Porumbacu de Sus, Sibiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Porumbacu de Sus
—  Sat  —
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus se află în România
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus (România)
Poziția geografică
Coordonate: 45°42′50″N 24°28′25″E45°42′50″N 24°28′25″E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețSibiu county coat of arms.png Sibiu
ComunăPorumbacu de Jos

SIRUTA145328

Populație (2011)
 - Total832 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal557192

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Porumbacu de Sus, Sibiu

Porumbacu de Sus (germană Ober-Bornbach, în trad. „Pârâul Born din Sus”) este un sat în comuna Porumbacu de Jos din județul Sibiu, Transilvania, România.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Satul Porumbacu de Sus e situat la poalele Negoiului, având 24 grade, 28 minute, 30 secunde longitudine estică si 45 grade, 44 minute, 10 secunde latitudine nordică. Vatra satului are o suprafată de 91 ha, situata in partea de sud-est a judetului Sibiu. În partea de răsărit se află satul Sărata, la apus se afla orașul Avrig si la miază-noapte comuna Porumbacu de Jos. Străzi principale, in partea apuseană: strada Susenilor in prelungire cu strada Mălăieștilor. O altă stradă duce de la podul Râului Mare până la Liscov in directia Avrig. Celelalte străzi: Ungheț, Pariște sunt mai scurte; in partea răsăriteană străzi principale: Ulița Mare, Ulița Boierașului, Pe sub Coastă si Prund.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Porumbacu de Sus în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773Josephinische Landaufnahme pg254.jpg
  • Din registrul conscripțiunii[1] care a fost organizată în Ardeal, în anul 1733, la cererea episcopului unit Inocențiu Micu-Klein, aflăm că la Porumbacul de Sus au fost recenzate 125 de familii, adică vreo 625 de persoane[2]. Aflăm, din registrul aceleiași conscripțiuni, și numele preoților care serveau la bisericile din Porumbacul de Sus: Iuon, Andrej, Sztán, Iuon, Szimion, Georgie, Maftei, precum și Todor, toți uniți [3]. Despre ultimul dintre acești preoți, Todor, aflăm că ar exista dubii referitoare la reala sa hirotonire[4],[2]. În Porumbacul de Sus, în anul 1733, erau două biserici[2]. Denumirea localității, Felső-Porumbak, precum și numele unora dintre preoți erau redactate cu ortografie maghiară, întrucât rezultatele conscripțiunii erau destinate unei comisii formate din neromâni, în majoritate unguri[5]. Satul dateaza din anul 1223.

In prezent in Porumbacu de Sus exista tot 2 parohii, dar pe langa acestea mai exista si Biserica Catolica, care apartine de Biserica apuseana (fiind de rezerva) fiecare cu preotul sau; parohia apuseana il are preot pe parintele NICOLAE POPA, iar parohia rasariteana il are preot pe parintele NICOLAE ANCAU.

Obiceiurile traditionale, specifice localitatii Porumbacu de Sus, dintre care la loc de frunte se situeaza cele desfasurate la solstitiul de iarna de catre cetele de feciori. Datinile si obiceiurile au constituit in satul traditional din totdeauna cadrul in care s-a plamadit intreaga noastra productie spirituala, principalele momente de materializare in cântec si poezie a năzuintelor, bucuriilor si durerilor taranului roman. Cele mai frumoase datini, cu implicatiile lor poetice, sunt legate de sarbatoarea Craciunului. Cetele de feciori, in numar de doua (Rasariteana si Apuseana) se constituie, de obicei, la lăsatul postului de Craciun, cand isi aleg prin vot deschis si persoanele care conduc: primar ṣi crâșmar. Cetele au urmatoarele atributii:

  • colindatul in noaptea de Craciun, in schimbul unor daruri;
  • organizarea jocurilor si petrecerii tineretului satesc in cursul sarbatorilor de iarna, initierea feciorilor si fetelor la joc;
  • sa indeplineasca diferite rituri si ceremonii cu caracter vădit arhaic, legate de ocupatiile traditionale principale, de maritatul fetelor si insuratul feciorilor, sporul casei si gospodariei, sanatatea oamenilor, corelate cu o seama de opinii, credinte si practici traditionale.

Statutul fiecarui membru al cetei este relevat printr-un semn distinctiv, constand in elemente de port si podoabe specifice. In ajunul Craciunului, ceata de feciori porneste spre biserica alaturi de muzicantii dinainte stabiliti, pentru a primi binecuvantarea preotului. Merg apoi sa colinde preotul, primarul, dascalii si padurarii, fetele de maritat, dupa care incepe colindatul fiecarei gospodarii. Pe drum de la o casa la alta, ceata merge manifestandu-se zgomotos. La intrarea in casa, colindatorii dau binețe in formule simple si adecvate momentului - "Buna seara lui Ajun" - apoi ceata se orânduiește pentru colindat stand pe scaune in jurul mesei, dar si in picioare, pe masa aflandu-se darurile pregatite. In casa se canta 1 - 3 colinde, dupa natura repertoriului si starea celor din casa, la cererea gazdei sau la initiativa sefului. Dupa ce colinda si multumeste gazdei se executa jocul menit a aduce si el o buna dispozitie si sanatate si belsug pentru anul care vine.

Obiective memoriale[modificare | modificare sursă]

Cimitirul Eroilor Români din Primul Război Mondial este amplasat la hotarul comunei, la 1,5 km de localitate, spre est. A fost amenajat în anii ’20 și are o suprafață de 2.400 mp. În acest cimitir sunt 72 de morminte individuale și o groapă comună în care au fost înhumați cca. 500 de eroi. Inițial însemnele de căpătâi au fost din lemn, dar în anul 1960 acestea au fost înlocuite cu unele din beton.

Imagini[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), Anul Domnului 1900. Dela s. Unire 200. Blaș, Tipografia Seminariului archidiecesan gr.-cat.
  • Valeriu Frâncu, Porumbacu de Sus, Monografie 1999.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Recensământ
  2. ^ a b c Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), p. 367.
  3. ^ În limba latină în text: uniti omnes
  4. ^ Non habet Poucseniam ideoq. est dubium an sit ordinatus.
  5. ^ Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), p. 303.

Legături externe[modificare | modificare sursă]