La Cârța a existat o mănăstire fondată încă din anul 1202 de către călugării cistercieni. Apariția cistercienilor la Cârța este legată de căsătoriile regilor arpadieni. În timpul domniei lui Geza al II-lea a fost înființată în Ungaria abația de la Czikador, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Spre deosebire de abația de la Igriș, mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din 1241, însă a fost desființată prin decizia regelui Matia Corvin, la data de 27 februarie1474.
Mănăstirea de la Cârța, filie al abației de la Igriș, a fost atestată prima oară în 1223, într-un document din vremea regelui Andrei al II-lea. Astăzi, ruinele ei se pot vedea în lunca Oltului, pe drumul care leagă Sibiul de Brașov. Pe aripa estică a clădirilor mănăstirii se mai pastrează încă ferestrele încheiate cu arc în plin cintru și o fereastră geminată .
În anul 1733, când episcopul român unit cu Roma (greco-catolic) Inocențiu Micu-Klein a organizat o conscripțiune[3] în rândul românilor din Ardeal, în localitatea Kercz au fost recenzate 44 de familii, adică vreo 220 de persoane.[2] Preotul se numea Sztán (adică Stan), era de confesiune greco-catolică, în Kercz existând o biserică românească, precum și o casă parohială.[2]Denumirea localității (Kercz), precum și prenumele preotului (Sztán) erau redate în ortografie maghiară, cunoscut fiind faptul că rezultatele conscripțiunii urmau să fie date unei comisii formate din neromâni, în majoritate unguri.[4]
Parcela eroilor germani din Primul Război Mondial este amplasată în curtea Bisericii Evanghelice-Lutherane și a fost amenajată în 1926. În cadrul acestei parcele sunt 18 însemne de căpătâi și sunt înhumați 53 eroi germani.
Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751) de..., Anul Domnului 1900. Dela s. Unire 200., Tipografia Seminariului archidiecesan gr.-cat., Blaș
Florea, Gavril. Monografia localității Cârța - Sibiu (1223-2023) : 800 de ani de la atestarea documentară. Sibiu, Editura Andreiana, ediția a 2-a, 2023, 109 p. ISBN 9786069891438
Localități care au aparținut până în 1876 de „Scaunul Sibiului”, unitate administrativă componentă a organismului de autoadministrare al sașilor transilvăneni, numit „Șapte Scaune” și care a fost înglobat din 1486 în „Universitatea Săsească”
Sursa 1 împarte Scaunul în localități principale, scaune filiale și alte domenii, iar Sursa 2 nu face precizări. Sursa 2 — T.Nägler în „Așezarea sașilor în Transilvania” menționează localitățile principale, exceptând filialele și alte domenii, listă aparținând lui G.E.Müller. Sursa 3 — diploma regelui Ladislau al V-lea din 1453 care menționeză satul Plopi (vezi aici) ca aparținător Scaunului filial al Tălmaciului.