Parlamentul României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Parlamentul României
Coat of arms of the Senate of Romania.jpg
Emblemă Senat
Stema Camerei Deputatilor.png
Emblemă Camera Deputaților
Tip Parlament Bicameral
Camere Senatul
Camera Deputaților
Președintele
Senatului
Călin Popescu Tăriceanu
independent, din 10 martie 2014
Președintele
Camerei
Deputaților
Valeriu Zgonea
PSD, din 3 iulie 2012
Membri 583
176 senatori
407 deputați
Locul de întâlnire: Palatul Parlamentului, București
Site: www.parlament.ro
România
Coat of arms of Romania.svg

Acest articol face parte din seria:
Politica și Guvernul
României




Politica altor țări • 

Parlamentul României este organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților.

Funcționare[modificare | modificare sursă]

În comparație cu alte țări cu parlamente bicamerale, diferența dintre atributele celor două camere este mică, o lege trebuind să fie votată de ambele camere pentru a fi promulgată. În articolul 75, Constituția României definește situațiile în care Camera Deputaților este prima cameră sesizată, și astfel cea care are decizia finală în caz de divergențe. Senatul este prima cameră sesizată în toate celelalte situații. Proiectele de legi și propunerile legislative se supun spre dezbaterea primei camere sesizate, care trebuie să se pronunțe într-un termen de 45 de zile (60 de zile în cazuri speciale) altfel proiectul este considerat adoptat. După adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative, cealaltă Cameră decide definitiv, iar dacă aceasta este de acord, propunerea este adoptată, altfel este rolul primei camere sesizate de a da o decizie definitivă.

Parlamentul împreună cu Guvernul au și dreptul de inițiativă legislativă. De asemenea, o propunere legislativă poate fi înaintată și de către un grup de minim 100.000 de persoane cu drept de vot din cel puțin un sfert din județele țării.

Ședințele celor două camere se desfășoară separat, articolul 65 din Constituția României definind situațiile în care au loc ședințe comune.

Membri[modificare | modificare sursă]

Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de județe și Municipiului București. În legislativul 2004-2008 Senatul are un număr de 137 de membri iar Camera Deputaților are 332 de membri. Diferența numărului de membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori.

Sistemul electoral este unul proporțional (membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul voturilor exprimate în baza unui algoritm). Alegerile se țin o dată la patru ani, și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. Ultimele alegeri au avut loc în 30 noiembrie 2008. În Camera Deputaților mai sunt primiți și câte un reprezentant al fiecărei minorități naționale recunoscute.

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 numărul de parlamentari a crescut de la 470 la 588. USL va deține 395 de mandate (122 de senatori si 273 de deputati), Alianța România Dreaptă va avea 80 de mandate (24 de senatori și 56 de deputați), PP-DD va avea 68 de mandate (21 de senatori și 47 de deputați), iar UDMR va avea 27 de mandate (9 senatori și 18 deputați). Acestora li se adaugă cei 18 reprezentanți ai minorităților naționale.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Țara Românească și un an mai târziu în Moldova a reprezentat fundamentul instituției parlamentare în Principatele Române. Convenția de la Paris din 7/19 august 1858[1] a modificat și lărgit principiul de reprezentare națională , iar prin Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie 1864 s-a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat ca cea de a doua cameră. Această nouă lege electorală conferă dreptul de vot doar bărbaților de peste 25 de ani și care aveau un venit anual de peste 100 de galbeni. La aceștia se adăugau, fără condiții de cens, preoții, institutorii, profesorii, licențiații și doctorii, precum și cei care practicau profesii liberale și pensionarii cu o pensie anuală de cel puțin 3.000 lei.

Constituția din 1866 a definit funcționarea Parlamentului în concordanță cu modul de organizare și funcționare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Declarația de independență a României din 9 mai 1877 și actele de unire de la sfârșitul Primului Război Mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne.

În perioada 1881 - 1947, România a fost o monarhie parlamentară.

Din februarie 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea și în 1940 după instaurarea dictaturii militare, rolul parlamentului a fost diminuat, el fiind lipsit de principalele sale atribuții. În perioada comunistă, prin Constituția din 1948, parlamentul a fost reorganizat, ca o adunare unicamerală, Marea Adunare Națională, organism formal, subordonat total puterii comuniste.

După Revoluția din Decembrie 1989, prin Constituția din 1991 rolul Parlamentului a fost restabilit, ca organism de bază al regimului democratit pluripartit.

Organizare[modificare | modificare sursă]

Următoarele instituții sunt în subordinea Parlamentului României

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.crvp.org/book/Series04/IVA-22/chapter_v.htm
  2. ^ Raport Anual 2008, ancom.org.ro, accesat la 30 decembrie 2009
  3. ^ Despre noi, csspp.ro, accesat la 3 ianuarie 2010

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Scurt istoric al Parlamentului României: până în anul 1918, Romania. Parlament. Camera Deputaților, Editura Camera depuțatilor, 1995
  • Instituirea monarhiei constituționale și regimului parlamentar în România: 1866-1871, Anastasie Iordache, Editura Majadahonda, 1997
  • Parlamentul României în anii reformelor și ai primului Război Mondial, 1907-1918, Anastasie Iordache, Editura Paideia, 2001
  • Parlamentul in pribegie: 1916-1918 : amintiri, note și impresii, Grigore Procopiu, Editura Universitaria, 1992
  • Din culisele Parlamentului României: 1990-1992, Petre Țurlea, Editura Globus, 1994
  • Sub cupola Parlamentului: controverse și perle verbale, Romus Dima, Editura Fundația Culturală G.M. Speteanu, 2000
  • Apărarea națională și Parlamentul României, Volume 2, Marin C. Stănescu, Vasile Alexandrescu, Editura Militară, 1994

Legături externe[modificare | modificare sursă]