Basarabia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat. Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii. Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei

Stema Basarabiei

Basarabia (colorată conform reliefului) în comparaţie cu frontierele actuale

Localizarea Basarabiei

Tinere din Basarabia în port moldovenesc tradiţional.

Basarabia (ucraineană Бесарабія, rusă Бессарабия, bulgară Бесарабия, turcă Besarabya, germană Bessarabien) este denumirea dată de Imperiul Rus în 1812 teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru anexat prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, odată cu raiaua Hotinului şi cu Basarabia istorică (în limba turcă Bugeac) cedate de Imperiul Otoman la încheierea războiului ruso-turc dintre 1806-1812. Faptul că a fost cedat Rusiei şi o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului moldo-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron care servea interesele ţarului^[1].

[modifică] Geografie

Suprafaţa Basarabiei este de 44.422 km², dintre care 33.843 km² aparţin Republicii Moldova, iar 10 579 km² aparţin Ucrainei. Distanţa de la punctul cel mai nordic la cel mai sudic este de 350 km, iar de la cel mai apusean la cel mai răsăitean este de 150 km.

Punctele extreme sunt:

Basarabia :

• Nord: Măzăricea, pe Nistru
• Sud: Ostrovul Limba, la ieşirea în mare a braţului Chilia
• Vest: Pârâul Răchiţa mare, care o desparte de Bucovina
• Est: cordonul litoral de la Bugaz, la gura Nistrului.

Republica Moldova :

• Nord: Naslavcea
• Sud: Giurgiuleşti, pe Prut
• Vest: Criva, Briceni, pe Prut
• Est: Palanca, Ştefan Vodă, pe Nistru.

[modifică] Istoricul numelui

Iniţial numele Basarabia a fost dat Ţării Româneşti, din cauza dinastiei întemeietoare a acestui voievodat, familia Basarabilor. Aceştia, în luptele lor împotriva Tătarilor între 1328 şi 1342, au luat în stăpânire stepa cuprinsă între Carpaţii Vrancei - Dunăre - Marea Neagră şi o linie mergând de la confluenţa Trotuşului cu Siretul la capul Codăeşti (la sud de Cetatea Albă, nu departe de gura Nistrului). Ulterior acest teritoriu a fost cedat în secolul al XIV-lea de Alexandru Basarab voevodatului Moldova, în cadrul căruia i-a rămas numele de Basarabia^[2]. În 1484, Turcii cuceresc malurile Dunării şi Mării Negre cu cetăţile-porturi Chilia şi Cetatea Albă, iar în 1538 cuceresc Tighina şi restul teritoriului de acum încolo numit de ei Bugeac, dar de restul Europei şi de români Basarabia. Aceasta a fost Basarabia istorică până în 1812^[3]. În 1713, Turcii iau în stăpânire şi cetatea Hotinului cu ţinutul dimprejur.

În 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut şi Nistru, pe care l-a alăturat ţinutului Hotin şi Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia şi transformându-l într-o gubernie împărţită în zece ţinuturi (Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chişinău^[4]. Teritoriul Basarabiei astfel extins spre nord până la Hotin coincide parţial cu teritoriul Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) şi cea de nord (cea mai mare parte a fostului judeţ Hotin) intră astăzi în componenţa Ucrainei.

[modifică] Basarabia in cadrul Imperiului Rus

Frontiera moldo-rusă din 1856/1857

În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, câştigat de Imperiul Ţarist, ruşii cereau „ambele ţări româneşti” (Ţara Românească şi Moldova). Doar iminenţa atacului lui Napoleon a făcut ca pretenţiile ruseşti să se reducă treptat, de la ambele ţări române, la toată Moldova, apoi la teritoriul Moldovei dintre Nistru şi Siret, pentru ca până la urmă pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia pe hărţile europene). Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unui latifundiu şi al unui inel foarte preţios^[5]. (Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare din ordinul Porţii.)

