Biserica fortificată din Beia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate
Beia - biserica evanghelică fortificată..jpg
Poziționare
Localitatesat Beia; comuna Cața
Țara România
Adresa140
Edificare
Data finalizăriisec. XVI - XIX
Clasificare
Cod LMIBV-II-a-A-11605
Cod RAN40786.05
Turnul-clopotniță, construit în stil neogotic
Turnul de sud-est
Fosta școală evanghelică
Interiorul bisericii dinspre vest
Chei de boltă
Portalul gotic în arc frânt de la intrarea în sacristie
Nava spre tribuna de vest
Casetă de lemn pictată la parapetul tribunei
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica fortificată din Beia

Biserica evanghelică fortificată din Beia este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Beia, comuna Cața.[1] În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 40786.05.[2]

Ansamblul este format din două monumente:

Localitatea[modificare | modificare sursă]

Beia (în dialectul săsesc Mebrich, Męburχ, Mebriχ, în germană Meeburg, Mehburg, Mähdorf, în maghiară Homoródbene, Szászbene, Szászbénye) este un sat în comuna Cața din județul Brașov, Transilvania, România. Prima mențiune documentară este din 1442.

Biserica[modificare | modificare sursă]

Vechea biserică parohială medievală, dedicată Sfintei Ursula, a fost construită probabil în secolul al XIV-lea, devenită biserică luterană până la finele veacului al XVI-lea. Componentele gotice conservate până în prezent (frumoasa boltă pe ogive din cor, cu chei de boltă și console decorate, o cristelniță de piatră, ferestre cu muluri având forme diferite, contraforturi, portaluri în arc frânt la intrarea în navă și în sacristie, împreună cu un coridor exterior, sprijinit pe arce coborâte la contraforturi, unde s-au amenajat guri verticale de tragere) arată că edificiul a cunoscut o reconstrucție de gotic târziu, la sfârșitul veacului al XV-lea sau primele decenii ale secolului următor.

Cutremurul din 1702 a dus la prăbușirea arcului de triumf, nava fiind refăcută cu o boltă semicilindrică cu penetrații; a urmat reconstrucția turnului-clopotniță (1824-1825) cu patru nivele, aflat la vest de ea, având trăsături neogotice.

Biserica a deținut un valoros altar poliptic, cu legenda Sf. Ursula și celor 11.000 de fecioare martire atribuit lui Johannes Stoss (1513, an macat la baza scrinului central). A primit un coronament neogotic. În scrinul central s-a montat un Isus Salvator Mundi, statuie din secolul XVIII. A fost integrat într-un ansamblu tipic luteran de altar, retablu și tribună de orgă (sfârșitul secolului XVIII). Cu acea ocazie probabil s-a înlăturat coronamentul. Altarul, restaurat, s-a aflat din anul 2005 în biserica evanghelică „din deal” din Sighișoara[3], ulterior fiind mutat la Casa Teutsch, muzeul Bisericii Evanghelice și al sașilor.

Orga bisericii[modificare | modificare sursă]

Orga a fost realizată în 1912 de Karl Einschenk din Brașov. Era amplasată deasupra altarului. Orga este nefuncțională, biserica a fost în trecut spartă de mai multe ori, iar orga devastată[4].

Fortificațiile[modificare | modificare sursă]

Biserica este înconjurată în mare parte de o curtină cu planimetrie hexagonală neregulată, dezvoltată pe axa bisericii, de la vest către est. Se bănuiește că inițial, fortificația a dispus de mai multe turnuri, situate aproximativ la extremele planului, dar acum sunt certe doar două, diametral opuse, la nord-vest și la sud-est. Primul a fost ridicat pe o planimetrie hexagonală, cu guri de tragere în forma unor găuri de cheie întoarsă, cioplite în blocuri de piatră. Cel de-al doilea, cu planimetrie pătrată, se remarcă mai ales datorită unei cornișe ieșite în rezalit, de tipul celei întâlnite cu precădere în secolul al XVII-lea. Dispariția unor părți din fortificație (turnul de sud-vest și parte din curtină) se datorează unei intervenții de la 1900, materialul rezultat din demolare fiind utilizat la ridicarea unei noi școli. La scurt timp, în 1909, s-a prăbușit și o parte a curtinei de est.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung:
    • După texte elaborate de: Vladimir Agrigoroaei, Valentin Sălăgeanu, Luiza Zamora, Laura Jiga Iliescu, Ana Maria Gruia.
    • După ilustrații executate de: Radu Oltean, Laurențiu Raicu, Florin Jude.
  • Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
  • Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
  • Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
  • Dancu Fabrițius Juliana, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
  • Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al III-lea 2002.
  • Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
  • Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
  • Rusu Adrian Andrei, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
  • George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
  • Țiplic Crîngaci Maria Emilia, PINTER Zeno Karl, Țiplic Ioan-Marian, Biserica evanghelică din Ruja, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, III, 2004.
  • Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]