Alb

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Alb
 
Clevelandart 1989.270.jpgPope Francis Korea Haemi Castle 19.jpg
Bride at meiji shrine.jpg858MilanoDuomo.JPG
Madonna Lily Beauty (253329187).jpegCisne curioso - panoramio.jpg
Coordonatele culorii
Tripletă Hex#FFFFFF
sRGBB  (rgb)(255, 255, 255)
CMYKH   (c, m, y, k)(0, 0, 0, 0)
HSV       (h, s, v)(-°, 0%, 100%)
Sursăfără info
B: Normalizat la [0–255] (byte)
H: Normalizat la [0–100] (sută)

Albul este cea mai deschisă culoare și este acromatic (fără nuanță). Este culoarea zăpezii proaspete, a cretei și a laptelui și este opus negrului. Obiectele albe reflectă și împrăștie complet toate lungimile de undă vizibile ale luminii. Albul pe ecranul televizorului și al calculatorului este creat dintr-un amestec de lumină roșie, albastră și verde.

În Egiptul antic și Roma antică, preotesele purtau alb ca simbol al purității, iar romanii purtau o togă albă ca simbol al cetățeniei. În Evul Mediu și Renaștere, un unicorn alb simboliza castitatea și un miel alb sacrificiu și puritate. A fost culoarea regilor Franței și a mișcării monarhiste care s-a opus bolșevicilor în timpul Războiului Civil rus (1917-1922). Templele grecești și romane erau construite din marmură albă, iar începând cu secolul al XVIII-lea, odată cu apariția arhitecturii neoclasice, albul a devenit cea mai comună culoare a noilor biserici, a capitolelor și a altor clădiri guvernamentale, în special în Statele Unite. A fost, de asemenea, utilizat pe scară largă în arhitectura modernă a secolului XX ca simbol al modernității și simplității.

Conform sondajelor din Europa și Statele Unite, albul este culoarea asociată cel mai adesea cu perfecțiunea, binele, onestitatea, curățenia, începutul, noul, neutralitatea și exactitatea.[1] Albul este o culoare importantă pentru aproape toate religiile lumii. Papa, capul Bisericii Romano-Catolice, poartă alb din 1566, ca un simbol al purității și al sacrificiului. În islam și în șintoism este purtat de pelerini. În culturile occidentale și în Japonia, albul este cea mai frecventă culoare pentru rochiile de mireasă, simbolizând puritatea și virginitatea. În multe culturi asiatice, albul este și culoarea doliului.[2]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvânul românesc „alb” provine din latinescul albus care derivă din proto-indo-europeanul *h₂élbʰos, *álbʰos, *albʰós („alb”).[3] În latină existau mai mulți termeni pentru a desemna albul: albus, „alb (mat)”, candidulus „alb strălucitor”,canus „alb-argintiu, cărunt, cenușiu”, lactineus „alb ca laptele”, marmoreus „alb ca marmura”, niveus „alb ca zăpada”, argenteus „(fig.) de culoarea argintului, argintiu”.[4]

În celelalte limbi romanice cuvântul alb provine din blancus cuvânt din latina târzie împrumutat din germanicul *blank, iar acesta din proto-germanicul *blangkaz, „alb, luminos, orbitor” (franceză blanc, italiană bianco, spaniolă blanco, portugheză branco).[5][6]

Istorie și artă[modificare | modificare sursă]

Preistorie și lumea antică[modificare | modificare sursă]

Albul a fost una dintre primele culori folosite în artă. Peștera Lascaux din Franța conține desene de tauri și alte animale desenate de artiști din Paleolitic, acum 18.000-17.000 de ani. Ei au folosit calcit sau cretă, uneori ca fundal, alteori ca punct de evidență, alături de cărbune și ocru roșu și galben în picturile lor din peșteri.[7][8]

