Inflație

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Economie
GDP PPP Per Capita IMF 2008.svg

Științe economice
Economie politicăȚară dezvoltată
Economie de piațăFormele pieței
CerereOfertăBani
InflațieDeflațieComerț

Economie generală

MicroeconomieMezoeconomie
MacroeconomieEconomie financiară
Politică economicăEconometrie
Comerț exteriorHomo oeconomicus
Economie instituționalăConjunctură
Echilibrul piețeiCost marginal
Funcție de utilitateEchilibru Nash

Economia afacerilor

ProducțieMarketing
ControllingManagement
Economia resurselor umane
FinanțeContabilitateAudit

Economiști pe categorii

Economiști români
Economiști americani
Economiști francezi
Economiști germani

Portal:Economie
Proiectul economie

Listă de articole economice
Listă de întreprinzători renumiți
Colecție de formule economice
Listă de economiști

Categoria economie
Toate articolele din serie
editează
Hartă a lumii indicând inflaţia locală la nivel de ţară în 2009.

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.

Cauzele inflației[modificare | modificare sursă]

Principalele cauze ale inflației sunt:

Formele inflației[modificare | modificare sursă]

Formele inflației sunt:

  • inflația târâtoare (sau liniștită) presupune creșterea prețurilor până la max. 3%;
  • inflația moderată -- reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 1993[1];
  • criza inflaționistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă de către Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 1998[2];
  • inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;
  • inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual;
  • hiperinflația -- reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Columbia University, în 1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină, dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel[3]. După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.

Măsurarea inflației[modificare | modificare sursă]

  • în mărime absolută - Excedentul de masă monetară peste oferta reală de mărfuri, care dă naștere la un surplus de cerere absolută nominală ce se traduce prin majorări ale prețurilor efective;
  • în expresie relativă - Este raportul între excedentul sau surplusul de monedă (respectiv, de cerere)și oferta reală de bunuri și servicii, în economie, căruia îi corespunde o anumită majorare a prețurilor.
  1. Indicele general al prețurilor IGP;
  2. Indicele prețurilor de consum IPC;
  3. Indicele puterii de cumpărare a banilor IPCB.

Măsuri antiinflaționiste[modificare | modificare sursă]

A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:

- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;

- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor și taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;

- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a ratei dobânzii și la ieftinirea creditului;

B) Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:

- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se evite creșterea costurilor medii;

- creșterea capacității de adaptare a aparatului de producție la cerințele pieții;

- stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în mijloacele de producție performante, prin forța de muncă într-o structură de calificare nouă, inovații, prin creșterea productivității factorilor de producție.

Consecințele inflației[modificare | modificare sursă]

Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației; redistribuirea veniturilor și avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (in moneda națională); rata dobânzii este influențată de rata inflației.

Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.

Alte concepte[modificare | modificare sursă]

  • Deflația caracterizează situația în care pe termen lung, oferta de bunuri și servicii este mai mare decăt cererea, avănd loc scăderea prețurilor.Este opusul inflației.
  • Inflația caracterizează situația în care pe termen lung, cererea de bunuri și servicii este mai mare decăt oferta, ceea ce determină creșterea prețurilor.
  • Stagflația este caracterizată de stagnarea producției, fără ca masa monetară să se micșoreze, accentuându–se dezechilibrul dintre cerere și ofertă și fenomenul inflație.
  • Slumpflația se caracterizează prin declinul economiei, timp în care producția națională scade iar inflația se manifestă cu intensitate ridicată.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dornbusch R., Fischer S. Moderate Inflation // World Bank Economic Review, 1993. nr. 7, p. 1-44; sau Dornbusch, R., Fischer, S., "Moderate Inflation" (March 1993). NBER Working Paper No. W3896. Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=319590
  2. ^ Bruno M., Easterley W. Inflation Crises and Long-Run Growth // Journal of Monetary Economics, 1998, nr. 1, p. 3-26; Bruno M., Easterley W., "Inflation Crises and Long-Run Growth" (August 1995). NBER Working Paper No. W5209. Available at NBER: http://www.nber.org/papers/w5209.v5.pdf
  3. ^ Cagan P., The Monetary Dynamics of Hyperinflation // in Studies in the Quantity Theory of Money, ed. by Milton Friedman. - Chicago: University of Chicago Press, 1956, p. 25-117

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]