Amnaș, Sibiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Amnaș
Hamlesch
—  Sat  —
Amnaș
Amnaș
Amnaș se află în România
Amnaș
Amnaș
Amnaș (România)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 45°50′44″N 23°53′47″E / 45.84556°N 23.89639°E / 45.84556; 23.8963945°50′44″N 23°53′47″E / 45.84556°N 23.89639°E / 45.84556; 23.89639

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețSibiu county coat of arms.png Sibiu
Oraș[*]ROU SB Saliste CoA.png Săliște

SIRUTA145523
Prima atestare1309

Altitudine378 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total377 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal557227

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Amnaș, mai demult Amlaș, (în dialectul săsesc Hamlesch, Hamleš, în germană Hamlesch, Omlesch, în maghiară Omlás) este o localitate componentă a orașului Săliște din județul Sibiu, Transilvania, România. Anul primei atestări scrise este 1309 sub forma de Omlas.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Amnaş în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
Localizarea şi întinderea feudei Amnaşului (Amlaş, Omlás) în evul mediu

Feuda Amnașului, cunoscută în istoriografie mai ales sub denumirea "Amlaș", cuprindea în evul mediu mai multe sate, între care Săliștea, Sibielul, Tilișca și Cacova Sibiului, precum și cătunul Galeș, și era acordată în mod tradițional de regele Ungariei domnilor de peste munți (munteni) care se puneau sub protecția sa, ca loc de refugiu și sursă de venit, alături de Țara Făgărașului.

În 1428 boierul Albu al voievodului muntean Dan al II-lea, prezent la Amnaș, a fost rugat de sașii din Apoldu de Sus să facă judecată în procesul dintre Apold și "Tytslaw ad dictum Homlas pertinens", ceea ce atestă recunoașterea de către autoritățiile săsești a boierului Albu, reprezentant al voievodului muntean, concomitent duce de Amlaș, ca persoană cu calitate procesuală în procesul respectiv.[1]

Între 1320 și 1420 relațiile etnice din domeniul extins al Amnașului s-au schimbat radical. Dintre cele 4 sate inițial săsești, numai Amnașul și-a păstrat acest caracter, în timp ce Orlatul, Săcelul și Aciliul au devenit românești.[2]

În anul 1472, după intrarea Țării Românești în sfera de influență otomană, Amnașul a încetat să mai fie centru feudal și a fost inclus împreună cu domeniul său în Scaunul Săsesc al Sibiului.[3]

La 1509 Amnașul este încă atestat ca reședință a celor șapte sate din domeniul feudal inițial ("pertinentia septem sedium Omlas"), iar cu timpul sediul celor șapte sate s-a mutat la Săliște (Magna villa, Großdorf)[4], unde este și în prezent.

Monumente[modificare | modificare sursă]

  • Biserica medievală, cu hramul Sfântul Mihail, a fost închisă de autorități în anul 1875 ca edificiu periculos. Lăcașul a fost demolat, iar între anii 1897-1898 a fost construită noua biserică evanghelică, în stil neoromanic.[5] Orologiul din turn a fost cumpărat de la Viena în anul 1898.[6]

Demografie[modificare | modificare sursă]

La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.911 locuitori, dintre care 1.533 germani, 348 români și 110 țigani.[7] Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.530 luterani, 452 ortodocși, 8 liber-cugetători și 1 romano-catolic.[8]

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Amnaș, Sibiu

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gernot Nussbächer consideră că localitatea "Tytslaw" este identică cu Tilișca și nu cu Aciliu (în germană "Tetscheln").
  2. ^ Paul Binder, Antecedente și consecințe sud-transilvănene ale formării voievodatului Munteniei (sec. XIII-XIV.), în: Acta Hargitensia 1995, Sf. Gheorghe, 1996, 265-278; Acta 1996, Sf. Gheorghe, 1997, 33-46.
  3. ^ Heinz Heltmann, Gustav Servatius: Reiseführer Siebenbürgen, Thaur bei Innsbruck 1993, pag. 423.
  4. ^ Binder, op. cit.
  5. ^ Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol. I, Monumenta Verlag und AKSL, Hermannstadt [Sibiu], Heidelberg, 2002, p. 266.
  6. ^ Idem.
  7. ^ Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. 410-411.
  8. ^ Idem, pag. 726.

Legături externe[modificare | modificare sursă]