În Egiptul antic, albul era legat de zeița Isis. Preoții și preotesele Isis se îmbrăcau doar în pânză albă, care era folosită și pentru a înfășura mumiile.[9]

În Grecia și alte civilizații antice, albul era adesea asociat cu laptele mamei. În mitologia greacă, zeul principal Zeus a fost hrănit la sânul nimfei Amalthea. În Talmud, laptele era una dintre cele patru substanțe sacre, alături de vin, miere și trandafir.[10]

Grecii antici vedeau lumea în termeni de întuneric și lumină, deci albul era o culoare fundamentală. Potrivit lui Pliniu cel Bătrân în cartea sa Istorie naturală, Apelles (secolul al IV-lea î.Hr.) și ceilalți pictori celebri din Grecia antică au folosit doar patru culori în picturile lor: alb, roșu, galben și negru.[11] Pentru vopsire, grecii au folosit pigmentul foarte toxic alb de plumb, realizat printr-un proces lung și laborios.[12]

Toga simplă albă, cunoscută sub denumirea de toga virilis, era purtată la ocazii ceremoniale de către toți cetățenii romani cu vârsta de peste 14-18 ani. Magistrații și anumiți preoți purtau toga praetexta, cu o dungă mare violet. Pe vremea împăratului Augustus, nici un roman nu avea voie să apară în forum fără togă.

Romanii antici aveau două cuvinte pentru alb: albus, un alb simplu și candidus, un alb mai luminos. Un bărbat care dorea funcții publice la Roma purta o togă albă luminată cu cretă, numită toga candida, originea cuvântului „candidat”. Cuvântul latin candere însemna să lumineze, să fie luminos. A fost originea cuvintelor „candelă” și „candid”.[13]

toga brightened with chalk, called a toga candida, the origin of the word candidate. The Latin word candere meant to shine, to be bright. It was the origin of the words candle and candid.[14]

În Roma antică, preotesele zeiței Vesta, vestalele, se îmbrăcau în haine de in alb, cu un șal sau mantie albă și un voal alb. Ele protejau focul sacru al Romei. Albul simboliza puritatea, loialitatea și castitatea lor.[9]

Istorie postclasică[modificare | modificare sursă]

Biserica creștină timpurie a adoptat simbolismul roman al albului drept culoare a purității, a sacrificiului și a virtuții. A devenit culoarea purtată de preoți în timpul liturghiei, culoarea purtată de călugării din Ordinul cistercian și, sub Papa Pius al V-lea, fost călugăr al Ordinului dominican, a devenit culoarea oficială purtată de Papa însuși. Călugării din Ordinul benedictin se îmbrăcau în lână naturală nevopsită albă sau gri, însă ulterior și-au schimbat culoarea în negru, culoarea smereniei și a penitenței.

În arta din istoria postclasică, mielul alb a devenit simbolul sacrificiului lui Hristos în numele omenirii. Ioan Botezătorul l-a descris pe Hristos ca mielul lui Dumnezeu, care a luat păcatele lumii asupra lui. Mielul alb a fost centrul unuia dintre cele mai faimoase tablouri din perioada medievală, Ghent Altarpiece de Jan van Eyck.[15] Albul era, de asemenea, culoarea simbolică a Schimbării la Față. Evanghelia Sfântului Marcu descrie hainele lui Iisus ca „strălucitoare, depășind în albețe zăpada”.

Artiști precum Fra Angelico și-au folosit priceperea pentru a surprinde albul hainelor sale. În pictura sa despre Transfigurarea de la Mănăstirea Sfântului Marcu din Florența, Fra Angelico a subliniat îmbrăcămintea albă folosind un fundal ușor auriu.[16]

În timpul istoriei postclasice, pictorii rareori au amestecat culorile, dar în Renaștere, influentul umanist și savant Leon Battista Alberti i-a încurajat pe artiști să adauge alb în culorile lor pentru a le face mai luminoase, mai strălucitoare și pentru a adăuga hilaritas (veselie). Mulți pictori i-au urmat sfaturile, iar paleta Renașterii a fost considerabil mai strălucitoare.[17]

Istorie modernă[modificare | modificare sursă]

Până în secolul al XVI-lea, albul era culoarea doliului în rândul regalității. Văduvele regilor Franței au purtat alb până la Anne de Bretania în secolul al XVI-lea. O tunică albă era purtată și de cavaleri, împreună cu o mantie roșie, arătând dorința cavalerilor de a-și da sângele pentru rege sau pentru Biserică.

