Biserica evanghelică din Chiraleș

Biserica evanghelică din Chiraleș, comuna Lechința, județul Bistrița-Năsăud, foto: martie 2014.

Biserica (est)

Portalul intrării încadrat între două colonete

Timpanul portalului în arc frânt

Biserica evanghelică din Chiraleș, comuna Lechința, județul Bistrița-Năsăud, a fost ridicată între anii 1907-1908. Figurează pe lista monumentelor istorice 2015, cod LMI BN-II-m-B-01629^[1].

Localitatea[modificare | modificare sursă]

Chiraleș, mai demult Chiralești (în dialectul săsesc Kirjeles, în germană Kirileis, Kirieleis, Kiriales, în maghiară Kerlés) este un sat în comuna Lechința din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Satul este atestat în documente pentru prima dată în anii 1332–37, când parohul Albert al satului Kyrelis a plătit 2 parale ca dijma papală.

Biserica[modificare | modificare sursă]

Biserica medievală a fost o biserică-sală mică, cu plan rectangular, fără turn, acoperită cu șindrilă. Portalul de vest simplu, în stil romanic se asemăna cu portalul bisericilor săsești din satele Harina, Șieu-Măgheruș și Lechința.

În anul 1889, comunitatea evanghelică a hotărât construirea unei noi biserici, cea veche fiind în pragul prăbușirii. În 1906 comunitatea evanghelică a cumpărat terenul actual din „Ulița sașilor”, iar proiectul bisericii a fost realizat de arhitectul bistrițean Rudolf Adleff. Biserica medievală a fost demolată și materialul rezultat a fost refolosit la construcția noii biserici. Noul lăcaș de cult a fost construit de antreprenorul Michael Huss din Bistrița între 31 mai 1907 și 27 mai 1908, cheltuielile fiind de 27.443 coroane.

Biserica se situează în mijlocul localității, lângă strada principală a satului, cu fațada vestică perpendiculară pe stradă. În dreapta bisericii se află casa parohială evanghelică.

Biserica-sală a fost concepută în stil neogotic, cu o navă de mari dimensiuni căreia i se alătură corul poligonal alungit. Sacristia e lipită de peretele sudic al corului, iar intrarea se face printr-un portal dreptunghiular care se află în peretele sudic al clădirii. Cea mai importantă piesă a mobilierului interior este altarul neogotic, proiectat și realizat de către Stefan Römischer din Wallendorf în anul 1909. Amvonul neogotic a fost proiectat în 1908 de Walter Schuster din Bistrița și a fost cioplit în lemn de Pál Délczeg.

În turnul bisericii se află două clopote, care au fost turnate în 1908, respectiv 1926^[2].

În 1944 comunitatea săsească a părăsit satul. În biserică nu se mai țin slujbe și se află într-o stare avansată de degradare.

Note[modificare | modificare sursă]

^ https://patrimoniu.ro/images/lmi-2015/LMI-BN.pdf
^ Hermann Fabini, pp. 415–417

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
Hermann Fabini: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. Band I. Heidelberg, 2002.
Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.