Pompier

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Pompieri)
Salt la: Navigare, căutare
Pompieri în acţiune (ambasada S.U.A. din Bagdad)

Un pompier face parte dintr-un corp special organizat, militar sau civil, instruit să intervină în caz de incendiu cu utilaje și autospeciale de intervenție pentru stingerea acestuia.[1] Pompierii intervin pentru a da ajutor în caz de urgență: incendii, accidente, inundații, cutremur sau alte situații de urgență, având ca atribuții evitarea sau reducerea efectului negativ asupra persoanelor, animalelor și bunurilor, precum și organizarea acțiunilor de salvare a acestora. Misiunea lor principală este de a proteja oamenii, bunurile și mediul.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Antichitate

În Egiptul antic, pentru stingerea incendiilor, se utilizau pompe manuale.

În Roma antică, în numeroase orașe (care aveau străzile înguste și deci pericol ridicat de propagare rapidă a incendiilor), existau unități de pompieri – vigiles urbani, care nu erau dotate numai cu pompe și găleți, ci și cu catapulte pentru distrugerea zidurilor în cazul când acestea limitau accesul spre focarul incendiului. Încă din anul 21 î.Hr. este atestată existența unei formații de luptă cu focul formată din 600 de sclavi.

Roma a suferit numeroase incendii, dar cel mai celebru este cel din 19 iulie 64 d.Hr. care a început în zona Circus Maximus și a distrus două treimi din marea metropolă. Împăratul Nero a fost acuzat de producerea acestui dezastru, dar acesta a denunțat ca vinovată o comunitate ce se stabilise în regiune, cea a creștinilor.

Evul Mediu

Cetățile și orașele medievale erau prevăzute cu turnuri de supraveghere și aceasta nu numai în scopuri defensive, ci și pentru observarea potențialelor incendii.

Londra a fost atinsă de o serie de incendii, dintre care cele mai devastatoare au fost cele din anii 798, 982, 989 și mai ales cel din 1666, supranumit și Marele incendiu al Londrei, în urma căruia mai multe mii de locuitori au rămas fără locuință.

Revoluția industrială

Primele furtunuri pentru pompieri au fost puse la punct de inventatorul olandez Jan Van der Heiden în 1672. Mărimea acestora și modul de racordare sunt valabile și pentru standardele actuale.

În ianuarie 1608, orașul american Jamestown (Virginia) a fost complet distrus de un incendiu.

În 1648, în New York este înființată o unitate de "supraveghetori de incendii". Aceștia patrulau prin oraș verificând hornurile clădirilor.

Incendiile care au survenit în Boston în anii 1653 și 1676 au obligat autoritățile să ia măsuri ferme de prevenire a incendiilor.

Pompă de stingere a incendiilor acţionată manual (tulumbă), expusă în parcul din Geoagiu-Băi

Pompa manuală pentru stingerea incendiilor a fost realizată în 1725 de londonezul Richard Newsham. Astfel de pompe erau aduse la locul incendiului prin atelaje trase de cai. Mai multe persoane acționau brațelei pompei care putea furniza peste 10 litri de apă pe secundă, la o înălțime de câțiva zeci de metri.

În 1736, Benjamin Franklin înființează la Philadelphia compania Union Fire Company, formată din voluntari. Primii pompieri salariați apar pe teritoriul american abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Pauline von Schwarzenberg, mama premierului austriac Felix zu Schwarzenberg, își pierde viața într-un incendiu survenit la ambasada Austriei din Paris. Acest eveniment tragic îl determină pe Napoleon să pună bazele instituției pompierilor profesioniști în Franța, înființând, la 18 septembrie 1811, un detașament de pompieri, numiți "sapeurs-pompiers".

În Regatul Unit, prima organizație de profil s-a creat în Edinburgh în 1824, urmând ca 8 ani mai târziu o astfel de unitate să apară și în Londra.

Epoca modernă

Primul camion destinat luptei împotriva focului a fost realizat în 1829, dar a fost omologat abia în 1860. Era prevăzut cu motor cu abur și era tras de cai. Pompele cu motoare cu combustie internă au apărut în 1907 în Statele Unite, urmând ca prin 1925 motoarele cu abur să dispară complet din înzestrarea trupelor de pompieri.

Astăzi la lupta împotriva focului participă atât voluntari (mai ales în zonele rurale), cât și profesioniști (aceștia predomină în orașe).

Activități principale[modificare | modificare sursă]

Pompierii desfășoară diferite tipuri de activități (misiuni), dar cele mai complexe dintre acestea rămân cele legate de lupta contra incendiilor. Principalele activități ale pompierilor diferă de la o țară la alta.