Secolele XVIII și XIX[modificare | modificare sursă]

Albul a fost culoarea dominantă a interioarelor arhitecturale în perioada barocă și în special stilul rococo care l-a urmat în secolul al XVIII-lea. Interioarele bisericilor erau concepute pentru a arăta puterea, gloria și bogăția bisericii. Erau pline de oglinzi, auriu, statui și reliefuri, unificate de alb.

Albul era, de asemenea, o culoare la modă atât pentru bărbați, cât și pentru femei în secolul al XVIII-lea. Bărbații din aristocrație și clasele superioare purtau peruci albe pudrate și ciorapi albi, iar femeile purtau rochii albe brodate și pastelate.

După Revoluția franceză, a devenit la modă un alb mai auster (blanc cassé), rochiile femeilor fiind modelate după ținutele Greciei Antice și ale Republicii Rome. Datorită designului destul de revelator al acestor rochii, doamnele care le purtau erau numite les merveilleuses (minunatele) de către francezii din acea epocă.[18] Stilul Empire sub împăratul Napoleon I a fost modelat după tinutele mai conservatoare ale Romei antice imperiale.

Albul a fost culoarea universală a lenjeriei de femei și bărbați și a cearșafurilor din secolele XVIII și XIX. Era de neconceput cearșafuri sau lenjerie de orice altă culoare. Motivul era simplu: modul de spălare a lenjeriei în apă clocotită făcea ca orice altă culoare să se estompeze. Când lenjeria era uzată, era colectată și transformată în hârtie de înaltă calitate.[19]

Secolele XX și XXI[modificare | modificare sursă]

Mișcarea Albă a fost opoziția care s-a format împotriva bolșevicilor în timpul Războiului Civil rusesc, care a urmat Revoluției Ruse din 1917. În cele din urmă a fost învinsă de bolșevici în 1921–22, iar mulți dintre membrii săi au emigrat în Europa.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, albul de plumb era încă cel mai popular pigment; dar între 1916 și 1918, companiile chimice din Norvegia și Statele Unite au început să producă alb de titan, obținut din oxid de titan. Acesta a fost identificat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea de către chimistul german Martin Klaproth, care a descoperit și uraniu. Avea de două ori puterea de acoperire a albului de plumb și era cel mai strălucitor pigment alb cunoscut. Până în 1945, 80% dintre pigmenții albi vânduti erau alb de titan.[20]

Albul a fost folosit în forma sa cea mai simplă de către pictorul suprematist rus Kazimir Malevici în tabloul său din 1917 Alb pe alb, similar cu lucrarea anterioară Pătratul negru. A fost folosit și de pictorul modernist olandez Piet Mondrian. Cele mai cunoscute picturi ale sale au constat dintr-o pânză albă pură, cu grilaj de linii negre verticale și orizontale și dreptunghiuri de culori primare.

Albul și negru au fost folosite și de arhitecți moderniști, precum Le Corbusier. El a spus că o casă este „o mașină în care să trăiești” și a cerut o „arhitectură calmă și puternică” construită din beton armat și oțel, fără ornamente.[21] Aproape toate clădirile arhitectului contemporan Richard Meier, cum ar fi muzeul său din Roma, care găzduiește Ara Pacis (Altarul Păcii), sunt albe, în tradiția Le Corbusier.

