Blocul răsăritean

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Blocul Estic)
Liderii Blocului răsăritean în 1987 (de la stânga la dreapta): Gustáv Husák (Cehoslovacia), Todor Jivkov (Bulgaria), Erich Honecker (RDG), Mihail Gorbaciov (URSS), Nicolae Ceaușescu (RSR), Wojciech Jaruzelski (R.P. Polonă) și János Kádár (R.P. Ungară).

Descriere[modificare | modificare sursă]

În timpul Războiului Rece, termenul blocul răsăritean (numit și blocul sovietic sau blocul de Est) era folosit pentru a defini Uniunea Sovietică și tările aflate sub dominația sa din Europa Centrală și Răsăriteană (Bulgaria, Cehoslovacia, Germania Răsăriteană, Ungaria, Polonia, România și – până la începutul deceniului al șaptelea al secolului al XX-leaAlbania). "Blocul răsăritean" este de asemenea un alt nume pentru Pactul de la Varșovia (alianță militară condusă de URSS) sau pentru CAER (organizație economică internațională a statelor comuniste).

Republica Socialistă Federală Iugoslavia (RSFI) nu a fost niciodată parte a Pactului de la Varșovia. Deși era un stat comunist, conducătorul țării, mareșalul Josip Broz Tito, a ajuns la putere datorită luptei partizanilor din timpul celui cel de-al Doilea război mondial, nefiind instalat la conducere de Armata Roșie, astfel nefiind dator în nici un fel sovieticilor. În timpul războiului rece, guvernul iugoslav a stabilit statulul de neutralitate în conflictul est-vest, RSFI-ul fiind unul dintre fondatorii Mișcării de nealiniere.

În mod similar, guvernul albanez stalinist a cucerit puterea fără ajutorul Armatei Roșii. Albania (mai precis, Republica Populară Socialistă Albania) a rupt legăturile politice cu URSS, ca urmare a rupturii sino-sovietice, aliindu-se cu Republica Populară Chineză și urmând exemplul politicii antirevizioniste a acesteia din urmă.

Națiunile din blocul răsăritean au fost menținute în sfera de influența sovietică prin amenințarea forței militare, folosite de mai multe ori până la prăbușirea Uniunii Sovietice:

  • revolta populară anticomunistă est-germană (16–17 iunie 1953);
  • Ungaria a fost invadată de Armata Roșie în 1956, după răsturnarea guvernului prosovietic maghiar de către un cabinet comunist mai democratic, care căuta o cale de dezvoltare independentă de Moscova.
  • Atunci când Partidul Comunist Polonez a încercat să-l aleagă în fruntea sa pe Władysław Gomułka, armata sovietică prezentă în țară a remis un ultimatum (1956), prin care cerea renunțarea la numirea sus-numitului sau amenința să zdrobească Polonia cu tancurile sovietice.[1]
  • Cehoslovacia a fost de asemenea invadată în 1968, după o perioadă de liberalizare cunoscută cu numele de "Primăvara de la Praga". Ultima invazie a fost oficializată în politica externă sovietică ca "Doctrina Brejnev".

Spre sfârșitul anilor 1980, Uniunea Sovietică a relaxat controlul asupra Europei Răsăritene și le-a permis țărilor-satelit o mai mare libertate de mișcare în domeniul politicii interne.

La sfârșitul anului 1989, toate regimurile comuniste din Europa de Est s-au prăbușit rând pe rând, ba pașnic (ex.: Cehoslovacia), ba violent (ex.: România, Iugoslavia).

Blocul răsăritean (pe la 1970)
Țări bolșevice și republici sovietice din Europa, cu tot cu steaguri oficiale (anii 1950).
Păstrat în Biblioteca Națională a Austriei din Viena, celebrul acord cu „zone de influență” contrasemnat de Churchill și Stalin la Moscova, la 9 octombrie 1944, cu următoarele „rate de influență”, respectiv pentru Aliații Occidentali și pentru URSS. La România, sus: 10% (alții) - 90% (sovieticii, exact unde e și bifat), în pofida ponderii necomuniștilor și a comuniștilor în mișcările de rezistență și a opiniilor.
Schimbările de hotar din zonele Blocului răsăritean, 1938-1948. Pentru români: anexarea teritoriului a mare parte a ceea ce e RSSM; zona transnistreană e transferată de la RSSU la RSSM; anexarea Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și a nordului Basarabiei la RSSU; anexarea, la 1948, a regiunii Izmail (Bugeacul) de RSSU; transferarea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) de la România la Bulgaria.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ [1]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]