele s-au schimbat: acum politicienii sunt văzuți ca niște corupți, zgârciți sau nebuni naționaliști [necesită citare].

Ceaușescu cu Lenuța se plimbau cu elicopterul. La un moment dat, Lenuța zice: "Ia să arunc o hârtie de 10 lei, o găsește un țăran și se bucură". Ceaușescu zice și el: "Eu arunc două hârtii, le găsesc doi țărani și se bucură". Pilotul: "Mai bine vă arunc eu pe amândoi și se bucură tot poporul".

Cum Ben Lewis a scris în eseul său,[3] "Comunismul era o mașină de produs umor. Teoriile sale economice și sistemul represiunii au creat inevitabil, situații haioase. Au existat și glume despre fascism sau nazism, dar acestea nu au creat o realitate absurdă, stupidă, cum a creat comunismul."

Bill Clinton, Boris Elțin și Ion Iliescu sunt invitați să vadă un avion construit complet din aur. Li s-a spus că se pot uita cât timp vor, dar nu pot lua nimic. Clinton intră primul, stă 5 minute, la ieșire detectorul de aur începe să piuie; Clinton luase o șurubelniță și un cui cu el. Elțîn intră al doilea, stă cinci minute, la ieșire detectorul de aur piuie din nou; Elțîn luase un pumn de șuruburi. În cele din urmă, Iliescu intră în avion și stă cinci minute. Și alte cinci minute. Și alte... Apoi, dintr-o dată, avionul decolează.

Radio Erevan: ca în majoritatea țărilor din fostul bloc sovietic, glumele cu Radio Erevan au fost populare în perioada comunismului.

Stereotipuri[modificare | modificare sursă]

Polițiști: Majoritatea românilor nu sunt foarte mândri de instituția poliției și încearcă să evite contactul cu ei. Publicul român îi vede pe polițiști ca primitivi, needucați și corupți.

Î: Un polițist se bărbierea. Telefonul sună. De ce se taie?
R: Ca să știe unde a rămas.

Umoriști români[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]