Știință[modificare | modificare sursă]

Fizică[modificare | modificare sursă]

Lumina este percepută de sistemul vizual uman ca albă atunci când lumina care intră în ochi stimulează toate cele trei tipuri de celule conice sensibile la culoare în cantități aproximativ egale.[22] O persoană vede o suprafață ca albă dacă reflectă complet (adică absoarbe și emite imediat cu aceeași intensitate) un flux de lumină care cade pe ea, constând uniform din radiații de toate lungimile de undă ale spectrului vizibil. Dacă un corp absoarbe parțial lumina vizibilă a tuturor lungimilor de undă (emite la o intensitate mai mică decât radiația incidentă), suprafața unui astfel de corp va da o senzație de culoare gri.

În 1666, Isaac Newton a demonstrat că lumina albă poate fi spartă în culorile sale comppzit trecând-o printr-o prismă, apoi folosind o a doua prismă pentru a le reasambla. Înainte de Newton, majoritatea oamenilor de știință credeau că albul era culoarea fundamentală a luminii.[23]

Lumina albă poate fi generată de Soare, de stele sau de surse de pe Pământ, cum ar fi lămpi fluorescente, LED-uri albe și becuri incandescente. Pe ecranul unui televizor color sau al unui calculator, albul este produs prin amestecarea culorilor primare de lumină: roșu, verde și albastru la intensitate maximă, proces numit sinteză aditivă. Lumina albă poate fi fabricată folosind lumină cu doar două lungimi de undă, de exemplu, amestecând lumina dintr-un laser roșu și cyan sau laser galben și albastru. Această lumină va avea totuși foarte puține aplicații practice, deoarece redarea culorilor obiectelor va fi foarte distorsionată.

Albul reflectă bine toate radiațiile. Drept urmare, el absoarbe și transformă în căldură doar o mică parte din energia radiantă pe care o primește. Din acest motiv rezervoarele și recipientele al căror conținut evită căldura, cum ar fi frigiderele menajere, sunt adesea acoperite cu alb. În țările fierbinți, mașinile albe sunt deosebit de populare, deoarece culoarea albă reflecă o parte a razelor solare permițând un confort mai bun în interior.

Biologie[modificare | modificare sursă]

Animalele albe își folosesc culoarea ca formă de camuflaj iarna.

Expresii[modificare | modificare sursă]

