Divizion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Un divizion este un termen care, în ce privește anumite categorii de forțe militare, indică (sau a indicat) în anumite țări o subunitate de artilerie sau cavalerie (inclusiv cavalerie grea) care corespunde unui batalion. Asemenea acestuia, divizionul este cel mai mic tip de unitate care are un centru de comandă (cartier general).

Același termen în cazul forțelor maritime militare indică o grupare navală compusă din mai multe nave de același tip.

Artilerie[modificare | modificare sursă]

Un divizion este principala subunitate tactică și de tragere din cadrul artileriei și este format din mai multe baterii de artilerie (în general 3-4, de același calibru sau de calibre mixte, cărora li se asociază subunități de sprijin). Mai multe divizioane de artilerie compun un regiment de artilerie. Poate acționa și independent, sau în cadrul unei brigăzi mixte.

De asemenea, termenul se mai poate întâlni în relație cu unitățile de artilerie antiaeriană, artilerie antitanc, artilerie autopropulsată și de lansatoare de rachete (Rusia, Serbia, Bulgaria).

Cavalerie[modificare | modificare sursă]

În trupele de cavalerie ale mai multor state din secolul XIX și din prima jumătate a secolului XX, un divizion de cavalerie era format din mai multe escadroane de cavaleriști. Mai multe divizioane de cavalerie compuneau un regiment de cavalerie. Au existat armate în care nivelul de divizion a fost suprimat, escadroanele subordonându-se direct regimentului.

Termenul a mai fost de asemenea folosit în legătură cu detașamente de vehicule blindate de luptă, organizate după forme derivate din tradiția cavaleriei:

Marină militară[modificare | modificare sursă]

În marina militară, termenul indică o grupare tactică de 4 până la 12 nave de război (în funcție de clasă), formată din 2 până la 3 grupuri.

Alte întrebuințări[modificare | modificare sursă]

Utilizări actuale:

  • subunități independente din cadrul GRU de radio-inginerie sau destinate războiului electronic (aflate în cadrul trupelor Spețnaz)
  • subunitate de pe navele de rangul I din flota maritimă rusă sau sovietică, ce face parte dintr-o unitate de luptă (unitate de artilerie și rachete, unitate de artilerie, unitate electromecanică, unitate de aviație). Poate consta din mai multe baterii, turele sau grupuri. De asemenea, pot exista divizioane de artilerie principală (de calibrul principal), divizioane de mobilitate a navei, divizioane electrotehnice, divizioane de vitalitate a navei, precum și altele
  • unități de instruire în școli militare (artilerie, artilerie antiaeriană, trupe de grăniceri și altele). Pot să fie constituite din mai multe baterii sau din grupuri de antrenament.

Termenul a mai fost de asemenea folosit în legătură cu:

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ru Дивизион // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — СПб., 1890—1907.
  • ru Туркменский дивизион // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — СПб., 1890—1907.
  • ru Дивизион //Малый энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 4 т. — СПб., 1907—1909.
  • ru Большая советская энциклопедия (БСЭ), Третье издание, выпущенной издательством «Советская энциклопедия» в 1969—1978 годах в 30 томах;
  • ru Вавилон — «Гражданская война в Северной Америке» / [под общ. ред. Н. В. Огаркова]. — М. : Военное изд-во М-ва обороны СССР, 1979. — 654 с. — (Советская военная энциклопедия : [в 8 т.] ; 1976—1980, т. 2).;
  • ru Военный энциклопедический словарь (ВЭС). — М.: Воениздат, 1984. — 863 с.: ил.
  • pl Jerzy B. Cynk: Polska eskadra i dywizjon a RAF-owski squadron – problem polskiej nomenklatury dla jednostek PSP w Wielkiej Brytanii. W: 80 lat lotnictwa polskiego – historia i współczesność. Warszawa: 1998, s. 189–198. ISBN 83-909950-1-8.
  • pl Włodzimierz Kwaśniewicz: Od rycerza do wiarusa czyli słownik dawnych formacji, funkcji, instytucji i stopni wojskowych. Zielona Góra: Lubuska Oficyna Wydawnicza, 1993.
  • pl PWN Leksykon: Wojsko, wojna, broń, Wydawnictwo Naukowe PWN, Warszawa 2001, ​ISBN 83-01-13506-9