Stingerea incendiilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Stingerea incendiilor reprezintă totalitatea acțiunilor de limitare și de întrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee și mijloace specifice [1].

Acțiunea de stingere a incendiului diferă în funcție de tipul materialului:

Pentru a fi incendiu trebuie să fie simultan o cantitate suficientă de material combustibil, oxigen (aer) si o sursă de aprindere. În practică, se spune că se produce un incendiu, atunci când se formează așa numitul triunghi al focului cu laturi egale.

Substanțe de stingere[modificare | modificare sursă]

Apa[modificare | modificare sursă]

Apa este substanța de stingere cu cea mai mare eficacitate în ceea ce privește stingerea incendiilor din clasa A, datorită căldurii latente de vaporizare mare (243,58 J la 25°C). Pentru a se vaporiza, „extrage ” o cantitate mare din căldura necesară întreținerii incendiului. Ca urmare, efectul de stingere al scestuia cu apă se realizează în principal, prin răcirea materialului care arde, dar și prin izolarea suprafeței incendiate de oxigenul din aer precum și prin acțiune mecanică (când se folosește sub formă de jet compact). Venind în contact cu materialul aprins absoarbe căldura, se transformă în vapori și prin saturarea spațiului înconjurător, limitează accesul aerului spre focarul incendiului. Deasemeni constituie totodată și un filtru pentru radiație termică, deci cu excelentă capacitate de ecranare și protecție.

Apa poate fi folosită sub formă de jet compact, pulverizat și ca abur.

  • Dacă se refulează asupra zonelor de ardere sub formă de jet pulverizat (picături fine, ceață sau ploaie), față de jetul compact prezintă ca avantaje mărirea randamentului de stingere prin micșorarea consumului, nedeteriorarea obiectelor, posibilitatea utilizării în incinte cu praf combustibil, dar prezintă dezavantajul lungimii reduse a jetului.
  • Efectul de stingere al aburului se bazează pe reducerea conținutului procentual de oxigen (la o concentrație de 35% a aburului într-o incintă arderea încetează).

Ca produs de stingere aburul se folosește rar, în instalații fixe și semifixe, în special acolo unde există permanent o instalație tehnologică de abur (industria chimică, petrochimică, de lacuri și vopsele, camere de uscare etc.).

Nu se poate folosi la
  • instalații electrice sub tensiune, deoarece este o bună conducătoare de electricitate;
  • acolo unde sunt substanțe sau produse chimice precum carbidul, metale ca sodiul și potasiul etc., unde poate genera explozii sau poate determina degajarea de gaze combustibile care intensifică arderea.

Spuma[modificare | modificare sursă]

Spumele se utilizează pentru incendii din clasa B. Pentru clasa A, eficacitatea este diminuată, comparativ cu cea a apei. Spuma este foarte utilă împotriva incendiilor în care ard combustibili lichizi, unde apa ar putea să întrețină focul. Ea trebuie aplicată în așa fel încât să acopere materialul care arde, blocând contactul focului cu oxigenul. Acest lucru va duce în final la stingerea focului din cauza lipsei oxigenului.

Spuna nu se poate utiliza la incendiile în care sunt implicate și surse de electricitate.

Pulberile[modificare | modificare sursă]

Pulberile stingătoare sunt amestecuri de substanțe chimice solide, fin divizate, având unul sau mai mulți componenți principali și o serie de aditivi pentru ameliorarea caracteristicilor de mobilitate și depozitare.

După destinație, pulberile stingătoare sunt de două tipuri:

  • de uz general - cele folosite pentru incendii din clasele A, B, C și pentru echipamente electrice sub tensiune;
  • de uz special - cele pentru incendii din clasa D.

Datorită capacității mari de stingere, se recomandă folosirea pulberilor la stingerea practic a tuturor materialelor combustibile, a incendiilor de echipamente electrice sub tensiune, precum și a incendiilor la temperaturi exterioare foarte scăzute.

Dioxidul de carbon (CO2)[modificare | modificare sursă]

Are proprietăți de stingere comparabile cu cele ale apei, în plus însă s-a constatat din practică faptul că acesta este o substanță de stingere „curată”. După o stingere cu CO2 este necesară doar aerisirea spațiului incendiat și înlăturarea deșeurilor arse. Datorită calității sale, dioxidul de carbon este folosit la stingerea incendiilor din clasele A, B sau C cu câteva excepții, precum și a incendiilor de instalații electrice sub tensiune. Din cauza proprietăților sale este neutilizabil la stingerea incendiilor din clasa D (metale piroforice) sau pentru materiale care își furnizează singure oxigenul necesare combustiei. Stingerea cu CO2 se aplică într-un număr foarte mare de cazuri. Datorită faptului că CO2 este un gaz, înmagazinat de obicei în rezervoare (butelii) sub presiune, instalațiile sunt în majoritate automatizate. Cel mai uzual se regăsește înmagazinat în butelii (stingătoare).[2].

Gazele inerte (gaze atmosferice pure -IG100, IG01, sau in amestecuri de gaze- IG541)[modificare | modificare sursă]

Caracteristici gaz inert[modificare | modificare sursă]

  • nu este coroziv pentru echipamente
  • ODP ( Ozone Depletion Potential ) = 0
  • GWP ( Global Warming Potential ) = 0
  • ATL ( Atmospheric Life Time ) = 0
  • utilizabil pentru incinte populate
  • perfect ecologic
  • neconductiv electric

Zone tipice de utilizare:[modificare | modificare sursă]

Telecomunicatii

Camere de computer

Camere de control

Muzee

Arhive istorice

Galerii de arta

Facilitati medicale si farmaceutice

Facilitati petrochimice de petrol si gaz

Librarii si arhive

Facilitati medicale

Facilitati de productie

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Cap.1, art.1(2), lit. m
  2. ^ Stingerea incendiilor P52-73

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]