  • primul-ajutor, acordarea de asistență medicală de urgență;
  • activități de informare preventivă pentru cunoașterea de către cetățeni a tipurilor de risc specifice zonei de competență;
  • salvarea și căutarea de persoane și animale;
  • avertizarea și înștiințarea despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
  • intervențiile în situațiilor de urgență (incendii, inundații, cutremur, alunecări de teren, etc.);
  • intervenție de urgență în cazul unor substanțe periculoase și de poluare;
  • intervenție la accidente, rutiere (descarcerare);
  • transport de apă;
  • acordare de sprijin pentru supraviețuirea populației afectate și alte măsuri de protecție ale cetățenilor în caz de situații de urgență;
  • pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, colaborează cu autoritățile administrației publice locale, cu celelalte structuri deconcentrate, filiale, ONG-uri, Crucea Roșie, mass-media, precum și cu alte asociații, fundații și organizații neguvernamentale care activează în domeniul specific pentru a intervenii în caz de incendiu[2]

Organizare[modificare | modificare sursă]

Activitatea de stingere a incendiilor este încadrată serviciilor publice civile, iar organizarea acesteia diferă de la o țară la alta. În cele mai multe țări denumirea este de „pompieri”, la plural: Departamentul de Pompieri și Serviciul de salvare (SDIS) din Franța, Serviciul de Pompieri din Luxemburg (SRI), etc..

Serviciile profesioniste de pompieri sunt disponibile 24 de ore din 24 și 7 zile din 7. Personalul și tehnica de intervenție sunt organizate sub forma unor subunități cu baze în stații de pompieri. Pompierii în funcție de statutul acestora sunt organizați diferit, iar încadrarea acestora diferă de la o țară la alta: pompieri profesioniști (salariați civili sau militari), pompieri voluntari.

În România

În România personalul instruit pentru stingerea incendiilor este constituit în serviciil de urgență profesioniste,precum și servicii voluntare sau private. Pompierii profesioniști sunt o structură specializată în cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), subordonată Ministerului Administrației și Internelor, fiind creată prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari.[3]

Echipament individual de protecție[modificare | modificare sursă]

Casca protejează atât împotriva obiectelor ce pot cădea de la înălţime, cât şi împotriva temperaturilor ridicate

Datorită riscurilor specifice activității este necesar utilizarea unui echipament individual de protecție. Din categoria acestui tip de echipament, cel dedicat pompierilor este constituit din următoarele mijloace: cască de pompier, costum de protecție contra apei, costum de protecție anticaloric, masca contra fumului și gazelor, aparatul izolant cu oxigen, aparatul de respirat cu aer comprimat, trusa cu butelii și cartușe filtrante, aparatul pentru cercetare chimică, trusa electrică, cizmele de cauciuc electroizolante, cizmele de protecție cu tălpi neperforabile, mănușile de cauciuc și ochelarii pentru sudură[4].

Cel mai utilizat echipament este însă costumul de protecție de tip NOMEX din material ignifug, care este folosit în activitatea de stingere a incendiilor[5]. Ținutele moderne sunt formate din îmbrăcăminte de corp (bluză și pantaloni) ignifuge și un sacou de protecție textil prevăzut cu benzi reflectorizante.

Acest echipament de protecție protejează purtătorul de următoarele pericole:

  • riscul chimic: împiedică pătrunderea lichidelor și substanțelor potențial periculoase, rezistă la agenți agresivi majori (cum ar fi acidul clorhidric sau sodă caustică)
  • riscul de accident vascular cerebral în contextul temperaturii ridicate și deshidratatării: îndepărtează căldura și împiedică transpirația generată cu forța
  • lipsa de vizibilitate în perioadele de noapte: hainele sunt prevăzute cu culori luminoase și benzi retro-reflectorizante.
  • casca protejează capul de șocuri. Cizmele sau bocancii mențin glezna fixă pentru a fi evitate entorsele. Acestea de la caz la caz au tălpi anti-alunecare, anti-acizi și anti-perforare și sunt din material rezistent la strivire.
  • aparat de respirat izolează respirația de noxe.

Pentru intervenții speciale personalul specializat folosește echipament individual de protecție specific activității.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dicționar explicativ al limbii române, pag.720
  2. ^ H.G. Nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste. Art.11
  3. ^ O.G nr. 88 din 2001 privind organizare și funcționare servicii publice, art.8 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 544 din 01/09/2001
  4. ^ Manual pentru cunoașterea accesoriilor, utilajelor și autospecialelor de stingere a incendiilor, p. 43-70
  5. ^ Termeni și expresii p.s.i., p. 39

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară
  • Manualul Pompierului, Sorin Calotă [Colonel (r) Dr. Ing.] - coordonator lucrare, Gavril Temian (Colonel jr.) Viorel Știru [Colonel (r)] Gabriel Duduc Ionel [Maior Drd. Ing], Ion-Puiu Golgojan [Căpitan Dr. Ing.], Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2009 ISBN 978-973-704-110-4
  • Stingerea Incendiilor, Pompiliu Bălulescu, Editura Tehnică București, 1981
  • Legea 307/2006 privind Apărarea împotriva incendiilor, M. Of. 633/ 21 iulie 2006

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pompier

Vezi și[modificare | modificare sursă]