Oxigen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Oxigen
AzotOxigenFluor
  Lattic simple cubic.svg

8
O
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
O
S
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Oxigen, O, 8
Serie chimică nemetale
Grupă, Perioadă, Bloc 6, 2, p
Densitate 1,429 kg/m³
Culoare incolor
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 15,9994 u
Rază atomică 60 (48) pm
Rază de covalență 66 pm
Rază van der Waals 140 pm
Configurație electronică [He] 2s2 2p4
Electroni pe nivelul de energie 2, 6
Număr de oxidare -2, -1
Oxid neutru
Structură cristalină cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară gaz paramagnetic
Punct de topire -218,8 °C ; 54,36 K
Punct de fierbere -183 °C ; 90,20 K
Energie de fuziune 0,22259 kJ/mol
Energie de evaporare 3,4099 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 17,36×10-3 m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului 317,5 m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 3,44
Căldură specifică 920 J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică 0,02674 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 1313,9 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 3388,3 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare 5300,5 kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare 7469,2 kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
14O sintetic 1,17677 min β+ 1,72 14N
15O sintetic 2,0357 min β+ 1,72 15N
16O 99,762 % stabil cu 8 neutroni
17O 0,038 % stabil cu 9 neutroni
18O 0,2% stabil cu 10 neutroni
19O sintetic 26,91 s β- 4,821 19F
20O sintetic 13,51 s β- 3,814 20F
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Oxigenul (din termenii grecești ὀξύς ‚oxys‘ „iute, ascuțit, acidulat“ și γεννάω ‚gennon-‘ „a naște, a crește“, „dezvoltator de aciditate“)este un element chimic din tabelul periodic având simbolul O și numărul atomic 8. Este un gaz. Este cel mai răspândit element chimic de pe pământ.

Importanța oxigenului pentru menținerea vieții[modificare | modificare sursă]

Oxigenul (O2) reprezintă 21% din aer și este un element esențial pentru supraviețuirea tuturor vietuițoarelor de pe Pământ. Există totuși bacterii care pot trăi fără prezența oxigenului (de exemplu, bacteriile sulfuroase).

Descoperire[modificare | modificare sursă]

Oxigenul a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) și Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus o cantitate de oxid roșu de mercur într-o capsulă așezată sub un clopot de sticlă din care se scosese aerul și care a fost scufundat parțial în mercur. După încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat prezența unui gaz. Chimistul a numit noua prezență gazoasă „aer deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire - oxigen (oxus = acid, genae = a produce). Astfel cuvântul oxigen înseamnă producător de acizi. Denumirea propusă de Lavoisier provine dintr-o eroare a marelui chimist care considera că toți acizii conțin oxigen.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Oxigenul este cel mai răspândit element de pe planetă, găsindu-se atât în stare liberă cât și sub formă de compuși. În stare liberă, oxigenul se află fie sub formă moleculară în aer (21%) fie sub formă de ozon (O3) în straturile superioare ale atmosferei. Oxigenul se găsește rareori și sub formă de oxozon,O4. Oxigenul intră în compoziția unui număr mare de compuși, atât în substanțe organice (grăsimi, proteine, zaharuri, alcooli) cât și în substanțe anorganice (apa, oxizi, silicați, carbonați, azotați, fosfați, sulfați etc.)

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Oxigenul este un gaz incolor, inodor, insipid și puțin solubil în apă. Este de 1,1 ori mai greu decât aerul. Acesta se lichefiază foarte greu la o temperatură de -183 °C

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Toate reacțiile cu oxigenul poartă numele de arderi:

  • Reacția cu nemetale: S + O2 → SO2
  • Reacția cu unele metale
    • O2 + 2Mg → 2MgO
    • 2Cu + O2 → 2CuO
    • 3Fe + 2O2 → Fe3O4
    • 2Ca + O2 → 2CaO
    • 4Al + 3O2 → 2Al2O3

Reacția oxigenului cu unele substanțe compuse: CH4 + 2O2→ CO2 + 2H2O

Întrebuințări[modificare | modificare sursă]

Oxigenul întreține viața și arderea. Se utilizează în medicină, aparat autonom de respirat sub apă în circuit închis pentru scafandri, albirea țesăturilor, sudură, tăierea metalelor, sinteza acizilor, motoare, obținerea experimentelor. Oxigenul prezintă cei mai mulți atomi.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Literatură[modificare | modificare sursă]

  • Holleman-Wiberg: Lehrbuch der Anorganischen Chemie, 102. Auflage, de Gruyter, Berlin 2007, ISBN 978-3-11-017770-1, S. 497–540.
  • Ralf Steudel: Chemie der Nichtmetalle, de Gruyter, Berlin 1998, ISBN 3-11-012322-3.
  • N.N. Greenwood, A. Earnshaw: Chemie der Elemente, 1. Auflage, VCH Verlagsgesellschaft, Weinheim 1988, ISBN 3-527-26169-9, S. 775–839.
  • Hans Breuer: dtv-Atlas Chemie, Band 1, 9. Auflage, dtv-Verlag, 2000, ISBN 3-423-03217-0.
  • Nick Lane: Oxygen - the molecule that made the world, Oxford Univ. Press, Oxford 2003, ISBN 0-19-860783-0.
  • Glenn J. MacPherson: Oxygen in the solar system, Mineralogical Society of America, Chantilly 2008, ISBN 978-0-939950-80-5.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

vezi și:

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de OXIGEN