Biserica fortificată din Feldioara, Brașov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica evanghelică Feldioara
Biserica evanghelică din Feldioara Macheta ansamblului fortificaţiei bisericii din Feldioara Planul bisericii şi fortificaţiei din Feldioara
Biserica evanghelică din Feldioara
Macheta ansamblului fortificaţiei bisericii din Feldioara
Planul bisericii şi fortificaţiei din Feldioara
Poziționare
Biserica evanghelică Feldioara se află în Județul Brașov
Biserica evanghelică Feldioara
Biserica evanghelică Feldioara
Coordonate45°49′13″N 25°36′22″E45°49′13″N 25°36′22″E
LocalitateFeldioara, Brașov
JudețBrașov
ȚaraRomânia
AdresaSat Feldioara, Str. Goga Octavian
Edificare
Bazilică romană modificată în stil goticfortificată in secolul al XIX-lea
Tipdefensivă
Data începerii construcțieisecolul al XIII-lea
Clasificare
LMIBV-II-a-A-11694

Biserica fortificată din Feldioara, comuna Feldioara, județul Brașov, a fost construită în secolul XIII. Ansamblul fortificat este monument istoric, cod LMI BV-II-a-A-11694 și este compus din:

  • Biserica evanghelică, cod LMI BV-II-m-A-11694.01, sec. XIII, sec. XV, sec. XVIII
  • Zid de incintă, cod LMI BV-II-m-A-11694.02, sec .XIX

Localitatea[modificare | modificare sursă]

Feldioara (în maghiară Földvár, în traducere Cetatea de Pământ, în germană Marienburg, în traducere "Cetatea Mariei", în latină Castrum Sancte Maria) este o localitate în județul Brașov, Transilvania, România. Este reședința comunei Feldioara

Face parte din regiunea istorică Țara Bârsei, aflându-se la cca. 500 m deasupra nivelului mării. Numele românesc al localității este derivat din maghiară, Föld-Vár, care înseamnă cetate de pământ. Denumirea germană Marienburg înseamnă cetatea Mariei, cu referire la Fecioara Maria, patroana Ordinului cavalerilor teutoni. Cetatea de la Feldioara este cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania.

Localitatea este atestată documentar în anul 1240, sub numele de Castrum Sancte Maria. Evolutia asezării, atestată de documente, este următoarea: 1370 Castrum Mariee, apoi Villa (1378), oppidum nostrum (regis) 1392, civitas nostra (regis) 1413 civitas, din nou oppidum 1427, 1808 Cetatea de pământ și, din 1854, Feldioara. [1]

Biserica[modificare | modificare sursă]

Biserica evanghelică este situată în estul localității. Conform tipăriturilor și tradițiilor istorice, sediul principal al Ordinului teutonilor din Țara Bârsei se găsea aici între 1211 - 1225. Biserica este construită în stil gotic, pe temeliile bazilicii de la sfârșitul secolului al XIII-lea. Biserica a fost edificată de către coloniștii sași, imediat după plecarea cavalerilor teutoni din cetatea de pe deal și al căror sediu fortificat se afla aici.

Bolțile inițiale ale celor trei etaje ale clădirii au fost demolate, fapt care a facilitat crearea de deschideri laterale dinspre nava centrală spre navele laterale. Biserica a fost ulterior distrusă de către tătari în 1241 în prima lor incursiune în Țara Bârsei. Urmele vechii biserici au identificate cu ocazia ridicării casei aflate la nr. 75 din sat. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, comunitatea săsească crește o dată cu venirea în localitatea a unui nou val de coloniști. Ca urmare, sătenii construiesc o a doua biserică în jurul anului 1280 în interiorul fortificat al teutonilor. Numele inițial al bisericii a fost Heling Kreuz Kirche, în traducere Biserica Sfintei Cruci, numele fiind sugerat de forma bisericii de cruce latină care avea axa centrală mai lungă ca cea a brațelor laterale. Ulterior hramul bisericii a fost schimbat, edificiul religios fiind închinat Sfintei Maria. Prima mențiune documentară cu acest hram este datată în anul 1447 într-un document în care se spune că Iancu de Hunedoara a donat bisericii veniturile unei mori de pe râul Homorod.[2]

Biserica a fost renovată adeseori ca urmare a distrugerilor care au afectat-o cu ocazia năvălirilor popoarelor nomade precum și cutremurelor din care se remarcă cel din 1838. Renovările poartă amprenta epocilor în care s-au efectuat, astfel că, deși stilul general este goticul târziu, se mai pot vedea elemente al stilului romanic în care a fost ridicată inițial. Se pot vedea, de asemenea, bazoreliefuri decorative, numite Bestiarii, în stil cistercian, ordin monahal de care a aparținut biserica după anul 1240. Altarul prezintă scena vindecării leprosului de către Isus, el fiind realizat în secolul al XIX-lea de către pictorul brașovean Friedrich Mieß.[2] În biserică se mai păstrează o orgă datată în secolul al XIX-lea. De asemenea, aici s-a păstrat biblia lui Luther, scrisă în ediția Princeps. Biblia a fost adusă în Feldioara de către Honterus, reformatorul sașilor din Țara Bârsei.[3]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
  • Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
  • Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
  • Dancu Fabrițius Juliana, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
  • Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al III-lea 2002.
  • Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
  • Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
  • Rusu Adrian Andrei, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
  • George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
  • Țiplic Crîngaci Maria Emilia, PINTER Zeno Karl, Țiplic Ioan-Marian, Biserica evanghelică din Ruja, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, III, 2004.
  • Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Note[modificare | modificare sursă]