Balistă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Partea metalică a unei baliste

Balista este o mașină de război folosită pentru aruncarea proiectilelor utilizând forța elastică. Ea a fost dezvoltată pe baza unor modele grecești mai simple. Romanii au fost cei care au perfecționat această armă folosind-o cu succes în lupte, atât la apărare, situație în care era amplasată pe turnurile fortificațiilor, pentru aruncarea proiectilelor din piatră, cât și la asedii, montate pe care trase de cai pentru a fi mai ușor transportate din loc în loc și amplasate în diferite puncte unde se angaja lupta.[1]

Balista romană portabilă și de mici dimensiuni se numește scorpion.

Balista servea pentru lansarea proiectilelor din piatră, pe o traiectorie balistică. Mecanismul acesteia cuprindea următoarele părți componente: piedestal, braț de lansare, denumit și uluc, pentru așezarea și ghidarea proiectilului, arc și mecanisme pentru întinderea corzii. Fixarea ulucului se făcea în unghi de 45°, încât tragerea se efectua doar sub acest unghi. Distanța de aruncare a proiectilelor atingea până la 600 m, aceasta putând fi scurtată printr-o mai slabă încordare a arcului.

Balistele erau formate din arcuri mari de fier care acționau brațul de lansare. Acesta avea o înclinare de 45 grade și era prevăzut cu un cursor mobil, iar cablul se întindea ca și coarda unui arc. Mecanismele din fier erau acționate prin forța de torsiune a unor legături de frânghii, care se realiza printr-un sistem de pârghii. Încordarea se făcea în funcție de distanța dorită pentru lovirea țintei. Balistele aveau capacitatea să lanseze ghiulele până la 30 kg pe o distanță de până la 600 m.[1]

Pe teritoriul castrului roman de la Arcobadara au fost descoperite 27 de proiectile de piatră pentru baliste. Dintre acestea, 20 au fost realizate din tuf vulcanic, 5 din gresie și 2 din calcar fosilifer.[2]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Balista, mașina de luptă folosită de romani, în Enciclopedia civilizației romane, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1982
  2. ^ Radu ZĂGREANU, Proiectile de piatră din castrul roman de la Arcobadara, în Revista Bistriței XXVII/2013, p. 63