Tratatul de la Bucureşti din 16/28 mai 1812, încălca astfel practica internaţională şi normele de drept existente la moment, devreme ce Imperiul otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat garantând frontierele de atunci^[6].

Au urmat schimburi importante de populaţii cu Imperiul otoman, musulmanii Turci şi Tătari din Bugeac, precum şi un număr de peste 30.000 de moldoveni, părăsind teritoriul anexat pentru a se stabili în Dobrogea (teritoriu rămas otoman, unde se amestecară cu românii locali zişi Dicieni) şi fiind înlocuiţi prin peste 60.000 de Bulgari şi Găgăuzi veniţi din Bulgaria şi Dobrogea, precum şi de aproximativ 150.000 de Ruşi şi Ucraineni, ruşii stabilindu-se cu precădere la oraşe. Pe lângă aceştia, dezvoltarea economică a secolului XIX, chiar dacă era mai înceată decât în restul Europei, a contribuit şi ea la procesul de rusificare a regiunii, chiar dacă nu toţi noii veniţi erau ruşi. Afluxul de Evrei, Armeni, Greci, Germani şi alţii a făcut din gubernia Basarabiei un ţinut în care oraşele erau foarte pestriţe, rusa fiind singura limbă comună, iar băştinaşii nu mai erau decât 70 % din populaţie în 1910^[7]. Procesul de desnaţionalizare s-a desfăşurat şi prin rusificarea toponimelor (Chişinău -> Kişiniov, Orhei -> Orgheiov, Ciubărciu -> Ciobruci...) sau prin oficializarea sistematică a denumirilor turceşti în dauna denumirilor moldoveneşti, oridecâte ori se putea (Frumoasa -> Kagul, Obluciţa -> Ismail, Cetatea Albă -> Akkerman, Tighina -> Bender...). Nu este vorba aici de antiromânism, dat fiind că sentimentul românităţii nu apăruse încă în Basarabia în perioada 1812-1840 : Imperiul Ţarist căuta pur şi simplu să şteargă istoria moldovenească a Basarabiei^[8].

Consecutiv războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, între 1856 şi 1878 judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei, respectiv din 1859 a României.

După 1850, sentimentul naţional începe să se manifeste în Basarabia, atât ca românism cât şi ca moldovenism, cele două revendicări fiind atunci sinonime. Dar ele nu se puteau manifesta făţiş, pe planul politic, atâta vreme cât Imperiul Ţarist le considera ca fiind manifestări de trădare. Îndată, însă, ce prelungirea primului război mondial a condus la prăbuşirea ţarismului, mişcarea naţională a băştinaşilor din Basarabia a devenit politică. Astfel, la Chişinău în data de 3 martie 1917 a fost înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc sub conducerea lui Vasile Stroescu cu obiectivul de a "crea o dietă provincială numită Sfatul Ţării". Prima întrunire a Sfatului Ţării a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1917 când a fost ales în funcţia de preşedinte Ion Inculeţ, în timp ce Pan Halippa a fost ales vicepreşedinte, iar secretar a devenit Ion Buzdugan. Sfatul Ţării a proclamat oficial Republica Democrată Moldovenească (şi nu "Basarabeană") la data de 2 decembrie 1917^[9]. Minorităţile aveau deasemenea reprezentanţi în Sfatul Ţării^[10].