  • În limba română există câteva expresii legate de alb: „ba e albă, ba e neagră” (despre spusele cuiva care se contrazice), „nici albă, nici neagră” (nici așa, nici așa, deodată), „a deosebi albul de negru” (a distinge binele de rău), „a face din alb negru” (a denatura), „de când lupii erau albi” (din timpuri străvechi), „până-n pânzele albe” (până la capăt), „cusut cu ață albă” (un fals, o minciună evidentă), „a scoate cuiva peri albi” (a supăra pe cineva, a hărțui), „a fi alb ca brânza” (a nu fi bronzat deloc), „a strânge bani albi pentru zile negre” (a economisi pentru situații dificile), „armă albă” (armă cu lamă de oțel), „noapte albă” (noapte petrecută fără a dormi, insomnie), „a mânca o pâine albă” (a face muncă ușoară), „a duce zile albe” (un trai tihnit), „negru pe alb” (în scris, sigur), „a semna în alb” (a acorda cuiva încredere deplină), „a intrat alba-n sat” (s-a făcut ziuă, a început să ningă), „săptămâna albă” (a opta săptămână înainte de Paști), „magie albă” (care nu recurge la spirite rele).
  • O „minciună albă”' este o minciună inocentă.
  • A ridica „stegul alb” înseamnă a se preda, a capitula, albul fiind simbolul păcii și a dorinței de a înceta un conflict.
  • „Versuri albe” înseamnă versuri fără rimă.
  • „Zgomot alb” este zgomotul tuturor frecvențelor sunetului combinate. Este folosit pentru a acoperi zgomotul nedorit.
  • Un „cavaler alb” în finanțe este un investitor prietenos care se ocupă de salvarea unei companii de la o preluare ostilă.
  • Un lucrător cu „guler alb” este cel care lucrează la birou, spre deosebire de un lucrător cu „guler albastru”, care lucrează cu mâinile în fabrici sau ateliere.
  • O „carte albă” este un raport oficial pe o problemă majoră făcut de o echipă de experți; un raport guvernamental care conturează politica; sau un scurt tratat al cărui scop este educarea clienților din industrie. Asocierea unei hârtii cu alb poate semnifica fapte curate și informații nepărtinitoare.
  • „Pana albă” este un simbol de lașitate în Marea Britanie.[24] Se presupune că provine de la lupta cu cocoșul și credința că un cocoș care poartă o pană albă în coadă este posibil să fie un luptător slab. La începutul Primului Război Mondial, femeile din Anglia au fost încurajate să dea pene albe bărbaților care nu s-au înscris în forțele armate britanice.[25]
  • În Rusia, nobilimea este uneori descrisă ca „os alb” și oamenii de rând ca „os negru”.
  • Marele alb este o rasă de porci creată în Anglia.[26]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eva Heller (2000), Psychologie de la couleur – effets ets symboliques, pp. 130–46
  2. ^ Eva Heller (2000), Psychologie de la couleur – effets ets symboliques, p. 137
  3. ^ „albus - WordSense.eu”, Wordsense.eu/albus/, accesat în  
  4. ^ Old.upm.ro (PDF) https://old.upm.ro/ldmd/LDMD-06/Lds/Lds%2006%2011.pdf, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ Guido Gómez de Silva (). Breve diccionario etimológico de la lengua española. Fondo de Cultura Económica. ISBN 978-968-16-5543-3. 
  6. ^ «blank», Online Etymology Dictionary, Douglas Harper, 2001–2012, consultado el 26 de mayo de 2012.
  7. ^ Michel Pastoureau (2005), Le petit livre des couleurs, p. 47
  8. ^ „Pigments through the Ages – Prehistory”. Accesat în . 
  9. ^ a b Anne Varichon (2000), Couleurs – pigments et teintures dans les mains des peuples, p. 16 .
  10. ^ Anne Varichon (2000), Couleurs – pigments et teintures dans les mains des peuples, p. 21.
  11. ^ John Gage (1993) Color and Culture, p. 29.
  12. ^ Kassia St. Clair (2016) The Secret Lives of Color, p. 43-44
  13. ^ https://dexonline.ro/definitie
  14. ^ Webster's New World Dictionary of the American Language, (1964)
  15. ^ Stefano Zuffi (2012), Color in Art, pp. 224–25).
  16. ^ Stefano Zuffi (2012), Color in Art, pp. 226–27.
  17. ^ John Gage, (1993), Color and Culture, pp. 117–19.
  18. ^ Chronique des métropoles:Paris, p. 83, publ. Dargaud 2003
  19. ^ Michel Pastoureau (2005), Le petit livre des couleurs, pp. 50–51.
  20. ^ Philip Ball (2001), Bright Earth, Art and the Invention of Colour, pp. 484–85.
  21. ^ Le Corbusier. Toward an Architecture. Translated by John Goodman. Los Angeles: Getty Research Institute, 2007
  22. ^ Wyszecki & Stiles. Color Science (ed. Second). p. 506. 
  23. ^ Kassia St. Clair (2016) The Secret Lives of Color, p. 17
  24. ^ „White Feather”. Etymonline.com. Accesat în . 
  25. ^ Guardian review Arhivat în , la Wayback Machine. of We Will Not Fight...: The Untold Story of World War One's Conscientious Objectors by Will Ellsworth-Jones
  26. ^ Smith, Douglas (). Former People: The Final Days of the Russian Aristocracy. Macmillan. ISBN 978-1-4668-2775-2. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]