Statele medievale românești
 |
Acest articol are nevoie de atenția unui expert în istorie. Recrutați unul sau, dacă sunteți în măsură, ajutați chiar dumneavoastră la îmbunătățirea articolului! |
Aurelian (270-275) a retras oficial armata și administrația romană din Dacia Traiana, reorganizând o nouă provincie romană Dacia Aureliana în sudul Dunării, cu capitala Serdica. Teritoriul vechiului Regat Dacic din perioada preromană, a intrat sub dominația triburilor migratoare gotice (vizigoți), până când aceștia au devenit confederați ai Hunilor Europeni la sfârșitul secolului IV. După dezintegrarea Imperiului Hunilor în 453, Transilvania vestică a intrat sub controlul gepizilor stabiliți în Bazinul Panonic și apoi al avarilor. Din sec VI, populații slave, (sârbi, croați, etc.) au străbătut deasemenea teritoriul României în drumul lor spre Sudul Dunării. Uzii, Pecenegii și Cumanii au fost menționați în documentele vremii în Valahia și Moldova până în secolul XIII. Denumirea de Valah (Vlah, Blah) a apărut în cronicile vremii începând din secolul IX, acest fapt constituind istoriografic și sursa unei dezbateri în privința originii românilor.
Unii istorici, simbolic numiți datorită teoriei susținute imigraționiști, au afirmat că românii nu ar fi de fapt descendenți ai dacoromanilor (rămași) și dacilor romanizați din Dacia Romană și că ar fi venit ulterior, abia în timpul evului mediu, din sudul Dunării colonizând teritoriul de astăzi al României. Pentru detalii despre această dezbatere, vezi Originile românilor.
Formarea statelor medievale românești [modificare]
Statele române timpurii s-au format în secolul XI, incluzând Al II-lea Imperiu Bulgar (care era format din teritoriile de astăzi ale României și Bulgariei), condus de dinastia Asen, și alte câteva mici state în Transilvania care au fost cucerite de către Regatul Ungariei.
Abia din secolul XIII documentele istorice oferă mai multe informații despre principatele Moldovei și Valahiei. Transilvania intra în sfera de influență a Catolicismului, reprezentat prin Regatul Ungariei -devenit din 1300 posesiune a caselor de Anjou, de Habsburg și a Imperiului German- și de Ordinul Teutonic.
La sfârșitul secolului XIV Imperiul Otoman își consolidează influența în sudul Dunării. Teritoriul acestuia se mărește rapid. În 1453 enclava Constantinopolului este cucerită, iar în 1526 după dezastrul armatelor Regatului Ungariei la Mohacs, întreaga Peninsulă Balcanică și mare parte din Ungaria au devenit pașalâcuri ale Imperiului Otoman. Moldova și Valahia au rămas Principate autonome sub suzeranitate otomană, alături de Transilvania care devine Principat, până atunci fiind un Guvernorat al Regatului Ungariei Jagiellone.
Anul 1600 a adus prima unificare a celor trei principate de către Banul Olteniei, Principele Valahiei Mihai Viteazul. Unirea nu a durat: Mihai a fost ucis la doar un an de la aceasta, de către soldații ofițerului de armată habsburg, Giorgio Basta.
La sfârșitul secolului XVII, după înfrângerea turcilor, Transilvania a devenit parte din Imperiul Habsburgic. Austriecii și-au extins continuu imperiul: În 1718 o mare parte din Țara Românească, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Habsburgic și a fost recuperata în 1735.
Moldova de peste Prut a avut de asemenea o istorie complexă în această perioadă. În 1775 Imperiul Austriac a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, ce avea să fie numită mai târziu Bucovina. În 1812, Rusia a ocupat partea de est a principatului, numită mai apoi Basarabia.
Vezi și [modificare]
- Listă de domnitori valahi (până în 1859)
- Listă de domnitori moldoveni (până în 1859)
- Listă de domnitori transilvăneni (până în 1918)
Legături externe [modificare]
- Golul de 1.000 de ani din istoria românilor, mit sau adevăr?, 2 Decembrie 2009, Andreea Dogar, Evenimentul zilei
- Cum au uitat românii un mileniu de istorie, 30 mai 2008, Adrian Nicolae, Descoperă
- Cum au uitat românii un mileniu de istorie (II), 6 iunie 2008, Adrian Nicolae, Descoperă