[modifică] Unirea de la 1918

Basarabia ca parte a României

Declanşarea revoluţiei ruse din februarie 1917 a însemnat şi începutul destrămării Imperiului, naţionalităţile ne-ruse revendicând autonomia. Lovitura de stat din octombrie 1917 când partidul bolşevic a preluat totalitatea putereii în Rusia mulţumită înţelegerii dintre comunişti şi germani, a dus la armistiţiul apoi pacea de la Brest-Litovsk, prin care Lenin le ceda germanilor ţările baltice, Bielorusia şi Ucraina. În acest context, liderii din Sfatul Ţării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea civilă şi recoltele în Basarabia, decât pe armata română, care, rămasă singură pe frontul de est după retragerea Ruşilor, fusese şi ea nevoită în cele din urmă să accepte armistiţiul cu germanii la 9 decembrie 1917. Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze şi să omoare populaţia civilă băştinaşă, fruntaşii basarabeni fiind asasinaţi de către organizaţiile comuniste. În aceste condiţii la 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării a cerut guvernului român aflat la Iaşi să trimită armata să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broşteanu (român) şi Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reuşind eliberarea Chişinăului de jefuitori la 9-16 Ianuarie 1918 pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia^[11].

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Dar în lunile ce urmează, pe lângă atacurile bolşevice venite din teritoriul de peste Nistru controlat de germani, apar şi pretenţii teritoriale din partea Ucrainei, şi ea proclamată independentă. Sfatul Ţării începe atunci să manifeste intenţii de unire cu România, care sunt exprimate şi prin "moţiuni de unire votate de diferite judeţe (Soroca, Bălţi)". Până la urmă, unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 prin 86 de voturi contra 36 (pentru menţinerea independenţei) şi 3 abţineri^[12].

Actul unirii

Marcă poştală românească emisă în 1928 în România cu ocazia aniversării a 10 de la unirea cu Basarabia.

Marcă poştală emisă în 1998 în Republica Moldova cu ocazia aniversării a 80 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

[modifică] Ocupaţia sovietică din 1940

Portal Republica Moldova

Harta politică a estului Europei din 1938 vǎzutǎ din perspectiva sovieticǎ de la vremea respectivǎ. Singurul teritoriu al Imperiului Ţarist pe care îl mai revendicau încă era Basarabia, din cauza accesului la gurile Dunării

Societatea Naţiunilor recunoscuse unirea republicii democratice Moldoveneşti cu România, iar Franţa şi Anglia garantasera la 12 aprilie 1939 frontierele regatului României. În schimb, Uniunea sovietică recunoscuse oficial toate pierderile teritoriale ale Imperiului Ţarist între 1917 şi 1921, cu excepţia Basarabiei. Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918 era socotită de autorităţile sovietice ca fiind o înscenare imperialistă. În 1924, sovieticii înfinţaseră în Podolia ucraineană o republică autonomă moldovenească de 8.000 km² pe care Ian Sodrabs, zis Laţis, un comisar al lui Stalin, o declarase prefigurare a unei viitoare Românii socialiste, şi în care limba era scrisă în slove latine şi declarată română. Dar, din 28 februarie 1938, această formaţie politică devenise doar o bază pentru o viitoare anexare a Basarabiei, limba fiind de acum încolo declarată moldovenească, diferită de limba română, şi scrisă cu slove chirilice.^[13]

Ca urmare a protocolului adiţional secret al pactului Hitler-Stalin din 1939 şi prăbuşirii Aliaţilor apuseni în iunie 1939, un ultimatum este transmis României de către Uniunea Sovietică la data de 28 iunie 1940: România dispune de 48 de ore pentru a evacua Basarabia şi nordul Bucovinei, în caz contrar URSS va declara război. România cedează şi după 40 de ore, trupele sovietice şi ale NKVD-ului intră în teritoriile cerute şi în Ţinutul Herţei care nu era menţionat în ultimatum. În timpul retragerii pripite şi haotice a administraţiei şi armatei române din aceste teritorii, populaţia română/moldoveană a fost supusă la jafuri, torturi şi asasinate din partea comandourilor comuniste şi a trupelor NKVDiste^[14][15]. Alte acţiuni împotriva reprezentanţilor oficiali ai Statului Român în retragere au fost comise de unităţi militare sovietice şi de comuniştii locali.

După ce Basarabia a fost ocupată în 1940 de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părţi. Partea centrală a fost denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi era formată din 30.000 km² basarabeni, plus 4.100 km² de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului. Sudul Basarabiei (de la Marea Neagră) şi partea de nord a acesteia, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, teritorii ce însumau 14.400 km², precum şi restul de 4.000 km² din fosta republică autonomă înfiinţată peste Nistru în 1924, au fost atribuite Ucrainei^[16].

Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat atât distrugerea sistemului economic cât şi al identităţii naţionale în Basarabia, fiind deportaţi în Siberia, conform dispoziţiilor date de Stalin, zeci de mii de băştinaşi (în principal români, dar şi ucraineni şi ruşi ne-comunişti). La 14 iulie în acelaşi an, la ordinul lui Beria familiile românilor moldoveni deportaţi au fost dezmembrate şi deportate, bărbaţii fiind trimişi în lagăre diferite de cele unde au fost trimise femeile şi copii lor. Astfel bărbaţii au fost deportaţi în lagăre cum ar fi Kozeliscenski (500 bărbaţi), Futilovski (300 bărbaţi), iar restul familiilor lor alcătuite din femei şi copii în lagărele din Karaganda şi Aktiubinsk (11.000 de persoane). Aceste deportări s-au repetat şi în 1941 (înainte de începerea eliberării ordonate de Antonescu), fiind deportaţi în regiunea Omsk, 6.000 de români moldoveni, în timp ce în regiunea Kirovsk au fost trimişi 10.000 de români moldoveni. Dezmembrarea familiilor a fost aplicată şi în aceste cazuri, bărbaţii find separaţi de familiile lor^[17].

[modifică] Revenirea la România din 1941

Construirea unui cap de pod peste Prut de către unităţi ale Armatei a 11-a germane la data de 1.7.1941

Mărci poştale emise de Poşta Română în 1942 cu ocazia aniversării unui an de la eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică.

După intrarea României în cel de-al doilea război mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, care a dat celebrul ordin: Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!, Basarabia s-a întors în componenţa statului român timp de încă trei ani. În decursul acestor trei ani însă, ţinutul este administrat militar, iar populaţiile suspectate de a fi colaborat cu puterea sovietică (precum şi ţiganii şi evreii, indiferent de atitudinea lor) sunt supuse la rândul lor la jafuri, asasinate şi deportări în Transnistria. Armata română împreună cu cea germană au comis crime pe teritoriul Basarabiei şi au organizat lagăre de concentrare pentru exterminarea evreilor şi ţiganilor din România. În eliberarea Basarabiei s-a folosit principiul scopul scuză mijloacele, conform căruia erau necesare atât crimele împotriva populaţiilor civile, cât şi trimiterea Armatei române la măcel până la Stalingrad. Acesta este motivul pentru care puterile occidentale au solicitat statului român, declararea oficială a Mareşalului Ion Antonescu "Criminal de Război".

În martie 1944 armata sovietică reocupă teritoriile siuate la nord-est de o linie Tighina-Chişinău-Iaşi, iar la 23 august 1944, după trecerea României de partea Aliaţilor, reocupă Basarabia în întregime^[18]. Acţiunile antiromâneşti întreprinse de comunişti, ajutaţi de elemente minoritare şovine, împotriva populaţiei civile române în 1940 s-au repetat atât în momentul retragerii armatei sovietice din iunie 1941, cât şi, mult mai intens, după revenirea acesteia în 1944^[19].

[modifică] Basarabia sovietică din 1944

Coliţă (cu marcă poştală) emisă de comunitatea românească din exil după al Doilea Război Mondial. Femeia agresată de soldatul sovietic reprezintă pe românii basarabeni asupriţi de către sovietici

După 1944, organizarea teritorială a rămas cea făcută de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părţi^[20]. Ocuparea din nou a Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţei a fost urmată pe timp de 50 de ani de o campanie de distrugere a culturii şi memoriei băştinaşilor prin deportări masive, interzicerea alfabetului latin, desfiinţarea bisericilor, teroare şi asasinate^[21]. Dacă în 1940 au fost deportaţi zeci de mii de români basarabeni, deportările şi exterminările în masă după 1944 s-au ridicat la peste 120.000 de români moldoveni^[22].

