Arsenic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Structură
Strukt vzorec As4O6.PNG
Caractere generale
Nume Trioxid de Arsen
Alte denumiri Arsenic, Arsenic alb, Oxid arsenios, Anhidridă arsenioasă
Formula chimică As2O3
Numărul-CAS 1327-53-3
Aspect pulbere de culoare albă
Proprietăți
Masă molară 197,841 g/mol
Stare de agregare solid
Densitate 3,86 g/cm³
Punct de topire °C 274 °C
Punct de fierbere °C 460 °C
Solubilitate în apă 2 g/100 ml (25 °C)
Hazard T.svg
Hazard N.svg

Foarte toxic - Dăunător mediului
Trioxid de arsen (arsenic)

Arsenic este o denumire frecvent folosită pentru trioxidul de arsen (As2O3) sau anhidrida arsenioasă, o otravă foarte puternică. Este cunoscut și sub denumirile populare alternative de șar, săricica, șoricioaică, șoriceasă. (În prezent termenul este rar folosit în limba română pentru a denumi elementul chimic arsen.)

Istoric[modificare | modificare sursă]

Arsenicul este cunoscut din antichitate. În Roma antică era folosit ca depilator pentru îndepărtarea părului de pe organele genitale.

Arsenicul a intrat în istorie ca otravă folosită în scop criminal. Celebra familie Borgia folosea această otravă pentru înlăturarea adversarilor politici. Ei au elaborat chiar o metodă eficientă de otrăvire indirectă, prin introducerea de arsenic timp de câteva luni în stomacul unui porc, care era ulterior sacrificat, carnea sa devenind otrăvitoare pentru cei care o consumau. Amănunte despre această metodă nu sunt cunoscute nici în prezent. În limba latină folosirea toxicului pentru eliminarea adversarilor fără vărsare de sânge era numită coniuratio pulveraria[1]. O otrăvire de acest gen a fost folosită în anul 1590 contra prințului Jakob III (Baden-Hachberg). Crima nu a putut fi dovedită timp de secole, pentru că în secolul XVI nu existau metode de depistare a otrăvirii cu arsenic (toxicul nu putea fi depistat la cadavru, când nu era folosit în doze masive). Arsenicul a continuat să fie folosit în scop criminal până în prima jumătate a secolului XIX. După anul 1832, când chimistul englez James Marsh a descoperit prima metodă de depistare a arsenicului, numărul acestor otrăviri criminale a scăzut considerabil.

Proprietățile toxice ale arsenicului au fost folosite în decursul istoriei și în scopuri militare. Astfel, în Evul Mediu se folosea fumul toxic produs prin arderea arsenicului. Izvoare istorice de la începutul secolului XV menționează fabricarea unor ghiulele în componența cărora intra și oxidul de arsen. Într-un Manual de artificii din a doua jumătate a secolului XV, editat la Berlin, sunt descrise grenade de mână cu arsenic și alte proiectile cu emisie de gaze și vapori toxici.

Metode de preparare[modificare | modificare sursă]

  • Arderea arsenului în aer.
  • Hidroliza triclorurii de arsen.
  • Prăjirea mineralelor de arsenit (metodă industrială). Această metodă de oxidare este exemplificată prin reacția de mai jos, cu aplicabilitate în cazul minereurilor ce conțin sulfură dublă de fier și arsen:
\mathrm{2\ FeAsS + 5\ O_2 \rightarrow Fe_2O_3 + 2\ SO_2 + As_2O_3}

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Arsenicul se prezintă ca o pulbere fină de culoare albă cu miros specific de usturoi.

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Trioxidul de arsen este un oxid puternic amfoter care demonstrează caracterul său preponderent acid (anhidrida arsenioasă). Reacționează rapid în soluții alcaline, formând arseniți. Reactivitatea față de acizi este scăzută, dar reacționează cu acid clorhidric, rezultând triclorură de arsen sau săruri înrudite. Reacționează puternic cu agenții oxidativi ca ozonul, peroxidul de hidrogen (apa oxigenată) și acidul azotic, formând pentoxid de arsen, As2O5. Reacția cu apa oxigenată poate fi explozivă. Este redus rapid la arsen, și se poate forma de asemenea și hidrogen arsenios - AsH3 (arsină).

Utilizare actuală[modificare | modificare sursă]

Aplicații industriale[modificare | modificare sursă]

  • Materie primă pentru fabricarea pesticidelor pe bază de arsen (arsenit de sodiu, arsenat de sodiu, cacodilat de sodiu).
  • Materie primă pentru fabricarea unor medicamente de uz uman și veterinar (Neosalvarsan).
  • Agent de decolorare pentru sticlă și emailuri.
  • Agent de conservare a lemnului.
  • Materie primă pentru producerea arsenului elemental, a aliajelor de arsen și semiconductorilor din arsenit.

Aplicații medicale[modificare | modificare sursă]

Arsenicul (trioxidul de arsen), sub denumirea comercială de Trisenox, este un citostatic folosit în tratamentul unor forme refractare de leucemie, cum este leucemia acută mieloidă - subtipul promielocitic M3, care nu răspund la chimioterapia de primă intenție. Este un chimioterapic cu acțiune incomplet elucidată: se presupune că trisulfitul de arsen induce intensificarea apoptozei celulelor tumorale, iar cercetări recente au identificat enzima tioredoxin reductază drept țintă a trioxidului de arsen. Din cauza toxicității sale, folosirea medicamentului prezintă mari riscuri.

Reglementări legale de utilizare[modificare | modificare sursă]

În prezent, alături de toți compușii arsenului, trioxidul de arsen este clasificat drept toxic și periculos pentru mediu în Uniunea Europeană, prin Directiva CEE nr. 67/548, cu amendamentele succesive.

Toxicologie[modificare | modificare sursă]

Efecte biologice[modificare | modificare sursă]

Intoxicația acută[modificare | modificare sursă]

Intoxicația cronică[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Johannes Fecht: Historia colloquii Emmendingensis, (pagina 372, ediția Rostock 1694)

Legături externe[modificare | modificare sursă]