Biserica evanghelică din Vingard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica evanghelică
VingardAB.JPG
Poziționare
Localitatesat Vingard; comuna Șpring
Țara România
AdresaStr. Principală 86
Edificare
Data finalizării1461, sec. XVIII
Clasificare
Cod LMIAB-II-m-B-00391
Cod RAN8005
Biserica (vest)
Blazonul familiei nobiliare Szilágy
Portalul de vest
Biserica (nord)
Blazon nobiliar

Biserica evanghelică din Vingard este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Vingard, comuna Șpring.[1] În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 8005.[2]

Localitatea[modificare | modificare sursă]

Vingard (în dialectul săsesc Wengertskirch, Wengerskirch, în germană Weingarten, Weingartskirchen, Weingardskirchen, în maghiară Vingárd) este un sat în comuna Șpring din județul Alba, Transilvania, România.

Biserica[modificare | modificare sursă]

Biserica-sală de la Vingard a fost ridicată la 1461. Se încadrează în stilul gotic târziu, iar construcția ei poate fi legată de același Johannes Gereb de Vingard, de la care comunitatea sașilor din Câlnic cumpăra, prin 1430, cetatea nobiliară din satul respectiv.

Locul de fundare este unul deosebit: o culme domoală, la nord de sat, iar masivitatea bisericii asigura un impact deosebit pentru oricine se îndrepta spre satul Vingard. Cu o lungime totală de 28,1 m, monumentul cuprindea de la est spre vest: corul gotic (12,5x7,75m), respectiv nava bisericii (15,6x9,15m).

Materialul de construcție folosit este piatra de Ighiu, din care au fost ridicate atât zidurile, cât și ancadramentele ferestrelor, portalul de la vest și cel de la sud, dar și plastica ce decorează fațada de vest și interiorul. Masivitatea construcției este susținută de contraforturi, în număr de 15, ce susțin de jur-împrejur monumentul.

La interior, cheile de boltă ale corului, realizate în piatră, cuprind de la est la vest, patru blazoane: primul al regilor Ungariei, al doilea al familiei Gereb, al treilea al familiei Szilagyi (acesta apare și la portalul de sud), iar ultimul al familiei Hunyadi, ctitori și binefăcători ai bisericii.

În secolul XVIII biserica mai primește la interior câteva completări de factură barocă, printre care și altarul, datat 1715. La 1954 biserica a fost restaurată[3].

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung:
    • După texte elaborate de: Vladimir Agrigoroaei, Valentin Sălăgeanu, Luiza Zamora, Laura Jiga Iliescu, Ana Maria Gruia.
    • După ilustrații executate de: Radu Oltean, Laurențiu Raicu, Florin Jude.
  • Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
  • Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
  • Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
  • Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
  • Hermann Fabini. Universul cetăților bisericești din Transilvania. Sibiu: Editura Monumenta, 2009, 279 p.
  • Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
  • Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
  • Pinter Zeno Karl, Rotonda de la Orăștie, în vol. In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizației românești în context european. Cluj-Napoca, 2003.
  • Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
  • George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
  • Țiplic Crîngaci Maria Emilia, PINTER Zeno Karl, Țiplic Ioan-Marian, Biserica evanghelică din Ruja, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, III, 2004.
  • Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]