[modifică] Epoca postsovietică

Demonstraţie din Chişinău (2003)

După dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, fosta Republica Sovietică Socialistă Moldovenească se declară independentă la 27 august 1991 sub numele de Republica Moldova, iar la 2 martie 1992 a fost recunoscută şi de Organizaţia Naţiunilor Unite^[23].

Încercările de unire cu România iniţiate din ambele părţi, nu au dus la nici un rezultat, dependenţa economică a ambelor ţări faţă de Rusia, prezenţa pe teritoriul Moldovei a celei de-a 14-a Armată rusă şi şovinismele antagoniste ale populaţiilor conlocuitoare, ducând la un impas politic. Din acest blocaj a ieşit câştigător partidul Comunist care deţine puterea în momentul de faţă. Potrivit Declaraţiei de independenţă, limba de stat este limba română, dar astăzi constituţia Republicii Moldova, în articolul său 13, numeşte limba de stat moldovenească, în timp ce Academia de Ştiinţe afirmă identitatea lingvistică între limba moldovenească şi limba română, dar foloseşte conform legilor, prima denumire.

[modifică] Vezi şi

• Principatul Moldovei
• Gubernia Basarabia
• Republica Democratică Moldovenească
• Regatul României
• Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
• Republica Moldova
• Istoria Republicii Moldova
• România
• Istoria României
• Stema Basarabiei
• Mitropolia Basarabiei

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Stella Ghervas, Réinventer la tradition. Alexandre Stourdza et l'Europe de la Sainte-Alliance, Paris, Honoré Champion, 2008 (capitolul "La création de la Bessarabie") ISBN 978-2-7453-1669-1
• Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975.
• Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea,1940.

[modifică] Legături externe

Cel puţin o parte din aceste legături externe nu îndeplinesc condiţiile de includere. Trebuie şterse legăturile inaccesibile, nerelevante sau care nu pot fi considerate surse de încredere.

• 27 martie 2008 - 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România
• Hartile Romaniei Mari - Dacia Moderna
• Evacuarea Basarabiei, iunie 1940
• O harta a Moldovei istorice
• "A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti.", Mihai Eminescu
• Basarabia, pamânt românesc - Jaful teritorial din 1812
• Basarabia - Articole si stiri privind regiunea Basarabia
• Ard malurile Nistrului, Constantin Virgil Gheorghiu
• Nota lui Joachim von Ribbentrop către Viaceslav Molotov privitoare la Basarabia şi Bucovina
• Evolutia proceselor demografice in Basarabia in secolul al XIX-lea
• R.S.S.M. 1956-1963, Vladimir Beşleagă
• Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, Cezar Vasiliu
• Unirea Basarabiei cu Romania de Nicolae Dragusin
• Hannowka - sat german în Basarabia 1896-1940 (în limba germană)
• Activitatea social-politică a minorităţilor naţionale din Basarabia în anii 1917/1918-1923 şi 1989-1994 (studiu comparativ)
• Problemele Basarabiei si Transnistriei in contextul geopolitic actual
• In Basarabia, speranta nu va muri niciodata

v • d • m Regiuni istorice ale României Regiuni Banat · Basarabia · Bucovina · Bugeac · Cadrilater · Crişana · Dobrogea · Maramureş · Moldova · Muntenia · Oltenia · Transilvania · Transnistria Subregiuni istorice Ţara Almăjului · Ţara Bârsei · Ţara Făgăraşului · Ţara Haţegului · Ţara Hălmagiului · Ţinutul Herţa · Ţinutul Pădurenilor · Ţara Mocanilor · Ţara Moţilor · Ţara Năsăudului (incluzând Ţinutul Reghinului) · Ţara Oaşului · Comitatul Sătmar · Ţinutul Secuiesc · Mărginimea Sibiului · Ţara Zarandului · Ţara Silvaniei